La marea cea mare pe braţul Sf. Gheorghe

TIPĂREȘTE

Dacă Timişoara şi Bucureştiul practic au intrat în cod roşu şi vor urma şi alte mari oraşe, plus că brusc s-a făcut frig, să ne ridicăm moralul aducându-ne aminte cum era în deltă acum o săptămână….

După ce am tras un somn zdravăn în prima zi a sosirii noastre la Delta Gulliver Resort din Murighiol, dimineaţa, după micul dejun ne-am interesat de excursiile pe care le-am putea face. Chiar peste o oră se pleca pe braţul Sf. Gheorghe cu şalupa pensiunii, se ajungea la mare şi retur pe canale înguste. Durata era de 5-6 ore din care plajă la soare, la mare o oră. Costul, cam scump 190 lei/ pers. cu promisiunea că dacă mai luăm o excursie lungă, a treia de cca 3 ore va fi bonus.

Aflasem că la Murighiol la debarcader puteam negocia cu barcagiii lipoveni la 100 lei/ persoană dar era problema parcării dacă plecam cu maşina noastră, 20 lei şi de regulă lipsă locuri libere. Mai erau două motive: nu aveai nicio garanţie asupra seriozităţii barcagiului şi poate prietenului nostru i s-ar fi făcut sete şi ar fi vrut o bere rece pe căldura de 28-30 grade care se anunţa.

Am plecat deci cu microbuzul pensiunii şi am parcurs 5 km până la debarcaderul Star 2000. Eram mai mulţi amatori aşa că au fost necesare două curse de microbuz. La debarcader, multe şalupe, bărci, oameni care te trăgeau de mânecă să mergi cu ei- atmosferă animată.

Trebuie să spun că programul prevedea străbaterea cam a două treimi din braţul Sf. Gheorghe. Lungimea lui totală inclusiv meandrele făcute între Tulcea şi Marea Neagră este de 112 km cu lăţime maximă de 550m şi adâncime până la 26m. Murighiolul este la 40 km de Tulcea, respectiv 70 km de mare.

La urcare în şalupă am avut cel mai mare succes din viaţa mea. Nici când eram tânără n-au roit atâţi bărbaţi în jurul meu. Ca să înţelegeţi despre ce e vorba vă rog să priviţi poza nr. 2 Ca să ajungi la şalupă trebuia să treci pe o punte de scânduri care, sub greutatea atâtor oameni care zilnic urcau şi coborau din bărci, se mişcau în stânga şi în dreapta, dându-ţi senzaţia că poţi să cazi în apă. După câţiva paşi făcuţi cu grijă, m-am simţit înfăşcată de braţ de un necunoscut care voia să mă ajute. Am căpătat curaj. Numai că la terminarea punţii, treceai pe alta cu câţiva cm mai jos. Între aceste două punţi era o distanţă de vreo 15 cm sub care clipocea apa. N-am apucat să-mi calculez pasul, să spun Doamne Ajută! şi alt necunoscut m-a apucat de celălalt braţ şi n-a mai fost problemă cu traversarea. Stai că n-am terminat. Urcarea în şalupă se făcea pe lateral, cam sus pentru compasul meu. Aici a fost o invazie de susţinători deşi nu era Congres, - unul mi-a luat geanta, altul bastonul şi primii doi m-au urcat în şalupă, mi-e ruşine să spun dar cred că împinsă de fund.

M-am aşezat la coada ambarcaţiunii, acolo unde nu era prelată, ca să pot fotografia fără obstacole. Ne-am pus vestele de salvare care m-au protejat de două ori de apa care la viraj a năvălit în barcă şi ne-a udat. Am fost surprinsă să văd că şalupa era condusă de dna Marcela, administratorul pensiunii care avea carnet de barcagiu. Vorbise de cu seară cu un lipovean dar ăla s-a îmbătat şi n-a mai venit aşa că dat fiind că ne luase déjà banii, s-a urcat ea la volan. La 60 de ani avea boala vitezei, despica Dunărea care făcea valuri înalte dar unde era câte ceva frumos de fotografiat, încetinea mersul. Nota 10.

Ce să spun? Am trecut pe lângă bărci micuţe conduse de pescari, ne-au întrecut şalupe de lux, am zărit câte o gospodărie izolată de lipoveni, am străbătut în special pe canalele înguste covoare de nufăriş alb sau galben (păcat că le trecuse sezonul), am văzut doar o lebădă, un pelican, mai mulţi cocostârci şi cârduri de păsări ale căror nume nu-l cunosc, eu fiind orăşeancă get beget. Am avut privilegiul să zărim o herghelie de cai sălbatici pe care i-am şi pozat, lucru realizat mai rar de turişti, caii ascunzându-se în desişul vegetaţiei. Ca aşezări am trecut pe lângă Uzlina unde Gulliver mai are o pensiune şi comuna Sf. Gheorghe la care, ca şi la Sulina se ajunge numai pe apă cu curse din Tulcea, Mahmudia sau Murighiol.

Localitatea Sf. Gheorghe, deşi fondată de genovezi în sec XIV cu numele de San- Giorgio nu s-a dezvoltat, astăzi cei cca 800 locuitori trăind din pescuit şi turism. Locuitorii sunt urmaşi ai ruşilor refugiaţi politic pe timpul Ecaterinei cea Mare, zaporojeni, lipoveni, greci. Mai târziu s-au aciuit şi câţiva ciobani români.

Din Sf. Gheorghe şi până la Marea Neagră mai sunt mai puţin de 2 km care pot fi străbătuţi pe jos sau cu trocariciul, un trenuleţ tras de un tractor sau maşină de teren şi care face naveta prin nisip de la Sf. Gheorghe la plaja de la mare.

Nu am vizitat Sf. Gheorghe, ci am străbătut un canal micuţ la capătul căruia începea nisipul plajei pe o distanţă de vreun kilometru. Pe măsură ce înaintam stratul de nisip devenea mai gros, afânat şi te afundai în el. Am ajuns până la vreo 50m de malul mării dar n-am mai putut înainta din cauză că la fiecare pas depuneam efort să scot bastonul din nisip. Am apreciat vizual că la plajă erau vreo sută de persoane, dar numai pe o lungime de câteva sute de m, deşi plaja are 14 km ajungând până la Sulina dar nu e amenajată. Erau şi umbrele închiriate de la singura terasă deschisă din apropiere. Se spune că e cea mai frumoasă plajă de la Marea Neagră. Nici nu e de mirare la câtă frumuseţe este în jur.

La 1.4 km de zona unde mă aflam, spre dreapta, este vărsarea Dunării în mare. N-am ajuns acolo dar am pus o poză făcută din dronă din care se văd cele două culori: albastră a mării şi mai cenuşie a Dunării nămoloase.

M-am întors la una din cele două terase - singurele existente pe toată plaja-, m-am aşezat la o măsuţă şi am băut o bere rece cu prietena mea. Această terasă era bine amenajată, servea şi mâncare şi puteai cumpăra suveniruri. Cea de a doua terasă era închisă fiind în curs de dezafectare la sfârsit de sezon.

Urcarea în şalupă şi nici coborârea la Murighiol nu mi-au mai pus probleme şi ca atare n-am mai avut succes. Întoarcerea am făcut-o pe canale înguste pe care parcă erau plantate frunzele de nufăr şi din loc în loc pe ramurile unui copac era câte un stol de păsări care se odihneau la soarele bland de septembrie.

WEB, dacă se poate: youtube

- continuare-

Deşi era sfârşit de sezon şi multe păsări migraseră, delta e superbă în orice anotimp

Ne-am distrat în grupul nostru de patru persoane iar restul turiştilor au fost foarte politicoşi

---

VIZUALIZĂRI: 3201 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI