Kumsal Restaurant Gelibolu – un restaurant bun aflat chiar pe plajă

TIPĂREȘTE

Adresa: Hoca Hamza Mah, Kemal Reis Cd. No:41-51,17500 Gelibolu/Çanakkale, Turcia

Coordonate GPS: 40.416307; 26.679608

Program: zilnic - 11.00-01.00

Website: gelibolukumsal.com

Pentru oprirea intermediară pe drumul de întoarcere acasă la sfârşitul vacanţei petrecute în Turcia anul acesta am ales un hotel din Gelibolu, situat extrem de avantajos chiar pe faleza din Gelibolu, în zona turistică a oraşului, mai aproape de terminalul de ferry decât de centrul oraşului.

Despre cum am ajuns în Gelibolu după un drum de 630 kilometri am povestit puţin în articolul destinat cazării. Acum voi povesti despre cum am ajuns eu să iau cina într-un restaurant cu specific seafood =)), situat chiar pe plaja Hamzakoy, cu o privelişte superbă la mare. Bine, cinstit vorbind, priveliştea eu doar am plătit-o :D, deoarece, la ceas de seară, de văzut nu mai vedeam mare lucru, doar ascultam muzica valurilor şi simţeam mirosul sărat al mării.

Puţin după ora 18.00 am ajuns la hotelul Hamzakoy Blue Park din Gelibolu, am parcat în faţa acestuia şi am fugit prin ploaie la recepţie. Imediat după terminarea formalităţilor de cazare care nu au durat mult, mi-am recuperat soţul şi câteva bagaje din maşină şi ne-am luat în primire camera repartizată, o cameră deluxe cu o superbă vedere la mare. După şedinţa foto obligatorie :D, ne-am făcut comozi şi am purces la testarea internetului wireless oferit gratuit de hotel în căutarea unei „mâncătorii” . Am avut surpriza plăcută să descopăr restaurantul Kumsal, pe care îl vedeam din balcon, pe un fruntaş loc 2 într-un top 10 restaurante în Gelibolu, top stabilit după criterii necunoscute mie. Mai simplu de atât nici că se putea, aveam doar de trecut strada.

Foamea era mare, ploaia tocmai se oprise, astfel că am ieşit să mâncăm. Răcoarea şi umezeala de afară îmi cam intraseră în oase, deh...romantismul cauzat de vârsta din buletin, condiţii în care o ciorbă fierbinte şi un ceai ar fi mers la fix.

Prima oprire a fost la Kumsal, însă, citind meniul afişat mare afară, am înţeles imediat că nu era tocmai ce căutam. Era clar un restaurant pentru turişti, situat chiar pe plajă, cu privelişte, cu o gamă variată de băuturi alcoolice, multe preparate din peşte şi fructe de mare, cu preţuri pe măsură, însă eu nu eram prea amatoare de acele „lighioane” pe care le refuzasem şi atunci când îmi fuseseră oferite gratis la hotelurile de cinci stele strălucitoare la care îmi petrecusem vacanţa. Ciorbe însă yok :(. Nu am intrat şi am plecat mai departe.

Mi-am încercat apoi norocul visavis la hotelul Taş Konak, unul din cele avute în vedere pentru cazare şi pe care oricum eram curioasă să-l văd mai bine. Aici am găsit o atmosferă caldă şi intimă, doar doi clienţi care beau ceai fiecare la masa lui. Ne-a întâmpinat cu mare amabilitate chiar patronul, un domn mai în vârstă. Nu simţeam niciun miros de mâncare, deşi o ofertă exista scrisă cu creta pe o tablă neagră. Întreb dacă putem mânca acolo. Nu ne înţelegem, dar omul apelează la „prietenul” Google Translate pe telefon, el crezând că dorim să ne cazăm la el şi se oferă să ne arate câteva camere libere să ne alegem noi :). Scot şi eu telefonul şi scriu ce şi cum. Nu era problemă să mâncăm acolo chiar dacă nu eram cazaţi în hotelul lui. Solicit un meniu şi întreb care este „ciorba zilei” , cu speranţa să fie ciorba de burtă :), dar, ghinion, nu aveau decât ciorbă de linte. Mâncasem deja destulă asemenea ciorbă, de toate culorile, încât nu mai pofteam chiar deloc, însă, în lipsă de alte variante, acceptam. Soţul nu a fost prea încântat de locaţie, mai ales de lipsa clienţilor, avea şi el dreptatea lui, crezând că dacă nu sunt clienţi nici mâncarea nu este cum trebuie, aşa că am mulţumit frumos şi am plecat mai departe.

A urmat o serie de încercări nereuşite la multele terase înşirate de-a lungul falezei ca mărgelele pe aţă. Clienţi puţini peste tot la cafele, ceaiuri sau bere, nimeni nu mânca deşi trecuse de ora 7 seara. Mâncarea era maxim fast food, ori chiar nu venisem să mâncăm hamburgeri pe acolo. Eu tot întrebam de ciorbă, iar răspunsurile erau mereu negative. Într-un târziu, văzându-mă dezamăgită, o ospătăriţă mi-a explicat că dacă vreau să mănânc ciorbă trebuie să merg în centrul oraşului, acolo unde mănâncă localnicii, nu pe faleză unde localurile şi-au adaptat meniurile la preferinţele turiştilor. Offf... ştiam şi eu regula asta, dar mai ştiam şi că am mult de mers pe jos până în centru, aşa că am renunţat la mâncarea tradiţională. Mai aveam varianta de a mânca la Hilton, dar şansele de a găsi ceva tradiţional erau minime, intuind o ofertă asemănătoare celei de la Aliaga, mâncare gătită corect, proaspătă şi gustoasă.

Îmi era şi frig şi tot mai foame. Ne-am întors spre hotelul nostru, eu cu gând să iau maşina să caut o lokantă fără pretenţii, dar cu clienţi, soţul cu gând să meargă la somn, sătul de cât a bântuit fără rost. O inspiraţie de ultim moment m-a făcut să îmi încerc totuşi norocul şi la Kumsal Restoran, primul ivit în drumul nostru, dar pe care îl ocolisem iniţial din motive de specific. Şi am avut noroc :)

Am intrat în interiorul restaurantului, unde nu erau mai mult de trei-patru mese ocupate, am cerut un meniu, precizând că dorim să mâncăm, dar afară pe terasă, chiar dacă era cam răcoare. Am fost întâmpinaţi cu amabilitate, ca peste tot în Turcia, conduşi pe terasa pustie şi invitaţi să ne alegem o masă. Un ospătar a venit în urma patronului cu feţe de masă, şerveţele, solniţe şi două meniuri. Înainte de a deschide meniul am cerut un ceai turcesc şi o scrumieră, moment în care patronul ne-a zis că puteam fuma în interior fără probleme. Dacă eram singură, acceptam invitaţia fără să clipesc :)), dar ştiam că nu am nicio şansă cu soţul meu care este corectitudinea întruchipată, aşa că am rămas afară unde puteam fuma liniştiţi fără grija că am putea deranja alte persoane.

Meniurile erau scrise în turcă şi în engleză, iar preţurile erau măricele, cum mă aşteptam. Am fost inspirată să întreb dacă nu servesc şi ciorbe, chiar dacă acestea nu figurau în meniu şi răspunsul a fost afirmativ. Aveau doar ciorbă de pui. Bună şi aia. Am comandat imediat două porţii. Eu încercam să văd ce aş mai putea alege din meniu pentru al doilea fel, timp în care patronul, cu amabilitate, îmi tot enumera diverse tipuri de peşti, calamari, caracatiţe, creveţi şi alte „înotătoare” . L-am întrerupt cu greu. Mai greu mi-a fost să-i explic că nu pentru peşte am intrat eu acolo. Eram gata să-i spun şi că pentru mine „nu e pasăre ca porcul” :D, m-am abţinut cu greu, mai mult de teamă să nu ne gonească de acolo =)).

Pentru felul principal am ales cotlete de berbecuţ (kuzu pirzola). Soţul a renunţat la al doilea fel reproşându-mi că i-a trecut şi foamea după cât l-am alergat pe faleză. Peste desert am sărit. Aveau doar îngheţată turcească (dondurma), care mie îmi place la nebunie, însă, la cât îmi era de frig, nu aş fi mâncat atunci îngheţată nici bătută :).

Am primit imediat ceaiul, fierbinte, însoţit de vreo trei cubuleţe de zahăr. La ceaşcă! Desigur, ca pentru străini, deoarece unui turc nu i-ar fi servit vreodată ceaiul în altceva decât în cunoscutele păhărele de sticlă „tulip shape” . Nu aş putea spune că m-a deranjat să beau ceaiul din ceaşcă în loc de pahar, dar... Aceeaşi diferenţă de „abordare” o mai sesizasem în urmă cu cinci ani şi la celebrul Mardan Palace şi nici acolo nu am comentat; doar am constatat :D.

Ciorbele de pui au venit fierbinţi, însoţite de câte un sfert de lămâie. Au fost ok şi fără lămâie :D. Stomacul meu chiar avea nevoie de o ciorbă caldă.

Cotletele de berbecuţ au fost... perfecte, fragede de se topeau în gură. Erau trei cotlete la porţie, însoţite de o garnitură combinată de orez, cartofi wedges şi legume făcute pe plită. Legumele le-am sărit, ca de obicei.

Am mai fumat o ţigară şi am cerut nota de plată. Ne-a fost adusă într-o mapă specială. Era scrisă cu pixul pe o bucată de hârtie :D. Bine şi aşa. Altă dată mi-a fost indicată suma datorată pe un calculator de birou, fără alte detalii. Am plătit cash 140 TL + 20 TL, deoarece am fost mulţumită de servicii. Nu ştiu dacă puteam plăti şi cu card bancar, însă eu nu voiam să rămân cu prea multe lire turceşti care să se devalorizeze până la următoarea vizită în Turcia. Toată lumea a fost mulţumită. Am fost conduşi până la ieşire şi invitaţi să revenim.

Nu puteam pleca înainte de a face cunoştinţă şi cu motanul – mascotă al restaurantului, un tigrişor simpatic şi foarte blând, al cărui nume spre ruşinea mea nu l-am reţinut.

Recomand cu căldură Kumsal Restaurant din Gelibolu pentru mâncarea gustoasă, serviciile prompte şi poziţia privilegiată chiar pe plajă. Noi am ajuns acolo seara şi am ratat plăcerea de a admira vapoarele care traversează prin strâmtoare în timp ce savuram un pahar de ceva; ceai în cazul meu :D.

Amatorii de peşte şi fructe de mare vor fi sigur mai încântaţi ca mine, având în meniu mai multe variante tentante :p.

Restaurante şi terase sunt multe pe faleza din Gelibolu, dar locuri în care să găseşti mâncare gătită, altceva decât fast food, nu sunt uşor de găsit.

---

VIZUALIZĂRI: 1957 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI