“Natus ibim ubi ferrum nascitur”

TIPĂREȘTE

Nascut unde se face fierul

Oameni ai codrului, padurenii au invatat sa imbine bogatia lor spirituala cu cea a subsolului, pe care natura le-a daruit-o din plin: minereul de fier. Aici, in Tinutul Padurenilor s-a dezvoltat industria mineritului, care in timp a marcat mai multe premiere in industria transilvana si uneori chiar in cea europeana.

Exista dovezi ca producerea fierului dateaza inca din epoca romana a Imparatului Caracala (secolul al III-lea i. H.). Mai apoi, putem aduce in amintire cuptorul de reducere a fierului descoperit in anul 1895 in cartierul Valea Caselor din Ghelari, care dateaza inca din secolul al IX-lea! A fost cel mai evoluat sistem de reducere a fierului din minereu cunoscut pana la acea data. O macheta a acestuia este expusa la Muzeul Stiintei din Londra. Iar in anul 1682 functionau nu mai putin de 19 ateliere de extragere a fierului in Tinutul Padurenilor.

Haideti cu noi pe Valea Runcului, in zona satului Govajdia sa simtim ce inseamna ”natus ibim ubi ferrum nascitur”. Aici putem vizita urmatoarele obiective ‘’industriale”, capodopere ingineresti indiscutabile ale vremii cand au fost construite.

-Furnalul din Govajdia

-Terasamentul liniei inguste de cale ferata Govajdia – Hunedoara

-Tunelul de 800 metri

-Situl hidrocentralei Catanas.

O asemenea excursie poate fi o lectie tematica deschisa, in aer liber, pentru elevi, studenti, ingineri sau o vizita inedita pentru orice turist.

Alte obiective in Govajdia:

-Biserica romano-catolica din Govajdia, cu hramul “Sf. Florian”, (1802),

Iar in imprejurimi:

-Fosta gara

-Silozul si “gasca” de incarcare

-Grota Biserica Fetelor

-Pestera Hotilor

-Padurea de cires si liliac salbatic,

pe care le amintesc, dar pe care nu am avut timp sa le vizitam. Multe obiective pe metru patrat pentru prima treime de excursie pe care ne-am propus-o in Tinutul Padurenilor.

Traseul nostru

Intrare in traseu: Pensiunea Ana Marga (jud. CS) vezi impresii – Sarmizegetusa (jud. HD) – Hateg - Hunedoara, circa 70 km, 1 ora de condus via DC2 – DN68 – DN66 – DJ687. In Hateg am fost nevoiti sa ocolim pe centura, pentru ca in aceeasi zi (de faptntoata saptamana) au fost organizate in centrul Hategului zilele Hategului.

De langa Parcul Libertatii, in locul numit La Cismea incepe drumul de intrare in Tinutul Padurenilor. Ca un reper suplimentar putem cauta si urma pentru inceput indicatoarele de Cincis sau Ghelari de la podul care traverseaza raul Cerna Hunedoreana (in apropierea ramificatiei catre Castelul Corvinilor). Suntem pe drumul judetean DJ687E, singura cale de acces in zona pe care o vom vizita. Traversam Teliucu Mic, trecem pe langa halda de steril, Teliucu Inferior, apoi lasam in stanga noastra drumul catre Cincis, si intram in Teliucu Superior. Aici intalnim o ramificatie de drum catre dreapta, marcata cu indicator rutier, pe DJ687F catre Govajdia pe valea Govajdiei, afluent al Cernei, rau care mai in amonte se numeste Runc. Urmam acest drum secundar DJ687F. Drumul este in intregime asfaltat, in stare buna, pe alocuri usor denivelat si prezinta o succesiune de curbe stanga dreapta stanga dreapta dupa cum si-a croit raul valea. Traversam zonele numite Plosca, Frontul 2, Catanas si Tulea si intram in Govajdia. Trecem de alimentara si de gara mocanitei din Govajdia, ambele pe stanga directiei noastre de mers si la a doua intersectie la dreapta, traversam podul peste Runc si ne oprim. Suntem la Furnalul de la Govajdia. Conform Google Maps, de la intrarea pe DJ687F am parcurs 11 km, iar din Hunedoara 17 km. Aproape 30 minute am condus foarte lejer masurand timpul parcurs din Hunedoara.

Furnalul de la Govajdia se afla la capatul vestic al satului Govajdia (care tine de comuna Ghelari), la confluenta dintre Runc si Nadrab.

Istoricul furnalului. Descriere.

Furnalul de la Gavojdia a fost ridicat pe locul unui atelier de fierarie, Limpetrul Vechi, care functiona din 1674 la confluenta raurilor Runc si Nadrab.

Nu era primul furnal din zona. Inceputul metalurgiei moderne in Tinutul Padurenilor fusese consemnat cu 3 decenii mai devreme, cand incepuse sa produca Furnalul de la Toplita, de pe valea Cernei Hunedorene.

Cresterea cererii de fier si de fonta pe piata Transilvaniei a determinat construirea la Govajdia intre anii 1806 – 1810 a unui nou furnal, cu anexele aferente. Potrivit documentelor, inaltimea totala a furnalului a fost de 9,50 m. Gura de vant superioara avea o asezare orizontala, cu trompa de suflare asezata pe furnal pe latura dinspre parau. Initial, aerul pentru suflarea in furnal a fost asigurat de 6 foale duble cu aceleasi dimensiuni, montate in sala masinilor. Aerul se transporta la furnal printr-o conducta. Prima sarja a fost “trasa” in anul 1810. Lucrau aici peste 200 de muncitori. Cei mai multi erau romani, dar si un numar apreciabil de nemti.

Productia mare pentru acea vreme, dar mai ales cererea in crestere, au generat schimbarea tehnologiei de folosite cu una de varf la acea data. Specialisti habsurgi (austrieci, ca sa accentuez vorbele a doi padureni intalniti in locuri diferite in aceasta zona) au trecut la proiectarea modernizarii furnalului aplicand tehnologia cu preincalzitoare de aer cald – tehnologia Cadler si Wasseralfingen. Investitia a fost aprobata de proprietarul furnalului. Acum furnalul de la Gavojdia aducea avantajele unei noi tehnologii si, in consecinta, a unei productivitati sporite. Pana la aparitia lui, procesul tehnologic de producere a fontei presupunea perioade de oprire pentru incarcarea si descarcarea furnalelor. Acum, cele doua operatiuni puteau fi efectuate simultan. Initial, furnalul producea 640 tone de fonta pe an, ca sa ajunga, in anul 1852, dupa modernizari, la o productie anuala de 4.000 tone.

De altfel in decursul timpului au fost mai multe modernizari operate toate datorate cresterii cererii de pe piata transilavana, dar si din afara granitelor.

Furnalul a functionat si a produs pana in anul 1918 dupa unel surse, pana in 1924 dupa altele.

Minereul de fier era exploatat de la Ghelari, iar mangalul era obtinut din lemn de fag din vecinatatea furnalului.

Intre constructiile de referinta care au apelat la produsele de la Govajdia se numara si sina de cale ferata ingusta, prima din zona, care a usurat transportul transportul minereului de fier la gura furnalului. La inceput aceasta avea 250 metri lungime.

Furnalul este vestit insa pentru producerea unei componente din fonta pentru Turnul Eiffel din Paris. De asemenea din fonta produsa aici si transportata la Uzina din Resita s-a produs otelul pentru alta componenta a Turnul Eiffel.

Furnalul de la Govajdia a reprezentat, la vremea respectiva, o premiera tehnologica de referinta: era primul furnal cu flux continuu din Europa si al doilea din lume.

Furnalul din Govajdia astazi

Acesta este deschis astazi tuturor vizitatotilor, fara a putea insa oferi un ghidaj, care sa prezinte informatii de specialitate. Intrarea este libera. Informatiile prezentate anterior pot fi citite pe panoul explicativ de la intrarea in curtea obiectivului sau din prospectele primate de la Centrul Info de Turism din Ghelari.

Iata cum am gasit noi primul obiectiv pe care il vizitam in Tara Padurenilor – Furnalul din Govajdia. Desi aparent pare o lume destul de parasita si de depopulata, avem o surpriza placuta, chiar foarte placuta sa putem parcurge atatea informatii din sursele citate.

In dreptul obiectivului nostru este o placa imensa informativa trilingva, in limbile romana, franceza si engleza, care prezinta informatiile pe care le-am redat si eu in articol. Aflam astfel ca suntem intr-un loc candva foarte important pentru activitatea metalurgica din zona si din toata Transilvania si ca aici s-a forjat din greu in acele vremuri, iar tehnologiile folosite au fost de top la nivel mondial. E drept ca astazi nu mai exista productie aici si din acest motiv populatia din zona este puternic afectata.

Este adevarat si ca se lasa tot mai multe urme de rugina, ca pe multe locuri iesite din exploatare, dar am ramas si cu o speranta, o mare speranta, cand am vazut panoul informativ ca totusi cineva reuseste sa aduca asemenea realizari ingineresti de top in circuitul turistic, sa le promoveze, ceea ce, cred eu, presupune, ca cineva este implicat si in investitii pentru intretinerea locului, partial vizbil. Sa fim optimisti si sa consideram ca suntem pe un drum nou pentru Furnalul de la Govajdia.

Intram in curtea care gazduieste furnalul incercand sa nu intaratam si mai mult cainii care se asmut reciproc simtindu-ne in apropiere. Aici intram in cladirea acoperita situata in dreapta portii pe care am depasit-o. La interior, surpriza absoluta! Daca pe dinafara locul parea paarsit si in degradare, interiorul era curatat, ingrijit, in mare proportie spatiu liber, iar intr-o parte a incaperii sa ii spunem asa, FURNALUL. Constructia are o baza hexagonala, de fapt braul furnalului, din piatra, cu niste degajari boltite ca niste usi, iar la interior cuptorul, rotund in sectiune, aparent cilindric, dar care catre varf se ingusteaza si se inchide avand forma unei amfore rasturnate. La o anumita inaltime acesta prezinta niste ochiuri, probabil niste ferestre de vizitare.

Fotografiem din toate unghiurile, in spatiile mai luminate, in cele mai intunecate, cand zbarrr (!!!) pe deasupra capetelor noastre…... un liliac. Cred ca erau chiar doi lilieci, oricum la un moment dat am reusit sa prindem in poze “soarecele cu aripi”. Bine ca l-am prins noi si nu s-a prins el in parul nostru, mai ales ca nu cred ca se prea astepta sa fie deranjat de oaspeti bipezi. Furnalul arata destul de bine, cum veti realiza si din poze, chiar daca pe partea mai insorita a acestuia, se inradacinasera niste plante.

La iesire, un padurean care locuia sau muncea in niste constructii vecine s-a aratat dornic sa ne completeze la iesire informatiile cu ce alte demersuri s-au facut sau ar mai trebui facute pentru punmerea in valoare la maximum a traseului minerilor, incluisv la punerea in circuitul turistic a putului din Cartierul Valea Caselor din Ghelari.

Acum facem putina cale intoarsa pe DJ687F. Ne vom opri dupa cativa km in dreptul unui indicator care ne-a atras atentia inca de la dus. Acesta ne invita sa descoperim Traseul fostei linii ferate inguste care lega Govajdia de Hunedoara. Si in apropiere tunelul pe care acesta il traversa. Putem spune ca avem la indemana doua obiective in sine. Linia ferata si tunelul. De altfel mai exista si un al treilea obiectiv pe care insa nu l-am vizitat: Situl hidrocentralei Catanas – 3 km de la panou.

Am parcat masina pe partea dreapta a carosabilului usor in afara acestuia, am traversat la indicator si ne-am hotarit sa purcedem spre traseul fostei linii de mocanita. Si aici am gasit un imens panou informativ precum cel de la furnal. Informatia prezentata este din nou foarte bogata si atractiv prezentata triligv: in romana, in engleza si in franceza. Citim ca suntem oe traseul amenajat ”Valea Runcului”, marcat cu punct galben si pe traseul secundar marcat cu cruce rosie. Despre traseele amenajate din zona, puteti citi mai multe aici vezi impresii.

Vom vizita prima linie de cale ferata ingusta construita in Transilvania, supranumita si ”calea ferata miniera ardeleana”. Necesitatea construirii ei a aparut imediat dupa intrarea in functiune a furnalului de la Govajdia, de unde tocmai venim. A fost destinata transportului minereului de la minele din apropiere, transport care se efectua pana atunci pe planuri inclinate. Initial, calea ferata lega mina Retisoara (Ghelari) de Govajdia. In anul 1900 linia a fost prelungita pana la Uzinele de fier din Hunedoara, traseul ajungand la o lungime de 16,1 km. Proiectarea si constructia liniei ferate inguste reprezinta o realizare tehnica remarcabila a vremii. Inginerii au folosit eficient curbele de nivel din zona, astfel incat diferenta de nivel dintre Hunedoara si Retisoara, de peste 500 de metri, sa nu ingreuneze prea mult parcursul mocanitei.

Acum, linia este dezafectata, au disparut chiar si cateva poduri metalice, dar se pastreaza in forma foarte buna, excelenta, tunelurile – o alta capodopera inginereasca a vremii. Conform indicatorului distanta de parcurs pana la tunel ar fi de 700 metri, iar tunelul masoara la randul lui 800 metri lungime.

De la sosea, unde lasam masina, hotarim facem putina miscare. Ca paranteza, voi mentiona ca se poate parcurge traseul nostru si cu o masina 4x4. Noi am ales de data aceasta plimbarea la pas. Drumul este de latimea unei masini, din pamant si cu iarba. Acesta se strecoara printre hatisuri de mure. La inceput urca o oarecare panta pentru circa 100 - 150 de metri. Pe acest segment chiar am intalnit o masina care cobora incet, prudent, asa ca daca am fi urcat motorizat, una dintre masini ar fi trebuit sa conduca cu spatele o bucata buna, nefiind absolut nicio o portiune mai larga pe aceasta rampa de urcare. Ajungem la o intersectie in X. Drumul pe care am urcat, continua inainte, nu stim incotro. Noi trebuie sa urmam la dreapta drumul care ne intersecteaza. Chiar aici la intersectie se gaseste un fost canton, de fapt Halta Tulea.

Cantonul este locuit de o familie de oameni si o sumedenie de caini, care nu au ezitat sa isi faca aparitia in pas alergator, incolonati, intr-un cor de latraturi de luat serios in seama. Stapanul a aparut si dumnealui, imbracat sumar, surprins ca picior de turist calca pe aici. Am exagerat putin, dar va asigur ca nuprea mult. Aveam sa stam la multe povesti cu omul acesta. Am discutat de potentialul turistic al zonei, intre altele. De faptul ca a fost vizitat de cei de la ghidvideoturistic.ro, de dl Dacian M, care au filmat cu drona in aceste locuri inedite si i-au lasat domnului de la canton si un tablou cu tunelul, de care era foarte mandru. Ce am dezbatut cu acest om referitor la punerea in valoare a acestor locuri suna interesant. S-ar putea reface traseul pe calea ferata ingusta si valorifica un circuit care sa redea drumul minier de odinioara imbracat in istoria si legendele locului. Poate vom avea asa ceva candva. Faptul ca au aparut centrele de informare turistica, panourile foarte bine documentate si marcarea traseelor pe la aceste obiective din Tinutul Padurenilor, scoase din uitare, si repuse in calea turustilor curiosi dornici sa viziteze aceasta zona mirifica, mie imi da sperante ca proiectul promovarii tursimului de aici se poate continua si completa, de ce nu chiar cu ideea de mai sus.

Ne luam la revedere de la interlocutorul nostru, care ne-ar fi tinut de vorba toata ziua, si continuam la dreapta. Suntem chiar pe curba de nivel pe care circula trenul minier. La inceput nu am realizat, pentru ca nu exista sina, dar apoi am vazut urme de traverse, care certificau ca ele erau traversate de rotile trenurilor incarcate cu minereu. In stanga si in dreapta noastra flori, fluturi si mure din belsug. Multe opriri am facut din acest motiv. Drumul avea latimea caii ferate si inca putin, asa ca putea incapea o masina pe aici, cum am mai spus, dara pana la tunel nu mai era niciun loc de manvera de intoarcere in loc. In dreapta noastra era hau, incet incet castigam si altitudine fata de soseaua care se vedea in vale. Suntem deasupra stancilor numite Paznicul runcului. La un moment dat, intr-un luminis, s-a deschis o perspectica foarte buna catre dealul de vis-à-vis de vale pe care identificam turnul uzinei electrice si aductiunea acesteia si viaductul de la Catanas sau mai degraba apeduct. Nu am fi stiut de aceasta, daca nu ne-ar fi punctat existenta acestui obiectiv omul de la canton. Uzina electrica a fost si ea construita pe vremea habsburgilor si era la standardele timpurilor ei.

Atentie! Pe acest drum este posibil sa intalniti vipere, asa ca nu ar strica sa va confectionati niste bete cu un v in capat si sa mariti ochii la tot ce misca sau pandeste in hatisuri. Nu am avut personal nicio intalnire cu serpi pe aceasta bucata de drum, dar am fost avertizati de omul nostru de la canton ca in zona deschisa si mai pietroasa pe care o traversam salasluiesc dumnealor, viperele.

Sa tot fi mers de voie circa 1 km pana la tunel. Daca este sa o iau dupa indicator, acesta indica 700 metri, dar mie mi s-a parut mai mult.

DA, tunelul! Un tunel adevarat construit pentru aceasta fosta linie ferata ingusta. Un tunel lung de 800 de metri, o capodopera! Ne propunem sa il traversam. Dl. Florin D, Emi si cu mine eram niste puncte in miscare catre luminita de la capatul tunelului. Tunelul este curatat, poate fi traversat fara probleme. Exista un loc unde este ceva umezeala, fara a se forma noroi pe toata latimea tunelului, astfel incat traversarea sa devina mocirloasa. In aceasta zona umeda am filmat ciuperci crescute la intuneric. Incet incet iesirea din tunel devine mai mare si mai mare, semn ca ne apropiem de capatul tunelului. Dupa traversarea acestuia, dupa ce iesim din nou la lumina zona devine mai namoloasa. Spatiul atat la intrarea cat si la iesirea din tunel este destul de ingust si intoarcerea unui vehicul aici este greoaie datorita limitarii pe latime. Am ajuns la luminita de la capatul tunelului dar daca vrem inapoi, trebuie sa luam din nou intunericul tunelului in lumina lanternelor sau telefoanelor noastre. Nu stiu de ce dar la intoarcere capatul tunelului mi s-a parut mai departe decat la dus! La intoarcere am avut insa curiozoitatea sa studiem mai indeaproape constructia tunelului. Acesta chiar este o capodopera inginereasca. Tunelul se dovedeste o constructie foarte solida si de o calitate deosebita pentru acele vremuri. Habsburgii (adica austriecii, ma repet) se vede ca nu au facut compromisuri la calitate. Forma interiorului tunelului este perfect rotunda. Interiorul este realizat din caramizi si pietre formatate asezate meticulos astfel incat sa se obtina structura perfecta dorita.

Ne intoarcem pe acelasi drum. Alti fluturi, aceleasi flori, aceleasi mure. De fapt doar acelea care au mai ramas dupa ce am cules la dus! Acelasi om simpatic la canton si inca niste povesti, aceeasi ham-ham-ham si coborirea catre sosea, la masina.

Reluam drumul pe DJ687F pana la ramificatie cu DJ687E, apoi viram dreapta pe DJ687E spre Ghelari.

Gavojdia – Ghelari 20 km, circa 30 minute cumulat.

Va urma

Rog inserare video Furnalul de la Govajdia cf link

https://www.youtube.com/watch?v=OqxlCSsLdYg

---

VIZUALIZĂRI: 2786 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI