GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la stejarul din Borzeşti la blocurile din Oneşti
TIPĂREȘTEOricât ne-am iubi ţara şi oricât de mult i-am preţui frumuseţile naturale, bisericile, mănăstirile ori muzeele, trebuie să recunoaştem că despre unele locuri prea multe nu sunt de zis, şi cu atât mai puţin de scris pe AFA.
Un astfel de loc este Oneştiul. De ce îl includ în această categorie? Pentru că este un oraş de blocuri, născut după modelul sovietic în anii puterii populare din ambiţia industrializării ţării, la fel ca şi Oraşul Victoria din judeţul Braşov.
Decizia amplasării unei platforme chimice şi petrochimice în acest loc, mai precis între calea ferată şi râul Trotuş, a fost luată în 1952 şi tot atunci a început construcţia coloniilor pentru muncitori. Pentru a deservi zona industrială, până în 1990, în mai multe etape, s-au ridicat cutiile de beton care îi adăposteau pe truditorii de la combinat. După 1990 combinatul s-a divizat în mai multe societăţi comerciale (Rafo, Carom şi Chimcomplex), care s-au privatizat între timp şi au avut propriul parcurs marcat de suişuri şi coborâşuri, ca şi de numeroase scandaluri cu iz penal şi politic. O bună parte din instalaţii au fost dezafectate iar populaţia Oneştiului (aproape 40.000 de locuitori la ultimul recensământ) se află în continuă descreştere din cauza reculului înregistrat de industria locală.
Ce ar mai fi de spus despre Oneşti? Că între 1965-1990 s-a numit, din motive prea bine cunoscute, Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi că aici s-au născut Nadia Comăneci, dar şi alte două gimnaste de top – Georgeta Gabor şi Diana Chelaru, precum şi cântăreţele Loredana, Carmen Rădulescu şi Alexandra Ungureanu.
Şi tot pe aceste meleaguri, mai precis în satul Borzeşti, actualmente cartier al Oneştiului, a văzut lumina zilei în 1438 sau 1439 marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Dacă Borzeştiul este menţionat pentru întâia oară în 1430, în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, prima atestare documentară a Oneştiului, sub numele de „seliştea [vatra satului] lui Oană la Trotuş” apare într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria lui Ştefan cel Mare de la Suceava, în care se precizează că acesta, alături de moşiile Borzeşti, Negoieşti, Rădeana şi Pătrăşcani, se aflau în stăpânirea voievodului.
Dovadă grăitoare a prezenţei lui Ştefan în Borzeşti-Oneşti rămâne Biserica cu hramul Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ctitorită de domnitor şi fiul acestuia Alexandru între iulie 1493 şi octombrie 1494, după cum ne informează pisania din dreapta intrării. Biserica se află pe partea stângă a şoselei, la intrarea în Oneşti venind pe DN11A dinspre Adjud.
Noi am făcut însă întâi un mic ocol pentru a vedea ce s-a mai construit în oraş de la ultima noastră descindere, din urmă cu 20 de ani. Şi am constatat că nimic (sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă), cu excepţia unei statui monumentale jalnice, amplasată într-un sens giratoriu şi datând din anul 2000, ce vrea să înfăţişeze capul şi coroana lui Ştefan cel Mare, statuie despre care am aflat că este opera unui artist local. În rest, aceleaşi blocuri şi bloculeţe, la parterul cărora am remarcat prezenţa unor magazine chinezeşti (?), şi acelaşi hotel Trotuş pe care în 1997, când am dorit să ne cazăm, l-am găsit în întregime ocupat de cetăţeni din Republica Moldova... Dar imediat după hotel ne-a apărut în cale silueta masivă a unei catedrale noi (cum altfel?!!). Superîncântaţi de faptul că şi în Oneşti a fost înălţată o catedrală în anii României democratice, ne-am îndreptat apoi către mai modesta şi infinit mai frumoasă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor drept biserica din Borzeşti.
De ea se leagă o legendă celebră, cea a stejarului din Borzeşti, pe care eu una am aflat-o de la Alexandru Mitru, scriitorul care, cu ale sale poveşti despre zeii şi semizeii Olimpului, m-a făcut să îndrăgesc Grecia cu mult înainte de a ajunge efectiv acolo.
Domnitorul moştenise satul şi terenurile învecinate şi aici şi-a petrecut copilăria, jucându-se cu copiii răzeşilor din vecini. Jocurile se desfăşurau în jurul unui stejar bătrân şi falnic şi constau de obicei în lupte între două tabere: cea a moldovenilor, condusă de Ştefăniţă, şi cea a tătarilor, în fruntea căreia se afla prietenul său Gheorghiţă sau Mihuţ, după cum apare numele acestuia în unele texte. Într-o asemenea înfruntare „sângeroasă”, Ştefăniţă a ieşi biruitor şi l-a luat pe prizonier pe „hanul” tătarilor Mihuţ. L-a acuzat că îi atacă ţara şi a decis să fie „spânzurat” de o creangă a stejarului. Mihuţ a fost urcat pe cea mai înaltă ramură pentru a fi „pedepsit” pentru faptele sale şi de acolo, de sus, a zărit cu groază cum se apropiau adevăratele hoarde tătare. Prietenii săi nu au mai avut timp să îl dea jos şi bietul Mihuţ a sfârşit străpuns de o săgeată duşmană.
Mânios, Ştefăniţă a jurat să-l răzbune şi după ce a ajuns pe tronul Moldovei şi i-a învins pe tătari, l-a judecat pe han şi l-a spânzurat de stejarul din Borzeşti.
În memoria părinţilor săi şi a prietenului ucis mişeleşte, domnitorul a ridicat biserica, singura care nu comemorează una dintre victoriilor sale în luptă. Din lemnul stejarului, putrezit între timp, s-a confecţionat o masă ce s-a amplasat în altar. Nu este însă singura mărturie a stejarului din Borzeşti şi a legendei sale, după cum aveam să vedem cu propriii ochi.
Pentru a ajunge la biserică am urmat indicatorul din şosea, încadrându-ne pe un drum îngust ce ocoleşte micul parc care adăposteşte Complexul Muzeal Borzeşti, din care face parte, alături de lăcaşul de cult, şi Muzeul de Cultură şi Artă Religioasă. După circa 50 m de urcuş lejer am parcat maşina pe uliţa ce înconjoară colina mică pe culmea căreia s-a înălţat biserica.
De dimensiuni nu foarte mari, aceasta impresionează prin zvelteţe, eleganţă şi proporţiile armonioase, dar mai ales prin faţadele din piatră de râu şi cărămidă decorate cu discuri de ceramică smălţuită dispuse pe trei brâuri care încing clădirea. Dreptunghiulară şi construită în stil moldovenesc cu elemente de inspiraţie gotică, biserica are două bolţi, dar nu şi turlă, la fel ca şi alte ctitorii ale marelui voievod, şi nu a fost iniţial pictată, cu excepţia catapetesmei turnate în piatră, datând din veacul al XVIII-lea. Frescele interioare au fost realizate abia în 2004 de către pictorul şi profesorul Grigore Popescu, cu respectarea canoanelor iconografiei ortodoxe. Ele înfăţişează scene din vieţile sfinţilor şi ale ctitorului, dar şi imagini în dreptul ferestrelor cu uciderea lui Mihuţ, reprezentat spânzurat de stejar şi străpuns de săgeata tătarilor.
O uşă de înălţime foarte mică face trecerea dintre pronaos şi naos. Se pare că ea corespundea staturii mici a voievodului dar, pe de altă parte, se ştie că Ştefan poruncise ca uşile bisericilor sale să fie scunde pentru a împiedica pătrunderea atacatorilor călare. Cu toate acestea, o icoană cu chipul lui Iisus păstrată acum în pronaos a fost scrijelită şi profanată de tătari. Tot în pronaos se află mormântul din marmură din anul 1718 al Irinei Rosetina, una dintre marile binefăcătoare ale bisericii.
În dimineaţa de duminică când am vizitat biserica se ţinea slujba şi un grup de credincioase adunat într-un colţ intona cântările liturgice. Pentru a nu deranja am făcut foarte puţine poze în interior, şi acelea fără bliţ, şi o parte din ele nu au ieşit aşa cum trebuie, aşa încât nu le pot posta. Am rămas vreun sfert de oră în biserică, asistând la slujbă şi admirând frescele, după care am ieşit în curte, unde am aprins câteva lumânări, rugându-ne pentru sănătatea noastră, a familiei şi prietenilor, şi pentru odihna sufletelor celor morţi.
În curte am remarcat o construcţie neobişnuită ce aminteşte şi ea de legenda stejarului din Borzeşti: o clopotniţă din lemn. În dreapta se află micul cimitir care adăposteşte mormintele slujitorilor bisericii, dar şi pe cel al Mariei Bogdan, fiica lui Vasile Alecsandri. În 1844, tatăl poetului a cumpărat moşiile Borzeşti şi Pătrăşcani, iar în 1877 Alecsandri a dăruit moşia Borzeşti fiicei sale.
După vizitarea bisericii lui Ştefan am vrut să coborâm spre şosea pe uliţa pe care urcaserăm, dar după câţiva zeci de metri, pe parcursul cărora am putut zări o altă biserică, de data aceasta una nouă, drumul s-a stricat şi am fost nevoiţi să întoarcem maşina, prilej de a admira ctitoria semimilenară dintr-un alt unghi.
Ajunşi în şosea, am oprit în faţa Muzeului de Cultură şi Artă Religioasă. Am pătruns în curte şi am cuprins din ochi micul parc frumos şi îngrijit din care câteva trepte urcă spre biserică. În faţa muzeului a fost amplasat bustul domnitorului, sculptat în 1938 de Vasile Dumitru Leorda.
Din păcate muzeul era închis şi niciun anuţ care să ofere o explicaţie nu era afişat. Din cele citite pe net am aflat că muzeul, găzduit de o frumoasă clădire din piatră pe un singur nivel, a fost înfiinţat în 1994 şi că deţine un patrimoniu valoros. Dacă Tetraevanghelul dăruit de marele domnitor moldovean bisericii la anul 1495 se află acum la Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos, în schimb aici se păstrează „Cazania lui Varlaam” – Iaşi, 1643: a doua ediţie a „Bibliei de la Blaj” (1795); o catapeteasmă din lemn de tei donată de Mănăstirea Bogdana în 1798; mai multe icoane pe lemn, un chivot din lemn de tisă, obiecte şi vase liturgice din bronz, argint şi argint aurit, toate din secolul al XVIII-lea.
Cu mare bucurie în suflet menţionez că am avut totuşi şansa de a vedea Tetraevanghelul lui Ştefan la Muzeul de Cultură Bizantină din Salonic, unde în 1997 a fost organizată expoziţia „Treasures of Mount Athos”. Cu acea ocazie am putut admira multe alte donaţii făcute muntelui sfânt de-a lungul anilor de către domnitori moldoveni şi munteni: Vlad Ţepeş, Vasile Lupu, Alexandru Lăpuşneanu sau Dimitrie Cantemir.
Cu regretul că nu am putut vizita muzeul din Oneşti, ne-am luat rămas bun de la ctitoria ştefaniană. Nu înainte de a arunca o privire dincolo de şosea, spre platforma industrială. O cetate a chimiei şi petrochimiei româneşti care a ajuns, după numai o jumătate de secol, în mare parte la fier vechi, în timp ce biserica înălţată de Ştefan cel Mare şi Sfânt dăinuie pe deluşorul de la intrarea în oraş de peste 500 de ani.
Concluziile vă las pe voi să le trageţi...
Trimis de Carmen Ion in 06.04.17 19:35:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ONEȘTI [BC].
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Carmen Ion:
Din păcate ai dreptate. Nu s-a mai făcut aproape nimic care să salveze bunurile. Am oprit puțin în toamna trecută pe acolo și am avut aceeași amărăciune.
Cat despre magazine chinezesti, am observat ca ai pus un semn de intrebare intre paranteze. Ele sunt peste tot, chiar si in Maramures am dat peste unul destul de mare, in Campulung, un orasel mic, eu am intalnit doua.
Rog așteptați...
@Carmen Ion: Un articol frumos despre legendara biserică de la Borzești și poveștile din jurul copilăriei lui Ștefan cel Mare. Am apreciat și faptul că pictorul lăcașului de cult a inclus în frescele „așternute” pe pereții bisericii ștefaniene în anul 2004 și legenda lui Mihuț.
Istorisirea „Stejarul din Borzești” s-a transmis în mai multe variante până în vremurile noastre. Redau concluziile unei astfel de povestiri redată de Vasile Alecsandri lui N. Gane și publicată de S. Teodorescu Kirileanu într-o culegere din 1903:
De atunci și până astăzi multe s-au întâmplat, căci patru sute de ani trecut-au peste țară întovărășiți de voi și nevoi, dacă încă și astăzi când merg călătorii să vadă biserica cea neagră din Borzești simt o tainică strângere de inimă, aducându-și aminte că pe acele lespezi de piatră a călcat odinioară piciorul lui Ștefan care a fost sufletul de viață, chiagul neamului românesc, și astăzi încă ochii lor parcă văd răsărind din întunecimea bolților, marea lui umbră care de acum va pluti peste noi în adânca viitorime ca un duh apărător.
P.S. @Floria a avut noroc și a putut vizita Muzeul de Cultură și Artă Religioasă din Borzești, duminică imediat după slujba religioasă (mulți vizitatori l-au găsit închis de-a lungul timpului).
@elviramvio: Se pare că la Oneşti comerţul cu Republica Moldova a fost înlocuit mai nou cu cel cu China. De ce aici şi nu în alte părţi a înflorit o astfel de activitate n-aş şti să spun, dar m-am mirat.
Mulţumesc pentru ecou şi completări.
@tata123: Mulţumesc pentru ecou şi completări. Biserica din Borzeşti mi-a plăcut mult şi mi-a părut rău că am nimerit în timpul slujbei şi n-am putut cerceta mai îndeaproape interiorul. La fel, am regretat că am găsit muzeul închis.
@Carmen Ion: Orasele mai mici si in care blocurile sunt cele ce detin monopol arata urat, pentru ca am vrea sa negam acele contructii urate si atunci le lasam sa se degradeze poate or disparea. Sunt orase in care s-a dorit industrie inainte de 1989, industrie care a fost ucisa dupa 1989 astfel orasele incercand sa supravietuiasca in felul lor, adica prin chinezisme si mic comert.
Am intalnit magazin cu marfa China si in Reghin care si el este un orasel micut, si ma gandeam ca suntem ca in reclama la peste de cu multi ani in urma cand auzeam sloganul "Nici o masa fara peste" acum este "Nici un oras fara magazine China".
Noroc insa ca mai avem si ceva istorie care se incapataneaza sa supravietuiasca si sa ne arate care ne este trecutul.
Felicitari, votat cu mare placere.
@Carmen Ion:
”În dimineaţa de duminică când am vizitat biserica se ţinea slujba …
Așadar, tot duminică, după ce ați plecat din Slănic Moldova, în drum spre casă, ați vizitat biserica lui Ștefan cel Mare. Dacă slujba nu se terminase, concluzionez că ați ajuns acolo înaintea noastră. Și noi am fost acolo tot duminică, la întoarcere. Vineri, îndreptându-ne spre Slănic, fiind cam întârziați, am gonit fără să mai oprim. Am identificat totuși complexul muzeal cu sfântul lăcaș construit pe deal.
Nu se punea problema să vizităm orașul nici la dus, nici la întors. Soțul meu tot vrea să mă ia la un turneu de tenis care are loc la Onești, dar… cine știe? Ar fi o ocazie de a vizita totul mai pe îndelete.
@mishu: N-am nimic împotriva blocurilor - oamenii trebuie să trăiască undeva, nu-i aşa? În toată Europa există oraşe unde majoritatea locuitorilor îşi duc veacul în blocuri. Eu însămi locuiesc la bloc şi recunosc că îmi este mult mai comod decât dacă aş locui la casă. Iar odată cu vârsta, o casă devine tot mai greu de întreţinut...
Totuşi, din punct de vedere turistic, un oraş nou, numai de blocuri, nu poate reprezenta o atracţie. Din fericire pentru Oneşti, există biserica lui Ştefan cel Mare, un obiectiv de prima mână, şi lucrul care m-a bucurat cel mai mult, în afară de faptul că a fost excelent păstrată, este că e în continuare funcţională şi aici se ţin şi acum slujbe.
Mulţumesc pentru aprecieri, vot şi ecou.
@iulianic: Da, se pare că am ajuns acolo cu puţin timp înaintea ta, chiar în timpul slujbei. Ţi-am citit cu plăcere articolul şi am înţeles că nici tu nu ai găsit muzeul deschis. Chiar nu pot să-mi explic de ce îl ţineau ferecat într-o dimineaţă de duminică...
Cât despre vizitarea Oneştiului mai pe îndelete, nu ştiu ce să zic: în afara bisericii lui Ştefan cel Mare au un muzeu de istorie, care am înţeles că este destul de interesant, dar cam atât, adică nu mare lucru...
Mulţumesc pentru vot şi ecou.
Sărut mîna. (eu sunt de modă veche).
Citesc cu plăcere reviewurile dv. bine documentate care pentru mine sunt adevărate lecții de istorie. Vă rog, continuați.
Ce voi scrie în continare, rog nu interpretați ca ceva „au contraiere”. Eu scriu ce simt.
În review dv. v-ați referit la localitatea Onești, cândva un oraș, acum în stadiul de mortalitate. Trist.
Îmi permit să vă pun o întrebare. Când ați fost prima dată în Onești și cu ce impresii ați rămas?
În cutiile din beton (blocuri) din Onești, cu apartamente cu băi și căzi, locuiau muncitori care anterior acasă la ei, se spălau în ălbii ori ligheane. Nu-i tot una.
În vremurile sale bune, Oneștiul era ca și Balta Albă din București.
În Onești era o sală de sport în care s-au format tineri care au făcut istorie în sportul românsesc. Ați scris acest lucru și aveți multă dreptate. Astăzi ce mai oferă Oneștul? Nostalgii, regrete. Trăim blestemul lui Decebal.
Eu am vizitat Oneștiul prin 1975. Era o localiate îngrijită, numai cu blocuri, ca și acum în Dresda (cu excepția zonei istorice). La intrare era o stradă lungă și la capătul ei un bloc cu 8-10 etaje. Era hotelul Trotuș în care nu ne-am permis nici să intrăm dar să ne cazăm. Eram cu buget redus, cu rate la mobilă, ca în primii ani de căsnicie.
Îmi permit să mai adaug ceva la review.
Localiatea Onești, în anii săi de glorie, s-a făcut cunoscută și în muzica ușoară. Cei de vârsta noastră își amintesc de Luigi Ionescu, cu melodiile sale de succes, una dintre acestea fiind Onești, Onești. El s-a mai făcut cunoscut și prin melodiile sale Lalale, Lalele ori Turturele, Turturele și multe altele.
Ce am scris acum sunt renegate de generația în vogă, dar ele fac parte din viața mea și nu le pot uita.
Cu bine.
@Mihai18: Nu aveţi de ce să vă cereţi scuze pentru cele scrise, care nu mă contrariază de altfel câtuşi de puţin.
Nu-mi amintesc cu exactitate când am fost pentru întâia oară în Oneşti - probabil în anii 1960, în vreo excursie în Moldova cu părinţii, din care - sper să nu vă supăraţi pe mine - am reţinut mănăstirile şi Cheile Bicazului, şi nu aspectul unui oraş de blocuri. Probabil că până în 1990 am revenit de câteva ori iar penultima dată când am oprit în Oneşti a fost în 1997, în căutarea unui loc de cazare la Hotel Trotuş. După 20 de ani am regăsit oraşul aproape neschimbat (aşa cum am scris), cu excepţia statuii odioase a capului încoronat al lui Ştefan cel Mare şi a noii catedrale. Oneştiul mi s-a părut acum, în 2017, ca şi cu 20 de ani în urmă, un oraş curăţel şi îngrijit, dar trist şi tern - poate de vină să fi fost şi ploaia...
Aşa cum am scris într-un ecou aici adresat lui @Mishu, nu numai că nu am nimic împotriva blocurilor, dar eu însămi locuiesc într-o astfel de cutiuţă. Totuşi, ca să mă autocitez:
”din punct de vedere turistic, un oraş nou, numai de blocuri, nu poate reprezenta o atracţie
.
Sper că veţi fi de acord cu mine.
Fără îndoială că pentru muncitorii din Oneşti mutarea la blocuri cu încălzire centrală, băi şi cadă a reprezentat un pas înainte în viaţă - nimeni nu cred că poate nega asta. Păcat că industria locală a decăzut şi tineretul părăseşte oraşul, preferând străinătatea...
Cât despre sport şi muzică, domenii de care am amintit şi eu, Oneştiul a avut aici o contribuţie remarcabilă. De melodia lui Luigi Ionescu "Oneşti, Oneşti" nu-mi amintesc, dar de lalelele şi turturelele lui - da.
Mulţumesc pentru apecieri, vot şi comentarii.
@Carmen Ion: Iată una dintre variantele cântecului Onești, Onești
Mă refer la interpretare.
Așa neinteresant cum o fi orășelul Onești, iaca, am aflat de aici o mulțime de lucruri pe care nu le știam însă și dincolo de asta mi-a stârnit multe amintiri…
Când am început să scriu pe site – cu scopul interesat declarat de a prinde și eu loc onorabil la întâlnirile AFA (că-mi stă capul la petreceri, nu de-altceva, am mai spus - egoism pur... ) - mă întrebam ce pot scrie eu interesant??? Că recent mă țin pruncii acasă, greu mai fug și eu pe undeva… întâi am vrut să scriu despre Cipru – Pissouri, era interesant apoi am realizat că nu am poze, ei, până la urmă am scris și fără poze…
Dar apoi citind pe aici despre locuri, tot îmi răscolesc amintiri…
Merg cu @mishu la Petroșani – oh, ce vremuri, am fost acolo la schi la cabana IEFS, ah, ce aventuri… și la cabana Rusu la momârlani,
Merg cu @Dan&Ema la Muzeul Portile de Fier, ah, ce vremuri, congresu' de la Orșova, Mehedinți, Dubova, Ieșelnița, Porțile de Fier… Ionuț Sârbu…
Citesc despre Arieșeni – Doamne, Gârda, Casa Speo, revelionu', speologii,
Citesc despre Alba Iulia, uf, Râpa Roșie, geologii, patrulaterul, Dealul cu Melci – tot pe acolo…
Dar citesc despre târgul de la Negreni, Doamne, și acolo am fost, ce aventuri și acolo…
În fine – citesc despre Onești!
Nu, Onești nu este un orășel banal… uite câte lucruri am aflat!!! și mie imi spune încă și mai multe – o vară insorită din tinerețea mea… eram anul 3 la geologie, aveam practică de vară la Onești, eu umblasem mult prin țară dar niciodată singură… eram deja an mare – anul 3, nu mai eram boboc – anii mici mergeau toți împreună în practică și vara și primăvara, erau cam 100 cred, doua sau trei serii, aveam doua sau trei autocare ce ne duceu prin sit-uri – uite, Doamne, cum am studiat țara în câțiva ani cu geologii fără să știu măcar pe ce lume sunt…
Dar anii mari – de la 3 încolo mergeau în practică – și vara și primăvara – pe proiecte adică grupuri de 4-5 studenți însoțiți de 2-3 cadre (profesori sau asistenți universitari, ce erau ei, aveau și ei teren obligatoriu în fiecare an…) și lucram efectiv la proiecte care se plăteau…
La Onești m-am întâlnit cu grupul meu în gară, eu veneam din Suceava unde m-am dus dupa sesiunea de examene și ei veneau din București… eu am ajuns pe la prânz în gară, ei au ajuns pe seară, toată dupa-amiaza am așteptat cu emoții – dacă nu vin, dacă nu îi găsesc… nu aveam telefoane mobile atunci ca să ne organizăm, mă bazam doar pe ce am vorbit în București înainte de plecare... dar au venit și ne-am găsit…
Am stat ca de obicei în practicile studențești la un cămin de liceu unde elevii erau în vacanță…
Atunci am înțeles cât de modestă este viața geologului roman, profesorii aveau aceleași condiții ca și noi, studenții, veneau cu trenul, n-aveau transport local…
Întâi ne-am dus la directorul exploatării ce plătea lucrarea ce o făceam… nici habar nu am ce exploatare era, nu-mi mai amintesc…
Directorul ne-a primit bine, ne-a spus povești, ne-a spus că atunci când anuntă la meteo că plouă pe alocuri, acolo la ei plouă, acolo sunt alocurile… cu adevărat, așa ploua, erau câteva averse pe zi, nu scăpam…
Era zonă cu alunecări de teren și de aia eram acolo, să găsim soluții… eram geologie inginerească și pentru construcții și făceam studii de caz pe pante…
Directorul ne spunea ca localnicii cred ca terenul alunecă din cauza exploatării și de aici fricțiuni cu populația…
Au negociat ei să primim transport să ne ducă pe coclauri – ne-a dus…
Aveau ei ceva aparate – adică ei, profesorii mei - măsuram conductivitatea solului adică cum trece curentul electric prin sol, înfigeau electrozi într-un loc și măsurau conductivitatea la oarece distanță, înainte și după instalarea electrozilor…
Mi-amintesc zona, frumoasă, cu păduri și cu coline golașe – unde nu mai erau păduri – cred că de asta erau și alunecările de teren…
Sigur, ca și turist nu faci toate astea dar pe unde umblam și nu aveam ce face meream la cârciuma satului și intram în vorbă cu localnicii – apoi îți spuneau ei povești de nu te mai plictiseai în veci…
Dar, mno, noi aveam un stil mai original de a călători… mai dormeam și în căpițete de fân…
și 
chiar în P01, P02... pare că plouă pe alocuri...
@danaeldreny: Multumesc pentru vizita, vot si mai ales pentru ecou. Mi-e teama ca mare lucru nu ai avut ce sa afli din acest review, mai ales ca amintirile tale studentesti sunt fara indoiala mai interesante decat povestea mea despre Onesti.
Adevarat e ca fiecare loc, oricat de anost la prima vedere, are totusi micile lui secrete, ba chiar mai si ascunde niscai comori, si la fel de adevarat este ca ne-a plouat pe tot parcursul vizitei la biserica lui Stefan cel Mare.
@Carmen Ion:
Desigur, povestea despre Onești este mult interesantă.
Am aflat legende despre care nu știam mare lucru deși, prin origini, ar fi fost de așteptat să știu – ei bine – nu știam… recunosc, m-am și cutrmurat, rezist greu la rememorarea evenimentelor tragice deși, se știe, au fost multe în trecut...
Și orice loc unde viețuiește măcar o ființă omenească nu poate fi anost și dacă nu-i vreo ființă omenească-i măcar o fiară, un duh, o piatră, ceva…
Întreaga creție e magică, e o magie!
Mutat în rubrica "O zi în Onești, ONEȘTI [BC]" (nou-creată pe sait)
Dacă tot am adăugat și Onești-ul pe harta AFA, cu un pic de întârziere, articolul a fost selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2018 O zi la Borzești — scris în 29.05.18 de profesor73 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Biserica și Muzeul de Cultură și Artă Religioasă din Borzești — scris în 08.12.12 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Biserica din Borzesti - un an, trei luni si trei zile — scris în 08.09.12 de nicoletass din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată