ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
LUNA
MAY-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Unde am mâncat și băut în Hisarya

TIPĂREȘTE URM de aici

Întrucât hotelul la care am fost cazați în Hisarya nu ne putea oferi decât micul dejun, cu celelalte mese a trebuit să ne descurcăm singuri. Acasă obișnuiesc să mănânc de 3 ori pe zi (Tati cam de 2), dar știu cât pot duce și în niciun caz atât cât înseamnă un fel principal la un restaurant obișnuit; mi se par enorme porțiile practicate în România, cel puțin! (Sper să apucăm să vedem și la noi în meniuri, așa cum se întâmplă uneori în țările civilizate – „porție întreagă” sau „jumătate de porție” ). Frații bulgari îs mai zgârciți un pic (nu totdeauna).

În fine, simt că deja am luat-o pe arătură. Ideea e că am avut, în medie, 1 masă pe zi servită la cârciumile din Hysaria. Dacă e să punem la socoteală toate cârciumile, atunci am avut 1,66 mese/zi ????. Asta pentru că un prânz l-am luat în Veliko Târnovo și altul la Terme (vă povestii).

Terasa Balkan – str. Dimitr Blagoev 7 (în centrul vechi, în piațeta cu Fântâna Fecioarei și cu Colonada), program 8-24 zilnic, nota 4,2 din aproape 1400 review-ri pe Google.

Acolo am eșuat în prima seară, după o scurtă plimbare de recunoaștere printre ruinele romane. Am ocupat singura masă rămasă liberă care mai avea și scaune; mai erau 1 sau 2 mese stinghere, dar scaunele lor fuseseră „furate” și alipite altor mese. Mulți localnici de toate vârstele, o droaie de copii ce se fugăreau în sus și-n jos și 2-3 chelnerițe strecurându-se preocupate printre ei. Am primit rapid meniuri, fără prea multe zâmbete; am apreciat eficiența.

De asemenea, am apreciat că denumirea preparatelor era inclusiv în engleză (pe lângă bulgară și rusă, probabil, după caractere). Așa că am putut alege în cunoștință de cauză din oferta destul de bogată, incluzând sendvișuri, salate, aperitive, preparate din ouă, supe, grătare, specialități, garnituri, mâncăruri gătite în cuptor (cel puțin așa am tradus „sizzlers” ????; desigur, chestii dulci și multe lichide de tot felul, cu sau fără alcool.

Am optat pentru câte o kavarma (de pui eu, de porc Tati) – fel tradițional bulgăresc, un soi de tocăniță cu carne și multe legume, cu prețuri apropiate (în jur de 13 lv). Am luat și o parlenka pe care aveam s-o șeruim (pâinica lor, după care ne înnebunim, un fel de lipie mai grosuță) – 3 lv. De băut, eu am vrut bere draft (3,8 lv), Tati – același tip de bere (Zagorka), dar îmbuteliată (3,7 lv).

Am primit tacâmurile învelite în șervețele și, destul de repede, băuturile. Le-am savurat în timp ce ne bucuram de atmosferă și de faptul că, în sfârșit, ajunseserăm la capătul unui drum destul de lung (dar frumos), într-un loc pe care îmi dorisem de mult să-l văd... N-am avut timp să visăm prea mult, căci ne-au venit kavarmele, fiecare în câte un vas ceramic dreptunghiular sprijinit pe un suport de fier forjat. Pâinica alături, pe o farfurie, rumenită exact cât trebuie.

Ei, tocmai ce-i lăudam pe frații bulgari!... De data asta i-am lăudat degeaba, deaoarece puteai lejer sătura 4 persoane, nu 2, din tot ce aveam noi pe masă! Uriașe porțiile! Nu zic, totul gustos și bine gătit, dar prea mult. Am combătut și noi cât am putut și – cu regret nespus pentru atâția oameni de pe Pământ care n-au ce mânca – am lăsat restul în farfurie... Ca să ne stingem focul, am mai împărțit o bere (draft; l-am convins pe Tati că-i ok).

Am plătit cu cardul puțin peste 40 lv (aproximativ 100 lei), am zis „săru’ mâna pentru masă” și-am plecat. Locul se mai eliberase un pic și-am putut și eu să fac 2-3 poze. Ne-a plăcut, recomand; ieftin și bun.

Restaurant National – Bd. General Gurko 12 (în centrul nou, vis a vis de Centrul de Informații Turistice), program 11:30-23 zilnic, notă 4,7/peste 2700 de recenzii pe Google.

Am trecut întâmplător a doua zi la prânz și ne-a pus piedică intrarea îmbrăcată abundent în vegetație. Am aruncat o privire și... ooo, ce minunăție de grădină! Terasa are câteva mese pe părți, pe sub copertine și încă vreo câteva răspândite printre zecile de arbori și arbuști și miile de flori. Există și un podeț arcuit peste un iaz cu broște țestoase și peștișori; e pur și simplu un colț de rai, nu știi încotro să-ți îndrepți privirea! Susurul apei se împletește cu muzica ce răzbate discret din difuzoare, culorile și parfumul plantelor te copleșesc, îți vine să scotocești peste tot și să fotografiezi fiecare colțișor din toate unghiurile posibile!

Terasa era aproape goală, dar, din păcate nu ne era foame-neam! Am decis totuși să adăstăm pentru o bere, iar tanti ospătărița (e genul de restaurant cu chelneri de modă veche, trecuți de prima tinerețe și îmbrăcați în uniformă) n-a avut nimic împotrivă; i-am promis solemn că vom reveni și pentru una din mesele următoare, n-aveam cum rata așa ceva.

Am venit din nou pentru cina din ultima zi. Fiind luni, n-am considerat necesar să facem rezervare în avans, ceea ce a fost cam la risc, cât pe ce să nu mai găsim masă liberă! De fapt, dacă am fi întârziat încă 10 minute, n-am mai fi găsit. De data asta ne-a preluat un nene; nu vorbea engleză, dar înțelegea. Ne-a lăsat să studiem meniurile, ce cuprind o gamă destul de largă de preparate, de la gustări până la deserturi. Am remarcat și destule vegetariene, dar și ceva fonfleuri cu iz italienesc sau franțuzesc. Au și variante disponibile doar cu pre-comandă și în cantitate mai mare (minim 4 persoane), gen sarmale sau iepure cu cartofi gătite la cuptor.

În fine, noi în general alegem chestii specifice locului în care ne găsim. De data asta am luat chifteluțele bunicii (12,9 lv) – eu și friptură de porc la cuptor cu piure (15,9 lv) – Tati. Pentru „stropeală” , am rămas fidelă berii Kamenița (4 lv un draft), Tati însă a optat pentru o sticlă mică de vin roșu (16 lv/375 ml) și una tot mică de apă (3 lv/500 ml).

Încă o notă de „old fashion” ce mi-a plăcut mult: „ambalajul” în care am primit tacâmurile, un săculeț compartimentat, făcut din pânză de in, aceeași precum fața de masă, decorat cu danteluță și cu monogramă brodată. Au venit rapid și băuturile; am observat (nu neapărat acum) că ospătarii bulgari nu obișnuiesc să-ți toarne în pahar, îți lasă recipientele (eventual) desfăcute și paharele și pleacă. Sincer, nu mă deranjează să-mi torn singură; am menționat aspectul doar ca fapt divers.

Nici pentru mâncare n-am așteptat mult și da, de data asta mărimea porțiilor a corespuns imaginii pe care mi-o făcusem. Eu am avut, de exemplu, 4 chiftele, o mână de cartofi pai și o lingură de sos roșu foarte bun, cu mult ardei, iar Tati o bucată de carne cât palma (porție corectă) peste ceva piure de cartofi, totul stropit cu un sos bun, aromatizat cu rozmarin. A fost exact cât ne-a trebuit, a mai rămas loc și pentru desert.

Deși de obicei sărim peste acest capitol, mă felicit din inimă că de data asta n-am făcut-o! De fapt, în timp ce studiasem meniul, unul din preparate mă incitase în mod deosebit: înghețată de casă (nuga cu smochine confiate și nuci caramelizate; 6,5 lv). Tati a plusat și el și a ales sufle de ciocolată cu înghețată (5,9 lv). Ambele au fost de-men-ți-a-le!!! Sincer, cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată!

Am plătit cu cardul în jur de 65 lv (163 lei), un raport preț/calitate mai mult decât rezonabil.

Restaurant Chinar – str. Augusta 17 (centrul vechi, pe strada cu biserica Sf. Pantelimon, aproape de gară); program 11-24 zilnic, nota 4,4/peste 1500 comentarii pe Google.

De asemenea un loc cu o grădină deosebită, dar mult mai aerisită decât cea de la National. Aici am ajuns în prima zi plină în Hisarya, pentru o cină mai timpurie decât de obicei (după ce săriserăm peste masa de prânz, mulțumindu-ne doar cu câte o bere la National, vă povestii).

La fel, au spații laterale acoperite, practic niște separeuri cu pereți pictați cu imagini sugestive pentru oraș, dar sunt și mese sub bolta cerului; noi am ocupat una din ultima categorie, mai aproape de grădină. Deși am salutat în engleză, la început am primit meniuri doar în limba bulgară; e drept că mai era câte-o poză ici-colo, dar nu ne-am descurcat și am întrebat dacă n-au și în engleză. Au. Altă viață!

Până la urmă, dacă mă gândesc bine, tot după poză am ales deoarece fix preparatul meu nu era tradus; până la urmă s-au dovedit a fi niște chestii trase la tigaie în stil chinezesc – pui și legume, cu un sos dulce-acrișor – de care aveam să fiu foarte mulțumită. Tati și-a luat ceva porc cu altfel de legume plus un guguloi de piure; bun și al lui. Ambele feluri principale au costat 16,9 lv. Am cerut și pâine de casă (5 lv), a fost un fel de chiflă uriașă tăiată în sferturi, rumenită și condimentată, excelentă. Câte o bere Staropramen la draft (4,1 lv) a completat inspirat meniul (am fost un pic dezamăgiți că n-aveau niciun sortiment de bere locală, dar am supraviețuit).

Am închiat cu o singură porție de dulce, tort de morcovi (5,9 lv), pe care am împărțit-o. Delicios!

Tot cu cardul am plătit aproape 53 lv (133 lei). Eu zic că-i foarte bine. Recomand.

***

Există multe alte opțiuni de mâncat în Hisarya, dar noi ne-am străduit să le alegem pe cele mai bune (sper). Din toate 3 însă, dacă ar fi să mai ajung în oraș pentru câteva ore și mi-ar fi foame, aș alege, fără doar și poate, Restaurantul National.


despre SERVICII

Servire ok; de excepție la National.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Recomand înghețata de casă de la National - nuga cu smochine confiate.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Grădini deosebite la National și Chinar!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 08.08.22 19:37:02
Validat / Publicat: 08.08.22 20:37:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 709 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P48 Restaurantul Chinar; am fost acolo!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46200 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[08.08.22 20:37:00]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Hisarya?, HISARYA (HISAREA)" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: Ce și unde mâncăm în Bulgaria?]

webmaster
[08.08.22 20:46:57]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[08.08.22 20:47:50]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

maryka
[08.08.22 20:56:16]
»

Trebuie să spun că preparatele arată foarte bine, sunt aspectuoase, de gust, te cred pe cuvânt, însă locațiile sunt fabuloase. Aproape că și uiți de ce te-ai dus acolo, nu?

Adevărate grădini botanice, elegante și frumoase. Îmi pare absolut normal ca acolo să fie totul delicios! Am citit și articolul despre Hisarya, îmi face tare cu ochiul, acum și poftă îmi face

Felicitări, frumos și apetisant! ????

mishu
[08.08.22 21:17:38]
»

@crismis:

Ei, tocmai ce-i lăudam pe frații bulgari!... De data asta i-am lăudat degeaba, deaoarece puteai lejer sătura 4 persoane, nu 2, din tot ce aveam noi pe masă! Uriașe porțiile!

chiar ma miram la inceput cand spuneai ca au poriile decente. La nici unul dintre locurile unde am mancat portiile nu au fost normale, peste tot au fost supra dimensionate.

înghețată de casă (nuga cu smochine confiate și nuci caramelizate; 6,5 lv).

ei bine, aici am cedat, pentru ca noi am mancat inghetata la toneta pe srada si a fost excelenta, asa incat la rstaurant ma astept sa fie si mai si, iar combinatia, ce sa mai, e de ajuns acolo .

Frumoase locuri, felicitari, votat cu mare drag.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[09.08.22 09:23:56]
»

@maryka: Într-adevăr, grădini botanice, nu terase de restaurant! Cel puțin cea de la National, care are mult mai mult farmec în realitate decât am reușit eu să surprind în fotografii.

Iar despre Hisarya se poate spune, fără să greșim, că-i un adevărat muzeu arheologic în aer liber! Sigur ar fi pe gustul tău!

Mulțumesc pentru vizită și cuvintele frumoase!

maryka
[09.08.22 09:25:08]
»

@crismis:

????????????

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[09.08.22 09:31:53]
»

@mishu: De obicei am avut parte de porții decente ca dimensiuni; dacă mă gândesc bine, mai mult în anii trecuți, că în prezent se pare că au băut și bulgarii apă după români și-au început să le crească (împreună cu prețurile, desigur). Chiar era fain cândva, că de obicei începeam cu o shopska salata (salata ciobanului) pe care o împărțeam, plus un fel principal de fiecare - era perfect. Acum sărim de multe ori peste salată, ar fi prea mult (dar completăm cu desert, văd ????; cred că totuși problema e la noi...).

Cât despre înghețata aia... Știi că eu nu mă entuziasmez prea ușor la dulcegării... A fost fix ce trebuie: nu foarte dulce, cu texturi diferite, iar gustul????... Salivez gândindu-mă...

Mulțam de vizită și vot. Ca întotdeauna! ????

ANILUPHONE
[09.08.22 19:50:47]
»

Noroc că am mâncat... dar parcă ar merge o înghețată daia "de-men-ți-a-lă"...

Citid, parcă îți imaginezi farfuriile, dar mai ales locurile unde v-ați potolit foamea sau setea... dar după ce am văzut pozele... wow, sunt terasele sau grădinile restaurantelor pe unde ați fost... tare frumos!!! Îmi dau seama că nu poți surprinde într-o poză ce vezi într-o privire... chiar și așa tot arată bine...

Să vă fie de bine!

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[09.08.22 20:02:41]
»

@ANILU: Mulțumim frumos, Lili! ???? Plimbări frumoase și experiențe memorabile vă dorim și vouă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, maryka, mishu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068667888641357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1