Coliba Vanatorului din Bran, o experiența nefericita

TIPĂREȘTE

După un an obositor, plin de satisfacții profesionale, am hotărât sa îmi petrec cu familia un binemeritat concediu (cam o săptămana, mai mult nu se poate, ca avem urgente la serviciu) in zona Branului, unde ai de vizitat si de explorat o grămada de locuri superbe si peisaje minunate. Am căutat cazare pe net (deh, vremurile moderne!), am studiat review-uri si pana la urma am ales pensiunea Gențiana, din Bran. Nu intru in detalii despre cat suntem de multumiți de locația aleasa, probabil va face obiectul altui review.

Timpul ni-l petrecem in mod plăcut, vizitând diversele obiective din zona, iar masa o luam pe unde apucam, micul dejun fiind inclus in prețul cazării.

Intr-una din zile, fiind împinși de la spate si de impresiile pozitive citite pe net, am hotărât sa luam masa la Coliba Vânătorului, un restaurant cu specific românesc, aflat aproape de intrarea in Bran. Știam unde este, i-am văzut reclama aflată la drum, așa ca nu ne-a fost greu sa il "accesam".

Toate bune si frumoase, pana acum. Loc de parcare am găsit, deși erau destul de multe mașini parcate. Ne-am așteptat sa fie plin de lume in restaurant, dar surpriza, numai doua mese erau ocupate. Chelnerul a venit repede, ne-a luat comanda (4 adulți si 2 copii), dar prima impresie a fost negativă, nu toate cele prezente in meniu erau si disponibile. Am ales niște bucate, dintre cele care se puteau face, nu suntem pretențioși. Chelnerul ne-a spus ca nu va dura prea mult onorarea comenzii, in jur de 30 de minute. Ok, perfect, ne-am gândit, am luat câte o bere sau un suc in așteptare. Aici mai punctez negativ, bere fără alcool nu aveau (eu fiind șoferul familiei), la fel si oferta de sucuri carbogazoase foarte slaba. Jumătatea aia de ora a trecut relativ repede, sau încet, nici nu mai știi cum trece timpul când ți-e foame.

După încă alte 15 minute am început sa ne uitam după chelner, simțeam "fluturi in stomac", dar nu de dragoste ci de foame. Fiind destul de sprințar si agitat omul, a apărut repede in peisaj si l-am abordat cu succes. La întrebarea "Cam cat timp estimați ca mai durează? " răspunsul a fost destul de incurajator, undeva la 15 minute, este aproape gata. Si, ca sa ne îndulcească așteptarea, a început sa aducă tacâmuri si șervețele. Aaa, am zis eu, înseamnă ca nu mai e mult, pe unde am mai fost mâncarea sosea repede după așezarea tacamurilor. Si, ca sa îmi mai păcălesc setea, am mai comandat un Pepsi, ca din asta aveau.

Am așteptat vreo 10 minute sucul, dar el nu mai apărea, mi-a fost jena sa insist, probabil urgentele culinare ale altor clienți erau mult mai importante decât setea mea. Noroc ca fetița mea avea un pahar maaaare de apa in fata si i s-a făcut mila de mine, mi-a dat sa sorb de vreo doua ori. După vreo 10 minute, minune, apare mujdeiul de usturoi! Păstrăvul comandat de fetița mea, încă nu, dar nutream speranțe! Probabil ca si asta e o strategie, sa aduci încet încet toate "accesoriile", mai tragi de timp.

Fetița mea, stătea lingă prietena si colega ei de școala, si, știți cum sunt copiii când se plictisesc, răscolesc in mujdei cu o furculița. Dintr-o data, exclamație! "Uite mama ce am găsit in mujdei! " Ne uitam la furculița responsabila cu cautatul, vedem ceva negru, am crezut ca e o musca. Nici vorba, după un studiu aprofundat ne-am dat seama ca respectiva negreala era un solz de peste. Dar cum dracu' a ajuns un solz de peste la noi in mujdei, proaspăt comandat? Ne-am bătut creierii si am ajuns la concluzia ca mujdeiul nu era "fresh" confecționat, si recuperat de la alți clienți.

Am atras imediat atenția acestui fapt, chelnerul cerându-si scuze. Nu am mai avut curaj sa cerem alt mujdei, încrederea a început sa dispara încet in capacitatea personalului de a ne asigura o masa civilizata. Ok, pana aici toate bune si frumoase (sâc!!!). Mai trec vreo 20 de minute, după care iar îndrăznim sa il întreb pe chelner dacă mai durează mult, deja fetița mea începuse sa mănânce pâinea din coș, nu mai putea de foame. 10 minute! acum se montează, veni prompt răspunsul. Pe cuvânt ca nu l-am mai crezut, dar nu mai aveam ce face, stătusem prea mult pentru a părăsi locația si a comanda in alta parte.

Surprinzător, in 5 minute a început sa apăra cu dish-urile! Nevasta-mea si-a comandat o tochitura cu mămăliguța, nu arăta rău așa in farfurie, dar in momentul când a început sa pape, s-a schimbat la fata. Ce e? zic. Sosul e horror. Adică cum? Pai e un bulion încălzit, fără nici un gust, poate in pic acrișor. Ii zic, lasă mama, bagă mare, ca ți-e foame, nu le mai bagă in seama pe toate. Mi-a ascultat sfatul, dar nu a putut consuma tot, pe la jumătate a abandonat lupta. La fel a pățit si prietena noastră, care si-a comandat ceva asemanator, cu sos de asta horror. Poate era sângele lui Dracula si nu ne-am dat noi seama, tot suntem pe lângă castelul Bran.

Eu am comandat niște pulpe de pui dezosate la grătar, cu cartofi natur. Complexitate scăzută din punct de vedere a preparării, dar si eu am fost un pic dezamăgit. Portia mică, doua bucatele cat diametrul unei doze de bere de 0,5 litri. Cam arse la suprafața si cam crude in interior, se vede ca s-au grăbit. Cartofii natur fierți, nimic de zis, dar cam fazi, noroc ca aveam oliviera si condimentele in zona si i-am mai "aranjat".

Peștele (păstrăv) fetiței mele nu a fost rău, dar cam ars la nivelul superior al epidermei. Clar, cărbunii sunt de vina! Sau butonul stricat al aragazului? Numai D-zeu știe! Aaa, am uitat, eu am comandat pe lângă cartofii natur si niște ciuperci sote, sa nu fie așa seaca treaba. Supriza, nici vorba de ciuperci, chelnerul a afișat o mina vinovata, nu a zis ca a uitat (el sau bucatarul) si mi-a propus sa ii prepare instant. Am refuzat, si bine am făcut. Încrederea se pierduse in neanturile bucătăriei romanești.

Prietena fetiței mele a comandat un piept de pui la grătar, cu niște cartofi copți pe post de garnitura. Simplu, zic eu! Ha, s-o crezi tu, monșer! Chelnerul a apărut după încă vreo 5 minute cu finalizarea comenzii, adică farfuriile prietenei fetiței si tatălui acesteia. Din care lipseau cu desăvârșire cartofii copți! In farfurie era prezenta, mândra, numai câte o bucata de piept de pui la grătar. Fără nimic, nici măcar o frunza ceva, nu știu, un quelque chose sa nu se plictisească singura. Dar unde sunt cartofii copți comandați? Aaa, zice chelnerul, nu mai avem! Sa va fac altceva? Nu am mai avut răbdare, eram convinși ca durează de nu se poate, așa ca am renunțat la alte idei. La ce foame avea in glanda trupa, nu am mai stat sa mai comentam, produsele au fost consumate așa cum au fost aduse, in mare viteza, nu am mai stat sa băgam de vina.

Partea buna a aventurii a fost ca nota de plata a venit repede, noi plătind-o la marele fix, fără gram de bacșis.

Asta a fost experiența noastră la Coliba Vânătorului, sper sa nu va piară speranța si sa aveti curajul de a-i călca pragul pe viitor. Noi cu siguranța nu o sa o mai facem!

Partea cea mai interesantă vine la sfârșit, prietenii noștri au luat cina cu o seara înainte si au fost foarte incantați, atât de viteza servirii cat si de calitatea mâncării. Oare ce s-a întâmplat azi? Cine a pregatit mâncarea? Portarul? Nevasta patronului? Se pare ca vom duce cu noi aceste întrebări in mormânt...

---

VIZUALIZĂRI: 1707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI