Chios Town — capitala insulei cu același nume!

TIPĂREȘTE

Chios Town-Χίος în limba greacă, este orașul principal de pe insulă, situat pe coasta estică, cu vedere la orașul turcesc Çeşme.

Orașul are o populație de cca 30.000 de locuitori și este capitala administrativă a insulei, precum și portul principal.

Chios Town este menționat în acte și ca Chora-Χώρα, sau Kastro-Κάστρο, tocmai pentru a-l putea diferenția de numele insulei.

Scurtă istorie:

Chios Town s-a construit pe locul unei vechi așezări antice, în imediata apropiere a unui port natural. Descoperirile arheologice dovedesc că grecii au construit orașul cu puțin înainte de 1000 ÎHr. Putem spune așadar că orașul are ceva mai mult de 3000 de ani. De atunci și până acum, orașul a cunoscut perioade de prosperitate dar și de declin. Încă din perioada antică Chios cunoaște o importantă dezvoltare economică, dar și culturală. Aici pomenesc doar de Homer, poetul liric, considerat a fi cel mai însemnat din toată perioada antică, se crede că s-a născut aici.

În timpul imperiului roman, a scăzut puțin în „valoare” , pentru ca în timpul dominației bizantine să recupereze din importanță, devenind unul din pilonii cei mai de seamă din Marea Egee.

În 1346 insula a fost cucerită de genovezi, iar 200 de ani mai târziu otomanii pun stăpânire pe capitală și insulă.

Abia în 1912, insula Chios devine independentă și parte a Greciei mari.

Dacă până în secolul XVI-XVII, orașul se întindea între zidurile castelului, în vremurile ce urmează, treptat orașul se dezvoltă, mărindu-se considerabil și în afara castelului. Din păcate cutremurul din 1881, provoacă distrugeri masive, dar încet-încet orașul va fi reconstruit cu multe clădiri și case frumoase în stil neoclasic. Promenada-faleza și clădirile de pe ea, au fost puternic influențate de stilul otoman. Orașul se dezvoltă și se întinde spre nord și sud, dar totuși, centrul orașului rămâne bine conturat între port și castel, aici găsindu-se mai toate clădirile importante, administrația, muzee, etc.

Vizita noastră:

Autobuzul K-tel circulă conform programului afișat în stații, noi am plecat încă de dimineață din Karfas, din fața hotelului Erytha Resort&Hotel, undeva după micul dejun. Drumul scurt de doar 4 km, a fost plăcut, pe malul mării, am trecut întâi prin fața aeroportului Omiros, numele lui fiind un omagiu adus poetului Homer.

Înainte de a ajunge pe frumoasa faleză de pe Leof. Aigeou, cu șirul de palmieri, am văzut pe stânga din autobuz statuia ecvestră a lui Nikolaos Plastiras, general și om politic grec, fost prim-ministru al Greciei în 1952.

Ne-am continuat drumul prin oraș, pe malul mării, admirând faleza, dar și portul, farul. Undeva lângă zidurile castelului bizantin, autobuzul își croiește cale spre oraș, până la stația finală, destul de aproape, în fața Grădinilor Publice, lângă Primărie.

Coborâm, studiem nițel harta și vedem că suntem chiar în Plateia Vounakiou, piața principală a orașului, aici fiind concentrate după cum v-am spus, cele mai de seamă clădiri, bănci, muzee, etc. După ce ne asigurăm de ora întoarcerii, o luăm la pas cu harta în mână. Ne doream să vizităm pentru început castelul. Cum văzusem zidurile încă din autobuz, ne gândeam că nu va fi prea greu să-l găsim. Așa că pentru început am luat-o pe lângă zidurile lui, dar ne-am înșelat, căci intrarea era chiar acolo, în spatele primăriei. Sigur că am putut intra și pe lateral, ajungând în mica piațetă Frouniou-Πλατεία Φρουρίου, unde aveam să ne răcorim nițel cu câte o bere de Chios, dar totuși, intrarea oficială în castel este Porta Maggiore, trecând peste șanțurile înconjurătoare.

Câteva cuvinte despre castelul din Chios:

Se află situat în partea de nord a orașului, lângă port și s-a construit în timpul perioadei bizantine, undeva prin secolul IX. Războaiele purtate și-au pus amprenta, iar în timpul ocupației genoveze, castelul cunoaște renovări și remodelări.

Emblema castelului este reprezentată de trei turnuri și un vultur și se mai poate vedea pe unul din turnuri.

Cum spuneam intrarea în castel este prin Porta Maggiore, poarta centrală sudică, refăcută de venețieni în 1694. După ce trecem de poarta frumos arcuită vom ajunge la Palatul Justinian, construit de genovezi în secolul XV, renovat de curând.

Aici este acum Muzeul Justinian și găzduiește o expoziție permanentă de mare valoare, cu mozaicuri, fresce, icoane, etc. Mai întâlnim aici și o închisoare, zidurile Temniței Negre au fost recent renovate, ca și zidurile și fortificațiile din sud-est, bastioanele care arată tare frumos acum.

Numele porții castelului, derivă de la cuvântul italian capitano, iar localnicii o numesc Poarta Căpitanului, sau intrarea guvernatorului. În timpul ocupației genoveze, poarta era deschisă la răsăritul soarelui și închisă la apus. Astfel se controla accesul străinilor, populația locuind doar în interiorul zidurilor. Imediat lângă poartă era Casa Căpitanului.

Anii ce au urmat, ocupația otomană, au remodelat din nou forma castelului cu diferite adăugiri, apoi un bombardament în 1828 și cutremurul din 1881 au afectat serios castelul, lăsând în urmă forma lui actuală.

Castelul are o formă de patrulater, cu un vârf în partea de nord-vest, care se termina cu un turn-Turnul Străjerilor, aceasta fiind prima linie de apărare.

Fațada dinspre mare a castelului a fost întărită și renovată, deoarece a fost cea mai afectată, de pe mare venind cele mai multe raiduri. Aici găsim și Turnul Militas, cu rolul cel mai important în respingerea atacurilor de pe mare.

O a treia linie de apărare o constituia Turnul Principal Central, unde se afla Biserica Taxiarchis. Aici în turnul principal se puteau vedea mesajele trimise din munții înalți din jur sau de la viglele din apropiere.

Fântâna exista în interiorul castelului, chiar lângă turn. Un tunel lega fântâna de turnul central, astfel că și pe timpul invaziilor, sătenii ascunși acolo, aveau apă.

Am ajuns și noi la intrarea principală din partea sudică, am trecut de zidurile groase și întunecoase, am văzut Palatul Justinian, apoi ne-am oprit în mica piațetă cochetă cu câteva terase dispuse de jur-împrejur. Am privit toate clădirile frumoase din jurul nostru, sunt bine renovate, colorate. De aici pleacă două străduțe, înspre nord-est, mai precis spre mare, spre port. Clădirile sunt foarte amestecate, mare parte din ele sunt puse la punct, în timp ce altele sunt exact așa ca pe timpuri. Mi-au plăcut mult balcoanele de lemn, ce reflectă influența otomană. Curând aveam să ajungem la Biserica Agios Georgios, care pe vremuri a fost moschee și în a cărei curte am intrat. Biserica era închisă.

Cea de-a doua biserică este Agia Paraskevi.

Trebuie să vă spun că în interiorul castelului, multe dintre case sunt locuite. Oamenii trăiesc aici, au curți, ceva grădinițe mici pe lângă, am văzut chiar cultivau și ceva legume. Mi se pare interesant că și azi castelul este practic locuit.

Pe una din străduțele paralele, care intersectează cele două străzi principale, am ieșit spre nord la exteriorul zidurilor, admirând castelul și pe afară. Așa am ajuns la mare, am văzut și mica plajă neamenajată de acolo, cea de sub zidurile castelului.

De acolo, neputând merge mai departe, ne-am întors și am mers prin interiorul castelului înspre mare. Așa aveam să vedem Μπαϊρακλί τζαμι-Moscheea Bairakli.

În curând ajungeam din nou la zidurile castelului, cele dinspre mare, dar de dat asta, pe interior. Ne-am suit pe ziduri uitându-ne în toate părțile, probabil așa cum făceau pe vremuri cei responsabili cu veghea la castel. ;)

Am citit și panourile informative, cu multe informații utile, prezentate în limbile greacă și engleză. Ne-am plimbat de colo-colo și atunci am văzut acoperișurile rotunjite ale Băilor Turcești. Prima dată ne-am dus și le-am studiat de sus. Abia apoi ne-am dus la fața locului și le-am găsit deschise.

Nu se plătește taxă de intrare.

Domnul de la intrare ne-a făcut pe scurt o prezentare frumoasă, abia apoi ne-am dus să vedem locul.

Băile otomane sunt construite undeva prin secolul al XVIII-lea, atunci când insula era în plină prosperitate. Ele au fost folosite de locuitorii rezidenți în castel, în diferite momente ale zilei, atât femei musulmane, cât și bărbați. Aici mai exista o moschee și un cimitir.

Acum de curând clădirile au fost frumos renovate, clădirea aparținând statului grec din 1970. Băile ocupă un spațiu destul de mare și sunt zece camere.

Prima din camere, este cea rece, care comunică cu cea caldă, încălzită la cca 35 grade, pentru că trebuie corpul să se obișnuiască cu căldura. Urmează camera cea mai fierbinte de 45 grade, apoi alte două mai mici, dar tot fierbinți, unde se ocupau cu îngrijirea corpului, a pielii, epilare, etc.

Urmează o altă cameră fierbinte, cea mai mare, a cărei cupolă are un diametru de 7,90 de m și unde există și imensa bancă de marmură albă pentru masaj.

Erau necesare rezervoare de apă pentru funcționarea băii. La intrare pe dreapta este cisterna Kria Vrisi.

Sigur că există spații, camere, unde sunt piloni denși de piatră, pe unde se elibera aburul și aerul cald de sub podele. Astfel se asigura încălzirea camerelor și a apei. Alte camere mai mici erau folosite ca și toalete.

Camerele sunt acoperite cu cupole impresionante de toate formele, emisferice, parabolice, iar sticla în formă de clopot acoperă găurile de iluminare de diferite forme, stele, diamante, octogonuri.

Foarte interesant locul, mie mi-a plăcut tot ce am văzut, în specila frumoasele mozaicuri, rămase pe bucăți ici-colo.

Am părăsit zona băilor, mergând spre mare, spre port. Aici am trecut chiar pe lângă Turnul Koulas.

În curând aveam să ajungem la mare, acolo unde este și Autoritatea Portuară. Am pornit pe faleză, pe lângă portul de ferry, cu tristețe, văzând cât este de pustiu totul. Nici măcar un ferry nu pleca, nu venea, porțile erau închise. Un singur ferry era acostat în port cine știe de când.

Pe dreapta la parterul caselor de pe faleză, terasele erau goale, pustii, parcă uitând de vremurile bune când turiștii veniți mai ales din Turcia umpleau cafenelele și restaurantele.

Ne-am plimbat pe toată faleza, care e ceva mai animată pe latura ei lungă, acolo am văzut mai multă mișcare, ba chiar și câțiva clienți la mese.

La Ta Delfinia aveam să mâncăm și noi, v-am povestit deja.

După acest popas, am „reintrat” în oraș, ajungând din nou în Piața Vounakiou.

Traversăm strada, aici este deja ceva mai multă lume, sunt câteva cafenele chiar acolo, erau localnici la câte o cafea.

Pe stânga este Muzeul Bizantin, găzduit într-o Moschee-Mecidiye. Aici este în prezent o expoziție de scupturi din perioada bizantină, genoveză și islamică, ceramică și alte sculpturi în lemn. Pe dreapta este Fântâna Otomană Abdul Hamid și Centrul Cultural Homerion- o sală de concerte.

Mergând tot înainte ajungem pe principala stradă comercială, doar pietonală, foarte cunoscută și apreciată, Aplotariá.

Acoperită cu niște pânze pentru a feri de razele arzătoare ale soarelui, poate fi o ocazie plăcută de face shopping, aici găsiți sigur cadoul ideal, sau souvenir-ul mult căutat. Foarte multe magazine, librării, cafenele, restaurante. Pe mijlocul străzii sunt bănci, așa că vă puteți și opri pentru o clipă de răgaz să admirați arhitectura frumoasă a caselor, de secol XIX-XX.

De aici din strada Aplotaria am luat-o pe una din multele străduțe perpendiculare și am ajuns în fața Muzeului Maritim, închis la momentul de față. Nu-i nimic, am mers ceva mai încolo pentru că se întrezăreau niște cupole, e vorba de Biserica Mitropolitană din Chios-Άγιος Ιωάννης Θεολόγος.

Desigur plimbându-ne hai-hui pe străzi am dat și de Biblioteca Korais și Muzeul Argenti, care se găsesc în aceeași zonă, în sudul străzii Aplotaria.

Biblioteca lui Adamantios Korais, un cărturar grec care a pus bazele literaturii moderne grecești, are o colecție de cca 250.000 de volume de cărți, una din cele mai mari din Grecia. Aici găsim o colecție de cărți rare, manuscrise și documente. Muzeul Argenti, este un muzeu Etnologic și de Folclor, cu o impresionantă colecție de costume tradiționale, broderii frumoase din sate diferite de pe insulă.

La final am păstrat parcul central, Grădinile Publice, Kipos, pentru că este chiar peste drum de primărie și acolo era și stația de autobuz, deci eram aproape la nevoie-în criză de timp.

Ne-am plimbat pe alei, am văzut porumbei care așteptau pe cineva să le dea mâncare, se pare că au și avut noroc, pentru că o doamnă tocmai a deșertat o pungă cu semințe.

În parc există și un cinematograf- Cine Kipos, în aer liber, dar mă gândesc că poate nu funcționează acum în pandemie.

Și ar mai fi fost de văzut Muzeul de Arheologie și Moscheea Osmaniye, dar se pare că drumurile noastre nu au ajuns într-acolo.

Cam asta a fost plimbarea noastră prin capitală, ne-a plăcut deși cam trist orașul oarecum așa pustiu, fără de turiști. Dacă pe restul insulei nu ne-a deranjat, dimpotrivă a fost chiar pe placul nostru, aici cumva nu se potrivea... așa că sper din tot sufletul ca vremurile bune să revină, iar noi să fim sănătoși, să putem face călătorii minunate, acolo unde ne dorim!

Webmaster, o rugăminte, orașul în vremuri fără de Covid: youtu.be/THWLyNyWP8c

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 2219 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI