GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu masina prin Skiathos
[by web]: Aceste recomandări, inițial incluse în articolul despre drumul cu mașina spre Skiathos, au fost mutate de noi aici, pentru o mai mare ”vizibilitate” (în special din partea celor care vin cu avionul).
 
În Skiathos:
- am stat in Capitala asa incat ma voi referi mai mult la ea...
Nu ratati o aterizare (decolare) de pe aeroportul situat in apropiere, e o experienta unica. Exista un spatiu rezervat la capatul pistei dinspre port, puteti parca masina acolo si puteti face poze/filma de foarte aproape aeronavele ce vin/ pleaca. Sunteti averizati ca suflul e puternic si ca puteti ramane in acel perimetru pe propria raspundere. Nu e cazul sa va speriati, suflul nu este atat de puternic...
Puteti surprinde o aterizare (doua, chiar) in intervalul 19.40 – 20.15 si respectiv o decolare (doua) intre 20.15 – 20.40. Orarul nu este acelasi in fiecare zi si poate sa difere de la sezon la sezon. Folositi Internet-ul pentru a va documenta.
- inchiriati o masina (mica) cu 50 euro/zi si un ATV pentru 40 euro / zi din zona portului nou (unde vin ferryboat-urile), sunt o multime de centre de inchirieri. Nu inchiriati de pe insula, preturile cerute sunt mai mari!
Nu cred ca e solutie buna sa inchiriati o decapotabila (jeep) sau fara aer conditionat daca doriti sa explorati plajele salbatice de dupa plaja Koukounaries. Praful si caldura vă vor deveni inamici redutabili! …
Și acum un mic calcul: transport ferryboat dus-intors = 260 euro; o masina inchiriata in sezon cu 50 euro/zi x 5 zile = 250 euro. Si atunci, de ce sa lasi masina in port sau sa nu pleci cu ea de acasa?!
- cumparati o croaziera in arhipelag pentru 20 euro/persoana din portul nou (sunt centre care vand) sau direct de pe faleza din portul vechi.
Cumulati croazierele (in jurul insulei Skiathos, cu celebra plaja Lalaria – NU TREBUIE RATATA!) si cu cea in Skopelos (biserica Agios Ioan unde s-a filmat scena nuntii din celebrul “Mamma Mia” cu Meryl Streep si Pierce Brosnan) si centrul din Skopelos unde trebuie sa urcati scarile pentru a admira frumusetea cladirilor si strazilor tipic grecesti precum si panorama Capitalei.
Atentie, croaziera este disponibila NUMAI duminica (plecare la ora 10.00 si revenire in jur de 18.00) cu vasul Poseidon!
- plajele sunt multe si (de regula) aglomerate (cele care sunt pe traseul direct al autobuzelor). Noi cautam plajele care erau situate mai departe de traseul autobuzelor. Platiti 8 euro pentru o umbrela si doua sezlonguri.
Bineinteles ca exista si spatiu suficient pentru amplasarea cearseafurilor si umbrelutelor personale. Gratis!
Ca o recomandare (evident, subiectiva) ordinea plajelor ar fi: Vromolimnos, Kolios, Krifi Ammos, Mandraki, Koukounaries, Agia Eleni, Kanapitsa etc...
Puteti incerca si una din plajele de pe insula Tsougria, trebuie sa platiti insa 10 euro/persoana transportul cu o barca, dus-intors.
- nu ratati vizita la manastirea Evangelistra si neaparat la Kastro. Merita! La manastire se ajunge mai usor, la Kastro aveti de mes si pe jos insa masina ajunge pana aproape, nu e nevoie de 4 x 4 sau una cu garda inalta…
- tavernele din porturi (nou si vechi) sunt mai scumpe decat cele din alte insule. Un meniu ce include o salata greceasca + doua portii (peste, calamar/caracatita) si doua beri = 40 - 45 euro. O bere = 3,5 euro.
Atmosfera tipic greceasca o puteti simti la fel de bine si la tavernele mai departate de port (pe stradute) unde preturile sunt sensibil mai mici si chelnerii mai amabili. Apropo de amabilitatea chelnerilor, nu recomand tavernele Crazzy Spoon si El Greco din portul nou! Mai degraba recomand Cos'Altro!
- aceleasi preturi (aproximativ) ca la tavernele din port, puteti sa gasiti si la restaurantele de pe faleza portului nou dinspre statia autobuzului (directia spre aeroport) sau chiar la Bourtzi, unde puteti servi o cina romantica intr-o atmosfera diferita. Incercati!
- planificati o cina la Platanos, preturile sunt similare cu cele din port insa panorama asupra Skiathos-ului este UNICA! Merita si ziua, nu doar seara...
- la Infinity Blue nu pierdeti mare lucru daca nu ajungeti…
Sper ca recomandarile mele sa va ajute sa va planificati mai usor un sejur in Skiathos. Pentru cei care oscileaza intre masina si avion, comentariul de mai sus ii poate hotarî. Scuzati-mi doza de subiectivism in cazul in care parerile mele nu vor coincide cu asteptarile Dvs. “din teren”!...
In urmă sper sa ramana DOAR amintirea minunata a unui sejur petrecut intr-una din cele mai frumoase insule grecesti! Multumiri celor ce au postat comentarii anterioare acestuia, mi-au folosit. Sper ca si acesta sa va foloseasca.
Vacanța plăcuta în Skiathos!
Trimis de malganis in 25.08.17 23:34:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu, Tassos, Zakinthos...
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (malganis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)