ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
SEP-2015
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Magic Pizza – Păli-v-ar Foamea!

TIPĂREȘTE

Zilele petrecute la Iași la început de septembrie (vezi impresii) au conținut un program ce îmbină utilul cu plăcutul. Orașul moldav e atât de plin de obiective turistice încât nici nu știi încotro să o apuci pentru a vedea cât mai multe. Bineînțeles că după atâta alergătură ești înghiontit (ori „pălit” = lovit) de Coana Foame. Dacă într-una din seri am avut privilegiul de a participa la o cină festivă într-un local de evenimente superb plasat (este vorba despre Congress Hall Palas – situat la etajul marelui „oraș în oraș” Palas – cu o vedere minunată atât spre interiorul mall-ului cât și cu terasă exterioară spre Palatul Culturii) în altă zi ne-am oprit la o terasă mai urbană: Magic Pizza.

Amplasare și program de funcționare. După o scurtă tură de după amiază printr-o parte a centrului Iașului începem să ne aruncăm ochii și după un loc unde să gustăm câte ceva pentru liniștea stomacului. Străbătusem pietonalul pe care sunt înșirate Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană, Primăria Municipiului Iași și Parcul Teatrului Național – observasem „Patiseria Pelerinului” (probabil aparține de Mitropolia Moldovei) unde eram curios sub ce denumiri se comercializează produsele de patiserie, dar unitatea era închisă; am trecut și pe lângă unul din magazinul lanțului „Mămuca”, ce comercializează diverse sortimente de patiserie, panificație și cofetărie însă nu am cumpărat nimic. Pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt, la parterul Casei Modei ne atrage atenția terasa exterioară și sloganul menționat în titlu, este Magic Pizza. Această pizzerie, și nu numai, are un program de funcționare zilnic între orele 09.00-01.00, deci foarte generos.

Descriere. Două intrări oferă acces spre terasa exterioară, pe sub arce de fier cu firma plasată sus. Un gard de lemn înconjoară tot spațiul dedicat terasei, mari umbrare de pânză feresc clienții de arșița soarelui. Am ocupat o masă pe terasa exterioară, pe partea laterală a pizzeriei pentru a ne feri puțin de zgomotul traficului auto de pe bulevard (din acest motiv nu vă pot descrie deloc spațiul interior). Mai erau ocupate câteva mese dar chelnerița a venit rapid pentru a ne aduce meniurile și a ne ura bun venit. Cel puțin 12-14 mese sunt amplasate pe terasa exterioară; scaunele și mesele sunt dintr-un fel de ratan, pe scaune există perne, pe masă un blat de sticlă. În capătul unde am stat există și un gard viu de conifere și panouri cu imagini din vechiul oraș moldav.

Meniu. Am primit de la chelneriță două meniuri tipărite: unul pentru sortimentele de mâncare și altul, mai îngust, pentru băuturi. Normal că ne-am concentrat asupra feluritelor sortimente de pizza – multe, multe. Aveam de ales între un blat din aluat pufos, aluat italian ori aluat subțire; mărimile variau între regular, large, extralarge și grande. Am optat pentru pizza casei, și anume „Pizza Magic” cu blat italian, mărime large (26 cm/19,5 lei). A fost deosebit de gustoasă, am savurat-o alături de o bere radler. Colegii au comandat și alte sortimente de pizza, la fel de bune, dar și ciorbă de văcuță (12 lei) ori chicken mushroom macarone bake (20 lei).

Meniul conține următoarele secțiuni: antreuri, ciorbe și supe, pizza, paste, salate, desert și băuturi. Există chiar și un meniu special pentru copii. Meniul tipărit este atractiv, colorat și ilustrat cu imagini sugestive. Sortimentele sunt numeroase la fiecare categorie de produse, aveți de unde alege (probabil și în funcție de disponibilitatea bucătăriei).

Concluzii. Pizza consumată la Magic Pizza a fost gustoasă și suficientă pentru a potoli foamea ce mă pălise. Prețurile sunt medii, potrivite pentru zona centrală unde este amplasată unitatea. Servirea a fost excelentă, chelnerița amabilă și timpul de așteptare destul de scurt. Recomand „Magic Pizza” pentru o masă bună în centrul orașului Iași.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 17.09.15 09:28:29
Validat / Publicat: 17.09.15 11:29:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.

VIZUALIZĂRI: 2518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Frumosul palat în care e găzduită Primăria Municipiului Iași - după un periplu pe la atâtea frumuseți ți se face foame.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[17.09.15 12:16:29]
»

Subscriu. Recomand si eu Magic Pizza unde am servit de vreo 3 ori pizze gustoase.

irinad
[17.09.15 18:26:54]
»

@tata123 - Forte util review-ul tău care mi-a amintit, odată cu explicaţia ta pentru cuvântul pălit (lovit), că în moldoveneşte, loviturii de pedeapsă, noţiune legată de fotbal, i se spune pălitura de osândă. Iar celei de colţ, pălitură din ungher.

Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[17.09.15 18:57:37]
»

@Dan&Ema - Mulțumesc, gustoasă pizza într-adevăr.

@irinad - Mulțumesc. Frumos e graiul arhaic moldovenesc.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[17.09.15 22:31:52]
»

Ia uite cum ne întîlnim și aici, după Casa Thomas din Bran!

Am fost la pizzeria asta de-a lungul vremii, la aproape fiecare vizită la Iași, cred că încă de cînd s-a deschis, prin 97 sau 98, cînd funcționa într-o casă din dosul căminelor din Tudor, pe strada Ciurchi.

Dacă vrei să studiezi marketingul autohton get-beget, inventivitatea neaoșă, la moldoveni trebuie să te uiți. Ocoliți pesemne de investitorii străini și influențele lor, au născut afaceri românești (inspirate din cele de succes, fără îndoială, vezi chiar aici multitudinea de blaturi și mărimi, stil Pizza Hut, dar cu parfum autohton), promovate prin metode poate amatoricești, dar suculente, cum ar fi sloganul pizzeriei Magic. Aici n-au fost nici italieni, nici turci, nici greci să deschidă magazine de cartier sau mari afaceri. Elementul pur, autentic, național, care a dat culoarea anilor 90, aici poate fi găsit. În Moldova, pe ambele maluri ale Prutului. De la „non-stop-uri” pînă la mari rețele, dispărute, ca Monitorul, sau încă pe piață, unde sînt poate singurele alternative românești la corporațiile străine, ca Dedeman, Iulius Group sau La Plăcinte. Cînd în București se construia de către turci primul mall din țară, în 99, la Iași făcea același lucru un localnic.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, irinad, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Iași?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078001022338867 sec
    ecranul dvs: 1 x 1