ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2023
DE ilee
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 31.07.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Vacanta in Çanakkale

TIPĂREȘTE

Cum am ajuns sa petrecem vacanta in regiunea Çanakkale? Am sa va povestesc de indata!

Dupa vacanta de la sfarsitul lunii iunie din Creta, ne-am hotarat sa plecam dupa 15 august in Grecia continentala, sperand ca pana atunci se mai domoleste caldura si nu o sa mai fie asa de aglomerat.

Insa, pe la mijlocul lui iulie m-a apucat dorul de... mare si mi-am zis -ce ar fi sa plecam mai repede, adica pe la inceputul lui august? Ce sa mai asteptam pana dupa 15? ...

Asa ca am inceput sa caut cazari la care sa putem ajunge cu masina intr-o zi, pana in zona Salonic. Din pacate, timpul fiind prea scurt, am gasit putine optiuni, iar pretul prea mare, cam 200 euro pe noapte, m-a facut sa renunt.

Si uite asa, am inceput sa ma orientez spre Turcia. Vroiam sa mergem la mare (evident…) dar undeva pana in 600-700 km. Mi-am adus aminte ca acum cativa ani, in drum spre insula Lesvos, am oprit in Çanakkale ca sa vedem calul troian si am fost incantata de plimbarea pe faleza ca si de intreaga atmosfera din oras.

Asa ca am inceput sa caut informatii despre plaje in primul rand, dar si despre alte obiective din aceasta regiune istorica. Si iata-ma schitand planul unei noi vacante.

Din pacate, in Çanakkale am gasit cazare doar la 2 hoteluri care nu aveau parcare proprie, asa ca am zis pas si am trecut cu cautarile peste stramtoarea Dardanele, in partea europeana, mai precis in peninsula Gelibolu, mai ales ca aici ochisem cateva plaje dragute.

In cele din urma m-am hotarat pentru un apartament situat la etajul 2 intr-un imobil cu 3 etaje, la vreo 500 metri de portul din Eceabat. Gazdele locuiesc la parter, dar cel cu care ne-am conversat a fost baiatul lor, care este ghid turistic si vorbeste o engleza impecabila. Ne-a propus chiar si un tur al peninsulei Gallipoli, la un pret bun (zicea el...), dar am refuzat, intrucat am vrut sa facem totul singuri.

Apropos de Gallipoli (denumirea greceasca) sau Gelibolu (denumirea turceasca), aici a avut loc o dramatica batalie in primul razboi mondial intre trupele aliate (englezi, francezi, australieni, neo zeelandezi) pe de o parte si otomani, germani, austro-ungari pe de alta parte. Turcii, sub conducerea colonelului Mustafa Kemal Ataturk (care avea sa devina primul presedinte al Turciei moderne) au rezistat mai bine de 8 luni. A fost o lupta sangeroasa, cu peste 200.000 de morti de ambele parti.

Peste tot in peninsula, sunt monumente, cimitire si muzee care amintesc de celebra batalie. Chiar langa portul din Eceabat, se afla un mic muzeu in aer liber, Muzeul Respect pentru istorie, in care sunt reproduse la scara mare, scene de lupta, transee cu soldati aliati de o parte si turci de cealalta parte.

Dar, sa revenim la vacanta noastra!

Ziua 1

Cea mai frumoasa plaja din zona se numeste Kabatepe si se afla chiar langa portul cu acelasi nume de unde pleaca feriboturile spre insula Gökçeada. Este si cea mai apropiata de Eceabat, la doar 10 km.

In drum spre Kabatepe, ne-am oprit sa luam micul dejun la Gozleme Ayran Cay , la recomandarea gazdei noastre. Am fost foarte multumiti de servire, de preturi, mancarea super gustoasa, platouri cu toate bunatatile.

Terasa este umbroasa, cu masute si bancute, dispune de parcare, chiar si de un aprozar si vand tot felul de gemuri, sosuri de rosii si alte asemenea. Am venit sa mancam in fiecare dimineata aici, indiferent incotro trebuia sa mergem dupa masa.

De la terasa, mai sunt vreo 7 km pana la plaja Kabatepe, aflata pe partea vestica a peninsulei, la Marea Egee.

Intrarea, cu masina sau pe jos, se face printr-o padure imprejmuita cu gard. Pret bilet 20 Tl /pers. Pentru umbrela se mai platesc alte 20 Tl direct pe plaja.

In padure se poate parca masina mai sus langa intrare, sau la margine, unde se afla masute si bancute pentru picnic. Am vazut turci veniti cu mancare de acasa, inclusiv cu ceainic!

De la marginea padurii se coboara lin spre plaja frumoasa cu nisip fin, amenajata cu umbrele si sezlonguri, cu spatii mari intre ele. Noi am tras patru sezlonguri la umbra generoasa a unui copac si nu am mai platit umbrela care trebuie sa va spun ca este foarte mica si nu prea face umbra...

Apa este cristalina, cu nuante frumoase de bleu turcoaz, iar intrarea se face lin, printre pestisori zglobii. In departare se vede insula Gökçeada.

Pe plaja sunt cabine de schimb, dusuri, iar toaleta se afla in padure. Exista si bufet de unde se pot cumpara bauturi racoritoare.

Seara, am mers in Çanakkale cu ferry, fara masina. Pret bilet 15 Tl/pers, adica mai putin de 3 lei…

Ne-am plimbat pe faleza foarte aglomerata, plina cu turisti si vanzatori ambulanti (porumb fiert, covrigi, midii gatite), dar atmosfera a fost placuta. Am revazut calul troian daruit de regizorul filmului “Troia” si am mancat la una din numeroasele terase de pe faleza unde am ascultat “Dragostea din tei “si alte cateva melodii romanesti!

Ziua 2

Am fost la plaja Guneyli, aflata in nord- vestul peninsulei, la cca 50 km de Eceabat.

Plaja Guneyli este situata intr-un frumos golf pe nume Saroz, la Marea Egee si are nisip fin, iar intrarea in mare este lina. Are o lungime de aprox. 500 metri, apa este cristalina, cu nuante de bleu si albastru si cu numerosi pesti mici si mai mari.

Sunt mai multe portiuni de plaja, in functie de terasele care le administreaza si de la care se pot comanda bauturi racoritoare si mancare tip fast food. Setul de 2 sezlonguri si umbrela costa 200 Tl, iar un set de 4 sezlonguri si o umbrela uriasa costa 400 Tl. Plaja este partial acoperita de copaci, se poate sta la umbra lor, iar in capat, unde sunt cateva hoteluri si pensiuni, se afla un mic port de agrement de unde se pot inchiria hidrobiciclete si skijet. Tot aici puteti sa va puneti propriul cearceaf intrucat nu mai sunt umbrele.

Plaja dispune de cabine de schimb, dusuri si o singura toaleta care se plateste cu 5 Tl!

Daca doriti sa beti bere, se poate cumpara de la un minimarket de langa plaja.

Seara, ne-am plimbat pe faleza din Eceabat.

In port sunt insirate numeroare terase unde se pot servi pe langa mancarurile tip fast food si supa de linte sau de pui, legume la gratar, cartofi cu iaurt si altele.

Am depistat si 2 restaurante, Mavidos situat pe malul marii si Liman Balik unde puteti sa va alegeti pestele din vitrina.

Bani am schimbat la Ziraat Bank, banca situata chiar in port.

Ziua 3

Pentru aceasta zi ne-am propus sa vizitam satul antic Assos, asa ca am trecut cu masina pe ferry in Çanakkale.

Pe siteul firmei Gestas, cea care administreaza feriboturile din aceasta zona, am descoperit o oferta si anume daca faci tur-retur in aceeasi zi, platesti la intoarcere cam jumatate din pretul biletului. Adica un bilet cu masina costa 155 Tl, dar la intoarcere am platit 75 Tl.

Din Çanakkale pana in Assos sunt cca 90 km, insa nu ne-am dus direct in satul Assos, am vrut sa facem plaja si baie in mare, asa ca am mers la plaja Kadirga, aflata la 2 km de sat.

Kadirga este o plaja lunga de vreo 2 km si lata, situata intr-un golf larg, la Marea Egee. Este frumos amenajata cu diverse tipuri de sezlonguri, hamace si baldachine, cu umbrele mici si mari.

Este o plaja premiata cu steag albastru, dar trebuie sa va spun ca nu are nisip. Plaja are pietris care se continua si in mare. Apa se adanceste imediat, dar marea este foarte curata, clara. In departare se zareste insula Lesvos.

Setul de 2 sezlonguri si umbrela costa 200 Tl. Si aici plaja este impartita in mai multe zone, iar de la terasele care le administreaza se pot comanda sucuri si mancare. Pe plaja sunt dusuri si cabine de schimb, dar toaletele sunt la terasele care se afla pe partea cealalta a soselei (ca in Grecia…)

Masina se poate parca direct pe plaja.

Dupa ce ne-am scaldat de cateva ori in mare, am plecat sa vizitam fostul sat grecesc Assos denumit acum Behramkale.

Intemeiat in sec IV i. H. de colonistii din Lesvos, Assos a fost un important centru cultural si comercial. Filozoful grec Aristotel a trait aici cativa ani, s-a casatorit cu Pythia, nepoata regelui Hemeias si a infiintat o Academie.

Astazi, se mai pot vedea ruinele templului zeitei Atena si vechiul teatru.

Mi-au placut mult satul, cu stradute inguste, terase umbroase si tarabe cu produse locale la tot pasul, dar cel mai mult mi-a placut drumul spre situl arheologic aflat in varf de deal, cu stradute pietruite si cu pante abrupte, cu terase, cafenele si tarabe insirate de-a lungul drumului si vanzatori care te indemnau sa le cumperi produsele. Toate acestea mi-au amintit de traseul asemanator spre Cetatea Molivos din insula Lesvos, care de altfel se vede senzational din varful dealului.

Am ramas cateva ore, fermecati de acest minunat sat, apoi, in drum spre cazare, ne-am oprit in oraselul Ezine, cunoscut pentru branzeturile care se produc aici. Am intrat la nimereala intr-un magazin pe care scria “peynir” si am gustat branzeturi diverse, inclusiv o branza cu halva (peynir helvasi) proaspat scoasa din cuptor. Evident ca nu am plecat fara sa cumparam cate ceva…

Ziua 4

Urmatorul obiectiv de pe lista: cea mai mare insula turceasca, insula Gökçeada

Feribotul pleaca din portul Kabatepe. Pret bilet masina + 4 pasageri: 355 Tl pe sens. Firma Gestas opereaza navele pe aceasta ruta, ca de altfel pe intreaga regiune Çanakkale, inclusiv pe Bozcaada.

Dupa aprox. 1h30min am ajuns in portul insulei si ca de obicei, am mers la plaja, apoi am vizitat insula.

Cea mai apreciata plaja este Aydincik, numita si plaja surferilor. De-abia asteptam sa –i vedem in actiune! Din pacate nu a fost pic de vant, asa ca ne-am multumit sa admiram placile de surf aflate la centrele de inchiriat …

Aydincik este o frumoasa plaja cu nisip fin, amenajata cu umbrele si sezlonguri, corturi si baldachine. Saltelutele de pe sezlonguri au culori diferite, in functie de terasele de care apartin. Un set costa 200 Tl.

Intrarea in apa cristalina este lina. Apa fara valuri, ca un lac.

De aici am plecat spre vechiul sat grecesc Kalekoy. Stiam ca insula a apartinut Greciei (se numea Imbros), a fost cucerita de otomani, a fost recuperata de greci in urma razboaielor balcanice pana in anul 1923 cand a revenit Turciei, ca si insula Bozcaada de altfel, in urma tratatului de la Lausanne.

Am ajuns in portul micut din Kalekoy si ne-am plimbat putin printre terasele pustii, care probabil ca seara se mai animau, de aici am urcat cu masina pe un deal abrupt pana in sat, ne-am oprit la o terasa sa ne hidratam si am admirat privelistea de vis care se deschidea in fata noastra: portul Kalekoy, marea si insula Samotraki pe fundal.

Am coborat si am mers in Gökçeada –Town capitala insulei, un sat fermecator cu terase cochete, magazine cu suveniruri, tarabe cu produse locale, cateva hoteluri si in care domnea o atmosfera tihnita.

O chestie amuzanta: ne-am asezat la o terasa sa mancam. Chelnerul ne-a spus ca nu serveste bere, dar putem sa cumparam de la minimarketul de langa terasa si sa o consumam la ei … Chiar asa am si facut!

Ziua 5

Am rezervat aceasta zi pentru orasul Çanakkale. Evident, dimineata ne-am dus la o plaja din oras, la Mega beach.

Plaja cu nisip este amenajata cu sezlonguri si umbrele contra cost dar se poate sta si la masa intr-un fel de corturi. Sunt sezlonguri si pe iarba, iar toaletele, cabinele de schimb si dusurile sunt intr-un capat al plajei.

Pentru ca a batut vantul, ne-am instalat la masa, altfel nisipul de pe plaja ne-ar fi intrat peste tot... si am platit doar ce am consumat. Se poate manca si bea bere.

Intrarea in marea curata este lina si a fost chiar placut sa urmarim din apa navele care treceau prin stramtoare.

Dupa plaja am fost la shopping la un mall :17 AVM Burda, mall deschis, cu o curte interioară cu bazin de apă si fantana arteziana, cu parcare subterana gratuita, apoi ne-am plimbat pe stradute si pe faleza din dreapta portului si am luat masa la un restaurant de langa mare Big Coffe House- meniu bogat si preturi ok.

Ziua 6

Ultimul obiectiv din vacanta noastra a fost insula Bozcaada

Bozcaada a apartinut Greciei si a fost mentionata in istorie pentru prima data de Homer cu numele de Tenedos. Se presupune ca celebrul cal troian ar fi fost construit aici.

Am trecut din nou cu ferry in Canakkale si am mai mers aprox. 50 km pana in Geyikli- portul de unde se ia feribotul pentru Bozcaada.

Pentru ca citisem inca de acasa ca stradutele din insula sunt foarte inguste si cu greu se gasesc locuri de parcare, am decis (ca majoritatea turistilor care au urcat pe ferry doar cu o sacosa cu prosoape de plaja…) sa lasam masina in parcarea din port unde se plateste in functie de numarul de ore stationate. Noi am platit pentru 9 ore, 40 Tl- nimica toata…

Biletul la ferry a costat 55 Tl/ pers. Cei care au optat sa mearga cu masina, au platit 560 Tl pe sens.

Feriboturile circula din ora in ora si nu fac mai mult de 40 min.

Am ajuns in portul micutei insule cu o suprafaţă de numai 38 km2 si am remarcat imediat impunatoarea fortareata construita de sultanul Mehmet Cuceritorul in 1455, astazi simbolul insulei.

In port are loc in fiecare miercuri un targ la care vin producatorii locali si unde puteti gasi specialitati din insula cum ar fi siropul de mac sau dulceata din flori de mac

Ne-am urcat apoi intr-un microbuz care avea in fata o placuta cu numele plajelor Ayazma si Habelle, pret bilet 30Tl de persoana, si uite asa am pornit spre plaja cea mai cunoscuta de pe insula si anume plaja Ayazma –dupa numele unei bisericute ortodoxe aflate in apropiere dar pe care noi nu am gasit-o.

Minunata aceasta plaja! Nisipul ultrafin se prelungeste in apa, iar marea este extraordinar de clara si are nuante superbe de bleu turcoaz!

Imediat ce am gasit 2 sezlonguri libere, a si venit un tinerel sa ne incaseze banii: 300 Tl si surprinzator, avea la el un POS! A fost singura plaja unde am platit cu cardul.

Sus la sosea sunt cateva terase, dar am preferat sa mancam in portul pitoresc.

Centrul micului port are o piateta draguta, din care se pornesc stradute marginite de terase si tarabe cu nenumarate produse locale.

Dintr-o data s-a auzit chemarea muezinului. Nimic deosebit, dar dupa ce s-a terminat, au inceput sa bata clopotele!! A fost un moment extraordinar de emotionant! Ne-am luat dupa sunetul lor, am traversat straduta principala si am ajuns in …. Grecia, de fapt in cartierul grecesc din insula Bozcaada!

Stradute inguste, case vechi grecesti, terase cu masute cu fete alb- albastru, si in mijlocul lor, biserica Fecioara Maria (Kimisis Teodoku denumirea greaca) construita in 1869 dupa cum scrie la intrare, avand langa ea Turnul cu ceas, inalt de 28 m in care se afla clopotnita.

Am intrat in frumoasa biserica chiar cand preotul a iesit din altar si a inceput sa predice in limba greaca. Ce frumos! Din pacate inauntru erau doar trei enoriase. Ce trist …

Am parasit insula nu inainte de a cumpara o sticla cu vin, Bozcaada fiind renumita pentru podgoriile sale si vinurile care se fac aici.

Vreau sa va spun cateva cuvinte si despre plaja din portul Geyikli, plaja premiata cu steag albastru 2023.

Este lata, cu sezlonguri si umbrele frumos aranjate si are nisip foarte fin. Am zarit si cateva terase. Mi-a placut mult plaja si faptul ca nu era aglomerata.

Concluzii

Am plecat in aceasta vacanta cu numeroase indoieli si temeri, dar pana la urma a fost una dintre cele mai reusite vacante. Ne-am simtit grozav si am vazut peisaje fabuloase, locuri minunate ce ni s-au intiparit pentru totdeauna in suflet.

Vacante frumoase va doresc!


[fb]
---
Trimis de ilee in 20.08.23 20:17:00
Validat / Publicat: 20.08.23 22:14:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 2440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ilee); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P30 Plaja Kadirga ( Assos )
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35700 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[21.08.23 06:32:57]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

bullet123PHONE
[21.08.23 08:14:31]
»

Cat v a costat sejurul? Multumesc

ileeAUTOR REVIEW
[21.08.23 10:34:03]
»

@bullet123: Buna, aprox. 1900 euro

ileeAUTOR REVIEW
[21.08.23 10:52:34]
»

@webmaster: Multumesc!

bullet123PHONE
[21.08.23 13:53:54]
»

@ilee: Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bullet123, ilee
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Canakkale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061491966247559 sec
    ecranul dvs: 1 x 1