La pas prin Pitești

TIPĂREȘTE

Piteșteni, voi cei care mai citiți pe aici, aveți îngăduință și nu mă judecați prea aspru! N-am venit în orașul vostru pentru a-l vizita deși acum am ajuns pentru prima oară în Pitești. Bine... am trecut de mai multe ori pe lângă el, am făcut chiar și niște popasuri pe la benzinării pentru a alimenta sau pentru a prelua și alți turiști care ni se alăturau în circuitele noastre cu autocarul, dar astea nu se pot numi vizite.

De astă dată am venit special pentru Memorialul Închisoarea Pitești, un obiectiv care mi-a scăpat printre degete de mai multe ori și pe care voiam neapărat să-l vizitez. De ce spun că mi-a scăpat printre degete? Încă din iarnă, optasem pentru un minicircuit, de numai o zi (în martie 2023), care - pe lângă obiectivul menționat, singurul din Pitești - avea înscris în program și alte două, diferite ca gen, dar la fel de interesante. Din lipsă de amatori, agenția turistică organizatoare a fost nevoită să amâne și în cele din urmă să anuleze plimbarea noastră pentru că nu s-a reușit formarea unui grup nici pentru luna iunie. Am fost dezamăgită, dar am rămas cu dorința de a ajunge acolo. Nici nu a trecut prea mult timp și ocazia s-a ivit. De astă dată nu cu grup, nu printr-o agenție turistică organizatoare, ci simplu, pe cont propriu, singură. Da, da, singură! Mai cunoașteți pe cineva care a mers singur și de bunăvoie la o închisoare? Chiar și fostă? Ei bine, eu m-am dus, dar nu înainte de a-mi definitiva documentarea, inclusiv de a cere (și de a primi) informații suplimentare prin e-mail de la administrația muzeului.

Cu trenul, am ajuns la Pitești în mai puțin de două ore. Dar, n-am să povestesc nici despre călătoria cu trenul și nici despre vizita la Memorialul Închisoarea Pitești, unicul scop al deplasării mele de la București, într-o zi fierbinte, de iulie. De la gară și până la memorial, străbătând orașul, ai de mers aproape 3 km. O distanță deloc de speriat pentru mine. Aș fi putut opta pentru un taxi (erau suficiente în preajma gării), dar am preferat plimbarea pietonală pentru că îmi oferea prilejul de a vedea măcar ceva din centrul unui oraș în care nu mai pusesem piciorul niciodată. Dacă rândurile care urmează vă vor dovedi că nu sunt un cunoscător prea bun al orașului (fapt care nu mi-ar fi dat dreptul să scriu despre el), dragi piteșteni, priviți-mă cu îngăduința cu care priviți orice începător! Poate că altădată, mai bine documentată în ceea ce privește oferta turistică a orașului vostru, mă voi ridica la nivelul așteptărilor.

Așadar, ieșind din gară - Gara Pitești, o clădire modernă - pe Bulevardul Republicii, mă îndrept spre centru, pe partea umbrită a străzii. Las în stânga Parcul Republicii, un mic parc cu locuri de joacă pentru copii, cu bănci de odihnă pentru bunici și cu alei betonate pentru cei care au chef de plimbare. Harta îmi arată undeva, în dreapta, nu prea departe, Ciocolaterie-Cofetărie MAYORE despre care auzisem și mă hotărăsc să o vizitez la întoarcere dacă voi mai avea timp. Intersecția Bulevardul Republicii cu Bulevardul Eroilor îmi oferă câteva surprize, de aceea mă decid să traversez. Casa Dr. Petre Florescu - o construcție frumoasă, înălțată în anul 1887, are pe zidul de la stradă o plăcuță care mă informează că "În perioada 1941-1946 aici a funcționat Comandamentul Diviziei 3 Infanterie". Ulterior, a fost casa Dr. Petre Florescu, ilustru medic și profesor de anatomie patologică, cel care a înfiinţat primul laborator de anatomie patologică pediatrică din ţară, a fost iniţiator şi cofondator al Societăţii Române de Patologie și totodată părintele Jurnalului Român de Patologie, pentru multă vreme singura revistă din ţară dedicată acestei specialități medicale.

În continuare, după ce dai colțul pe Bulevardul Eroilor, la numărul 1 se află Sinagoga, o construcție impunătoare, părând părăsită acum. De altfel, Sinagoga din Pitești - lăcaș de cult evreiesc construit în perioada 1919-1925 după planurile arhitectului Jakob Gartner, a avut sau are un destin asemănător altor sinagogi din România. Comunitatea evreiască scăzând numeric foarte mult, sinagoga veche de un secol a fost închisă. Inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Argeș în 2015, se dorește integrarea ei în circuitul cultural și turistic al Piteștiului, aici organizându-se periodic spectacole de teatru, concerte și expoziții de artă contemporană.

Mă tentează un moment de popas la umbră, în Parcul 1907 aflat vis-à-vis. Nu mă opresc pentru că dincolo de parc, în Strada Armand Călinescu zăresc o construcție mare, acoperită cu prelate de șantier. Este Muzeul Județean Argeș, în prezent aflat în renovare. În fața clădirii, flancat de două tunuri, se află Bustul lui Ion I. C. Brătianu. Muzeul Județean Argeș a fost amenajat în clădirea fostei Prefecturi Argeș, clădire datând din 1898-1899. Știu că are o secție de istorie și o alta de biologie și știintele naturii.

Într-o clădire alăturată ce pare mai nouă, remarc Muzeul Sportului Argeșean și Expoziția Flori de Mină. Nu sunt interesată deocamdată de o vizită acolo. Venisem în Pitești pentru Memorialul Închisoarea Pitești și deplasându-mă într-acolo voiam doar să notez câteva obiective în ideea unei vizite viitoare.

Grădina Publică încadrată de Bulevardul Republicii, Bulevardul Eroilor, Strada Armand Călinescu și Strada Plevnei, a fost o derută pentru mine. Pe unele hărți apare cu numele "Parcul 1907", iar pe altele cu numele "Parcul Brătianu". Am aflat că inițial (la 5 martie 1960) în Grădina Publică a fost amplasat Monumentul "1907", lucrare în piatră a sculptoriței Veturia Ilica. De aici numele "Parcul 1907". În noaptea de 14-15 mai 2008, statuia a fost demontată și fixată pe un nou soclu, ceva mai departe, la întretăierea Bulevardului Republicii cu Strada Victoriei, acolo unde aveam să o descopăr și eu în curând. În locul Monumentului "1907" a fost amplasată Statuia lui Ion C. Brătianu, lucrare în bronz a sculptorului Lucian Irimescu, dezvelită la 25 mai 2008. De atunci parcul are și un al doilea nume - Parcul Brătianu.

După ce dau ocol parcului și fotografiez statuia lui Ion C. Brătianu, revin pe Bulevardul Republicii și continui până la intersecția cu Strada Victoriei unde Monumentul "1907" îmi confirmă cele citite pe internet privind strămutarea sa. Pe placa de marmură de pe soclu scrie: "Glorie și slavă țăranilor români care s-au jertfit în marea răscoală pentru pământ și dreptate socială! "

Pe Strada Negru Vodă, mai înainte de a face dreapta pentru Memorialul Închisoarea Pitești, veți descoperi Monumentul "Experimetul Pitești" - un complex monumental realizat de o fundație culturală cu sprijinul primăriei și al unor sponsori din țară și din străinătate. Fragmentul de zid refăcut, cu ușă de celulă, cu gheretă de pază pentru gardieni și cu harta detenției comuniste în România, este foarte sugestiv. Pentru cei mai sensibili, cei care nu au puterea de a vizita Memorialul Închisoarea Pitești, acest complex monumental în aer liber oferă prilejul unui gând pios pentru cei care au suferit ororile "Experimentului Pitesti".

De aici, curând am ajuns la memorial. Nu mai spun nimic despre vizita mea la Memorialul Închisoarea Pitești pentru că am făcut-o deja.

Din Strada Negru Vodă, nr. 30, de la memorial, am dorit să mă întorc în oraș pe altă cale, asta pentru a vedea și altceva. Strada Trandafirilor, apoi Strada Eremia Grigorescu, într-un fel de zig-zag, m-au scos din nou în Strada Negru Vodă, aproape de intersecția cu Strada Victoriei și de Monumentul "1907". Pe Strada Victoriei, lăsând în urmă Biserica Romano-Catolică "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", curând am ajuns la Teatrul Alexandru Davila având în față bustul marelui dramaturg și director de teatru Alexandru Davila. De aici se deschide, larg, Piața Primăriei. Remarc Primăria Municipiului Pitești, o construcție frumoasă, cu decoruri discrete, albastre, cu un mic vitraliu reprezentând o lalea deasupra ușii de la intrarea principală (Pitești este Orașul Lalelelor). Ceasul montat aproape de acoperiș arată ora trecerii mele pe acolo. Vis-à-vis se află o fântână arteziană ale cărei ape țâșnitoare parcă mai răcoresc atmosfera, iar dincolo de ea o impresionantă clădire aflată în renovare. Este Galeria de Artă din Pitești, fost sediu al Primăriei. Clădirea proiectată de arhitectul Ion N. Socolescu datează din anul 1886. Galeria de artă are de o parte Statuia lui Mircea cel Bătrân, lucrare în bronz realizată de Grigore Minea și Aurelian Bolea în 1998, iar de cealaltă parte Statuia lui Nicolae Bălcescu, o lucrare tot în bronz, realizată de Constantin Baraschi în 1969.

Teatrul Victoriei cu chipul actorului Sebastian Papaiani - un fiu al orașului - zâmbindu-ne la intrare, clădirea fostei Bănci Populare Române, apoi a fostului Cinematograf "Modern", a fost proiectată de arhitectul Eracle Lăzărescu în 1912. Pe frontispiciu încă păstrează scris Curtea de Apel corp 2.

Curtea de Apel - fostul Palat de Justiție - este o construcție monumentală ridicată în 1892, modificată mai târziu (1912-1914) de arhitecții Eracle Lăzărescu și Arghir Culina. Intrarea este marcată de o scară largă și de coloane duble. Site-ul instituției ne informează că "actuala clădire a funcționat ca tribunal din anul 1892 până în 1946". În luna iulie 1992, în conformitate cu Legea nr. 92/1992, s-a înfiinţat Curtea de Apel Piteşti, instanţă superioară de judecată, având sediul în clădirea Tribunalului Argeş. În anul 1993 s-a stabilit ca sediu al Curţii de Apel Piteşti clădirea de pe Strada Victoriei, nr. 22, fost Palat al Justiţei, în urma retrocedării acestei clădiri către Ministerul Justiţiei, sediu în care funcţionează şi în prezent.

În zona centrală veți vedea și alte construcții vechi, foarte frumoase, renovate, cărora li s-au dat alte destinații: Bibliotheque - Coffee, Wine & Food Bistro, Magazinul Zara funcționând într-o superbă clădire de secol XIX, Restaurantul Zavaidoc, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești funcționând într-o frumoasă clădire din Str. Republicii, nr. 66. Tot pe Bulevardul Republicii am mai descoperit și alte perle arhitecturale - la numărul 104 Casa Mamulea, o clădire de secol XIX, cam ascunsă printre pomi, iar la numărul 123, pe aceeași stradă, Casa Ion N. Băiulescu, o construcție frumoasă, datând din 1902, în care a locuit Ion N. Băiulescu - memorialist (1881-1969) și profesor de filozofie la Liceul Ion C. Brătianu. În stil eclectic, cu influențe baroce, această casă atrage privirile oricui trece prin apropiere. Nu știu în proprietatea cui este acum și nu știu cum arată în interior, dar am aflat că acolo sunt frumoase picturi interioare realizate de Josef Materna. Sunt convinsă că mai sunt și alte clădiri-monumente arhitecturale în Pitești, dar eu nu am avut cum descoperi mai multe. În plimbările lor prin oraș, admiratorii stilurilor vechi de arhitectură vor ști să le găsească.

Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș o clădire modernă, proiectată de arhitecții Maria și Alexandru Mulțescu, este situată tot în zona centrală și are în față bustul marelui boier-cărturar Dinicu Golescu.

Despre Fântâna Muzicală situată în centrul orașului, dată în folosință în anul 2008, unică în Europa de Est, cu 1.000 de guri de apă (fixe și mobile), cu orgă de lumini, nu pot să mă pronunț pentru că nu am văzut-o seara, atunci când spectacolul ei este grandios. Altfel, am remarcat în Pitești, într-o zi călduroasă, de iulie, mai multe fântâni arteziene, mai mari sau mai mici, în stare de funcționare, zvârlind înspre înalturi puternice jeturi de apă răcoritoare.

Continuându-mi plimbarea pe Strada Victoriei, trec pe lângă Hotel Argeș, las în urmă Parcul Central cu Fântâna Zodiac și ajung la Biserica Sfântul Gheorghe, Biserica Domnească din Pitești, ctitorită în anul 1656 de domnitorul Constantin Șerban Basarab și soția sa Bălașa. Este singura care a supraviețuit din curtea domnească a Piteștilor. Am intrat în biserică pentru că mă atrăgeau umbra și liniștea de acolo, dar și pentru că auzisem că are o pictură interioară deosebită, executată la mijlocul sec. XIX de Gheorghe Stoenescu, discipol al lui Gheorghe Tattarescu. Biserica - cu trei turle - se distinge prin exteriorul în cărămidă aparentă, prin pridvorul supraînălțat și prin ancadramentele ferestrelor arcuite.

În Piața Vasile Milea remarc Crucea de comemorare a Eroilor Revoluției Române și impunătoarea clădire albă, cu parterul în renovare, Prefectura Județului Argeș.

Nu departe de Ciocolateria-Cofetăria MAYORE pe care intenționam să o vizitez la finalul plimbării mele prin Pitești, am descoperit în Strada Teiuleanu, nr. 20, Ansamblul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Mavrodolu ctitorie a marelui căminar Ioan Mavrodolu (1769-1832) de origine elenă, eterist. Ridicată pe locul unei biserici mai vechi, ctitorită de negustorul Ene în 1752, care a înlocuit la rândul ei un lăcaș și mai vechi, din 1689. Din 1846, în incinta lăcașului a funcționat o școală parohială în limba română.

Ciocolateria-Cofetăria MAYORE a fost ultimul meu popas în Pitești, mai înainte de a ajunge la gară pentru reîntoarcerea la București. Chiar aveam nevoie de o clipă de răgaz și mai ales de o limonadă rece după atâta timp petrecut în deplasare, privind, fotografiind și încercând să mă orientez prin locuri pe unde nu am mai fost niciodată.

Pentru cele câteva ore petrecute în Pitești, fără a-mi fi propus să vizitez altceva în afară de Memorialul Închisoarea Pitești pentru care am făcut special această deplasare, consider că am văzut destul. Convinsă că în orașul de pe Argeș sunt încă multe de văzut, de vizitat, sper că viitorul îmi va mai oferi și altă șansă de a ajunge la Pitești.

---

VIZUALIZĂRI: 614 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI