ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.09.13
STATUS: GOLD
LUNA
SEP-2013
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
0.00%
Sub orice critică
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
63.75%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

POPASUL PESCARILOR - Mancare scumpa, personal pus pe furat

TIPĂREȘTE

Dupa 6 ani de sejururi si excursii in afara tarii (litoral la bulgari, greci etc- motive lesne de inteles: preturi mai mici, servicii mult mai bune) m-am gandit intr-o zi cu sotia mea sa facem o plimbare pana pe litoralul romanesc, sa vedem schimbarile.

Ce loc mai bun decat o vizita la mult laudata cerhana Popasul Pescarilor (nu ajunsesem niciodata acolo, ca si specific, ceva apropiat am savurat la Dalboka in Bulgaria) urmata de o plimbare pe faleza din Mamaia.

Am ajuns acolo in jur de ora 14, sambata. Plin de masini, oameni si ospatari.

Am ales o masa, si imediat a venit un ospatar batran (primul semn probabil) cu meniurile.

La o prima privire, preturile pot fi comparate cu un restaurant peste medie (ceea ce este ok, pt o cerhana care se spune ca serveste numai peste proaspat).

Comandam o limonata (500ml - 17 RON), si incepem sa conspectam in detaliu meniul. Citind inainte alte review-uri, ne-am decis la inceput pentru un platou pescaresc cu icre, hamsie, midii pane si alte mici portii de aperitive, pentru a ne satisface gustul. Acest platou pt 1 persoana costa 54 RON (jumatate portie din fiecare aperitiv). - chelnerul a intrebat daca vrem 2 portii, iar cand am spus ca doar una, a cam strambat din nas.

Acel platou a venit insotit de paine prajita, lamaie, mujdei de usturoi si un sos un pic picant de sos de rosii si ardei. Totul a fost ok pana acum.

Dupa un bors pescaresc (pentru pofta) comandat si savurat (cam scump - 17 RON) a urmat ceva tipic romanesc. Mentionez si faptul ca in timp ce faceam poze, pe masa ma trezesc cu 2 borsuri (eu specificasem clar doar unul), moment in care il chem si imi spune"nici o problema, duc unul inapoi" - prima incercare a lui.

Am incercat sa comandam ceva ce nu mai mancasem inainte, sau ceva strict legat de mare, in speta Marea Neagra.

Salau, biban de mare, zagan, calcan, batog de rechin, crap, somn, dorada le-am mancat si le pot gusta oricand in Bucuresti. Am incercat sa cerem ceva special: Lufar! - "N-avem" vine replica imediat... Barabun, Vatos, Hanus... acelasi raspuns: "N-avem" (spus intr-un sictir tipic romanesc).

Schimb strategia si zic: "bun, ce aveti atunci? "... "Morun" - evident, cel mai scump la suta de grame, "stavrid", cele enumerate mai sus pe care pe stiam si Chefal - care in meniu apare tot la 100g file (18RON) sau intreg (14 RON)

Cum experienta mea la "suta de grame" am capatat-o de pe vremea cand mergeam cu parintii pe litoral si ne ridicam imediat de la mesele de la restaurantele unde meniul avea gratare de carne "la suta" - fiind pacaliti de fiecare data cand comandam astfel de preparate, cand am comandat, am avut un sentiment care intr-un final s-a adeverit 100%.

Eu: "Vreau o portie de stavrid cu mamaliguta pentru sotia mea" - culmea, era singurul care se vindea la portie (22 RON - 200 g) "si un chefal pentru mine"

El: "Sa stiti ca chefalul este cam la 250 - 300g, nu avem mai mic"

Eu: "Este perfect"

Dupa aprox. 30-40min, ajunge pe masa portia de stavrid impreuna cu Chefalul (mare), iar acelasi chelner imi sopteste: "sa stiti ca am uitat sa va comunic dar mai mic de 400-500g nu avem". Eu: "si cat are acesta? " EL: "480g". Inghit in sec si zic, ok, hai sa nu ne stricam ziua de plimbare.

Ma intreaba: "Il dezosez eu sau il facedi Dvs? "

Eu: "Va rog, Dvs. va pricepeti mai bine"

Carnea alba, gustoasa, a mers de minune cu mujdeiul si mamaliga.

La final, cerem nota (intreb de POS deoarece aveam doar 200 RON cash la noi). Raspunsul: "plata se face doar cash" (va dati seama ce evaziune este acolo)

Vine nota, si surpriza! La pestele comandat la gramaj scrie: BIBAN DE MARE 4.8 x 18 RON. Chem chelnerul si ii spun: "eu am comandat chefal" EL imediat: "ma scuzati, va refac nota, dar nu e acelasi pret? "... deschidem impreuna meniul, el se face ca nu stie unde este exact chefalul, iar cand il gaseste pozitioneaza degetul la FILE DE CHEFAL si imi spune: "uitati, este acelasi pret". Eu: "imi pare rau, am comandat si mi-ati adus chefal intreg, pretul de mai sus, la 14 RON". El: "imi cer scuze, revin imediat cu nota refacuta"

Sunt 100% convins ca ei au niste scenarii pe care le joaca in functie de client, comanda facuta si ochiul format. Intr-un final, revine nota cu 19 RON mai putin evident, si un total de 188 RON (foarte scump pentru ceea ce am primit).

Concluzia este ca nu vom mai calca pe la acea cerhana, in primul rand pentru calitatea serviciilor (nu imi place sa fiu furat pe fata, si sa incerce atatea moduri de a ma arde), si in al 2-lea rand pentru preturile usor exagerate (mult peste medie). M-am convins inca o data ca restaurantele de la noi care inca mai practica preturile "la suta" si mai ales cele de pe litoral, incearca prin orice mijloace sa te fure.

Recomandarea mea din experienta proprie este sa evitati acest local, chiar daca exista si experiente pozitive din partea altori recenzori. Nici Dalboka in Bulgaria nu mai recomand, deoarece fata de acum 4 ani cand am ajuns prima data, scoicile mari s-au transformat in niste mini-pui de scoica, dar macar acolo preturile sunt fixe, mult mai mici ca la noi, iar de cate ori am fost nu am patit sa fiu inselat.

P. S. Nu ma deranjaza si inteleg conceptul de vanzare produse la suta de grame, dar nu am absolut nici o experienta placuta in Romania la acest capitol, numai in afara tarii.


[fb]
---
Trimis de DeReSe in 08.09.13 07:53:36
Validat / Publicat: 08.09.13 09:13:36
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 18665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DeReSe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.09.13 09:13:30]
»

@DeReSe: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.09.13 10:57:21]
»

Acel local are 2 probleme:

1. Singurul lucru sigur din meniu este acea gustare, care e foarte bună, cu midii pane, frigărui de rapane, icre şi "plevuşcă" prăjită, deşi unul dintre ingrediente poate lipsi. Borşul pescăresc e şi el aproape sigur prezent, la fel mămăliga şi mujdeiul.

În rest, în meniu se află numai peşte, prăjit sau fript, din care au în funcţie de stoc (ce au prins în ziua aia, sau au găsit de cumpărat la pescari). Deci, pe lîngă că meniul e limitat, nici nu eşti sigur că găseşti ce vrei.

Asta nu e neapărat ceva negativ, ţine de specific.

Am impresia că au şi 2 - 3 feluri pentru "mofturoşi", ceva din pui şi ceva file de peşte congelat.

2. Anul ăsta aproape au dublat preţurile, pentru că le-a crescut celebritatea şi numărul de clienţi de la an la an.

Eu mergeam acolo o dată per sejur, pentru cină, de prin 2005 sau 2006. Deja erau destul de căutaţi, iar servirea şi meniul erau la fel ca astăzi, din punctul ăsta de vedere nu s-a schimbat nimic, iar dacă aveau şi vreo masă mare, organizată şi rezervată, vreun grup de turişti, servirea era greoaie şi meniul era şi mai limitat. (Prin anii 90 funcţionau ca simplă cherhana, unde, dacă te duceai dimineaţa, cumpărai de la pescari peşte proaspăt.) Mergeam mai mult pentru farmecul locului, plecam mai devreme de pe plajă, făceam şi acolo o baie înainte de masă, începeam lejer cu o ţuică, copiii aveau unde să se joace (lotca aia era obiectiv central, la fel căutarea de cochilii întregi de rapane pe mal), pentru că ce mănînci acolo se găseşte la fel de bine şi pe la alte crîşme fără să fie nevoie să mergi cu maşina.

Avînd motive aşa de subţiri pentru a îi vizita, după ce de la an la an am văzut că e mai aglomerat, cînd am auzit anul ăsta că au şi mărit preţurile, a fost prima vară cînd nu le-am mai "călcat pragul".

În Olimp se mănîncă peşte bun şi la Oceanic (deşi au şi antreuri cumpărate de-a gata, cum ar fi file marinat în oţet) şi la celebrul Mamma Leone, unde preţurile sînt destul de mari, dar meniul este mult mai bogat în tot soiul de specialităţi ca zacuscă de peşte, ficat de morun, pastramă de morun etc., iar peştele e proaspăt (apropo de lufar, acum o săptămînă au avut lufar în mai multe zile). Sigur că astea două crîşme nu beneficiază de decorul Popasului. După mine, ideală ar fi o Mamma Leone amplasată în locul Popasului (sau similar).

Ce aş mai putea zice despre Popas este că nu au încercat niciodată să mă aburească la notă şi că nu a existat o masă luată acolo la care să aibă tot ce doream. Mereu eram frustraţi de ceva, veneam special cu poftă de vreun peşte şi fix pe ăla nu îl aveau.

Anul ăsta a mai fost o problemă pe litoral, s-a scumpit foarte mult calcanul (la pescari), s-a dublat faţă de anul trecut. Ceea ce s-a văzut şi în meniurile restaurantelor, fiind prima oară cînd calcanul a fost mai scump decît sturionul.

GYL*
[08.09.13 11:31:05]
»

Atata timp cat au clienti isi permit sa-i fure, sa-i persifleze si sa ofere servicii in "dorul lelii", daca nu am mai calca pragul unor astfel de "entitati", s-ar intampla ca si cu litoralul romanesc care a batut pasul pe loc vreo 3-4 ani, mentinand preturile neschimbate, din nefericire se pare ca turistul roman s-a hotarat sa acorde litoralului auohton inca o sansa, anul acesta, inclusiv eu si nu cred ca am facut bine, ca naravurile inca nu au disparut!! Poate inca 3-4 ani de "embargou" ca sa-si invete bine lectia !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DeReSeAUTOR REVIEW
[08.09.13 18:54:23]
»

@GYL: Exact din aceleasi considerente nu mai calc pe la noi de 6 ani (am fost ieri sa incerc sa ma conving sa mai vin, dar cred ca zic in continuare 'pas' inca vreo 6), ci prefer impreuna cu gasca sa mergem la bulgari (desi anul acesta si acolo s-au mai stricat lucrurile): la noi servicii sub limita decentei (vs ce se ofera orinde afara), calitate slaba si foarte slaba, preturi exagerate si personal foarte nepregatit si pus pe capatuiala.

La bulgari/greci prin comparatie, preturile sunt la jumatate (la propriu), serviciile de calitate si te simti altfel. De ex, anul trecut in Thassos, patronul unei pensiuni din Potos venea in fiecare seara la mese si vorbea cu noi si ne facea toate poftele, dadea desert gratis si alte mici atentii, la restaurante primeam exact ce comandam, ba daca mergeam 2-3 seri la rand in acelasi loc aveam si reducere, iar preturile pe jumatate ca la Popasul Pescarilor si calitativ fara comparatie. Aproape la fel si la bulgari, orinde am fost (inclusiv la Ruse la Happy la sushi si fructe de mare). Pacat!

DeReSeAUTOR REVIEW
[08.09.13 19:00:15]
»

Ei nu isi dau seama ca exista acum socializare (verbala si non-verbala) si intr-un final se va ajunge la faliment. Nu o sa recomand niciodata acest local la prieteni sau oricui altcuiva.

Submit ceea ce a spus colegul vis-a-vis de Mama Leone, am fost de cateva ori in Bucuresti si chiar daca este un pic scump, calitatea si serviciile sunt excelente.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pedrovl
[21.12.15 13:12:20]
»

@DeReSe - Va salut, As completa si eu articolul dumneavoastra foarte frumos si exact scris, adaugand cateva impresii:

- Personalul exact cum l-ati descris, depasit, dezinteresat, plictisit si vadit deranjat de orice intrebare. (nu am nimic cu persoanele ceva mai in varsta dar domnul respectiv ar trebui sa iese la pensie sau sa caute o "reminiscenta comunista")

- mancarea nu este nici pe departe asa cum o lauda unii pe internet (sau poate eu pricepandu-ma sunt prea pretentios)

- preturile sunt imense si bineinteles eternul "nu avem sau nu se poate" sunt primele cuvinte din vocabularul ospatarului. Tot ce este scump se gaseste dar probabil inghetat, tot ce ar trebuie sa se gaseasca "nu exista".

- atmosfera (cel putin acum iarna este de... ce cautati pe aici) si ambianta lasa destul de mult de dorit desi restaurantul este f frumos amplasat si ornat destul de simpatic..pe ici pe colo.

- in concluzie: tipic romanesc, atragem lumea dupa care ne batem joc pe principiul "lasa ca merge si asa".

- Nu voi mai reveni la acest restaurant si nici nu il voi recomanda

webmaster
[21.12.15 15:06:55]
»

@pedrovl - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

MIRSU
[10.06.16 19:13:34]
»

Buna seara.

Am citit cu interes parerile dumneavoastra. Nici eu nu sunt un mare amator al serviciilor românești.

Popasul Pescarilor este un loc pe care vreau sa îl revăd în acest an pentru că eu nu am pățit cele relatate de dumneavoastră. Cred că farmecul este faptul că nu au mereu acelați tip de pește ci doar pe care îl prind pescarii (depinde ce noroc ai). Prefer un pește proaspăt deși nu sunt un fan, decât unul congelat sau preparate cumpărate de la magazin. Consider, dar poate greșesc, că trebuie să le dăm o șanșă, nu neapărat lor ci României.

Când am ajuns prima dată pe acea plajă am rămas impresionat de frumusețea ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, DeReSe, MIRSU, pedrovl
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Olimp?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068391084671021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1