GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Ana - Andreea(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Sejur la Vila Ana - Andreea, Venus
Tocmai ne-am intors aseară dintr-o mică vacanţă de 4 zile la malul mării.
Ne-am cazat, pentru 3 nopti, la Vila Ana-Andreea, în Venus. Am cautat cazare aproape in ultimul moment, caci ne-am decis destul de târziu să plecăm.
Criteriile stabilite de comun acord pentru locaţie şi cazare au fost: staţiune din sudul litoralului, nu Mangalia şi nu Eforie, nici Costinestiul nu era o alegere, nu vroiam hotel, nu vroiam masă asigurată, ce doream in schimb erau curăţenie, baie în cameră, frigider, aer condiţionat, distanţă rezonabilă până la mare (200-300 m) şi internet de preferat. O staţiune mai la mijloc, să ne fie uşor plimbăm şi prin celelalte.
Deşi criteriile mele nu par unele foarte restrictive, cred eu, oferta momentului nu a fost una prea mare pe internet. Întâi că în zonă nu sunt multe pensiuni (dacă excluzi localităţile deja enumerate), mai mult sunt hoteluri, apoi în ţară era caniculă mare, iar la mare vreme frumoasă şi preţuri mici de la 1 septembrie.
Am găsit cazarea destul de greu, după ce am sunat la mai multe pensiuni care erau deja ocupate. La Vila Ana - Andreea am avut noroc că nu s-a concretizat o rezervare şi am primit noi camera în cele din urmă. Citisem numai lucruri bune în comentariile de pe net. Cert este că vila a fost complet ocupată în toată perioada cât am stat acolo.
Despre cazare ar fi de spus următoarele: vilă frumoasă, foarte curată şi îngrijită, la 150 de m de plajă conform prezentărilor. Cert este că e foarte aproape de plaja din sudul Venusului, cea din dreptul hotelurilor Vulturul, Perla Venusului.
Vila are vreo 12 camere de 2 si 3 locuri, pe 3 nivele, loc de joacă pentru copii cu trambulină şi leagăn, un mic spaţiu cu mobilier de grădină pentru băut cafeaua şi stat la poveşti şi un foişor mare în spatele casei ca loc de luat masa, cu vreo 5 mese, scaune, frigider, aragaz, cuptor cu microunde, grătar, veselă, tacâmuri.
În camere baie cu duş, frigider, aer condiţionat, tv, balcon, gresie pe jos (nu suport mochetele în combinaţia cu nisipul şi umiditatea de la mare).
Ce am apreciat: curăţenia care se face zilnic în fiecare cameră (am văzut cum stergeau inclusiv stinghiile de lemn de la parapetul balconului si ramele geamurilor pe exterior), schimbarea prosoapelor care se făcea tot zilnic, faptul că era stabilit un program de linişte care se respecta, discreţia proprietarilor, modul în care proprietarii aduc la cunoştinţa turiştilor regulile casei, scrise pe o pagină pe care am găsit-o în cameră (vezi poză), faptul că nu e nici un restaurant în apropiere şi am fost scutită de cine ştie ce "concerte" nocturne.
Ce nu am apreciat: problemele cu internetul, unul dintre cele 2 routere fiind, se pare, defect. Din păcate era exact cel apropiat de camera noastră şi de zona exterioară comună, celalalt fiind în partea opusă a casei. Culmea era însă că turiştii cazaţi ştiau parolele de la două vile vecine şi ni le-au împărtăşit. Apoi a mai fost o problemă cu ţânţarii, pentru că nu sunt plase la geamuri, iar zona e plină de verdeaţă plus lacul Razelm la doi paşi, Noi am rezolvat-o cu aparat anti-ţânţari.
Ar mai fi plaja, dar asta nu are legătură cu cazarea ci doar cu locaţia şi bineînţeles cu toţi cei responsabili cu amenajarea zonei. Plaja din zona Vulturul, Perla Venusului era mizeră, înghesuită (cred că dacă ar găsi o soluţie pentru a te putea bronza ar inventa şi sezlonguri suprapuse, ca să fie şi mai multe), plină de mucuri de ţigări şi scoici sparte, scoici în putrefacţie cu mirosul aferent într-o zonă de pe mal, asta după ce treceai de zona de talcioc în barăci anoste şi scorojite între care au înghesuit şi aşa zisul parc de distracţii pentru copii. Poate fiindcă e sfârşit de sezon administratorii nu îşi mai dau silinţa deşi banii pe sezlonguri nu uită să îi ia.
Noroc cu plaja lungă şi frumoasă ce leagă Venusul de Saturn, care era îngrijită şi aranjată şi unde ne-am petrecut mare parte din timp.
Ca o concluzie, cazarea a fost foarte bună şi şi-a meritat banii, făcându-ne plăcută şederea acolo. Adaug câteva poze.
Trimis de Bia710 in 05.09.15 23:24:58
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bia710); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.84495400 N, 28.59688300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Vila Ana - Andreea [Venus], VENUS / SATURN" (nou-creată pe sait)
---
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster21 - Poziţionarea pe hartă este corectă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Curățenie exemplară, ospitalitate, condiții excelente! — scris în 09.08.19 de ANDUTZU din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 O alegere perfecta! — scris în 01.02.17 de rommys din BACAU - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Litoral ca acum 30 de ani — scris în 08.09.15 de Redsko din BUCUREşTI - nu recomandă