GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Succes nebun deşi sunt critici la greu
Phoenicia este clar un succes de piaţă deşi are bube cu nemiluita. Explic mai jos.
De ce este succes uriaş
Am ajuns luni seară, la sfârşit de august, şi parcarea era full. Pentru cine nu ştie, parcarea de la Phoenicia înseamnă 400 de locuri. Erau toate ocupate.
În ultima zi când am stat, adică vineri 3 septembrie, am ajuns la 10.30 pe plajă. NU am găsit absolut nici un şezlong disponibil.
Încă o explicaţie: deşi mai fusesem la Phoenicia şi mă deranjaseră suficiente lucruri încât să fiu convins că nu mai calc pe-acolo, am revenit. El al 5-lea concediu pe care-l fac la ei. Am revenit pentru copil, este înnebunit după Phoenicia. De asta pot să critice adulţii în draci condiţiile de la Phoenicia (şi de regulă critică întemeiat), dacă au călcat pe-acolo cu odraslele s-a terminat, sunt prizonieri.
O ultimă explicaţie a succesului: de fiecare dată când am fost la Phoenicia l-am văzut acolo pe proprietarul complexului. Am fost şi la început de iunie, şi la sfârşit de iunie, şi în iulie şi la sfârşit de august - început de septembrie, Murad era acolo. E un exemplu din care pot să înveţe ceilalţi patroni de hotel din România.
Dovada clară că afacerea duduie: proiectul Phoenicia Luxury va fi clonat. Blocul ridicat acum 2 ani și cotat drept hotel de lux (nu e chiar așa dar are prețuri astronomice) va avea un frate geamăn, fiind ridicată deja structura de rezistență
Ce a fost mai bun ca în anii trecuţi:
- au extins restaurantul de zi. Şi chiar şi aşa am auzit că ar fi fost probleme în plin sezon. Cât am stat eu acolo nu am văzut clienţi plimbându-se cu farfuriile în mână căutând disperaţi o masă dar, e drept, eu mergeam pe la începutul programului la restaurant.
- mâncarea mai bună deşi a rămas orientată spre low-cost. Anul acesta aveau o terasă întreagă de bucătărie libaneză (proprietarul Phoenicia e libanez), questie destul de pitorească.
- entertainmentul a fost ceva mai bun ca-n anii trecuţi deşi fiică-mea a fost uşor dezamăgită (în ultimele două zile nu s-au respectat programările, trebuia să fie o bătaie cu pepene dar n-a mai fost, la fel nişte jocuri la ora 14.00)
- a fost lărgit accesul la baza sportivă. Am jucat tenis la ora 21.00 deși treoretic nu mai era voie. Mi-a plăcut foarte mult asta
Probleme:
- pentru că s-a construit low/cost cad în rafale utilitățile. Data trecută s-a înfundat fără scăpare scurgerea la cadă, acum s/a stricat toaleta și a căzut bara de susținere a plasei de la duș. Am rugat o femeie de serviciu să cheme pe cineva pentru a repara acea bară de susținere iar soluția administrației a fost să ia cu totul instalația și să mă lase fără protecție de apă la duș.
- peste tot pete de rugină pe orice înseamnă metal (la 4 stele cât revendică Phoenicia așa ceva e greu de acceptat)
- canapeaua din living parcă era pentru tortură. Tocită după 7 ani de la inaugurare, forma instantaneu cratere când te așezai. Încercați să vă închipuiți cum e să dormi pe așa ceva.
- televizoarele sunt mici și depășite moral, nu s-a schimbat nimic de la inaugurarea Phoenicia. în perioada cât am stat acolo începuse US Open și era imposibil să vezi numele jucătorilor la televizoarele din cameră. Acum 2 ani țin minte că Phoenicia instalase un ecran imens la terasa RELAX și am văzut acolo finala Simonei Halep la Roland Garros. Deci dacă se vrea se poate face ceva.
- în continuare piscinele pentru copii sunt neîncălzite. Dacă principala ancoră pentru Phoenicia - copiii - e tratată așa ce să mai ceri pentru ceilalți. Drept este că piscina olimpică era încălzită (știam de asta și acesta a fost unul din motivele pentru care am acceptat să revin acolo și-n acest an).
- s-au făcut ceva eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor la plajă (s-a cernut o porțiune de plajă, s-au adus șezlonguri noi), dar insuficient. Când am ajuns eu, adică la finalul sezonului, zeci de șezlonguri erau rupte și lăsate alandala pe plajă (trebuiau speriați turiștii?). Multe din scândurile căii de acces spre plajă erau fisurate sau rupte de-a-binelea așa că era riscant să mergi în picioarele goale.
- cel mai urât moment a fost în ultima noapte. De pe la ora 22 a început să urle disperant muzică de club. Până la 8 dimineața a fost jale. Fiicămea a dormit pe bucățele deși era foarte obosită. Eu am reușit să adorm pe la 2 dar m-am tot sculat și verificat apoi răsverificat ușile și geamurile - erau închise ermetic dar degeaba. Dacă s-ar întâmpla asta măcar o săptămână la începutul sezonului ar fi jale pentru Phoenicia.
Trimis de aurel34 in 04.09.16 23:09:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA. A mai fost în/la: mare, munte
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aurel34); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.27856300 N, 28.61871800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Hotelul este plin deoarece în tara noastră sunt o mulțime de turiști dispuși sa dea bani multi pentru condiții care nu merita acești bani.
Nu mai are rost sa menționez ca în străinătate cu aceeași suma de bani găsești condiții net superioare.
Dar dacă suntem "topit" după România și acceptam orice, asta e.
Prima data la Phoenicia. Trei Adulți, doi copii mici, demipensiune, apartament 2 dormitoare. După ce am citit diverse despre condițiile de acolo, am plecat extrem de stresată. Pana la urma cam totul s-a dovedit exagerat.
Apartament mare, mobilier cam ponosit, dar curat. Am avut o problema la scurgerea de la baie care s-a remediat urgent. Menajerele de la Rubin foarte drăguțe. S-au schimbat așternuturile de 2 ori in 7 zile si prosoapele de câte ori am avut nevoie. La masa am găsit permanent loc, chiar dacă orele au variat permanent.
Mâncarea multă si buna. E drept ca niciodată un restaurant cu 700 locuri nu va arată de 4*. E prea mare nebunia. Nu știu cum e cu regimul AI, dar la dozatoarele de suc din restaurant se punea Prigat, nu sucuri care îți colorau dinții. La preparatele tip grătar, paste, fresh de portocale, cartofi prăjiți era ceva coada dar mai mult de 5 minute nu am așteptat niciodată.
Copiii incantați de activități.
Plaja, adică șezlongurile, dărăpănate rău. Înțeleg ca la anul totul se schimba.
După 7 zile, plecam azi cu părere de rău ca nu am avut un concediu mai lung. O sa revenim anul viitor in mod sigur cu copiii. Sănătoși sa fim
@MihaelaPS: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
@adrianradu: dacă banii sunt singurul reper, da, aveţi dreptate, cu aceeaşi sumă poţi găsi condiţii mai bune în străinătate.
DAR.
Eu am fost în străinătate şi cu sume mai mici decât cele cerute de Phoenicia şi cu sume mai mari. Indiferent cât de luxos era hotelul copilul meu era străin, nu se distra ca acasă. Din acest punct de vedere este nevoie ca exemplul PHoenicia să fie multiplicat. De asta am și pomenit de permanenta prezență acolo a patronului. Murad are și alte afaceri, mari, dar își găsește timp să treacă pe la Phoenicia. își mai aduce acolo partenerii, prietenii, l-am văzut și cu amanta. Indiferent de motiv, patronul era acolo iar afacerea a crescut. Și a crescut foarte bine. E o lecție pe care ar fi bine s/o învețe și alți operatori în turism.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Am fost, am văzut, mi-a plăcut! — scris în 16.07.24 de lulu 90 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta reusita! — scris în 30.06.22 de Bobonete1980 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Revenim si la anul — scris în 14.09.21 de Evellyna din REşIţA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Nu mergeți la Phoenicia Holiday Resort! — scris în 16.08.21 de MonicaArx din BOTOşANI - nu recomandă
- Sep.2020 Phoenicia Holiday: AI cu bani! — scris în 11.09.20 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Nasol — scris în 06.09.20 de yky silviu din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2020 Cu siguranta nu am sa mai revin la acest hotel ! — scris în 20.08.20 de george78* din BâRLAD [VS] - nu recomandă