ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.01.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.06.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 7 nopți
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 9 MIN

Un resort potrivit pentru un sejur in plina pandemie

TIPĂREȘTE

La mulți ani tuturor membrilor AFA! Un an nou fericit va urez, lipsit de griji și plin de vacanțe frumoase fara pandemii sau alte obstacole.

Anul 2020 a fost sub semnul pandemiei COVID-19 care a afectat turismul mondial și implicit sute de milioane de oameni care doreau relaxare alături de cei care își trăiesc traiul din aceasta afacere. Noi, romanii, n-am fost ocoliti de efectele acestei pandemii. În cazul meu, la sfârșitul lui 2019, am achizitionat un sejur de 7 nopti în Cipru, la Larnaca, Hotel Amorgos Boutique, perioada 13.08 – 20.08 pentru care am plătit 822 euro. Am așteptat cu sufletul la gura sa treacă timpul pana la plecare, dar izbucnirea pandemiei a dus la închiderea granitelor intre Cipru și Romania în primavara anului trecut. Cu parere de rău am acceptat oferta agentiei contractuale pentru realocare în alta destinație turistica. Timpul lucra în defavoarea mea, nu prea erau locatii disponibile, dar în cele din urma s-a găsit liber în Rodos Town, la Hotel Mitsis La Vita. Am acceptat oferta pentru care am mai scos în plus din buzunar 294 euro. În total, 822+294=1116 euro. Gata! Am crezut ca s-a rezolvat totul, însă cu doua săptămâni înainte de plecare agenția a comunicat ca Mitsis La Vita se închide și sunt redistribuit la Mitsis Alila Resort and Spa din Faliraki. La all inclusiv! Zis și făcut! Aștept sa treacă timpul, am facut testul RT-PCR pentru SARS-COV-2 care a ieșit negativ și gata de zbor către Rodos. Sa înceapă aventura!

Hotelul Alila Resort and Spa se afla localizat pe Odos Leof. Kallitheas, artera care face legătura intre Rodos Town și Faliraki, la 8 km de centrul capitalei insulei și 4 km distanța de satul Faliraki. Alte distante notabile: 20 km pana la Aeroportul Diagoras, 45 km pana în Lindos și 55 km pana la Klotari. Turistii se pot deplasa la aceste locatii folosind mașini de închiriat, taxi sau transportul în comun asigurat de KTEL și firma locala RODA. Stația de autobuz intitulata Paladium se afla la 50 m de hotel, cap-compas către Faliraki, în apropierea unicului supermarket din zona și a Hotelului Paladium. De altfel, în vecinatatea resortului Alila se afla alte locatii de 5 stele, cum ar fi Paladium, Elixirum, Amada Colossos, Pegasos care erau inchise din cauza penuriei de turiști. Nici celebrul WaterPark nu funcționa din cauza pandemiei care a lovit crunt în turism. În urma cu doi ani și jumătate, în iulie 2018, aceste locuri erau supraaglomerate de turiști. Acuma batea vântul!

Alila Resort and Spa face parte din lantul Mitsis Hotel SA, fondat în 1970 de afaceristul Konstantinos Mitsis și reprezintă cea mai importanța activitate a Concernului Mitsis Premium Collection. Serviciile oferite sunt pe măsura unui resort de 5 stele și asta în pofida perioadei în care s-a desfasurat sejurul meu. Multe spatii și facilitati au trebuit să fie inchise, iar altele având acces cu programere prealabila. Locurile de joaca pentru copii din interior s-au interzis, iar cele din spatiile deschise au funcționat în conditiile legislatiei locale. La fel și facilitatile și zonele comune pentru adulti (spa, sala de gimnastica, sala de conferința, barurile și restaurantele, magazinele din interior) aveau aviz de funcționare conform conditiilor legislatiei locale.

Hotelul ofera cazare într-un numar variat de camere: a). 120 camere duble superior, 35 mp, cu vedere panoramica la Marea Egee; b). 122 camere family cu partitie, 40 mp, având vedere la mare sau laterala-mare; c). 26 camere family bungalow cu partitie, 35 mp, cu vedere la mare, cautate mai ales de cei aflati în luna de miere; d). 26 camere family bungalow, 40 mp, cu piscina privata; e). 16 camere duble standard; f). 6 camere standard bungalow cu un pat suplimentar. Curățenia în camere nu s-a mai făcut în mod regulat, cu excepția cazului în care clientii solicitau acest lucru în mod expres (totuși se ridica zilnic cosul de gunoi și se aproviziona minibarul). Lenjeria și proasoapele nu s-au mai schimbat zilnic și doar la cererea expresa a clientilor. De asemenea serviciul de room-service era servit de către personalul hotelului îmbrăcat cu echipament de protecția personala și cu respectarea tuturor masurilor specifice de igiena.

FACILITATI

La Parter avem imediat holul de intrare-iesire unde se ia temperatura și ești rugat sa te dezinfectezi pe mâini. De asemenea ești atenționat sa porți masca, cu excepția copiilor. Am observat numeroase panouri informative care avertizau la respectarea normelor de igiena. In stânga și la dreapta avem spatiile de check-in și check-off, Recepția, biroul Car-Rental și Restaurantul all inclusiv. Holul din spatele Receptiei este ocupat de câteva camere de cazare și spatii tehnice. Din marele hol frumos ornat cu canapele luxoase, vitrine, amfore uriașe și statuete cu simboluri asiatice se trece către Barul interior și Terasa exterioara, program de zi și noapte (pana la orele 23:00), cu piscina de decor in care scaldatul este interzis, iar lumina de un albastru feeric la orele nopții. Turistii pot admira de pe scaune si canapele, Marea Egee, in fata unui pahar. Restaurantul este specializat în preparate grecești și internaționale oferite tip bufet. La intrare erau amplasate aparate cu dezinfectanti pentru mâini, iar personalul hotelului trebuia să se asigure ca toți turistii le folosesc. În fiecare zi, la mic dejun, pranz sau cina, la intrarea în restaurant o fata drăguța, îmbrăcată în rochie gri sau albastru, cu masca neagră pe fata, te însoțea la una dintre mesele din interior sau pe terasa exterioara. O masa se ocupa în funcție de numărul de persoane. Spatiile erau delimitate pentru respectarea distantarii sociale, iar mâncarea și băuturile sunt servite numai de către personalul autorizat care folosește echipamentul de protecția personala.

La Etajul 1 se afla Jewellery, Boutique, Mini-Market-ul, Photo Art, Souvenirs Shop, Conference Hall, Info Center, Internet Corner, Games Room (programare prealabila), Bridge Room (programare prealabila), Champagne Bar, Wine Bar, Asian Restaurant (programare prealabila), Ouzeri Bar și Burger House. Toate aceste facilitati functionau cu program limitat de pandemie în conditiile legislatiei locale, cu accesul unui numar limitat de persoane.

La Etajul 2 funcționează Centrul Spa (programare prealabila), Salonul de Coafura (cu programare), Piscina interioara (închisă), Sala de Gimnastica, Restaurantul Mexican (programare prealabila), Pita Corner, Ellinadiko Bar, Restaurantul Italian (programare prealabila), Gelateria, Ceainaria, Theatre Center și Mini Clubul, cu respectarea conditiilor impuse de legislatia locala.

La Exterior, intre hotel și plaja, se afla peluzele, piscinele pentru adulti și copii, spatiile de joaca pentru copii, terenurile de tenis și volei. Plaja administratra de hotel este cu nisip și pietricele, iar intrarea în apa este abrupta în unele locuri. Te poți împiedica de multe pietre mari și este recomandat incaltaminte de plaja. Am observat lipsa dusurilor în apropierea plajei, un mare minus, și sunt mirat ca are categoria blue flagg? La ora 10:00 se deschide Centrul pentru deservire cu prosoape de plaja. Acestea alături de sezlonguri sunt gratuite pentru turistii cazati în resort, brățara prinsă de mana ffind dovada. Distanța dintre sezlonguri este de doi metri în toate directiile, dar perechea de sezlonguri folosite de persoanele care stau în aceeași camera nu trebuie sa respecte aceasta regula. La aceeași ora începe programul la Beach Bar unde se pot servi băuturi alcoolice, răcoritoare, caffe-frappe și cockteil-uri pana la orele 18:00. Dacă dorești sa degusti unul sau mai multe triunghiuri de pizza ești invitat la Pizza Oven unde un băiat tânăr înfrunta căldura îmbrăcat în costum de protecția personala în timp ce prepara deliciosul produs. Pe plaja n-am văzut pe cineva sa poarte masca, dar personalul de la Beach Bar o avea pe fata.

CAMERA

Revin la spațiul de cazare care reprezintă punctul forte al sejurului. Am primit camera cu nr. 80, la parter, și ma declar 80% mulțumit. Eram venit prin redistribuire dintr-un hotel de 4 stele la unul de 5. La intrare în holul mic, la stânga era dispus dressing-ul dotat cu fiset pentru obiecte de valoare, umerase, 2 halate de baie, 2 perechi papuci de camera, prosop pentru plaja, cantar electronic (fără baterii) și cos din rachita. Baia este pozitionata în dreapta ușii de acces și are spațiu de dus cu scurgere direct în podea, iar perdeaua de protecția lipsea cu desavarsire. Alt minus! Din fericire instalatiile au funcționat corespunzător, iar dotarile au fost pe măsura: 2 bucăți prosoape corp, 2 bucăți prosoape mâine, 2 bucăți prosoape fata, vanityset, casca de dus și trusa de cusut, set de barbierit, sampon Olivia pentru par normal, balsam Olivia pentru par, lotiune Olivia pentru corp, gel de dus Olivia, sapun facial natural cu glicerina Olivia, sapun exfoliant natural cu glicerina Olivia, pieptene, uscător de par, periuta de dinți (sigilata în plastic), pasta de dinți (tub mic).

Camera în ansamblu era dotata cu doua paturi twin flancate de noptiere deasupra cărora sunt atârnate veioze de tavan, dulapior cu oglinda acoperit cu geam de sticla pe care se afla un vas cu flori, iar deasupra atarna un minicandelabru, suport cu cadru metalic pentru troler, oglinzi tip ochiuri prinse de perete, pardoseala din marmura (papucii de camera au fost bineveniți). Dulapiorul cu oglinda era împărțit în doua compartimente: la stânga era aparatul Espresso de cafea, cana electrică pentru ceai și cutia cu pliculete de ness, cafea, lapte și ceai; la dreapta minibarul dotat cu apa plata Zagra (1,5 l/2buc), Pepsi (0,33 ml/2 buc), 7Up (0,33 ml/2 buc), bere Magnus (0,33 ml/2 buc), Vap lamaie (0,33 ml/2 buc), Vap portocala (0,33 ml/2 buc), vin Aperitos (375 ml/1 buc), Zagora Soda (0,33 ml/2 buc). Pe dulapior, lângă vasul cu flori, se afla TV plasma LG care avea în banda doar câteva programe în greaca, italiana, engleza, germana, rusa și indiana. Nu prea l-am deschis. În schimb semnalul wi-fi a funcționat foarte bine în toate spatiile resortului, inclusiv pe plaja. Camera avea vedere direct în mica parcare din fata intrarii în hotel și la șosea. Pe balcon se iesea printr-o ușa glisanta. Un spațiu extrem de stramt în care se afla o masa cu blat rotund și doua scaune.

Pentru final am lăsat rezervat câteva remarci la adresa personalului resortului care s-a comportat într-un mod admirabil și profesionist, în pofida situației existente de pandemie. Majoritatea au purtat masca în momentul când erau în contact cu turistii. Puțini au încălcat regula, iar atunci se aflau singuri în spațiul respectiv. Acord nota maxima celor care s-au ocupat de cazare, de pregatirea meselor de zi cu zi, de curățenia în camere și intretinerea plajei.

A fost un sejur liniștit, relaxant și foarte mult așteptat într-un an dominat de pandemia unui virus ucigaș. Poate în alte vremuri, cu restrictii ridicate, fără teama de infectare, Alila Resort and Spa sa ofere toate facilitatile la standarde maxime.

Recomand acest resort pentru un sejur în Rodos unde se poate combina relaxarea la plaja sau piscina cu vizitele în locurile încărcate de istorie.

Alegeri inspirate va doresc pentru 2021 și multă sănătate!


[fb]
---
Trimis de ovidiuyepi in 08.01.21 21:40:12
Validat / Publicat: 09.01.21 08:52:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1123 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Panorama cu peluza din dreapta, terenul de volei si Marea Egee.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46200 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [09.01.21 10:14:34]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.​​

    ovidiuyepiPHONEAUTOR REVIEW
    [09.01.21 10:53:40]
    »

    @webmaster:  Multumesc frumos!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ovidiuyepi
    Alte impresii din această RUBRICĂMitsis Alila Resort & Spa:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072610855102539 sec
    ecranul dvs: 1 x 1