În inima capitalei Germaniei

TIPĂREȘTE

Prima zi a sejurului nostru berlinez nu a debutat sub bune auspicii: o ploaie urâtă ne-a însoțit toată dimineața. Prevăzătoare din fire, plecasem însă de acasă înarmată cu fulgarine, pe care Adrian le-a cărat tot timpul după el, vârâte într-un rucsăcel. Lasă, că n-a murit din asta! ????

Am zis să pornim în explorare din centrul fostului Berlin de Est și actualmente al capitalei unificate, aflat foarte aproape de kilometrul 0, adică din Alexanderplatz.

Fost târg de vite și lână la finele veacului al XVIII-lea și loc de desfășurare a paradelor militare, „Alex” , așa cum îi spun pe scurt berlinezii, și-a căpătat numele după vizita din 1805 a țarului Rusiei Alexandru I, iar din 1886, odată cu construirea gării, a devenit un important nod de transport. Astăzi, în cea mai mare piață urbană din Germania se întretaie linii U-Bahn și S-Bahn, dar noi am ajuns cu autobuzul 100 (și 200 are stație aici) - prefer transportul de suprafață; în felul ăsta mai vezi câte ceva.

Scuarul este imens și am fost inspirată luând Welcome Card Berlin din aeroport, fără să aștept să ajung la oficiul de turism aflat la numărul 7, căci n-aș fi știut încotro să o iau ca să-l descopăr.

La data vizitei noastre se lucra la metrou (probabil), întreg centrul pieței fiind acoperit de prelate și tot felul de instalații, dincolo de care se puteau totuși zări clădirile masive, cu tot felul de magazine la parter, ridicate după al Doilea Război Mondial, când Alex a fost distrus de bombardamente și autoritățile est-germane au dorit să facă din el un model de arhitectură în noua eră.

Scuarul e dominat de Fernsehturm (Turnul de televiziune), cea mai înaltă construcție din Berlin (365 m), vizibilă din foarte multe puncte ale orașului. Ideea ridicării unui colos, simbol al triumfului socialismului, în buricul buricului capitalei RDG a venit în 1958, însă a fost pusă în practică de către un grup de arhitecți est-germani abia în 1969. Sfera metalică din vârf, la care se ajunge cu liftul (contra cost), cuprinde o platformă de observație situată la 203 metri de sol iar la 207 metri este restaurantul Tele-Café, care se rotește în jurul axei sale la fiecare 30 de minute. Cum nu mă împac prea bine cu înălțimile, am zis pas, deși sunt convinsă că panorama ar fi meritat.

Din cauza prelatelor care acopereau piața nu am putut vedea Brunnen der Völkerfreundschaft (Fântâna Prieteniei dintre Popoare), însă ne-am oprit pentru câteva minute pentru a poza și filma Weltzeituhr (Ceasul Lumii), adăugat pieței tot în 1969, o instalație rotitoare cu 24 de fațete, corespunzătoare fusurilor orare, deasupra cărora sunt înscrise numele orașelor care folosesc respectivul fus orar. În partea superioară, sferele metalice simbolizează sistemul solar.

Ușor încălziți după o cafea băută în picioare, ne-am îndreptat, trecând pe sub Bahnhof, spre Neptunbrunnen (Fântâna lui Neptun). Apă de ploaie și apă de fântână! ???? Frumoasă această compoziție statuară datată 1891 care îl înfățișează pe zeul mărilor înconjurat de patru femei, simbolizând râurile Elba, Rin, Vistula și Oder, plus tot felul de alte elemente: struguri, delfini, crocodili, broaște țestoase, capre...

Ne aflăm pe o esplanadă largă unde, în afara unei alte fântâni, de data aceasta arteziene (tot ce ne mai lipsea????), putem admira Marienkirche (Biserica Sfânta Maria). După banalitatea blocurilor din Alexanderplatz, aceasta mă impresionează cu aerul său medieval. Este unul dintre cele mai vechi lăcașuri religioase din Berlin și cel mai vechi încă funcțional, datând probabil din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, fiind menționată documentar pentru întâia oară în 1292.

Admirăm construcția impunătoare din cărămizi, în stil gotic timpuriu, completată cu un turn baroc, ne punem măștile și pătrundem - intrarea este liberă. În interior, biserica are o formă alungită, cu trei nave despărțite de arcade sprijinite de coloane, după modelul construcțiilor ridicate de ordinul călugărilor cerșetori. Fragmentele păstrate din fresca de pe cupolă reprezintă Dansul morții - din păcate, pozele nu mi-au ieșit.

La sfârșitul veacului al XIV-lea biserica a ars, fiind reconstruită în secolul al XVI-lea, pentru ca între 1663-1779 să fie refăcută, ca multe altele de peste tot în Europa, în stil baroc. Așa se explică amvonul, o adăugire din 1703 decorată cu basoreliefuri reprezentând Virtuțile și pe Sfântul Ioan Botezătorul. Și altarul principal este tot o completare în stil baroc, din 1762.

De pe esplanadă avem parte de priveliști urbane interesante, în care biserica și turnul de televiziune par a sta umăr la umăr, în timp ce, vizavi de Marienkirche, în spatele unor parcele cu iarbă și pomi, descoperim un alt simbol al Berlinului: Rotes Rathaus - primăria orașului. E „rotes” , „adică roșie” nu din cauza apartenenței politice????, ci pentru că materialul din care a fost construită între 1861-1869 este cărămida.

Clădirea în stil neorenascentist pe trei nivele, cu ferestre încadrate de arcade, are mai multe corpuri și un turn cu ceas de 74 m înălțime. Lovită de bombe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost refăcută în anii 1950 și a servit până în 1991 drept primăria Berlinului de Est, apoi a capitalei RFG.

În spatele Rotes Rathaus, aproape de râul Spree, se găsește cea mai veche clădire de cult și probabil structura ce păstrează cele mai vechi vestigii din oraș, Nikolaikirche (Biserica Sfântul Nicolae), ridicată începând din jurul anului 1230, în mai multe etape, până la mijlocul secolului al XV-lea, pe unul dintre cele mai importante drumuri comerciale, loc care a constituit, în fapt, piatra de temelie a micii așezări Berlin.

În jurul bisericii s-a dezvoltat nucleul viitorului oraș-capitală, cartierul Nikolaiviertel. La prima vedere pare un sat idilic, cu căsuțe colorate și străzi înguste, o raritate în Berlin. Și așa a și fost: un loc plin de ateliere meșteșugărești, taverne și mici magazine unde au locuit de-a lungul anilor artiști precum Lessing, Klee, Ibsen sau Strindberg. Distrus de bombardamente, a fost refăcut abia în 1987, cu ocazia aniversării de 750 de ani de existență a orașului, și este, practic, o reconstituire făcută cu grijă la detalii, care încearcă - și în bună măsură reușește - să evoce atmosfera vechiului burg medieval. Imagini plăcute ochiului cu această micuță „enclavă” veche din inima unui oraș modern pot fi văzute și de pe vapor, într-o croazieră.

Nikolaikirche, din care nu mai rămăseseră după bombardamente decât pietrele de râu de la baza celor două turnuri gemene, a fost și ea refăcută cu același prilej aniversar și adăpostește în prezent Stiftung Stadtmuseum Berlin - Muzeul orașului Berlin. Și tot aici am înțeles că au loc frecvent concerte de muzică clasică. Din păcate, am găsit biserica închisă și nu am reușit să ajung din nou în zonă ca să o vizitez la interior.

Cu totul altfel stau lucrurile cu o arie din vecinătate, pe care am bătut-o de mai multe ori, și anume Insula Muzeelor, despre care voi scrie un review separat, detaliind experiențele mele din vizita a două muzee. Deocamdată însă mă voi mărgini la descrierea unui alt obiectiv de pe insulă, la care am ajuns din Nikolaiviertel traversând podul Liebknecht. Și imediat în dreapta, pe malul Spreeului, ne-a întâmpinat impozantul Berliner Dom, catedrala protestantă a orașului, cea mai mare și bogat ornamentată biserică din oraș.

Priveliștea e încântătoare și poate fi admirată în lateral de pe vapor, dar mai ales din față de pe Lustgarten, esplanada înierbată pe care, în zilele călduroase de weekend, berlinezii vin la picnic. Stând așa, ai în stânga Altes Museum, iar în dreapta, de cealaltă parte a Unter den Linden, clădirea masivă a Humboldt Forum. E unul din locurile mele preferate din Berlin, de unde poți vedea acest lăcaș religios, cu cele trei cupole ale sale și statui amplasate în nișe, în întrega sa grandoare. Unde mai pui că zona este foarte accesibilă: autobuzele 100 și 300 au stație chiar aici.

Pe acest loc a existat o biserică de dimensiuni modeste încă din 1465, care a fost înlocuită de familia domnitoare Hohenzollern cu o catedrală menită să reflecte puterea dinastiei. Construcția în stil baroc, realizată între 1745-1750, a fost remodelată în stil clasic între 1812-1822, pentru a fi demolată în 1894 din ordinul împăratului Wilhelm II și refăcută în stil renascentist până în 1905, în ideea de a rivaliza cu celebra Basilica San Pietro din Roma. Lucru imposibil! Parțial distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a rămas în ruină până în 1975, când au început lucrările de restaurare, finalizate abia în 1993, catedrala fiind în acest răstimp închisă.

Urcăm treptele și, după ce ni se verifică certificatul de vaccinare, suntem invitați să așteptăm (în picioare, cam un sfert de oră! , nu mi s-a permis să mă întorc pe scară și să mă așez????), accesul fiind controlat. Nu se poate plăti decât cu cardul, intrarea costă 9 euro, respectiv 7 euro pentru posesorii de Welcome Card. Bun, am făcut deja o economie.

Interiorul, refăcut, așa cum vă spuneam, în stil neobaroc, este somptuos, atracțiile principale fiind vitraliile, coloanele din marmură, altarul principal (1850), orga cu peste 7.000 de țevi și un amvon în fața căruia am observat un mic car plin cu iarbă veștejită, rămas probabil de la o sărbătoare - nu știu care. În criptă se află 94 de sarcofage ale membrilor familiei Hohenzollern, de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XX-lea, printre care cel al lui Friedrich I și al soției sale.

După pățania cu statul în picioare, mai am parte de o alta neplăcută: toaleta, în care se intră direct de biserică sau din micuța cafenea de pe latura cu vedere spre râu, e cu plată: 1 euro. Evident, nu suma m-a deranjat, ci ideea. ????

În fine, trecând peste asta, și trecând și strada - Unter den Linden - în fața ochilor ni se înfățișează o clădire cu aspect ciudat. Este Humboldt Forum, care combină fațada barocă a fostului Palat Regal și sediu al guvernul est-german între 1976-1990, cu aripa nouă dinspre Spree (2013-2020), unul dintre cele mai scumpe și mai controversate proiecte culturale din Europa. Forumul găzduiește Muzeul de Artă Asiatică și Muzeul Etnologic, recent mutate aici.

Să traversăm acum Spreeul pentru o pauză de odihnă în micul Monbijou Park, parte a domeniului palatului cu același nume, ruinat de bombardamente și demolat în 1960. Iar pentru o cu totul altă experiență, prelungim plimbarea cale de încă vreo sută de metri, până la Hackesher Markt, o zonă de shopping, dar și de restaurante și cafenele șic; la una din ele am mâncat o delicioasă prăjitură cu cireșe. ????

Revenind pe malul stâng al Spreeului, la câțiva pași spre sud de Unter der Linden descoperim o altă esplanadă frumoasă, chiar cea mai frumoasă din Berlin, după unii: Gendarmenmarkt, creată la sfârșitul secolului al XVII-lea și derivându-și numele de la regimentul care își avea grajdurile în acest perimetru asemănător cu o piazza italiană.

Spectaculozitatea sa rezidă în coabitarea a două construcții „gemene” : Deutscher Dom sau Neue Kirche (Catedrala germană) și Französischer Dom (Catedrala franceză), cărora li se adaugă Konzerthaus.

Catedrala franceză a fost construită între 1701-1705 pentru comunitatea protestantă hughenotă refugiată din Franța după revocarea, în 1685, a Edictului de la Nantes din 1598 care garanta libertatea religioasă. În 1708, în imediata sa apropiere a fost ridicat și Deutscher Dom, căruia i-a fost adăugat în 1785 un turn cu cupolă identic cu cel al „surorii” franceze, denumirea „dom” (catedrală) referindu-se la forma cupolei, și nu la funcția îndeplinită de clădire.

Sala de concerte datează din 1821, este în stil neoclasic și înțeleg că are o acustică deosebită.

Pe Charlottenstraße, artera care mărginește latura vestică a espanadei, se înșiră mai multe restaurante și cafenele, cu mese pe trotuar, lucru de care profităm, vremea fiind frumoasă. Savurăm o bere și admirăm statuia lui Schiller, părculețul și impunătoarele edificii. Ce senzație de bine! ????Dacă vă aflați în Berlin în decembrie, aflați că aici se organizează târgul de Crăciun.

Capitala Germaniei e plină de contraste, așa că, după acest respiro binemeritat o luăm din loc către Friedrichstrasse, aflată imediat la vest. Este una dintre cele mai populare străzi ale orașului, o zonă de divertisment și shopping refăcută în anii 1990, plină de sedii moderne de firme, de săli de teatru, restaurante și magazine. Cum nu pentru cumpărături am venit noi la Berlin, ne îndreptăm spre un memorial arhicunoscut al perioadei de divizare a orașului: Checkpoint Charlie.

Bariera din sârmă ghimpată ce înconjura Berlinul de Vest, amplasată în august 1961, a fost înlocuită în timp de Zidul Berlinului, o structură întinsă pe 155 km, cu 302 turnuri de pază și 20 de buncăre din care soldații est-germani aveau ordin să tragă în cei care încercau să treacă în vest. Aproape 200 de oameni și-au găsit astfel sfârșitul.

În timpul demonstrațiilor de la finele anului 1989, căderea acestui zid a semnalat lumii întoarcerea întregii Germanii la democrație. Cea mai mare parte din zid a fost dărâmată, dar unele porțiuni s-au păstrat, spre aducere aminte. Așa a luat naștere, de pildă, East Side Gallery, despre care voi face vorbire în reviewul următor.

La puțin timp după ridicarea Zidului, președintele american J. F. Kennedy a ordonat construirea a trei puncte de de control, denumite Checkpoint A, B și C, după codurile folosite de armata americană. Checkpoint C, singurul prin care cetățenii străini au putut trece între 1961-1990 în Berlinul de Vest, a fost scena multor cărți și filme, inclusiv a momentului din 1961 când tancurile sovietice și americane s-au aflat față în față.

Îndepărtat în iunie 1990, punctul de control a fost înlocuit de o copie a cabinei sale, iar alături se află un muzeu. Vizavi, o expoziție în aer liber - Checkpoint Charlie BlackBox - prezintă prin panouri informative și fotografii ilustrative Războiul Rece și modul în care s-a manifestat acesta în Berlin.

Rămânem în aceeași notă și străbatem Zimmerstraße către un alt memorial al acelor vremuri, trecând în drum pe lângă tarabe cu suvenire specifice: căciuli rusești din blană, cu urechi, insigne, fanioane cu echipele de fotbal din RDG, magneți cu Trabantul etc.

Pe Niederkirchnerstraße se află o porțiune lungă de 200 m păstrată din Zid, care despărțea aici cartierul Mitte din est de Kreutzberg din vest. Locul are o semnificație aparte, căci zona a adăpostit din 1933 sediul Gestapoului, poliția secretă nazistă, iar din 1939 pe cel al RSHA - Reichssicherheitshauptamt - Biroul Principal de Securitate al Reichului, coordonat de Heinrich Himmler. RSHA, organizația însărcinată cu lupta împotriva dușmanilor Reichului, este cea care a coordonat și executat politicile de persecutare și exterminare a evreilor, rromilor, comuniștilor și altor indezirabili.

Clădirile au fost aproape complet distruse de bombardamentele Aliaților și locul abandonat până în 1987, la a 750-a aniversare a orașului, când aici s-a amenajat Topographie des Terrors, o expoziție în aer liber (și cu intrare liberă) care reconstituie prin fotografii și panouri istoria Berlinului nazist și a Zidului. Fotografiile cu cadavrele evreilor exterminați în lagăre sau ale est-germanilor prinși și uciși în timp ce încercau să treacă în Berlinul de Vest sunt atât de cutremurătoare, încât am să postez pentru acest review numai pozele făcute de la distanță.

Spuneam că Berlinul e un oraș al contrastelor. Și drept dovadă, drept în fața mărturiilor zguduitoare de la Topografia Terorii, se află TrabiWorld, de unde amatorii pot închiria Trabanturi cu care să pornească în „Trabi Safari” pentru a descoperi orașul, singuri sau în caravane cu ghid. Încă un mod, de data aceasta mai simpatic????, de a cunoaște viața în Republica Democrată Germană, pe lângă muzee precum cel al RDG sau Stasi.

Un exemplu al modului în care Berlinul a evoluat, reinventându-se perpetuu, este Potsdamer Platz. Amenajată în 1831, piața era în anii 1920 cea mai animată din Europa, important nod de transport public și centru al vieții de noapte. Și acum aici se află stații U-Bahn, S-Bahn și ale autobuzelor 200 și 300. Puternic bombardată în 1943 și din nou în aprilie 1945, când a fost în mare parte distrusă, zona, situată între sectoarele american, britanic și sovietic, a rămas mult timp în ruine.

Refacerea sa a demarat în 1992 - a fost cel mai mare șantier din Europa, un proiect arhitectonic unitar care a cuprins construcția unor zgârie-nori, sedii de mari corporații, clădiri rezidențiale, centre comerciale și cinematografe, și în scurt timp a devenit un punct de atracție major pentru localnici și turiști deopotrivă.

Iubitorii de arhitectură avangardistă au ocazia de a admira un alt edificiu din apropiere - Kulturforum, construit la marginea Berlinului de Vest în anii 1960 ca urmare a faptului că majoritatea instituțiilor de cultură ale orașului rămăseseră după divizare în Berlinul de Est. Complexul adăpostește muzee, biblioteci, institute, săli de spectacole, fiind și sediul Berliner Philharmoniker, una dintre cele mai cunoscute și apreciate din lume.

Închei aici prezentarea unora dintre cele mai interesante și mai variate atracții berlineze, urmând să o continui în reviewul următor cu alte obiective vizitate.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: https://www.youtube.com/watch?v=y1UarPueBBM

---

VIZUALIZĂRI: 1739 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI