GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bine, dar nu foarte bine.
Ne-am întors de la acest hotel pe 28 iulie fiind a doua experiență în Turcia (prima a fost la Hotel Club Egeria în Kusadassi acum 6 ani), în ceilalți ani ne-am tot plimbat prin Bulgaria.
E adevărat cam tot ce se scrie despre hotel, are și plusuri: aquaparcul, luna parcul, mâncarea bună și suficientă, șezlonguri se găseau la orice oră (noi nu suntem matinali), spectacolele foarte frumoase,
dar și multe minusuri: curățenia nu se făcea întotdeauna cu seriozitate, minibarul ,,uitau” uneori să îl completeze, faptul că personalul avea o atitudine de indiferență față de clienți, marea cu multe pietre deranjante la picioare și foarte abrubtă la mal.
Când am primit camera nu era pregătită în totalitate, ne-au spus că o vor finaliza mai târziu dar s-a întâmplat tocmai a doua zi și nici atunci nu a fost ok.
Un alt fapt care m-a mirat la un hotel de 5 stele a fost faptul că de ziua mea nu am primit în camera nici o șampanie sau un coș cu fructe, nimic, nici măcar minibarul nu l-au completat în ziua aceea, ceea ce chiar în Bulgaria unde nu sunt atâtea pretenții nu s-a întâmplat (fiind zilele unor preteni din grupul nostru).
Una peste alta nici cu mari pretenții nu am ajuns la hotel deci dezamăgirea nu a fost așa mare.
Până la sfârșitul sejurului ne-am simțit bine fără alte incidente.
În hotel predomină rușii și turcii. Cât am stat noi erau patru–cinci familii de români.
Dacă nu sunteți mofturoși puteți merge liniștiți în acest resort, vă veți simți bine.
Voi posta și fotografii dar încă nu le-am descărcat din aparat.
Trimis de laritani in 03.08.14 19:13:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Hotel Club Egeria în Kusadassi
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laritani); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.72896100 N, 31.52817700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun & echilibrat review de debut - merită remarcat.
@laritani: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Cea mai urata experienta — scris în 16.09.23 de Lory.20 din BOTOşANI - nu recomandă
- Jul.2019 Hotel Silence Beach — scris în 03.08.19 de Moni12 din TIMIșOARA - nu recomandă
- Jun.2016 Un concediu plăcut — scris în 12.07.16 de Stela 2 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Doar daca e ieftin — scris în 01.08.15 de katorul din BUCURESTU - nu recomandă
- Jul.2015 Un concediu super reusit — scris în 30.07.15 de raly din MEDIAS - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Hotel Silence Beach Side Antalya Turcia — scris în 20.07.15 de silvia tudoran din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Hotel bun servicii asa si asa — scris în 15.07.15 de mihaamelea din BUCURESTI - RECOMANDĂ