GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bratienii vor ramane in istorie!
Conacul Florica este situat in Ștefanești, judetul Argeș.
Pentru inceput vreau să vă spun ca domeniul Florica cuprinde conacul, ferma, mănăstirea, crama si gara, astăzi ferma rămânând doar trecută in revistă.
Ion si Ionel Brătianu, tată si fiu, au transformat această casă intr-o reșediță boierească. Imediat, în apropierea conacului, se află mănăstirea ctitorită in anul 1898, având hramul "Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul”. La capela familiei Brătianu, situată chiar la subsolul mănăstirii au fost înmormântați I. C. Brătianu, Ionel Brătianu si Vintilă Brătianu. Ulterior au fost aduși aici atât Dinu cât și Gheorghe Brătianu.
În ceea ce privește conacul, la ultimul etaj se află biroul lui Ionel Brătianu, acolo unde se luau decizii importante. La un etaj mai jos se află terasa principală, acolo unde membrii familiei obișnuiau să facă plajă. În salonul de primire se află o bibliotecă suspendată, în care se aflau mai mult de 20 000 de cărți, fiind considerată cea mai importantă bibliotecă particulară din România.
Familia Brătienilor era recunoscută pentru culturile de viță de vie care la acea vreme reprezentau principala lor sursa de venit. Deasemenea ei produceau si unt, branză și smantană de calitate superioară de la ferma lor proprie. Odată cu trecerea timpului si cu moartea Brătienilor atat ferma cat si o parte din podgoriile acestora au ramas decat o amintire pentru localnici.
Conacul Florica a intrat in istorie si merită vizitat de orice persoană care este in căutare de frumos. Vizitând aceste minuătii veți fi față in față cu istoria dar vă va fi incântată si privirea.
Trimis de maria.state in 01.12.12 15:09:02
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maria.state); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.86863400 N, 24.92742300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@maria. state: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare - sperăm mai generoase în ce priveşte nivelul de detalilere oferit, pe viitor.
Pentru eventuale completări, adăugiri, corecturi poţi folosi linkul EDIT IMPRESII, afişat cu roşu sub textul trimis - permanent până la publicarea articolului. După publicare, completările se pot aduce prin rubrica ECOURI (cea de faţă); eventualele erori se pot corecta prin folosirea funcţiei "Sesizează... ", afişată (cu roşu) dedesubtul textelor sau fotografiilor încărcate.
Mutat la rubrica "Descopera Pitestiul si imprejurimile" (deja existentă pe sait); şters rubrica dublura definită de autor.
”"Fă-ţi datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi. "
N. Iorga
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Mutat în rubrica "Vila Florica - Centrul de Cultură IC Brătianu [Ștefăneștii Noi], PITEȘTI" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Muzeul National Brătianu, vila Florica, vatră a brătienilor — scris în 20.11.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Leagănul Brătienilor – lecție de istorie și porție de natură — scris în 29.06.21 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Conacul Bratianu - Vila Florica — scris în 13.11.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 „Cuibul Brătienilor” – Vila Florica — scris în 06.11.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ