Două hoteluri într-unul singur. Noi am stat la Meliã Dunas

TIPĂREȘTE

Nu, nu este nici o greșeală în titlu, pentru mine a fost prima dată când am întâlnit două hoteluri în unul singur. Este vorba de Meliã Dunas Hotel și Sol Dunas Hotel, aflate în noua stațiune Meliã, de care am povestit anterior, la circa 3 km nord de Santa Maria. Cred că, administrativ, Meliã este considerată parte din Santa Maria. Deși au nume diferite, cele două hoteluri dispun de aceeași recepție, folosesc aceleași restaurante, piscine sau baruri și au deschidere la aceeași plajă. Ce le deosebește este teritoriul. Din o fâșie de circa 180 m lățime și 1.00 km lungime, orientată de la est către vest, perpendiculară pe malul oceanului, Meliã Dunas ocupă jumătatea vestică, lângă ocean. Ca urmare, cei cazați la Sol Dunas au de mers mai mult până la plajă.

Accesul la hotel se face din o șosea secundară ce se desprinde din șoseaua Espargos – Santa Maria, apărută, probabil, din necesitatea de a deservi zona Meliã. Aceasta se continuă până în Santa Maria, în dreptul hotelului „Riu Palace” . În dreptul hotelului Meliã Dunas, șoseaua are un sens giratoriu. Coordonatele la intrarea în hotel sunt:

֎ 16°36' 56.53"N;

֎ 22°55' 24.83"V.

La intrare, pe partea dreaptă, este o mică parcare. Nu are mai mult de 20 de locuri, dar, probabil, nici nu are nevoie de mai multe. Nu cred că vin aici mulți turiști cu mașina proprie, și nici mașinile de închiriat nu par a fi o problemă.

Accesul acesta este cam la mijlocul lungimii amplasamentului resortului și dispune de un spațiu larg pentru oprirea autocarelor sau a altor vehicule. În partea dreaptă, cam la mijlocul unei clădiri ce pare circulară, o zonă de fațadă impozantă marchează intrarea. Pe frontonul acesteia sunt înscrise numele celor două hoteluri. În interior găsim o încăpere și ea impozantă, cu o arhitectură sofisticată și o înălțime echivalentă cu P+2, în mijlocul căreia este un birou de recepție. Pe pereții laterali sunt înscrise, din nou, numele hotelurilor. Un spațiu generos găzduiește câteva fotolii, birourile unor agenții de turism și niște plante ornamentale. Tot aici este și o mică bibliotecă” cu autoservire.

Noi ne înregistrăm, plătim (din nou) taxa de stațiune de data asta de 15 euro, și primim brățările de rigoare, dar, fiind ora 12:00, nu ne putem caza, camerele nefiind gata. În schimb, bagajele ne sunt „confiscate” de unul din băieții din zonă. Suntem sfătuiți să revenim în jurul orei 14:00. Între timp, pornim în explorarea resortului.

Acesta a fost inaugurat în 2014, cuprinzând două hoteluri de 5 stele fiecare. Timp de 2 ani a fost închis din cauza pandemiei. Meliã Dunas are 526 camere, din care 56 sunt în vile individuale, cu piscine proprii, iar Sol Dunas are 616 camere. Pot fi cazați aici circa 3000 de turiști. Camerele sunt dispuse în mai multe clădiri, majoritatea de formă curbată, cu regim de înălțime P+2. Mă amuză faptul că o parte din camerele de la etajul 2 au, din balcon, o scară în spirală ce duce pe terasă. Hotelul Meliã Dunas ocupă suprafața de teren de la clădirea recepției până la plajă, inclusiv clădirea aflată față în față cu recepția.

Resortul este în regim „all inclusive” , cu 8 restaurante și 11 baruri. Totuși, brățările noastre, recunoscute și pe teritoriul hotelului Sol Dunas, nu ne permit accesul chiar în toată incinta. Există o categorie de turiști, probabil cei care au plătit pentru vile, încadrați la „THE LEVEL” . Definit ca un program ce asigură eleganță, rafinament și o gamă largă de servicii unice și personalizate pentru a asigura o experiență de sejur sublim, acesta cuprinde o piscină și un restaurant cu acces restricționat. Tot pentru uzul „THE LEVEL” este și un „wedding pavilion” . În cele trei zile cât am stat aici, nu am remarcat nici un eveniment în această „casă de căsătorii” .

De neînțeles pentru mine este faptul că pentru o băutură primită în baza brățării la unul din baruri, la un altul ni s-a cerut să plătim.

O altă facilitate oferită de resort este un „autobuz navetă” ce asigură transportul turiștilor La Santa Maria și înapoi. Trebuie să recunosc faptul că, în 3 zile, nu l-am identificat.

Noi părăsim clădirea recepției prin partea opusă intrării. Ajungem înt-un fel de curte interioară circulară, cu circa 100 m în diametru, mărginită de construcții P+2, cu diverse facilități și camere de hotel. În stânga ieșirii este „Spices” , principalul restaurant al resortului, iar în partea dreaptă este „Odissey” , cel mai mare bar din zonă. În mijlocul curții, de o formă neregulată este și piscina principală. Adâncimea maximă a acesteia este de 1.30 m. Alături de aceasta este un bazin mai mic, pentru copii, cu adâncimea de numai 30 cm.

Aleea ce părăsește recepția traversează piscina pe un pod și se îndreaptă spre vest. La un moment dat, aceasta intră între două șiruri de construcții paralele, având un traseu rectiliniu. Denumirea acesteia aici este „Bulevardul” . La parterul clădirilor de pe partea stângă sunt mai multe baruri și restaurante, iar la cele de pe partea dreaptă sunt câteva magazine de suveniruri și servicii. La etajul clădirilor sunt camere de hotel.

După ce luăm masa de prânz la restaurantul „Aqua” , aflat la capătul aleii, revenim la recepție. Camerele sunt gata, dar cardurile de acces le primim de la un alt birou, aflat într-un colț al marii încăperi. Tot aici primim și o mulțime de informații despre facilitățile hotelului. L-am numit „Recepția nr. 2” . Primim camera nr. 3171 și suntem îndrumați către mașinuța care ne așteaptă afară. Aici îl găsim pe băiatul care ne confiscase bagajele, împreună cu acestea. După ce aranjează bagajele în mașină, ne urcăm și noi și pornim spre cameră. Aceasta se află în corpul de clădire aflat în fața recepției. Acesta este alcătuit din două clădiri curbate, concentrice, cu o alee între ele. Sunt 4 accese, amplasate în clădirea exterioară, unde este și scara către etaje. Legătura cu clădirea din interior se face prin niște pasarele peste alee, la fiecare etaj. Camera noastră este în clădirea din interior, la etajul 1, cu vedere spre curtea interioară.

Camera

Singurul dezavantaj al acestei camere decurge din faptul că am ajuns acolo imediat ce am plecat de la Riu Palace (vezi impresii) și am avut niște criterii de comparație.

Camera are o structură puțin deosebită de camerele de hotel standard. În holul de la intrare, față în față cu ușa de acces, este baia, iar camera propriu zisă, puțin mai mică decât cea de la Riu Palace, se deschide în partea dreaptă. Aici, pe partea spre baie este patul, mare, matrimonial, comod, însoțit de două noptiere standard. Deasupra lui este un tablou, destul de lung, cu niște flori ornamentale. Veiozele sunt montate pe perete, la o înălțime cam mare. Dincolo de pat este o canapea ce pare a fi din piele sintetică, foarte comodă. Deasupra ei este o oglindă. În colțul camerei este un corp de mobilier pătrat, înalt, cu multe sertare. L-am folosit din plin.

Pe peretele opus, începând de la hol, sunt:

● un mic birou, simplu, însoțit de un taburet capitonat. Deasupra lui este o altă oglindă, ceva mai mare.

● un șifonier cu 3 uși, mai mult decât suficient pentru noi.

● un corp de mobilier ce maschează micul frigider. Pe acesta găsim două sticle de apă, două cești, două pahare, o cană de fiert apă și câteva pliculețe de ceai, ness sau zahăr. Am simțit lipsa micului bar de dincolo.

● o comodă cu 3 compartimente, pe care se află televizorul cu o diagonală rezonabilă.

O ușă cu geam pe toată înălțimea, dublată de un geam de aceleași dimensiuni, ocupă o bună parte din peretele spre exterior, unde este balconul.

În mijlocul camerei, în fața canapelei, este o măsuță joasă, dreptunghiulară. Pe peretele comun cu baia este montat un aparat de aer condiționat cu care nu am fost foarte prieteni. Deși noi îl opream întotdeauna, de fiecare dată când reveneam în cameră, după ce se făcea curățenie, îl găseam pornit, setat la 17ͦᵒ.

Iluminatul încăperii îl apreciez ca slab. în afara celor două veioze mai există, pe tavan, o lustră cu două becuri anemice față se dimensiunea camerei. Noroc cu un lampadar, mascat oarecum de draperie, care, însă, ne-a asigurat o lumină suficientă în încăpere. Televizorul prindea peste 40 de programe, în toate limbile europene de circulație internațională, inclusiv portugheza. Două programe aparțineau hotelului. Wi-Fi, parolat, cu parolă primită de la Recepția nr. 2, funcționa bine, dar nu prea am avut timp de el.

Baia, echipată standard, cu cadă, în comparație cu cea de la Riu, capătă de la mine calificativul „mică” , având și vasul de WC înăuntru. Și chiuveta, unică, este destul de mică și nu are un blat unde să așezi obiectele personale. Există doar o etajeră de sticlă, sub oglindă, insuficientă pentru 2 persoane. La prosoape nu am nimic de reproșat. Pentru mine, lumina era suficientă doar dacă aprindeam ambele becuri, cel de la oglindă și cel din tavan. Consumabilele au fost destul de puține. Două săpunele mici și 4 pliculețe inscripționate „Hotel Clean Professional” , pe care le-am tratat cu indiferență, au fost produsele pe care le-am primit. În finalul inspecției, am o surpriză. Lângă baie, un compartiment complet închis pare a fi o debara. Când deschid ușa, descopăr un... boiler electric. Nu am avut nici un moment o problemă cu apa caldă.

Balconul este destul de mare, cu o lățime de circa 1.50 m și lungimea egală cu lățimea camerei, are deschiderea spre curtea interioară. Cu puțină bunăvoință, printre ramurile copacilor din zonă, se poate vede piscina de aici. Echiparea este standard: o masă, două scaune, scrumieră. Nu am remarcat existența unui uscător de prosoape sau costume de baie. Ce nu mi-a plăcut aici a fost înălțimea parapetelor spre balcoanele vecine, egală cu cea a parapetului spre exterior. Dacă luăm în considerare forma concavă a fațadei, intimitatea cam are de suferit.

Restaurante și baruri

Din cele 8 restaurante cu care se laudă resortul, noi am fost numai la două. Ca să fiu sincer, nici măcar nu le-am identificat pe toate.

La Aqua” am mâncat de 3 ori, de două ori la prânz și odată seara. Pentru masa de seară este necesară o programare anterioară. Restaurantul se declară a fi cu specific mediteraneean. Servirea este în sistem „à la carte” , dar cu un meniu nu foarte bogat. Mesele de prânz le-am servit pe terasă. Masa de seară se servește numai în interior. De două ori, eu am cerut aici „caracatiță la grătar” . Ambele porții au fost foarte bune, dar nu la fel de mari precum cea din Palmeira (vezi impresii). Rețin că la masa de seară, Doina a cerut un fel cu scoici, pe care nu a reușit să-l termine, acesta fiind extrem de picant. A urmat o „înghețată italiană” , care, după opinia ei, pertinentă, nu era chiar foarte italiană.

Restul meselor le-am servit la „Spices” , pe care îl consider restaurantul principal. Deși ocupă tot parterul din dreapta recepției și se întinde pe circa 100 m lungime, restaurantul pare insuficient pentru toți turiștii, Forma curbată a salonului, conform formei clădirii, nu dă impresia de spațiu, dar acesta există, însă este mai îngust. Totuși, este necesar de căutat intens o masă liberă, mai ales când este vorba de un grup de 4 sau 6 persoane. Servirea se face în sistem „bufet suedez” , nenumăratele vitrine pentru expunerea produselor ocupând și ele o bună parte din suprafață. Produsele sunt extrem de multe și de variate, adaptate funcție de momentul mesei. Mezeluri, brânzeturi, carne din toate sortimentele, pește, mâncăruri gătite, salate, nenumărate fructe și dulciuri nu epuizează lista a ceea ce este disponibil. Și băuturile, ceai, cafea, sucuri, vin, bere sunt cu autoservire. Din nou, spre rușinea mea, trebuie să recunosc că nu totdeauna citesc etichetele produselor și mă iau mai mult după aspect. Aceasta a dus la un moment amuzant. Într-una din seri am ales niște chiftele apetisante, dar, abia la masă, gustându-le, am descoperit că sunt din cartofi. Dar, toate produse au fost proaspete și gustoase.

În cele 3 zile petrecute aici am trecut pe la 6 sau 7 baruri. Eu am fost profilat în principal pe bere, iar Doina, pe pina colada și amaretto. Dintre toate barurile, pentru mine a ieșit în evidență „Odissey” , care, în unele seri, organizează spectacole de muzică, „live” , cu un trompetist și un saxofonist. O mențiune aparte merită „Macchiato” , unde se servește cea mai bună cafea din toată incinta. Tot aici am întâlnit și singura masă de biliard din zonă. Un joc costă 1 euro.

Mai există un bar despre care nu m-am lămurit dacă ține de hotel sau nu. Oricum, accesul este liber, dar consumația se plătește. Acesta, numit „Bikini Beach” , se află pe plajă, chiar la malul apei. Am intrat aici câteva momente, cerând permisiunea de a face câteva fotografii. Chiar fiind în costum de baie, mi se permite, cu condiția ca, venind de pe plajă, să-mi spăl nisipul de pe picioare. Locul pare a fi de lux, cu piscină proprie, terasă cu umbreluțe și salon. Am impresia că în capătul dinspre apă este amenajat și un debarcader.

Plaja și oceanul

În capătul „Bulevardului” începe plaja. Pentru început întâlnim o platformă semicirculară din lemn cu un pupitru cu numele hotelului. Presupun că este destinată organizarea unor evenimente. Urmează o zonă de nisip fin de circa 100 m lățime. Nu m-am lămurit dacă există o delimitare a plajei cu hotelurile vecine. Cred că nu, deoarece șezlongurile și umbrelele sunt aceleași pe toată lungimea plajei. În dreptul hotelului nostru la intrarea în apă sunt stânci. Nu am văzut nici un turist în această zonă. Cam la limita sudică a hotelului, perpendicular pe țărm, este un dig ușor curbat, de circa 100 m lungime. La cam 200 m mai se află un alt dig, simetric față de primul. Împreună creează un mic golf, în mijlocul căruia este amplasat „Bikini Beach” . În stânga și în dreapta barului sunt două porțiuni de plaje unde se adună toți amatorii. Intrarea în apă este fără pietre, dar nu chiar foarte lină. Aici am fost și noi de două ori. Din nefericire, apa a fost un pic cam rece (circa 20ᵒ) pentru mine, așa că nu am intrat decât până la genunchi. Cei care au intrat mai spre adânc declară că au văzut și pești, nu foarte mari, dar frumos colorați.

Ce mia plăcut la această plajă, foarte util în condițiile pe care le-am avut, a fost faptul că fiecare umbrelă cu cele două șezlonguri ale sale dispunea și de o apărătoare de vânt. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că, atât șezlongurile, cât și apărătoarea de vânt erau metalice, incomode și greoaie. De asemenea, umbrelele au nevoie de lucrări de reparații destul de importante.

Ar mai fi de menționat că hotelul pune la dispoziția turiștilor prosoape de plajă, contra unui card primit de la „Recepția nr. 2” . Acestea se eliberează dintr-un punct lângă barul „Brava” , de la piscina principală. Prosoapele pot fi schimbate zilnic, sau de mai multe ori pe zi, sau pot fi păstrate până la sfârșitul sejurului.

Piscinele

În incinta celor 2 hoteluri am identificat 5 piscine. Două sunt la Meliã Dunas. Una este cea pe care am denumit-o „piscina principală” , cea de la ieșirea din clădirea recepției, pe care am menționată anterior. O consider o singură piscină, deși are două bazine. Într-o zonă cu adâncimea mai mică a bazinului mare, se organizează zilnic jocuri și concursuri pentru copii.

A doua este „piscina THE LEVEL” . Amplasată la capătul spre mare al „Bulevardului” , pe partea stângă, nu pare foarte mare. Nu am date despre ea, deoarece am tratat-o cu indiferență.

Dintre piscinele de la Sol Dunas, prima este în centrul ansamblului de clădiri din care face parte și cea în care am stat noi. Este cea pe care o vedeam și noi din balcon. De o formă perfect circulară, cu un diametru de circa 30 m, are adâncimi de 1.10 – 1.30 m. O altă piscină este, de fapt, un bazin în care se opresc toate toboganele, un ansamblu ce constituie singura componentă a „aqua park-ului” pentru cei mai mărișori. Nu i-am acordat foarte multă atenție. Ultima piscină este destinată copiilor, fiind un adevărat „aqua park” pentru aceștia, dotat cu o mulțime de componente.

Mai menționez încă odată piscinele individuale existente în dreptul fiecărei vile.

La plimbare prin incintă

Apa rece și vântul de pe plajă ne-au ținut departe de malul oceanului. Așa că, după ce am vizitat grădina botanică din apropiere (vezi impresii), nu ne-a rămas decât să inspectăm incinta. Am descoperit, astfel, o mulțime de facilități. În clădirea recepției, spre dreapta, dincolo de barul „Odissey” am identificat sala de forță și gimnastică. Privită din ușă, nu pare foarte mare. Se văd vreo 6 sau7 aparate, dar nu este nimeni în interior. Alăturat se află spa-ul. Si aici ne oprim numai în ușă. Pentru acces e necesară o programare cu o zi înainte. În plus, sauna nu este în funcțiune. Am înțeles că o parte din serviciile de aici trebuie plătite. În exteriorul clădirii, în dreptul sălii de gimnastică, sunt două terenuri de sport identice. Fiecare are marcat pe el un teren de tenis, dar este echipat și cu două porți de handbal. Nu am văzut, însă, semicercul de la „handbal” . Mai este și un teren de volei în zona hotelului Sol Dunas.

La hotelul Sol Dunas am remarcat o atenție deosebită acordată copiilor. În afara piscinei menționată anterior, aici am întâlnit și „clubul copiilor” . Aici, cei mici pot petrece ceva timp, în lipsa părinților, jucând-se sau „socializând” cu alții de vârsta lor. Destul de aproape este și un „castel” care, după părerea mea, dezvoltă simțul de orientare a celor mici. Chiar și la „Amfiteatru” , loc de spectacole în aer liber, o echipă de animatori îi distra pe micuții prezenți.

Serviciile

În cele 3 zile petrecute aici, am interacționat destul de puțin cu personalul hotelului, sau, atunci când s-a întâmplat aceasta, relațiile au fost fără reproș. O notă în plus acord unei doamne de la recepție, care a avut amabilitatea de a-mi răspunde, în scris, la o serie de întrebări privind hotelul. Curățenia în cameră a fost asigurată corect. Nu a fost nevoie de a schimba prosoapele și așternutul. Am apreciat gestul de a ne lăsa, în fiecare dimineață, în fața ușii, două sticle de apă plată. Cu oamenii din restaurante am interacționat numai la „Aqua” . Serviciile au fost prompte, corecte, de calitate, chiar dacă, la un moment dar, o bere de a mea a întârziat puțin.

Diverse

Încă de la întoarcerea din turul excursiei, la un moment dat am remarcat o construcție înăltuță, cilindrică, cu un oarecare aspect de turn de castel, Aceeași construcție aveam să o găsesc, peste drum, în dreptul clădirii în care am avut camera. Aveam să aflu, de la recepția hotelului, că aceasta adăpostește birourile companiei responsabile cu desalinizarea apei oceanului, pentru necesitățile din insulă. Într-o asemenea clădire de birouri, mi-ar fi plăcut să lucrez și eu. Alături, nu știu dacă nu cumva în aceeași incintă, se află un întreg „câmp” de panouri fotovoltaice. Oare sunt necesare toate proceselor de desalinizare?

Cu ocazia drumurilor pe plajă, am remarcat aici mai multe construcții din beton, rectangulare, îngropate în nisip, acoperite cu capace de lemn. Niște măsuri de protecția muncii ilustrate pe capace îmi „spun” că în interior se află niște echipamente. Un localnic, salvamar sau paznic de hotel, îmi explică faptul că sunt stații de pompare pentru captarea apei oceanului și pomparea în stația de desalinizare de peste drum.

Pare posibil, dar am un semn de întrebare. Pe o lungime de plajă de circa 500 m sunt 14 asemenea construcții. Nu era mai bună o singură, sau două, mai mari? Primul meu gând a fost că sunt stații de pompare, dar care pompează în sens invers, apa uzată din hoteluri în largul oceanului.

Ca o concluzie

Pentru cei ce ajung pe cont propriu în Insula Sal, cazarea la unul dintre aceste hoteluri poate fi o posibilitate. Nu am studiat prețurile în alte hoteluri, dar acesta este ceva mai ieftin decât „Riu Palace” , iar diferența de confort este neesențială.

---

VIZUALIZĂRI: 2345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI