Un Crăciun atipic într-un an... provocator

TIPĂREȘTE

Era pe la jumătatea lui octombrie când au apărut primele oferte de Crăciun. Adică știu, suntem în miezul pandemiei, cea mai înțeleaptă alegere ar fi să zicem pas anul ăsta și să ne înfășurăm propriile sarmale și să ne frământăm propriii cozonaci. Și totuși... Dacă ar exista vreun loc retras-retras, departe (dar nu prea departe), la un capăt de lume?!... Păi ce capăt de lume mai bun cunoașteți decât locul unde se termină pământul și începe marea?! Sau întrepătrunderea lor în imensa și fascinanta dantelărie de apă și sol pe care oamenii au numit-o (nu știu de ce) deltă?! Ar fi un loc potrivit de așteptat Moșul cel Bun?! De ce n-ar fi?!

Cam așa a apărut ideea. Am scotocit după câteva locații concrete, pe unele le știam deja din excursiile noastre precedente, pe altele din povești; 2 s-au cernut în final, cărora le-am solicitat oferte pe mail: Lebăda Luxury Resort & Spa (Crișan) și Green Village (Sf. Gheorghe). A câștigat fără prea mari emoții Green Village; recunosc că pe mine, personal, m-au tentat cu promisiunile de „vin fiert pe malul mării” și proiecție de filme într-o sală de cinema adevărată (oare când am fost ultima dată?!), dar mai ales cu „halatul; cât e halatul?!” – cam de 3 ori mai ieftin decât „dincolo” . Mai concret, 272 euro de persoană, 3 nopți de cazare (24-27 dec), pensiune completă, transfer inclus, plus alte mărunțișuri. Ba, unde mai pui că dacă achitam toată suma până la o anumită dată, beneficiam de o reducere de 15%!

Din acest punct, i-am pasat lui Tati problema. Pricipalul lucrul ce trebuia lămurit, înainte de toate, era: ce se întâmplă cu banii noștri dacă vom plăti și totuși nu vom reuși să ajungem (că de motive nu ducem lipsă, slavă Domnului!)?! Reprezentanta complexului ne-a liniștit: nimic nu se pierde, totul se transformă, veniți altădată. După un șir de conversații telefonice și un schimb de mailuri, am decis să rezervăm pentru 4 persoane (noi doi plus copiii, că asta-i regula la noi: Crăciunul se petrece în familie, indiferent unde); preț total – echivalentul a 925 euro.

Ne-am văzut de viață în continuare și – sincer – eu, una, nu mi-am pus totuși prea multe speranțe în acest sejur. Adică da, era posibil să ajungem dacă... și dacă... și dacă... Nu dezvolt, înțelegeți foarte bine. Când mai erau vreo 2-3 săptămâni, am fost contactați de la hotel și anunțați că vom primi prin curier câte un test rapid pentru determinare de antigen covid19, să ni-l facem acasă în intervalul de 48 de ore ante-îmbarcare. Asta ne-a mai luat un pic din angoase (poate că totuși nu-i o idee prea bună să ne expunem în aceeași incintă cu mai mulți oameni, timp de mai multe ore, în mod repetat), dar ne-a generat altele: ne vom descurca să ne testăm singuri? ; și dacă vom afla că unul din noi este bolnav?!...

Zarurile fiind aruncate, n-am prea avut încotro. Ca singur „cadru medical” al familiei, m-am simțit datoare să preiau frâiele problemei și m-am pus a citi instrucțiunile de folosire. Pe urmă am purces a-mi testa copiii; Paul a fost cel mai curajos, apoi Milena, apoi Paul m-a testat pe mine (nu-i chiar așa nașpa, doar un ușor disconfort). Negativi toți; iu-huuu! Rândul lui Tati a venit peste vreo 2 ore, când a ajuns acasă; negativ și el. Am pozat cele 4 teste aliniate, cum am fost sfătuiți și, în acest moment, am trecut la next level, procesarea bagajelelor; a doua zi putea să înceapă mica noastră vacanță!

Îmbarcarea era programată pentru ora 14, am fost rugați să ajungem la locul cu pricina cu aproximativ un sfert de oră mai devreme. Am plecat de acasă în jur de 10:45, am lăsat cățelul „în tabără” , am traversat Dunărea cu bacul de 11:30 (24,5 lei), apoi direcția Tulcea – Murighiol – Parcare Star 2000 (13:40). Aceasta este parcarea aferentă debarcaderului Murighiol, situat pe brațul Sf. Gheorghe, locul de unde se pleacă spre mai multe locații de cazare din sudul Deltei. Este o parcare privată, se plătește la plecare (20 lei/zi) și, în ciuda dimensiunilor generoase, am înțeles că vara e o adevărată nebunie aici, că e foarte posibil să nu găsești locuri și să fii nevoit să-ți lași mașina pe marginea șoselei. Nu știu dacă se pot face rezervări prealabile; de data asta nu ne-a interesat, evident că noi am găsit-o aproape goală, dar pentru data viitoare vom aprofunda cercetările... Sau poate știe careva dintre voi... Există și o cafenea în apropiere; ca să mergi la toaletă, decartezi 2 lei.

În capătul din dreapta se află zona dedicată resortului Green Village, acolo ne așteptau 2 angajați ce ne-au bifat pe o listă și ne-au colectat bagajele mari, după modelul din aeroport: marcate cu banderolă adezivă pe care au scris numărul camerei, transportate în barcă și ulterior până în fața camerei. Nimeni nu ne-a întrebat de testele covid, și nici mai târziu n-avea să intereseze pe nimeni.

Îmbarcarea s-a făcut la ora stabilită, n-am numărat, dar am apreciat în jur de 25-30 de persoane, s-au alocat 2 șalupe mai mari și una mică, de doar 4 locuri. Șalupe rapide, desigur; am fost anunțați că vom face cam o oră până la complex, dar în realitate aveau să fie 50 de minute și la dus, și la întors. Fiecare loc era dotat, pe lângă pernuța obișnuită, cu câte o păturică pufoasă (dezinfectată în prealabil, după cum am fost asigurați). Evident, fumatul e interzis și toată lumea a purtat mască de protecție pe tot parcursul drumului.

Transferul mi s-a părut destul de anost, peisajul cam gri și e de așteptat ca în această perioadă a anului să nu întâlnești prea multe chestii intersante în Deltă, mai ales pe un canal principal; totuși, cu ochii lipiți de folia transparentă, am bifat un cormoran veghind în vârful unui ciot, un cârd de rățuște și câteva zburătoare. Cât despre confort – nu, n-a fost timp suficient să ni se facă frig, folia îmbrăca barca destul de etanș în față și în părți, iar păturicile s-au dovedit binevenite.

Ajunși în Sf. Gheorghe, am defilat până la capătul satului (în depărtare se zărea deja vărsarea Dunării în mare, mai e cam un kilometru până acolo), apoi șalupa a încetinit brusc și a cotit-o stânga, pe un canal secundar. Am acostat la micul ponton aferent complexului, unde ne aștepta o angajată spre a ne conduce până la Recepție. În cinstea sosirii noastre, Soarele și-a învins subit încrâncenarea și s-a ivit în toată splendoarea lui printre franjurii norilor, poleind peisajul într-o lumină aurie, menită să ne sporească entuziasmul!...

O scurtă descriere

Resortul se află în partea dinspre mare a satului și se întinde pe 3 zone, separate între ele prin câte o mică proprietate privată; aceste zone se numesc (de la vest la est) Egreta, Stârcul Alb și Lebăda & Pelicanul. Primele două conțin doar spații de cazare (plus un jacuzzi și o arie de fitness la Egreta), iar ultima (cea mai întinsă dealtfel) adaugă, pe lângă cele câteva vile și căsuțe, cele mai importante atracții: restaurantul Waterlilly, Cinema Paradiso (cu 3 săli de proiecție plus spații dedicate unor activități de interior, precum tenis de masă, darts, biliard, rummy, table, șah, jocuri de societate etc), Lotus Spa, braseria Laguna, magazinul de suveniruri Pebbles, Turtle Kids Club, 2 book-lounge (foișoare suspendate pe luciul apei), piscina exterioară și un loc de joacă pentru copii, în aer liber.

Per total, spațiile de cazare însumează 58 de camere duble și 31 de apartamente cu 2 și 3 camere, toate cu vedere la canale, dispuse în vile cu 1 sau 2 niveluri, confecționate din lemn și acoperite cu stuf, în stil tradițional local și în perfectă simbioză cu natura înconjurătoare. Complexul este cotat la 4*, camerele sunt mari și dotate corespunzător (după cum o să vă povestesc în curând), multe beneficiază de terase sau balcoane încăpătoare (mai puțin cele situate la mansardă).

Nu mi-e foarte clar ce hram poartă căsuțele; e clar că nu pot adăposti decât 2 paturi, au arondate toalete comune și în niciun caz nu se pot încadra la 4*! Ceva-ceva bănuiesc eu... Sub același „patronaj” funcționează campingul Green Dolphin, situat vis a vis de zona Lebăda & Pelicanul, dincolo de artera principală a satului. Stilul de construcție este identic, căsuțele arată la fel. Scriptele oficiale îl clasifică la 3*, dar mie mi se pare un pic exagerat pentru niște spații de cazare minuscule, cu budă comună. Mă rog... De menționat că aici, la Delfinul, se află 2 terenuri sportive și un cinema în aer liber. De asemenea, oferă locuri de campare pentru corturi (cu rulotele, mai greu până aici, mă gândesc... dacă nu imposibil).

Complexul deține o grădină în care se cultivă o parte din legumele și verdețurile utilizate la restaurant. Are mai multe pontoane și chiar un mic port, destinat inclusiv ambarcațiunilor private (da, da, poți veni cu barca proprie și ai unde s-o lași, nu trebuie s-o iei cu tine în cameră!). Ați înțeles conceptul: tradițional, confortabil, mâncare bio, activități diverse – o vacanță completă și memorabilă pentru o gamă pestriță de turiști. Desigur, sezonul cald se pretează cel mai bine activităților în aer liber: lenevit la piscină/jacuzzi/plajă, pescuit, excursii cu bicicleta prin sat sau la plajă sau cu barca pe canale, proceduri de spa, campionate sportive, concerte sau vizionări de filme (Green Village și Green Dolphin găzduiesc în fiecare an, în luna august, festivalul de film Anonimul), degustări de vinuri sau lecții de gătit. E clar, nicio șansă să te plictisești în acest colț de paradis deltaic!

Experiența noastră

Pentru Crăciun, Green Village a pus la bătaie zona Lebăda & Pelicanul. Pe drumul spre Recepție, domnișoara ce ne-a condus ne-a dezvăluit prima parte a programului: vom completa fișele de cazare, apoi suntem așteptați la „pomana porcului” , în aer liber, lângă braserie. Nu ne-a însoțit doar ea, ci și o gașcă de căței de toate vârstele, foarte simpatici și prietenoși, cu care aveam să socializăm intens de-a lungul micului nostru sejur.

La Recepție am fost întâmpinați cu colaci împletiți și cu o tavă pe care se aflau păhărele cu vișinată sau țuică, de bun-venit. Completarea fișelor a fost o formalitate, știam deja de la îmbarcare ce camere ne fuseseră alocate; în cazul nostru, vila 4, camerele 6 și 7. Odată cu cele două chei, am primit câte o hartă a complexului. Deși foamea ne cam dădea ghes, eram totuși curioși și nerăbdători să ne luăm camerele în primire.

Poziția vilei 4 este oarecum strategică, în mijlocul complexului, toate sunt aproape: cinema Paradiso chiar vis a vis, până la restaurant trebuia să străbatem maxim 50 m. Bine, suprafața complexului nu-i oricum foarte mare... Vila are 4 camere la parter și 4 la etaj (în toate se intră prin spate, dintr-un „balcon” comun, toate cu terasele orientate spre canal), plus încă 2 apartamente la mansardă (fără terase). Camerele noastre au fost la etaj, una lângă alta, cele 2 din mijloc. Le-am împărțit cum ne-a venit, încă dinainte de a deschide ușile și inițial am crezut că sunt identice, dar pe urmă am remarcat mici diferențe. La capitolul pat, noi, fetele, ne-am cam țăpănat! :) Băieții au avut un hectar de pat, noi doar unul mai mititel, dar asta am observat când era prea târziu ca să mai facem schimb! :)

Mi-a plăcut mult camera, spațioasă și aerisită, lemnul îi conferă căldură și intimitate, felul cum e aranjată și decorată m-a dus cu gândul la... locuințele coloniale pe care le-am mai văzut prin filme sau fotografii. Compartimentarea este cea clasică: se intră într-un hol, într-o parte se face baia, în față camera, din care se iese pe terasă.

Principala piesă de mobilier de pe hol este un dulap în 2 uși, înăuntrul căruia am găsit tot felul de accesorii utile: minibarul (plin, la rându-i, cu variate licori; aveam să apreciem în mod deosebit dozele de jagermeister????, seara, la culcare; of, Doamne, ce greu a fost!), chestii de ronțăit, uscător de păr, set de cusut, de lustruit pantofii, aparat de țânțari și... acum îmi dau seama că mai erau niște cutiuțe, habar n-am ce conțineau! Desigur, umerașe și câte 2 halate de baie – niște modele ciudate, din bumbac subțire, cu mâneci scurte. Într-o nișă, chiar lângă ușa de la intrare, era montat cuierul, în care am găsit atârnată o umbrelă.

Baia are 2 compartimente, în sensul că WC-ul e într-o cămăruță separată, împreună cu accesoriile sale: coșul de gunoi, hârtia igienică și peria de toaletă. Cealaltă încăpere, destul de măricică, are cadă cu semi-perete de plexiglas și chiuvetă cu etajeră și oglindă. Pe „aripile” laterale ale chiuvetei erau 2 rânduri de prosoape de 2 dimensiuni, iar pe marginea căzii, cel de ieșit din duș. Pe etajeră – flaconașe cu consumabile de calitate (șampon/balsam, gel de duș, loțiune de corp), un recipient cu săpun lichid fixat într-un dispozitiv special, în perete. Tot în perete, fixate savoniera și paharul pentru perițele de dinți. Într-o nișă, un suport pliabil de lemn, bun pentru uscat prosoapele sau hainele. A, și un „amănunt” (a cărui lipsă am simțit-o în multe băi de hoteluri și pensiuni): un scăunel pe care să-ți așezi hainele dezbrăcate/de îmbrăcat; foarte util, din punctul meu de vedere.

Camera conține patul dublu (mai mult sau mai puțin; dar dublu, totuși), încadrat de 2 noptiere, fiecare cu câte o veioză cu pălărie uriașă, două comode (una cu TV, alta cu oglindă) și un colț de relaxare compus din 2 fotolii și o veioză-trestie. Pe una din comode era un fel de gazetă de prezentare a resortului în limbile română și engleză (faină idee!), pe cealaltă tot felul de cartonașe cu informații utile, printre care programul pe zile și ore și meniul ce avea să ne fie servit. Decorațiuni destul de puține, dar de efect – tablouri reprezentând bărci stilizate sau flori presate, un vas cu ceva ierburi uscate. Într-un colț, suportul pentru bagaje, din același film. Un aparat de aer condiționat (extrem de silențios) asigură temperatura dorită în încăpere, cu ajutorul unui termostat; baia beneficiază de un soi de radiator, de asemenea cu temporizator.

Perdele albe la ferestre (un material mai grosuț), cuvertură albă, așternuturi albe, saltea excelentă, la fel și pilotele individuale, dar numai o singură pernă de căciulă (aici aș da o biluță neagră; pături de rezervă erau în dulap, perne nu). Altă biluță neagră merge către izolarea fonică; dar nah, te-ai cam aștepta la chestia asta din partea unei construcții de lemn... În fine, nu ceva extrem de deranjant...

... Mai ales dacă pui în balanță cu numeroasele atu-uri, printre care superba terasă cu superba ei priveliște! Din păcate, vremea n-a prea ținut cu noi întru a ne bucura de acest loc mirific, ba chiar deloc, aș putea spune. În tot cazul, cele câteva minute în care am stat și-am admirat peisajul (majoritatea din interior, din cameră) au fost suficiente ca să mă facă să visez... vară... eu, pe șezlong, într-unul din foișoare, citind o carte bună, din când în când ridicând privirea spre apa umbrită de sălcii... Oh, da...

Alte facilități: wi-fi neparolat, nu l-am încercat, m-am folosit de propriile-mi date mobile; acoperire excelentă pe toate rețelele de telefonie mobilă; curățenie zilnică, la cerere, plus schimbat prosoape/lenjerie etc (noi am refuzat, n-avea rost pentru 3 nopți, cât am stat). La final a venit o tanti să verifice ce am consumat din minibar. Serviciul de preluare bagaje mari a funcționat în sens invers și la plecare: la 12 fiind programat transferul, am fost rugați ca la 11 să lăsăm bagajele afară, în dreptul ușii, urmând a le recupera pe ponton, la Murighiol.

Mâncătoreală

În linii mari, a fost fix ca în gluma care circulă pe fb: „am mâncat până ni s-a făcut somn și am dormit până ni s-a făcut foame” . Vorba vine; deoarece, în afară de momentul sosirii, n-am prea mai știut ce-i aia foame... Am încercat noi să ne mai sustragem pe ici, pe colo, dar nu prea s-a putut...

Și-am început, precum vă povesteam, cu pomana porcului. Soarele încă ne răsfăța cu câteva raze strecurate printre nori, temperatura aerului era un număr cu 2 cifre, deci numai bine să te delectezi în aer liber, „la varice” , cu ceva preparate pescărești (icre, pește afumat), dar și... porcești (slăninuță afumată cu ceapă roșie). A urmat „pomana porcului” , o tocăniță fain condimentată, de carne și cârnați, preparată la ceaun, acompaniată de mămăligă coaptă cu brânză și ierburi!... Un deliciu! O dușcă de țuică înainte și o cană de vin fiert la final; ce să vrei mai mult decât atât?!

Doar să mai prinzi un pic de lumină, cât să dai o fugă, să-ți revezi iubita perpetuă, pe Ea, Marea-cea-Frumoasă!... Am ieșit în ulița principală (I-a sau Nisetrul; în Sf. Gheorghe străzile sunt numerotate și au nume de viețuitoare ale Deltei), care în curând se face cărare șerpuind printre ochiuri de mlaștină și dune de nisip (și balegi de cai sau vaci, din loc în loc). Cam 15-20 de minute te poartă așa, în transă, spre mugetul mării, pe care-l auzi de departe, minute întregi înainte de a ajunge, chemându-te, precum Fata Morgana...

Plaja e lungă cât vezi cu ochii în stânga și în dreapta (în dreapta se termină după vreo 6-700 m, la vărsarea Dunării în mare, dar nu bați până acolo cu ochiul liber), lată exact cât trebuie (20-50 m), nisip fin, cochilii de scoici din belșug, câte o buturugă pe jumătate putredă, pe jumătate îngropată în nisip... Și din nou, nu poți să nu te visezi... sub razele fierbinți... aruncându-te în valurile înspumate...

Ne-am întors în crepuscul, am mai stat puțin, a urmat masa de Ajun. În general, meniul a fost respectat, cu mici excepții (mă refer la ceea ce scria în program). Am remarcat de la început că fiecare masă, prânz sau cină, era alcătuită din: aperitiv, supă/ciorbă, 3 feluri principale (din care 1 cu pește), desert. Vouă cum vi s-ar fi părut logic și normal?! Ca din cele 3 feluri, să alegi unul, nu?! Răspuns greșit. La prima masă, văzând că primim, fără să fim consultați, porția de șalău pe risotto cu sfeclă, unii dintre noi s-au impacientat. „Urmează și restul!” am fost liniștiți.

Da, ați înțeles bine, am fost îndopați „ca curcăneii” , avea Mamaie o vorbă. Bine, că la un moment dat ne-am prins și am început să mai refuzăm... Sau să luăm doar 2 porții din care să gustăm toți. Sau doar una. Dar sâmbătă seara, când toți 4 am așteptat sărmăluțele și astea au venit pe locul 3 din 3, cum credeți că a fost?! Crunt, vă zic eu! Noroc cu jager-u’ din minibar...

În general, ne-a plăcut ce am mâncat, unele preparate mi s-au părut chiar de excepție, doar vreo 2 sau 3 nu ne-au impresionat în mod deosebit. Porțiile medii (deși se vedea că s-au vrut mici), platting-ul deosebit. Bravo, nenea chef! O să atașez câteva poze, ca să vă faceți o idee. Și să enumăr câteva: ciorbe – supă-cremă de legume, borș de pește, storceag, ciorbă de burtă, supă-cremă de linte; fel principal – piept de pui cu ratatouille și cartofi zdrobiți, cotlet haiducesc cu cartofi aurii, somon cu orez prăjit, proțap de crap cu cartofi Sfântu’ (demențial!), ceafă mangalița cu piure tricolor de legume, ciolan afumat cu varză, coaste de porc, mix grill cu cartofi țărănești; desert – budincă de orez cu sos de vanilie, clătite cu mousse de ciocolată și sorbet de zmeură (iami!), cozonac și chec, selecție de prăjituri de casă, ștrudel de mere cu sos de vanilie. Din postura mea de cârcotașă, aș zice că au fost cam puține legume, după gustul meu.

Cu băuturile, treaba a fost împărțită. La cina de Ajun și la cea de Crăciun, am avut inclus vinul casei (foarte bun, l-am încercat pe cel roșu); în plus, la cina din 25 și 26 dec, am participat la degustare de vinuri „Crama La Sapata” (câte 2 sortimente pe seară). Remarcasem crama cu pricina venind spre Tulcea, la ieșirea din Somova. Aveam să aflăm că-i o cramă mică, dar voinică, ce produce niște vinuri fenomenale, în serie restrânsă. Mi-a plăcut în mod special aligotte-ul fructat și aromat, iar la întoarcere am oprit în Tulcea, la magazinul lor de prezentare și... i-am dat mână liberă lui Tati, să zicem că a fost cadoul lui de Crăciun! ;) Aseară am degustat, la un film bun, o fetească neagră fabuloasă! N-o mai căutați, că le-am cumpărat tot stocul. Cel puțin pe cel din Tulcea. (Fiind o cramă mică, nu excelează la capitolul desfacere spre publicul larg. Reprezentantul ne-a spus că, în afară de magazinul din Tulcea, se mai găsesc vinuri La Sapata doar în supermarketul din Murighiol.)

În rest, băuturile s-au plătit suplimentar (noi le-am trecut pe cameră și le-am achitat la final). Prețuri: apă Dorna 750 ml 12 lei, un ceai 12 lei, o bere 330 ml 10 lei. Mai era la discreție apă aromatizată cu felii de citrice, din partea casei.

Micul dejun a fost în fiecare dimineață la fel, cu mici variații. În rezumat, produse proaspete și de calitate, și destul de variate: câteva feluri de mezeluri și brânzeturi (între care o telemea de oi foarte bună!), ouă ochiuri și omletă, zacuscă, legume (roșii, ardei, castraveți), fructe (mere, pere, portocale, banane; în ultima zi, felii de ananas și kiwi), iaurt, lapte, cereale de vreo 3 feluri, pâine și chifle, croasante și chec. Cafea/ceai ni se prepara la bar, fiecăruia ce dorea.

Se cuvine să subliniez aici amabilitatea deosebită și profesionalismul întregului personal! Jos pălăria! La final, am fost rugați să completăm un formular de feedback și, printre altele, să evidențiem angajatul care ne-a impresionat. Eu n-am putut nominaliza pe nimeni, i-am felicitat pe toți.

În program au fost incluse, după fiecare masă de prânz, ieșiri la mare, cu vin fiert. Au fost, de departe, momentele mele favorite! Cele mai haioase și cele mai romantice în același timp. Vinul fiert ca vinul fiert, dar Marea! Splendidă, dezlănțuită, impasibilă la pandemii, angoase și speranțe omenești...

Știam din povești, dar eram curioasă să experimentez mijlocul de transport numit trocarici: o remorcă acoperită, cu banchete de jur împrejur, trasă de un tractor, care a înfruntat cu curaj baltă după baltă. Cel mai mult ne-am amuzat când tractorul s-a oprit pentru ca șoferul să ne anunțe că urmează crengi pe partea stângă, să ne ferim! :) Într-adevăr, o experiență, mersul la plajă cu trocariciul!

În prima zi ne-am cam lălăit cu masa de prânz și am plecat târziu, ne-a rămas puțin timp pe plajă, dar a doua zi ne-am organizat un pic mai bine, astfel că cine a dorit a putut face o plimbare pe plajă până la vărsarea Dunării în mare (zonă care pe GoogleMaps se numește – cât am mai râs! – „plaja cu foarte mulți țânțari” ). Țânțari n-am prea găsit, doar un minunat peisaj sălbatic și straniu... La dus a mai fost cum a mai fost, dar întorsul, cu vântul bătând din față, ne-a pus accesoriile (fulare, căciuli, mănuși) la grea încercare!... Noroc că mai rămăsese ceva vin fierbinte în termosuri.

Și, ca să închei capitolul „mâncătoreală” : la plecare, am primit fiecare câte un pachet cu mâncare (să nu leșinăm, Doamne fer’, de foame, pe drum): un sandviș uriaș cu șnițel de pui, o pară, o banană, un iaurt și o sticlă cu apă.

Alte activități

Am avut parte de proiecții de filme, câte 2 pe zi: dimineața, la 10:30, un film de animație și după-amiaza, la 17:00, o comedie sau film de acțiune. Eu n-am ratat niciunul, dar am remarcat că lumea n-a prea fost interesată de aspect; numărul maxim de persoane pe care l-am numărat în sală a fost 7. Calitatea proiecțiilor mi s-a părut ok, m-am simțit bine, m-am relaxat. A fost o chestie ciudată cu temperatura în sală însă; în prima seară și în dimineața următoare a fost extrem de cald, pe urmă cred că au oprit căldura (s-o fi plâns cineva) și au băgat aer rece, astfel că la cel de-al doilea matineu aproape că m-am congelat. Am anunțat la Recepție și speram ca până la filmul de seară lucrurile să se remedieze. Seara era tot frig în sală, însă pe la jumătatea filmului aerul rece s-a oprit și până la final atmosfera s-a încălzit ușor. În fine, o biluță neagră și pentru chestia asta...

La alte activități de interior noi n-am participat, dar am văzut că alții au testat biliardul, tenisul de masă și alte cele...

Pentru sâmbătă dimineață era tracută în program, cu titlu opțional, o excursie, așa că vineri ne-am dus la Recepție să ne interesăm. În sezonul cald complexul organizează mai multe excursii, acum erau disponibile doar 3, cu durată de 2-3 ore, cu prețuri variind între 150 și 250 lei/persoană. Ne-a tentat excursia la epava Tuzla și insula Sacalin, dar până la urmă am renunțat, sâmbătă vremea s-a răcit accentuat, chiar a picurat un pic și bătea vântul. Nu cred că i-a mai ars nimănui de nicio excursie.

În schimb, vineri dimineața ne-am plimbat prin sat, am admirat casele lipovenești îmbrăcate în stuf, pensiunile cochete, frumoasa biserică Sf. Gheorghe; ne-am dus pe strada principală, acoperită cu nisip și băltoace și ne-am întors pe lângă brațul Dunării. Mi-a plăcut, mi-a întărit convingerea că trebuie să revenim și vara; Sfântu’ se suprapune destul de bine peste idealul meu de loc de mers la mare – rustic, nepretențios, autentic.

Cât pe ce să uit de venirea lui Moș Crăciun! Care s-a petrecut, precum era de așteptat, în seara de Ajun, la cina din restaurant, în fața pomului minunat împodobit. În micul nostru grup a fost un singur copil, o fetiță de vreo 8-9 ani, care a primit cadouri frumoase de la Moș în schimbul unei poezii recitate. Drăguț moment, dar cam scurt...

Emoționantă a fost și venirea colindătorilor, la prânzul zilei de Crăciun. Am avut parte de un mic concert de muzică populară și colinde, susținut de o parte a grupului local ucrainean „Ciornee More” (Marea Neagră) – 6 mămăițe foarte simpatice și un acordeonist au încins atmosfera și ne-au umplut inimile de bucurie! Foarte, foarte fain!

***

Am petrecut un Crăciun atipic, așa cum a fost anul ce tocmai se sfârșește, plin-ochi de emoții și provocări de toate felurile... Ca de obicei, obiectivele principale au fost atinse: să fim împreună, să vorbim unii cu alții, să ne odihnim... Mă bucur că am ales Green Village drept decor, s-a dovedit o gazdă grijulie și veselă, cochetă și relaxantă. Am citit chestii nu prea măgulitoare în ceea ce o privește, inclusiv pe acest site; e posibil ca vara să fie un pic cam aglomerat, angajații un pic depășiți, raportul calitate/preț un pic dezechilibrat. Nu prea-mi pasă, noi ne-am simțit excelent, derapajele au fost minime, nu ne-au afectat absolut deloc! Cățeii simpatici, personalul de excepție!... Iar marea... oh, marea!...

Personal extrem de amabil și eficient.

Izolarea fonică defectuoasă (construcții din lemn, totuși).

Prea multă mâncare! Cel puțin de Crăciun...

Marea splendidă în orice anotimp. Satul simplu, autentic. Delta, cu toate minunățiile ei.

---

VIZUALIZĂRI: 2160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI