ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.07.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Episodul II - Muzeul Memorial Aurel Lazăr

TIPĂREȘTE

Muzeul Memorial Aurel Lazăr

Prezentul review, reprezintă o promisiune onorată, pe care am făcut-o aici click aici

Despre Aurel Lazăr (personalitate marcantă a istoriei româneşti) :

Aurel Lazăr s-a născut la Oradea, în 05. 08. 1872 şi după studiile primare în Oradea, termină Facultatea de Drept, la Budapesta şi mai apoi în 1897, devine avocat şi-şi deschide un birou la Oradea. Devine, la 29 ani, membru în Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi un militant neobosit al drepturilor românilor, din Imperiul Austro-Ungar.

La 12 octombrie 1918, in casa sa, devenită ulterior muzeu, Aurel Lazar a redactat şi prezentat membrilor Conferinţei Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, un proiect de Declaratie, care mai apoi, după ce a fost aranjată de Vasile Goldiş, a fost aprobată şi citită după 6 zile, în Parlamentul de la Budapesta, de Alexandru Vaida – Voevod.

Prin Declaraţia de autodeterminare, se proclama dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare şi ruperea de Ungaria.

Aurel Lazăr, a fost conducătorul delegaţiei Bihorului, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a luat cuvântul în favoarea Marii Uniri, pe Platoul Romanilor şi a contribuit la redactarea Rezoluţiei de Unire. A fost ales membru în Consiliul Dirigent, organism înfiinţat pentru conducerea provizorie a Transilvaniei, până la încadrarea acesteia în naţiunea română.

Ocupă, până în 1930, de mai multe ori postul de deputat, funcţia de Ministru de Justiţie (al Resortului de Justiţie), funcţie din care a reformat sistemul de justiţie din Transilvania, adaptându-l la sistemul de drept românesc, a fost vice-preşedinte a Uniunii Avocaţilor din România, de la înfiinţare şi primar al Oradiei, până la decesul său, din 1930.

Toate datele despre viaţa şi activitatea lui Aurel Lazăr, o găsiţi aici click aici

Despre Muzeu:

Muzeul Memorial Aurel Lazăr a fost deschis la data de 01. 12. 2008, ca o secţie a Muzeului Ţării Crişurilor, în casa în care a trăit acesta.

Imobilul, de pe strada Aurel Lazăr, nr. 13, în care este amplasat Muzeul Memorial Aurel Lazăr, nu are nimic ieşit din comun, este o clădire, cum sunt multe pe aceeaşi stradă, renovată ce-i drept recent (cred că anul acesta s-au terminat lucrările), construită la sfârşitul secolului al XIX-lea Nu se cunoaşte dacă a fost construită chiar de Aurel Lazăr, însă acesta a locuit în ea.

Cert este că, în acest imobil, la 12. 10. 1918, a fost semnată Declaraţia de Autodeterminare a românilor din Transilvania, în camerele dinspre curte, deoarece peste drum erau clădiri ale autorităţilor Imperiului Austro-Ungar (împrejurare expusă de d-na Cornelia, muzeograful ce m-a însoţit în vizita pe care am făcut-o la muzeu).

Muzeul se întinde pe parcursul a 4 camere (nu întreg imobilul), în primele două organizându-se expoziţii temporare (în condiţiile în care, Muzeul Ţării Crişurilor, este închis din 2006), la ora la care am fost eu, fiind vernisată expoziţia "Primăvara Întregirii", eveniment inclus în manifestările prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la eliberarea municipiului Oradea de către Armata Română, pe 20 aprilie 1919, unde sunt expuse fotografii, arme, costume populare şi militare din perioada Primului Război Mondial.

Celelalte 2 camere, sunt dedicate integral, celui ce a fost şi a reprezentat pentru Oradea şi România, Aurel Lazăr. Acestea sunt mobilate cu piese de mobilier, donate de nora lui Aurel Lazăr (acesta avut un fiu, Valer parcă, ce nu a avut urmaşi), cu precizarea că, biroul la care s-a semnat Declaraţia, este expus la Alba Iulia, în Muzeul Unirii, la Oradea fiind expus un alt birou de epocă. Mai găsim fotografii şi tablouri ce ne prezintă activitatea lui Aurel Lazăr (credeţi-mă pe cuvânt, că a avut o activitate foarte intensă, politică, administrativă, juridică şi culturală).

Un plus şi un mare BRAVO, pentru personal, muzeografa, d-na Cornelia m-a plimbat prin muzeu şi mi-a prezentat/explicat tot, chiar dacă eram singur în muzeu. Dacă mergeţi acolo, lăsa-ţi maşina în orice parcare de pe drum, în zona muzeului, cu greu o să găsiţi loc de parcare.

AmFostAcolo, o să mai merg şi vi-l recomand şi vouă.

Coordonatele GPS sunt: N 47. 05662° x E 21. 93446°

P. S. :

A fost deja Episodul I - Muzeul Militar Naţional ” REGELE FERDINAND I ” – Filiala Oradea aici click aici

Urmează:

Episodul III - Muzeul Memorial Ady Endre;

Episodul IV - Muzeul Memorial Iosif Vulcan şi

Episodul VMuzeul Ţării Crişurilor (în prima parte a anului viitor, când se va redeschide în noul sediu).


[fb]
---
Trimis de creivean in 10.07.10 13:20:12
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Muzeul Memorial Aurel Lazăr - clădirea muzeului, str. Aurel Lazăr, nr. 13.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2400 PMA (din 6 voturi)

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

IUBONI
[10.07.10 13:31:23]
»

Super interesant, mai ales pentru un inpatimit de istorie ca mine.

Felicitari si... un vot.

amfost16
[10.07.10 14:32:59]
»

sa intelegem ca tocmai ai terminat doctoratul in istorie si ai avut ca tema aceasta lucrare, la servicii ai punctat maxim, ne poti enumera cateva dintre ele te rog?

creiveanAUTOR REVIEW
[10.07.10 15:28:59]
»

@amfost16

Ca să înţelegeţi toţi

să înţelegem că...

am fost ocupat cu urcarea pozelor, de aceea îţi răspund cu întârziere.

Mie, îmi plac ironiile fine, le gust şi de aceea îţi răspund.

1. Nu am terminat niciun doctorat în istorie, dar mi-ar fi plăcut (nu văd nimic rău în a-ţi cunoaşte istoria). Detaliile le-am obţinut de la muzeograf. Ca să mă crezi, poate vrei să-ţi scanez pagina din carneţel şi să o urc pe sait?

2. Am dat maxim la servicii, deoarece, dacă ai fi accesat primul link activat de webmaster, al review-ului, ai fi văzut că, în precedentul muzeu vizitat, am fost însoţit, cel mai probabil de femeia de serviciu şi am acordat la SERVICII 60%, iar aici, unde chiar dacă am fost singur, muzeografa şi-a făcut meseria cu prisosinţă, cât să fi dat? Atât m-am priceput eu să acord, ca şi grad de satisfacţie, profesionalismului acesteia.

Mulţumit?

Notă (a se citi doar de cei 16 amfost) : Lasă ecourile sarcastice, la adresa tuturor şi apucă-te să ne împărtăşeşti şi tu din experienţele tale, că până azi, în 11 zile de activitate, în comunitatea AmFostAcolo, nu ai scris nici un review, cu care să îmbogăţeşti zestrea comunităţii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[10.07.10 18:57:55]
»

Ups, după validarea pozelor de aici, atât astea, cât şi cele din review-ul de aici http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/oradea,92,1234/muzeele-oradene,6275/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__10580.htm au fost în mod automat penalizate ( s-au luat punctele pentru poze + bonusul ).

Rog un webmaster să verifice.

Mulţumesc.

biancuta
[10.07.10 23:00:42]
»

@creivean, multumesc pentru lectia de istorie!

presario
[12.07.10 11:39:05]
»

Vezi ca poate citeste aici femeia de serviciu de la review-ul celalalt si iti tranteste si ea niste comentarii sarcastice.

creiveanAUTOR REVIEW
[12.07.10 11:42:09]
»

@presario

La cât timp liber are, mă şi mir că nu mi-a dat încă replica

presario
[12.07.10 11:43:40]
»

Sau poate s-a pus pe invatat sa-si dea doctoratul in istorie.

IUBONI
[13.07.10 11:09:47]
»

Dragii mei (mai putin amfost16) exista o vorba romaneasca: de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere...

Chiar nu merita...

Pentru creivean: multam fain, stii tu de ce!

O zi buna!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, creivean, IUBONI, presario
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Muzee Orădene:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069952011108398 sec
    ecranul dvs: 1 x 1