ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
AUG-2015
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurant-Pizzerie „Casa Thomas” – Bran

TIPĂREȘTE

Zona Branului și împrejurimile sunt minunate, mulțimea de trasee turistice montane și numeroasele obiective turistice existente în acel areal (vezi impresii) solicită turistul din plin. După un mic dejun servit după ora 09.00 la Casa Thomas (vezi impresii), pensiunea în care am fost cazați, urmau ore întregi de alergătură între obiective: Cetatea Râșnov, Dino Parc (vezi impresii), Muzeul Vămii Medievale, Muzeul Satului Brănean, etc. Toată „situația” ne provoca o senzație de foame accentuată în orele târzii ale după amiezei, senzație ce ne-a împins o dată la Casa din Bran (vezi impresii) – deoarece la Casa Thomas avea loc un eveniment privat –, dar pentru restul meselor am preferat să coborâm în restaurantul pensiunii Casa Thomas.

Localizare și acces. La doar câteva sute de metri de intrarea în Castelul Bran, plasat pe marginea drumului național 73 (E574), se află Restaurantul-Pizzerie Casa Thomas. Adresa exactă este: str. Principală, nr. 34, localitatea Bran. Clădirea care adăpostește restaurantul la parter are la etaj și 6 camere pentru cazare. În apropiere se află stații de autobuze ce fac curse între Brașov și Moeciu.

Descriere. Clădirea albă cu mușcate roșii la ferestre și balcon ne întâmpină cu o terasă exterioară înconjurată cu gard de lemn și conifere mici și o firmă care ne precizează că aici găsim un „Restaurant cu specific italian” ce pregătește „Pizza & Pasta”. Terasa de la șosea găzduiește trei măsuțe de lemn/fier potrivite pentru a savura o cafea în aer liber, în ciuda zgomotului provocat de traficul destul de intens. Restaurantul este împărțit în două săli: una mai mare pentru nefumători, alta mai micuță pentru fumători. Intrarea se face printr-un hol micuț unde există un panou cu pliante și un frumos acvariu cu pești colorați. Sala mare este dotată cu 8 mese (4 și 2 locuri), iar cea mică cu trei mese de 4 persoane – probabil numărul de mese/locuri poate fi ajustat. Mesele și scaunele sunt din lemn, acoperite cu ștergare de bumbac și pernuțe, în mijloc fiind amplasat un mic aranjament floral. Decorul aduce un pic spre un local rustic italian – scrie un necunoscător. Sunt frumoase ferestrele false construite din cărămidă aparentă și oglinzi pe unul din pereți – creează o impresie de spațiu mult mai extins. Există și un mic șemineu pe lemne, rafturi cu sticle de vin, tablouri pe pereți, diverse decorațiuni (lămpi, ceasuri, felinare, vase de alamă, etc.). Drăguț mod de a prezenta diverse feluri de mâncare era constituit de tăblițele mici negre pe care se scria cu cretă denumirea și prețul produsului. O muzică potrivită ca volum răsună în sălile restaurantului. Barul face legătura între cele două saloane și joacă și rol de recepție pentru pensiunea de la etaj.

Program de funcționare. Restaurantul este deschis de luni până vineri între orele 16.00-22.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00-22.00, iar marți este închis. Puteți să găsiți localul închis și datorită desfășurării unor evenimente private – cum am prins noi, o zi de naștere.

Meniu. Așa cum spune și firma restaurantul servește produse cu specific italian fiind apreciat pentru calitatea produselor – cum aveam să și experimentez pe propiul stomac. Am să enumăr produsele ce le-am comandat noi: Spaghetti alla Carbonara (300g/18 lei), Dorada cu roșii cherry, măsline și rozmarin (400g/40 lei), Tagliata cu rucola și parmezan (200g/40 lei), Cartofi în coajă la cuptor cu rozmarin (200g/ 8 lei), Pizza Thomas (400g/18 lei), Pizza Vulcano (430g/19 lei), Pizza capriciosa (400g/17 lei) și comandă specială, nu exista în meniu – dar s-a putut onora, piept de pui la grătar cu focaccia (circa 20 lei parcă). Am încercat la desert Panna cota (10 lei) – foarte bună; mai exista și Tiramisu la același preț.

Meniul tipărit nu conține foarte multe sortimente din fiecare categorie, dar mai bine mai puține și bune. Mai ofer câteva exemple de feluri de mâncare și prețul aferent: vrăbioară gratinată (100g/10 lei), frigărui de creveți (150g/30 lei), spaghete cu fructe de mare (350g/27 lei), penne pomodoro e tonno (280g/19 lei), bruschette cu roșii și usturoi (8 lei), bruschette cu roșii, feta și busuioc (10 lei), salata Thomas (19 lei), salata de pui (20 lei), focaccia (260g/6 lei), pizza Margherita (14 lei), pizza vegetariană (400g/16 lei), pizza picantă (350g/18 lei), mușchi de porc cu sos de gorgonzolla (150g/50g/ 25 lei), piept de pui cu sos de gorgonzolla (150g/50g/ 25 lei), etc. Meniul variază în funcție de disponibilitățile bucătăriei. La capitolul băuturi găsim bere cu prețuri între 5-6 lei, vin diverse sortimente (20-35 lei), răcoritoare și apă plată/minerală (4-5 lei), cafea (5 lei) și capucino/ciocolată caldă (6 lei). Se puteau prepara diverse sortimente de shake-uri și smoothie-uri (10 lei).

Concluzii. Recomand cu căldură acest restaurant-pizzerie unde se mănâncă bine la prețuri acceptabile. Bucătarul merită toate laudele, iar fetele care servesc sunt prompte și amabile. Timpul de așteptare este potrivit, suficient pentru a bea o bere/cafea și a privi câteva minute la vreo emisiune rulată pe lcd-ul de pe perete. De altfel, este un local destul de căutat, în fiecare seară era aproape plin și chiar am văzut persoane care veneau comandau pizza și plecau cu ea la pachet. Un + binemeritat pentru Restaurantul-Pizzerie Casa Thomas.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 16.09.15 15:42:16
Validat / Publicat: 16.09.15 16:18:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 5185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Pizza Thomas - Casa Thomas, Bran.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.09.15 19:51:02]
»

Pun și eu o vorbă bună pentru Casa Thomas. Mănînc aici destul de des (cînd sînt la Bran). Sau, mai bine zis, de aici, căci de regulă iau la pachet, fie pentru drum, fie pentru a mînca „pe cameră”. Fac cea mai bună pizza dintre cele cîteva pizzerii din Bran. Și celelalte preparate sînt bune.

În extrasezon se întîmplă deseori să fie închis în timpul săptămînii, dacă nu au turiști cazați. De aceea am salvat nr. lor de telefon și sun să verific dacă e deschis, sau să comand de mîncare dacă sînt în trecere, pe fugă.

Dar îmi place și să stau la masă în local. Interiorul dă o senzație plăcută de confort și intimitate. Mai ales iarna.

Din poze văd o noutate, terasa de la stradă deschisă vara asta. Pînă astă iarnă, cînd am trecut pe acolo ultima oară, acolo erau cîteva locuri de parcare.

Ca detaliu curios, în Bran acest „cartier”, situat în lungul șoselei naționale, se numește „Șirul Hoților”. Legendele vorbesc despre Vlad Țepeș și negustori, eu cred că denumirea vine de la contrabandiștii care erau din plin în Bran înainte de Unire și care știau potecile de legătură dintre Regat și Ardeal, peste Bucegi. Sau de la felul de a fi al brănenilor, mai cu grijă față de averea proprie (era o vorbă că „nu ești brănean dacă nu ai un proces pe rol cu un vecin”).

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[16.09.15 20:27:00]
»

@abancor - Mulțumesc pentru aprobarea părerii bune privind restaurantul Casei Thomas... în ceea ce privește ultima propoziție chiar am confirmarea... hi, hi. O intamplare m-a pus pentru 10 minute în legătură cu unul din vecinii pensiunii... care, ghiciți? Se judecă pentru nu știu ce gard cu proprietarul pensiunii.

Interesantă și povestea cu Vlad Țepeș și negustorii necinstiți înșirați de-a lungul drumului și trași în țeapă (fiecare al cincilea).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.09.15 21:57:51]
»

Hehe, ce potriveală, ai zice că ne-am vorbit!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Bran?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04056191444397 sec
    ecranul dvs: 1 x 1