Experienţe culinare în Mykonos

TIPĂREȘTE

La finalul seriei de articole despre Mykonos, aşa cum mi-am format obiceiul de a încheia povestirile dintr-o anumită destinaţie, voi spune câteva cuvinte şi despre capitolul gastronomic pentru a întregi imaginea despre acel loc.

Înainte de a pleca în Mykonos, cu cât se apropia mai tare vacanţa, începuse să mă încerce teama că mâncarea va fi o problemă în sensul că preţurile nu vor fi deloc prietenoase, cunoscut fiind faptul că insula este frecventată în general de oameni cu multă dare de mână. Însă cum ne asumaserăm riscul ca vacanţa aceasta să fie mai scumpă faţă de altele, nu prea aveam ce comenta. Totuşi, cu puţin timp înainte de a pleca, m-am mobilizat să caut pe internet ce opţiuni mai apropiate de normal am avea şi am constatat că există şi locuri în care poţi mânca fără să-ţi pui în pericol bugetul pentru întreaga vacanţă.

În plus, chiar Georgina, fiica gazdei noastre, din proprie iniţiativă, chiar din prima zi, ne-a făcut recomandări pentru localuri demne de buzunarele noastre şi nu mică mi-a fost mirarea să îmi dau seama că părerile noastre coincideau în câteva puncte.

Aşadar, voi detalia despre locurile în care noi am luat masa şi în ce a constat mâncarea, pentru a vă face o părere despre cum şi ce şi, mai ales, cu cât se poate mânca în Mykonos ca turist de rând, insula deloc modestă a Greciei.

Leonidas Snack Bar

Amplasare: cartier Skarpa, în mijlocul oraşului vechi Mykonos, în calea tuturor ce iau la pas aleile pietruite ale capitalei

De obicei, nu prea suntem clienţi de snack bar, însă cum abia ajunseserăm în oraş, în prima zi, la o oră care nu mai era nici de mic-dejun, nici de prânz şi cum foamea ne cam dădea târcoale, am fost chiar fericiţi că am găsit unde să ne potolim foamea. Localul îşi începuse programul, băieţii începuseră să gătească, la cele câteva măsuţe din faţa sa erau deja muşterii, aşa că ne-am bucurat când am mai găsit una liberă într-un colţ, fără să ne simţim stânjeniţi de ceilalţi trecători. În interior se mai găseau încă două măsuţe şi acelea ocupate. Localul este micuţ şi modest, dar are atmosferă.

Nu am fi vrut să mâncăm în adevăratul sens al cuvântului, ci doar să ne păcălim foamea pentru câteva ore când aveam de gând să luăm masa la una dintre tavernele recomandate. De aceea, am considerat că o salată grecească şi un gyros mix (pui şi porc) la farfurie, pe care să le sheruim la un moment dat, ne-ar fi de ajuns. La gyros am primit şi un generos sos tzatzki, plus cartofi prăjiţi, pita caldă, aromată cu usturoi şi oregano, salată de roşii. De băut, am comandat bere Alfa pentru soţ şi apă plată pentru mine. Totul a fost foarte gustos, proaspăt, serviciul prompt, iar nota de plată foarte subţire (18,20 euro, lăsat 20 euro cash), deşi nu ne-am întors aici niciodată pentru a mânca, chiar dacă am trecut pe lângă local de multe, multe ori. Ideea a fost că ne-a ieşit în cale atunci când am avut nevoie, iar satisfacţia noastră a fost pe măsură.

La Leonidas nici n-ai nevoie de meniu: e afişat pe peretele de afară, tocmai ca să-l vadă toată lumea, împreună cu preţurile aferente, aşa că e uşor să comanzi, dar şi să estimezi nota de plată! Se bazează pe gyros, souvlaki şi salate.

Niko’s Taverna

Dacă la Leonidas am fost doar o singură dată, la început, în prima zi, la Niko’s am ajuns destul de des. Este o tavernă mare, recunoscută, cu vad bun, aproape de port, primărie şi de biserica Sf. Constantin şi Elena. Are două corpuri de clădire şi mese multe aşezate în stradă, iar acolo strada e un pic mai spaţioasă, fiind o ieşire-intrare spre/dinspre port. Cu feţe de masă ecosez, în alb şi roşu, ca şi clădirea albă cu balcoane roşii, cu chelneri cu uniformă sobră, taverna se vrea una respectabilă, cu mulţi clienţi. Seara aproape că nu găseşti masă liberă decât dacă o vânezi din timp, la prânz e mai uşor. Are vechime serioasă: 45 de ani de experienţă şi o siglă drăguţă cu un marinar şezând, ţinând o farfurie pe care stă scris numele tavernei, în braţe.

Aici meniul este o cărţulie cu multe pagini pe care a trebuit să o parcurgem pentru a ne hotărî ce comandăm. În afară de meniul á-la-carte aveau şi unul care conţinea preparate gen„mâncarea” zilei (dish of the day), în multe variante, la preţul de 15 euro/felul în general. Acestea erau gătite la cuptor şi se bazau pe peşte, miel sau viţel.

Aşadar, comandam, de regulă, supă de peşte (psarosoupa) la 8 euro/porţie, care era o veritabilă ciorbă de-a noastră, cu multă carne şi, la felul doi, fie un platou de fructe de mare (20 euro), fie ceva gătit la cuptor: kleftiko, stifado, peşte cu sos de lămâie, viţel cu orez, fiecare dintre acestea la 15 euro/porţia. Mâncarea a fost întotdeauna gustoasă, se vedea că e gătită atent, porţiile erau îndestulătoare, preţul corect.

De băut, am comandat vin alb, sec, din cel al casei, o jumătate de litru, sau două (6 euro/0,5 l), uneori şi apă plată. Drept startere, primeam un bol mic cu măsline gen kalamata şi un coş de pâine, doar că pâinea o regăseam mereu în nota de plată (4 euro), rămânând din partea casei cele câteva măsline. Deh, intenţia era de remarcat, mai puţin rezultatul!

Notele de plată s-au situat între 51-62,5 euro, se putea plăti atât cu cardul, cît şi cu numerar, iar despre servire am numai cuvinte de laudă: toţi ospătarii se mişcau repejor, răspundeau prompt oricărei dorinţe, erau zâmbitori şi amabili, de aceea am lăsat câţiva euro în numerar de fiecare dată, chiar dacă achitam cu cardul.

Niko’s Taverna este, într-adevăr, de recomandat, fiind o tavernă medie din punctul de vedere al preţurilor şi una bună dacă judecăm după calitatea şi gustul mâncărurilor.

Joanna’s Nikos Place Taverna

Spre deosebire de taverna de dinainte, Joanna’s Nikos Place este un local destul de simplu și modest de care aflasem tot din căutările pe internet, mult mai apropiat de stilul tradițional.

Se află chiar în capătul nordic al plajei Megali Ammos, la malul mării, așa că nu pare să aibă o adresă cu stradă și număr în adevăratul sens al cuvântului.

Este o afacere de familie şi constă în existența unei clădiri care cuprinde atât bucătăria, cât și localul cu barul și mesele așezate în interior, dar și o terasă cu alte mese, care poate fi protejată de vânt sau ploaie cu niște storuri transparente, retractabile. Cum am prins niște zile vântoase în vacanță, terasa avea lateralele acoperite în permanență.

Meniul avea câteva pagini plastifiate, conţinea preparate clasice greceşti, însă, în afara acestora, aveau şi câte o„mâncare a zilei” , specialitate gătită la cuptor, pe care ospătăriţa ne-o anunţa pe loc. Prima dată a fost vorba de mousaka (9,50 euro), comandând-o după ce aleseserăm drept startere taramosalata cu pita (7 euro). Tot la felul al doilea, soţul a vrut un preparat din peşte pané, la care a primit un sos skordalia, şi o porţie de cartofi prăjiţi. De băut, ne-am gândit că retsina este cea mai potrivită pentru a conduce mai bine mâncarea, care a fost delicioasă, iar nota de plată a fost de 38 euro, destul de modestă.

A doua oară, dish of the day a fost una care se numea imam, o mâncare turcească la origine (imam bayıldı) gătită din jumătăţi de vinete umplute cu legume mărunţite, peste care era presărată brânză, totul la cuptor, cu un gust divin! Am mai comandat kalamari prăjiţi (11 euro), o porţie de cartofi prăjiţi ce s-a dovedit a fi uriaşă şi una de gavroşi (9,50 euro), iar de băut vinul casei, de această dată, dar la fel de bun. Nota de plată a fost de 40,50 euro, destul de subţire, din ce mi-am dat seama.

Ne-a plăcut mult aici, însă marele „defect” a fost că nu găteau supă de pește, altfel cred că nu ne mai desprindeam de ea! Altfel, aici am găsit ceea ce se aducea cel mai mult cu specificul grecesc obişnuit: atmosferă intimă, de familie, mâncare bine gătită, delicioasă aş zice și deloc scumpă!

Souvlaki Story Taverna

Acest mic lanţ de localuri, specializat în mâncare tipic de bază: gyros, souvalki şi salate, ne-a atras atenţia încă de acasă, din etapa de căutări. Părea un loc accesibil şi destul de ofertant ca gamă de preparate, destul de select, respectabil, demn de luat în seamă. La faţa locului, ne-am dat seama că era chiar mai bine

Centrul oraşului dispunea de cinci localuri, dintre care unul mai mare, principal, şi patru ceva mai mici, însă toate destul de îngrijite și dichisite. Mai tot timpul pline-ochi de mușterii și cum fiecare avea și câteva mese afară, pe străduță, am remarcat în treacăt generozitatea porțiilor duble (pentru două persoane) de gyros la platou, dar mai ales faptul că arătau superapetisant. Ne-am zis că e musai să experimentăm și noi, de aceea într-una dintre seri, am intrat în localul cel mare, afară negăsind măsuță liberă, și am comandat un gyros la farfurie (15,90 euro) și o salată tzatziki (4,50 euro), pe care să le mâncăm la comun, considerând că e suficientă porția simplă, cea dublă fiind enormă. De băut, soțul a dorit bere și a comandat două doze de Amstel, iar eu m-am rezumat la apă plată.

Pot spune că gyrosul a fost bogat, cu de toate, gustos, la fel tzatziki. Nota de plată a fost absolut rezonabilă: 28,40 euro, achitând cu cash 30 euro, rotund.

Cofetăria/patiseria/gelateria Hibiscus

Acesta este locul în care l-am întâlnit în carne şi oase pe„Hagi Tudose” , versiunea Mykonos. Cred că v-aţi dat seama că e vorba de patronul acestei patiserii/gelaterii/cofetării. De multă vreme nu mi s-a întâmplat să mă impresioneze cineva atât de tare, în sens negativ. Bătrânul proprietar al localului cu o poziţie excelentă în oraş, slăbuţ şi adus de spate, altfel destul de vioi, muncea de dimineaţa foarte devreme, până noaptea târziu, lucru de mirare pentru vârsta sa. Şi cred că era trecut de 75 de ani. Nici nu ştiu de unde găsea atâta energie pentru a se ocupa îndeaproape atâta timp, mă gândesc că e posibil să fi locuit chiar acolo. Aspectul său exterior era destul de neîngrijit, atât doar că vorbea foarte frumos cu clienţii, în schimb avea două angajate ce lucrau în schimburi şi întreţineau o relaţie prietenoasă cu clienţii.

De ce vă spun toate astea? Ne îndrăgostiserăm de îngheţata artizanală în mai multe variante (3 euro/cupa) pe care o vindea, avea şi prăjituri bune, dar parcă prea dulci pentru mine. Într-o zi adusese un sortiment nou de îngheţată şi soţul a vrut să guste din el ca să vadă dacă merită să cumpere. Angajata, vizibil încurcată i-a răspuns timid că boss-ul nu permite, iar acesta care era de faţă nu a schiţat niciun gest de bunăvoinţă, deşi eram clienţii lui de fiecare seară.

Ba chiar am luat şi micul-dejun în două dimineţi, însă a fost total dezamăgitor. În cele două dimineţi când am plecat în excursii, la noi la cazare masa era posibil de luat după orele 09,00, ceea ce nu era convenabil existând riscul să nu ajungem la timp în port. La Hibiscus am găsit deschis mai devreme, l-am întrebat pe atotprezentul patron dacă ne poate servi, ne-am aşezat. Un afiş ne spunea că micul-dejun costă 10 euro/persoană şi constă într-o omletă cu două felii de pâine, un pahar de suc de portocale şi o cafea tare. Destul de sărăcăcios, mai ales că omleta a fost mică-mică, dar era mai mult decât nimic. Aducea pe rând omleta, pe măsură ce o gătea. Prima dată n-a fost rău per total, doar cam prea puțin.

Următoarea dimineaţă când ne-a văzut din nou la el, şi-o fi imaginat că oferta lui ne-a fost pe plac, căci mi-a„bronzat” bine omleta (am simţit mirosul înainte de a o aduce), iar feliile de pâine au fost mici ca de baghetă. Soţul s-a enervat, însă eu mi-am impus să nu ripostez. După ce le-am mâncat pe acelea, m-am dus înăuntru după el şi i-am mai cerut pâine. A venit şi mi-a adus fix o felie de pâine, dar o felie normală ca dimensiune. Se întâmpla când am plecat în Naxos, de aceea, de cum am ajuns acolo, am avut grijă să luăm nişte covrigi cu susan pentru a completa masa de dimineaţă. Cu această ocazie, regretam amarnic mesele Kiriei Andriani, gazda noastră, care ne servea un mic-dejun bogat, pe cinste!

Însă, l-am iertat pe domnul „Hagi Tudose” , căci oricum nu mai avea cum să se corijeze, iar noi nu am fi vrut să ne stricăm cheful, aşa că l-am lăsat în pace, folosind micul său local doar pentru îngheţată, care, trebuie să recunosc era delicioasă, preparată artizanal.

Concluzie

M-am convins încă o dată că lucrurile nu sunt chiar așa cum par, fiindcă, în pofida zvonurilor sau a miturilor, am putut mânca destul de bine nu la prețuri astronomice, ci aproape sau chiar normale. Totul este să faci o prospecție minimă și să nu te „arunci” în necunoscut. Tot ce am mâncat în Mykonos a fost bun, gustos, proaspăt, însă aici, contrar obiceiului grecesc din majoritatea locurilor în care am fost, n-am primit nimic din partea casei, ceea ce nu a fost o problemă, este doar o constatare proprie.

La final de serial, găsesc potrivit să spun că Mykonos a fost pentru noi o destinație nouă și complet necunoscută, care s-a dovedit una foarte plăcută, fiindcă, ajustând așteptările la cât se poate de aproape de realitate, n-am avut parte de evenimente dezamăgitoare. Este adevărat că Mykonos nu este chiar ce-și poate dori oricine vrea să meargă în Grecia, însă, cu o informare și o documentare la obiect, se poate petrece o vacanță normală cât de cât în insula aceasta cunoscută ca destul de exclusivistă. Cert este că peisajele cicladice încântă ochiul și inima, așa încât, nimic nu mai pare așa de scump sau intangibil, ba chiar începi să te gândești că ai fost norocos și să fii recunoscător că te-ai putut bucura de toate cele oferite!

---

VIZUALIZĂRI: 1101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI