ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
SEP-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurantul Rynec 95, un restaurant bun și central din Poznań

TIPĂREȘTE URM de aici

În sejurul nostru din Poznań, vezi impresii, îmi propusesem să mănânc „Rața în stil Poznań” , am mai spus, atunci când merg la un restaurant aleg produse tradiționale sau specialități ale localului sau bucătarului și în timpul documentării găsesc prin zonele vizitate și câteva localuri tentante. Și în Poznań am avut în vedere câteva, unul din ele fiind Restauracja RYNEC 95 din Orașul Vechi la care am și ajuns.

Restaurantul Piața 95, cum ar fi denumirea lui în română, se află în Ulica Stary Rynek (Strada Piața Veche) , are telefon, email, le găsiți pe rynek95.pl, pe FB sau instagram.com/rynek95 împreună cu alte detalii. Este deschis zilnic începând cu ora 12, se închide la ora 23 joia și duminica și la ora 24 în celelalte zile.

Pe Tripadvisor este apreciat cu 4,5 puncte din peste 1.800 de recenzii și poziționat pe locul 5 din cele 885 restaurante din Poznań.

Funcționează la parterul unei clădiri cu trei etaje, în Pivnița clădirii și pe Terasa cu umbrele din fața ei fiind cunoscut pentru mâncărurile sale tradiționale poloneze, dar oferă și mâncăruri internaționale și, la solicitare, vegetariene și vegane.

Stary Rynek fiind o zonă pietonală nu se poate parca la restaurant dar oferă Wi-Fi gratuit, iar plata se poate face numerar sau cu cardurile bancare.

Intrând în restaurant am fost întâmpinați de un tânăr vesel și amabil, vezi poza, vorbitor de engleză, am înțeles că tot personalul vorbește engleza, care ne-a invitat la o masă, erau mese libere, nici la plecare nu erau toate ocupate, fiind o oră intermediară între prânz și cină. În pivniță erau și mai multe mese libere.

Am primit Meniurile printate, în engleză, cu denumiri și detalii dar fără poze, poze am văzut pe Tripadvisor.

Oferta este bogată și bine structurată cu capitolele standard și două dedicate, Mic dejun, interesant pare Micul dejun Rynek 95 și Mâncăruri pentru copii, Mini pizza, File de pui. Capitolele standard cuprind Aperitive, Foccacia sau Pâine cu usturoi, Nachos mexican, Aripioare de pui, Brânză în diferite combinații, Creveți, Supe de legume, de roșii, Borș cu cârnați, Pierogi tradiționale cu cartofi sau cu carne. La Feluri principale sunt oferiți Cartofi hasselback, specialitate suedeză, cu diverse tipuri de carne și legume, Sos RYNEK 95 în combinație cu carne de pui, porc, vită, preparate din carne de Rață, din Pește iar Salatele sunt de pui, de brânză, fructe de mare cu diferite legume. Se prepară Burgeri și Pizza în mai multe variante, iar ca Desert servesc Plăcintă cu mere, Fondant, Înghețată, Tiramisu.

Ca Băuturi se găsesc Limonadă de casă, Ceaiuri și Cafea, Bere draft sau la sticlă, Tării, Vinuri poloneze sau străine și o gamă foarte variată de Cocteiluri. Tânărul nostru anfitrion s-a retras, noi am început studiul, a fost ușor, am combinat tradiționalul cu specialitățile, m-am hotărât rapid pentru prim fel la Zurek wielkopolski (Borș acru din Polonia Mare) , mai mâncasem această supă și mi-a plăcut, iar ca feluri principale am optat pentru Kacze udko confit (Pulpă de rață confiată) și Stek z karkówki z sosem RYNEK 95 (Ceafă de porc la grătar cu sos RYNEK 95) .

Soțul a rămas să dea comanda, eu am mers să pozez prin Sala plăcut decorată, cu ferestre mari ce asigurau un bun iluminat. Interiorul este cald, are pereții placați cu lambriuri de lemn, din lemn este tavanul, iar mesele și scaunele simple, tot din lemn, creează o atmosferă odihnitoare, plăcută, înviorată de vitrinele iluminate ce adăpostesc sticle cu vin. Am coborât și în Pivnița în care am găsit aceeași atmosferă și același mobilier, diferă doar pardoseala din plăci ca din cărămidă, plafonul cu bolți și zidurile din cărămidă. Este foarte potrivită pentru petreceri de familie, întâlniri cu prietenii sau cu colegii. În fața Restaurantului o Terasă cu umbrele și mobilier din ratan nu prea îmbietoare în acea seară de toamnă; era răcoare și în Piață șantier.

Am revenit la masă, a venit și „Borșul acru din Polonia Mare” cu cârnați, ciuperci și ouă, presărată cu verdeață, supă sățioasă, bună la gust, am mâncat-o cu plăcere, apoi au sosit și felurile principale. „Pulpă de rață confiată” a fost excelentă: carne fragedă, crocantă, suculentă, ușor condimentată, cu piure de cartofi pufos și gustos, cu sfeclă roșie, măr copt și gem de merișoare, delicioase. La fel a fost și „Ceafă de porc la grătar cu sos RYNEK 95” servită cu cartofi copți, cu brânză de vaci și salată de varză.

Am primit Nota de plată, 119 zloți, circa 132 de lei, un cost bun pentru cele ce ne oferise Piața, mâncare bună, sățioasă și gustoasă, suficientă, ca de obicei am avut nevoie de ajutor, pe care am achitat-o cu cardul Revolut iar serviciile le-am achitat cash. De aici am mers la apartamentul nostru pentru odihna necesară după o zi plină de plimbare.

Având o poziționare în zonă turistică Restaurantul Rynek merită avut în vedere de cei ce merg în Poznań și vor o mâncare gustoasă la prețuri convenabile. Mergeți acolo și nu veți regreta!


despre SERVICII

Personal amabil, prompt, vorbitor de engleză


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurant plăcut aranjat, cu o pivniță generoasă. Felurile de mâncare au fost generoase și bune la gust. Am mâncat o pulpă de rață excelentă, cea mai bună servită de mine și borșul acru a fost foarte bun, adevărată bombă calorică... se mănâncă bine în Polonia...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Un restaurant în "buricul târgului" în Rynek adică Piața Mare din Orașul Vechi. Zona este deosebită dar când am fost noi era în reconstrucție, se lucra de zor...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 13.06.23 17:10:15
Validat / Publicat: 13.06.23 17:47:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLONIA.

VIZUALIZĂRI: 508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Poznań, Restauracja RYNEC 95, Ceafă de porc la grătar cu sos RYNEK 95, foarte bună
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[13.06.23 22:12:44]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[14.06.23 20:17:50]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067723989486694 sec
    ecranul dvs: 1 x 1