GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Trendy Lara a fost o decizie aparent riscanta, la momentul alegerii, nu era parte a unui lant faimos, venea cu aproape nicio recenzie pe AFA, cu o imagine contradictorie pe site-urile internaționale, dar cu cel putin doua argumente puternice: prețul și zona.
La acestea s-a adăugat și faptul că, fiind un hotel nou, am zis: încă mai are multe de demonstrat, deci își dorește sa convingă.
Hotelul, aflat în zona Kundu (aproximativ 25 minute de aeroport) este pozitionat imediat după Mardan Palace intr-o zonă total lipsita de magazine sau orice altceva cu excepția vegetației sălbatice și a gardurilor albe, masive ale Mardan-ului, dar având o stație de autobuz chiar în fata hotelului. (Un bilet de autobuz dus-întors costa 7.5 lire, se cumpără de la șofer, nu uitați sa faceți semn autobuzului dacă doriți sa oprească; un drum cu taxiul pana în zona magazinelor costa ~30 de lire).
Au construit hotelul supraînălțand terenul din zona și ridicând în anumite zone nivelul la care se afla pădurea de Pius Pinea (pini umbrela) pe care au pastrat-o aproape în întregime.
Hotelul în linii simple, drepte, moderne, contrastează puternic cu ideea de palat, kitch și opulenta, este impărțit în 3 blocuri unite de zona de lobby, restaurante și spa. Totul curat, aerisit, finisaje de calitate.
Noi am ajuns dimineața, camera urma sa o primim dupa ora 14.00 (am primit-o la 14.30) am primit bratarile, carduri pentru prosoape și am fost îndrumați spre late check-out rooms.
Aceste camere, aflate chiar la intrarea în hotel, pe partea stânga sunt extrem de utile atât pentru cei care ajung înainte de ora de check-in, cât și pentru cei ce au un zbor de întoarcere după ora de check-out. Sunt 3 astfel de camere dotate cu dus (gel de dus, șampon, balsam), chiuveta, uscător de par, 2 fotolii și suport pentru bagaje.
Pe holul de la intrarea în aceste camere exista un dulap spatios cu umerașe și prosoape curate.
Data fiind poziționarea hotelului și distanta fata de mare, camerele cu vedere frontala la mare sunt puține. Noi am primit ce am platit: camera cu vedere laterala la mare, mai exact cu vedere la piscine, Mardan Palace, canalul ce face legătura spre mare și desigur, Mediterana.
Camera de dimensiuni generoase, parchet, finisaje de calitate, paturi confortabile: unul dublu, pat de o persoana și canapea, TV Led (3 canale în limba romana: TVR1, TVR internațional și PRO tv international), facilități ceai și cafea, Minibar împrospătat zilnic (2 beri Efes, 2 cola, 2 fanta, 2 sucuri fructe, 2 ape plate, 2 ape minerale), dulap foarte spațios, seif.
Baia cu finisaje de calitate împărțită în 3 spatii: duș, chiuveta și al treilea spațiu cu vasul de toaleta cu bideu incorporat și încă o chiuveta, cosmetice de calitate medie, personalizate, halate de baie, papuci, cantar de baie.
Curățenia în camera s-a făcut zilnic, la ore diferite, așternuturile au fost schimbate de 3 ori, prosoapele au fost împăturite frumos în fiecare zi, chiar și când, după vreo 3 zile am decis sa le las pe jos pentru a le schimba, au fost ridicate de pe podea, împăturite și așezate la loc (acesta a fost și momentul în care am făcut o vizita la Guest Relation pentru a sesiza problema, când le-am zis ca mi-am dat seama ca nu le-a schimbat pentru ca obișnuiesc sa însemnez prosoapele pentru a nu le incurca intre noi ????, i-au comunicat acest lucru celei ce făcea curat în camera, așa că am primit alte prosoape, curate (sper! ????) în zilele urmatoare).
Restaurantul principal spațios, (mi-a placut ideea dispenser-ului de lotiune antiseptica de la intrarea un restaurant) imposibil sa nu găsești o masa liberă, personalul se mișca bine și repede. Exista si o zona dedicata exclusiv celor peste 18 ani.
Multe live cooking stations, mancarea buna, diversificată (desigur nu voi înșirui tot ca nu ne ajunge un review ????).
La micul dejun prepara fresh din fructe si/sau legume. La prânz și cina exista cel puțin 3-4 variante la gratar intre care 1-2 feluri de peste, fructe de mare la cina, uneori și la prânz; 2 feluri de supe-creme la fiecare masa din zi și supa de pui limpede cu paste/ orez în fiecare zi la pranz.
În 3 seri au organizat cine tematice: pescăreasca, turceasca și orientala. Pentru copii au un bufet special unde pentru cei mai mici dintre copii au borcanele Bebelac cu legume, fructe sau amestec de cereale. Exista de asemenea un Blender, un cuptor cu microunde și un mixer de mana pentru cei ce vor sa prepare singuri mâncarea copilașilor.
O mențiune specială se cuvine prăjiturilor, care știți, de multe ori sunt apetisante prin aspect și dezamăgitoare prin gust pentru ca toate au cam același gust, ei bine, aici am găsit prăjituri bune, mai bune decât anul trecut la Alhambra, sau acum 2 ani la Delphin.
Odată ieșit din hotel spre piscine primul soc e vacarmul făcut de cicade, recunosc, am citit despre ce fac ele în alte destinații mediteraniene și despre cât sunt de enervante, dar, nu am avut "plăcerea" sa le cunosc personal.
Adevărul este că sunt îngrozitor de gălăgioase, zgomotul făcut de ele nu se compara cu nimic cunoscut, e o combinație de sirene pe niște frecvente incredibile... vestea buna este că, deși pare greu de crezut la primul impact, în 2-3 zile ajungi sa te obișnuiești cumva cu zgomotul lor.
Gradina interioară a hotelului e dominată de pinii umbrela (nu sunt arborii mei preferati, poate si pentru ca sunt casa cicadelor) alți arbuști ornamentali, câțiva palmieri, bananieri, flori și un gazon impecabil. Între pini sunt hamace pentru relaxare.
Sunt 4 piscine exterioare curate și calde dintre care 2 sunt cu apa sărată, un Aqua parc pentru adulți și o piscina pentru copii cu Aqua Park pentru cei mici.
Dacă aveți preferințe pentru un anumit loc la piscina n-ar fi o idee rea ca la ora 9 (nu mai devreme, pentru ca nu se accepta rezervari) sa mergeți sa va ocupați șezlongul. Pe parcursul zilei cu greu mai găsești un loc liber.
Dacă ați ajuns sa citiți acest review, știți deja ca acest hotel nu este pozitionat pe plaja: el este separat de mare de un canal, iar transportul se face cu catamarane (potrivit descrierii hotelului), ambarcațiuni confortabile cu canapele din piele, având o capacitate de 11 locuri și care fac drumul de 3-4 minute pana la mare o adevărată placere. Au cel puțin 4 astfel de ambarcațiuni care merg încontinuu, ceea ce face ca timpul de așteptare sa fie practic inexistent.
Plaja este amenajata cu tot ceea ce e necesar pentru calificarea Blue Flag: dușuri, toalete, bar, loc de joaca, șezlonguri, umbrele, salvamar, dar neajutata de... cadrul natural, sa zicem: e mărginita intr-o parte de un dig, iar de cealaltă parte, dincolo de un gard de așa-zișii "refugiati" care, din informațiile primite de la personalul hotelului sunt de fapt turci pescari (ținând cont de faptul ca toți au arborat steagurile Turciei la cabane, beneficiaza de curent electric, au mașini înmatriculate în Turcia și vase de pescuit, este foarte posibil ca personalul sa spună adevărul; apoi, sincer, ma îndoiesc ca autoritățile turce ar permite amplasarea unei tabere de refugiati intr-o zonă turistica ????).
Nisipul fin, intrarea în mare mărginita de o fâșie de 1 m de pietriș, apoi nisip fin. Marea calda tare și curata.
Plaja este și alegerea broaștelor țestoase pentru depunerea ouălor, asa ca, din loc în loc, găsiți cuști de protecție pentru acestora.
Animația în timpul zilei nu foarte vocala, Aqua Gym în fiecare zi la piscina, activitati pe parcursul zilei atat pentru cei mari cat și pentru cei mici.
Ca tot veni vorba de cei mici, Kids Club-ul amenajat frumos intr-o cladire in forma de prajituri, ii antrenează pe copii cu activități în timpul zilei și seara, de la 20.30 cu minidisco pe scena special dedicata copiilor, aflata după terenul de tenis.
Seara oferă spectacole de calitate cu trupe profesioniste pe o alta scena amenajata foarte interesant, înconjurată de o fântână arteziana, menita sa înlocuiască într-o varianta ingenioasa clasicul amfiteatru și venind cu avantajul ca proximitatea apei creează o atmosfera răcoroasă, placuta.
La baruri si in restaurante se servesc băuturi locale și de import de calitate, din sticle și nu de la dozator (cu excepția berii Efes).
Exista o zona dedicata food-corner unde pe tot parcursul zilei se găsește ceva de mâncare, pentru gozleme programul este generos, înghețata Algida se servește dupa-amiaza în zona food-corner și pe plaja, seara la restaurantul principal, în timpul zilei angajatii impart celor aflați pe șezlonguri înghețata (tot Algida) ambalata pe bat/la cornet.
Faptul ca au ales sa păstreze pădurea de pini (cu tot cu cicadelor aferente????) și au amenajat mai multe suprafețe cu luciu de apa, face ca temperaturile ridicate sa nu fie resimțite la fel de puternic, ceea ce este clar un avantaj pentru cei cu o toleranta scăzută la căldură.
Luând în calcul tot ceea ce oferă hotelul, raportul preț-calitate, serviciile sale, s-a dovedit a fi o alegere bună și da, este Trendy!
Trimis de Andryea in 22.08.17 15:03:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Andryea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.86236000 N, 30.92141400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Andryea: Buna seara. Multumesc ptr detaliile din review. F. utile. Intrucat suntem încă în căutarea unui hotel potrivit ptr noi, as dori sa va intreb pe care l-ati recomanda-Alhambra sau Trendy? Noi oscilam intre Seginus si Trendy.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Un hotel CORECT calitate pret!!! — scris în 21.07.23 de aa24 din OTOPENI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Trendy Lara – acelasi trend de calitate — scris în 31.10.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 O vacanta reusita — scris în 18.06.22 de mirandolina din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Foarte bun — scris în 17.06.22 de Alex1106 din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 O vacanta deosebita — scris în 14.05.21 de Viorelfoto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Exact ce trebuie! — scris în 30.10.19 de callmevaly din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Sejur Trendy Lara septembrie 2019 — scris în 30.09.19 de cristi urda din ORADEA - RECOMANDĂ