La malul Dunării, La Ponton

TIPĂREȘTE

Sâmbătă, 20 mai, în ajunul sărbătorii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, ne-am propus să mergem la mânăstirea Sf. Ioan Rusul din Slobozia de Giurgiu. Cu toate că erau anunţate ploi şi furtuni, vremea a ţinut cu noi, ne-am strecurat printre scurte reprize de ploaie torenţială şi ne-am bucurat de o zi frumoasă de primăvară, într-un loc binecuvântat din apropierea Dunării.

Am povestit cu câţiva ani în urmă despre mânăstirea înălţată pe locul unei unităţi militare de grăniceri, în inima pădurii pe care am găsit-o înveşmântată în verdele crud al primăverii, înmiresmată de parfumul discret al salcâmilor Înfloriţi. Linişte şi pace, aer curat, trandafiri multicolori, multe băncuţe şi leagăne pentru odihna călătorilor... Am admirat mulţimea de flori, am ascultat trilurile vesele ale păsărilor, am băut apă rece de izvor, am cumpărat de la pangar miere de salcâm şi brânză proaspătă de la vacile şi căpriţele mânăstirii. N-am rugat pentru cei dragi nouă, ne-am odihnit mintea şi sufletul, în liniştea pădurii de la marginea sudică a ţării.

Pe la ora prânzului, am plecat de la mânăstire, făgăduind în gând să revenim cât mai curând. Era mult prea devreme să ne întoarcem acasă... Plecasem dimineaţa de la Bucureşti, sărind peste micul dejun, aşa că foamea ne-a îndreptat spre faleza Dunării din Giurgiu, în căutarea unui restaurant cu mâncare bună, neapărat cu vedere la fluviu!

Cu o zi înainte, încercasem să fac rezervare telefonică la cele două restaurante cunoscute nouă de pe faleza Dunării, Perla şi La Ponton. Zadarnic am insistat, nu a răspuns nimeni la numerele de telefon afişate pe site-urile celor două restaurante. Cu toate acestea, am pornit încrezători spre faleză, trecând Canalul Sf. Gheorghe ce desparte oraşul de zona portului. Am aruncat din mers o privire spre Schitul Sf. Gheorghe, parcul Alei şi vechiul pod Bizetz, primul pod din Europa construit în curbă, pentru cale dublă, feroviară şi rutieră (în prezent, pietonal). Nu ne-am mai oprit de data aceasta, voiam să ocupăm grabnic o măsuţă la terasă, la mal de Dunăre...

Am parcat maşina gratuit, pe marginea şoselei Portului, în spaţiul amenajat în vecinătatea clădirii impozante, în formă de vapor, care domină zona portului istoric Ramadan. Monument istoric şi de arhitectură, Gara Portuară Giurgiu (cunoscută şi ca Palatul Fluvial Ramadan), a fost modernzată după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu, între anii 1939-1945, devenind cea mai frumoasă şi modernă gară portuară de pe întreg cursul Dunării.

Astăzi, faimoasa clădire se ţine încă bine dar, renovată de mântuială, fără grijă la detalii, şi-a piedut strălucirea de odinioară. Adăposteşte, de-a valma, birouri şi magazine cu marfă de duzină... Ne-a atras atenţia şi ne-a bucurat afişul cu orarul plimbărilor cu vaporaşul pe Dunăre (cred că este vorba de o bărcuţă ca cele din Clisura Dunării).

Zona falezei oraşului Giurgiu aşteaptă de mult investiţii serioase, este departe de a fi un spaţiu pietonal modern dar este curată, cu băncuţe, tei şi o mulţime de trandafiri, înfloriţi spre sfârşit de mai. Câţiva câini mari moţăiau la umbră, nu ne-au acordat atenţie... Lume multă la plimbare, majoritatea bucureşteni, vreo două autocare cu copii în excursie. Atmosferă plăcută, relaxantă, ce prevesteşte apropierea verii şi a vacanţei...

Ne-am plimbat pe faleză, prilej cu care am observat că, alături de cunoscutele restaurante Perla şi La Ponton, au mai răsărit două, Alexia şi Pagaya. Deşi prima noastră opţiune a fost Perla, ne-au atras ca un magnet, mirosul de peşte la grătar şi muzicanţii de La Ponton. Auzisem şi citisem păreri amestecate despre acest local dar, până la urmă, ce aveam de pierdut dacă făceam o încercare?

Am trecut hotărâţi puntea ce face legătura între mal şi pontonul pe două niveluri pe care se află restaurantul. Pentru a ajunge la puntea de sus a pontonului, potenţialii muşterii trebuie să escaladeze o scară abrubtă, cu diferenţe mari de nivel între trepte.

Din capătul de sus al scării, un domn între două vărste, zâmbitor şi politicos, ne-a îndemnat să urcăm voiniceşte. Deja mă bătea gândul să facem cale-întoarsă spre Perla, un local elegant unde mai mâncasem cu alte ocazii. Domnul, ghicind după expresia feţei mele ce aveam de gând, m-a îndemnat să intru direct în salonul de jos al pontonului, iar de acolo să urc scara interioară, destul de abrubtă şi ea, dar mult mai uşor de urcat şi coborât.

Favorizată din capul locului, n-am putut refuza invitaţia, prilej cu care am cercetat din mers salonul de jos, de la nivelul apei, închis cu geamuri şi aranjat clasic, elegant, cu feţe de masă din damasc alb, vaze cu flori proaspete şi veselă de calitate, probabil în aşteptarea unui eveniment. Poate de aceea, gazdele noastre nu doreau să intre toată lumea pe acolo...

La etaj este amenajată terasa de vară, cu vedere la Dunăre, dacă ai noroc să prinzi o masă pe partea cu apa! Era lume multă şi am crezut că nu va fi loc pentru noi dar, la rugămintea mea, domnul cel amabil şi zâmbăreţ ne-a aranjat o masă pentru cinci persoane, cu vederea dorită la Dunăre. Temerea mea că pontonul se va legăna şi nu vom avea o stare prea bună s-a risipit rapid, era la fel de stabil ca orice alt restaurant "cu picioarele pe pământ".

În continuare s-a ocupat de noi o doamnă drăguţă, cam de vârsta mea, deosebit de plăcută şi eficientă[. Am primit meniurile şi am cerut mai întâi trei cafele şi băuturi reci. Doar soţul meu a băut o bere Staropramen, restul mesenilor au ales băuturi răcoritoare (fresh de grapefruit, limonadă, pepsi, prigat).

Am întrebat-o pe doamna care ne-a servit ce peşte ne recomandă şi ne-a spus că somnul şi crapul sunt singurele specii de peşte proaspăt din meniu. Aşadar, am comandat o salată de icre de crap ca aperitiv, ciorbă de peşte şi somn prăjit pentru fiul nostru, ciorbă de peşte şi ceafă de porc la grătar cu cartofi natur pentru soţul meu, somn la grătar pentru mine. Prietenul nostru şi fetiţa lui nu sunt amatori de peşte, mica domnişoară a comandat clasicul piept de pui la grătar cu cartofi prăjiţi, tatăl ei a cerut ciorbă de burtă şi tochitură moldovenească cu mămăliguţă. Desert a dorit doar fetiţa, clătite cu ciocolată.

Aşa cum era de aşteptat, băuturile, salata de icre şi ciorbele au sosit repede, pentru restul preparatelor am aşteptat un pic, răgaz binevenit pentru a privi Dunărea, ambarcaţiunile, pescăruşii şi malul bulgăresc al fluviului. A fost o zi splendidă, norii, ploaia şi soarele s-au jucat cu noi, schimbând culorile de la un minut la altul. Melodiile tinereţii mele au răscolit amintiri şi au picurat un strop de romantism... Chiar nu mai contau câteva acorduri false, muzicanţii erau de acolo, din povestea unei zile frumoase. la mal de Dunăre...

Mi-a plăcut salata de icre cu pâine crocantă, uşor prăjită. Mergea un pic mai acrişoară, am stors felia de lămâie care o însoţea şi a căpătat gustul dorit de mine. O porţie a fost suficientă pentru patru persoane, copilul de opt ani refuzând cu vehemenţă orice are legătură cu peştele. Ciorba de peşte cu bors si leustean, cu mămăligă şi ardei iute, a fost pe placul băieţilor mei. Prietenul nostru a declarat că ciorba de burtă a fost gustoasă, bine gătită.

Somnul, cu mujdei şi mămăligă, a fost excelent în ambele variante, prăjit şi la grătar. La prima vedere, porţiile mi s-au părut cam micuţe dar a fost suficient, somnul este un peşte săţios. Clasicele preparate, grătarele şi tochitura, au fost bune, porţiile fiind mai mult decât îndestulătoare. Fetiţa n-a putut mânca decât o jumătate de porţie de friptură şi o clătită, restul fiind pus la pachet de doamna care ne-a servit.

Am plătit cu cardul suma de 470 lei, plus un binemeritat bacşiş în numerar pentru ospătăriţa, amabilă, zâmbitoare şi dispusă să ne îndeplinească, cat se poate de repede, toate cerinţele. Pare mult dar a fost rezonabil ţinând cont de faptul că am fost la masă patru adulţi şi o fetiţă şi am comandat tot ce-am poftit. În plus, se ştie că preparatele din peşte sunt scumpe, oriunde le-ai mânca, chiar şi în propria bucătărie.

Nu mai am bonul ca să detaliez preţul fiecărui produs, îmi amintesc doar că ciorba de peşte a costat 20 de lei, cea de burtă cam tot pe acolo, porţia de somn a fost aproape 60 lei (cam mult, dar ne-a plăcut). O cafea costă 10 lei, sucul natural de fructe şi limonada, 20 lei (mai mult ca berea).

Pentru noi, cele două ore petrecute La Ponton au fost o experienţă cât se poate de plăcută! Un loc simplu, fără fiţe, cu mâncare proaspătă şi gustoasă şi o minunată vedere la Dunăre. Bonus, muzica live la sfărşit de săptămână! Dacă mai adăugăm vremea splendidă de început de vară şi compania bunului nostru prieten şi a copilei sale delicioase, avem ingredientele unei zile perfecte...

Personal amabil şi politicos, servire rapidă, chiar dacă terasa era plină de oaspeţi. Am apreciat faptul că există o echipă numeroasă de ospătari, majoritatea cu experienţă în acest domeniu. Trebuie ţinut cont că mâncarea gătită pe loc necesită mai mult timp decât o ciorbă gata preparată. Deci... puţină răbdare nu strică, mai ales că Dunărea este acolo, sub ochii noştri!

Majoritatea clienţilor vin La Ponton pentru preparate din peşte, dar meniul cuprinde şi câteva feluri de mâncare nelipsite din preferinţele românilor {ciorbe, şniţele, grătare, tochitură, pomana porcului, clătite, papanaşi, tiramisu, îngheţată). Plus o gamă largă de băuturi, cu şi fără alcool. Nu este un restaurant de fiţe dar nouă ne-a plăcut, mâncarea a fost gustoasă, porţiile suficient de mari. Preţurile, măricele, dar evident mai mici ca în Bucureşti şi pe litoral.

Am dat nota maximă pentru că pontonul este ancorat la malul Dunării iar vederea spre fluviu este minunată în toate anotimpurile. Pescăruşi care se rotesc, trimiţindu-ne toate gândurile spre Mare, ambarcaţiuni de toate felurile, malul bulgăresc ca o promisiune de vacanţă... Pentru faleza din Giurgiu nu pot da decât o notă de trecere, în luna mai, trandafirii înfloriţi şi copacii înverziţi salvează situaţia dar în sezonul rece, este un loc dezolant. Vechiul Palat Fluvial ar putea deveni un muzeu al navigaţiei româneşti pe Dunăre. O veritabilă atracţie pentru turiştii de toate vârstele ar fi o plimbare cu un vaporaş adevărat, aşa cum este Rusciuk, vaporaşul de la Ruse, fabricat la Cernavodă. Câmd te gândeşti că bulgiarii plimbă turiştii români cu o navă de agrement cumpărată din România...

---

VIZUALIZĂRI: 1836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI