ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.11.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2017
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Dupa slanina si palarii prin judetul Harghita – partea I: Cetatea Slaninilor Darjiu

TIPĂREȘTE

Cetatea slaninilor Darjiu

Cum palinka am deja acasa din mai multe surse, cea mai buna sursa fiind pastrata ca de obicei pentru intalnirea anuala AFA, m-am intrebat cu ce aluneca palinka cel mai bine? Raspuns corect: cu slanina!

Am aflat din doua surse despre un loc special din judetul Harghita. Este localitatea Darjiu. Acest sat din secuime are legatura cu slanina. Asa ca hai sa purcedem intr-acolo:

Cum ajungem in Darjiu?

Satul Darjiu, vechi de prin secolul al Xi-lea si atestat in al XIV-lea, astazi cu o populatie de 1000 locuitori, se afla in judetul Harghita la limita cu judetul Mures si este strabatut de DJ133. Acesta leaga localitatea Sanpaul cu DN13 intre Saschiz si Vanatori. Se poate ajunge din Cristuru Secuiesc pe DJ137 pe Valea Tarnavei Mari pana dupa Mugeni, apoi dreapta la indicator pe DJ137A pe Valea Hodosului pana in Ulies si din nou dreapta pe DJ133. Distanta de parcurs este de 30 km. Calitatea drumului este buna pentru categoria “judetene”.

Darjiu. Biserica fortificata unitariana. Cetatea Slaninilor.

Deumirea maghiara a localitatii este Székelyderzs. Atractia satului este Biserica Unitariana, care este una dintre cele mai reprezentative biserici fortificate secuiesti. In fata bisericii este un monument sculptat din lemn si unul din piatra ridicat in cinstea localnicilor cazuti in primul razboi mondial.

In dreapta intrarii in fortificatie, in varianta cand aceasta este inchisa, este casa preotului unde puteti intra in curte, desi scrie „atentie! caine rau”, a carui prezenta nu am simtit-o si nici macar auzit-o. Sunati la usa casei, iar parintele tanar si primitor, va va facilita intrarea in biserica fortificata printr-o poarta deschisa in zidul cetatii direct din curtea dumnealui.

Suntem intr-o fortificatie, intr-o cetate, de fapt. Locul este amenajat din punct de vedere turistic cu indicatoare. In anumite zile se organizeaza si ture ghidate, eu din pacate nu am avut aceasta sansa. Pe laturile fortificatiei sunt mai multe lacasuri vizitabile, accesibile pe scari, fie ca urci la nivele superioare, fie ca trebuie sa cobori in subsoluri, altele sunt la nivelul solului. In mijlocul curtii fortificatiei, destul de mici, se gaseste biserica.

Biserica sta descuiata. La intrare se gaseste o macheta a fortificatiei. Este o biserica aparte fata de altele din secuime fiind o biserica – cetate de tip saxon. Prima constructie ridicata aici pare a fi o capela romanica din secolul XIII conform unei inscriptii pe o caramida. In secolul XV s-a ridicat in acelasi loc o biserica gotica de tip sala. Au urmat modificari si renovari ale bisericii in mai multe stiluri arhitecturale religioase. Elementele specifice unitarismului au aparut in secolul XVIII.

In interiorul bisericii banci din lemn sunt asezate ordonat pentru credinciosii care vin la slujbe. Peretii bisericii sunt pictati. Culoarea albastra este dominanta. Pictura este in buna parte afectata, fapt petrecut in perioada Reformei Protestante, dar ceea ce este vizibil impresioneaza, poate din cauza contrastului pe care il face albastrul cu restul zugravelii albe intr-o incinta luminoasa a bisericii. Din anul 1999 biserica unitariana din Darjiu face parte din patrimoniul UNESCO. Cea mai impotanta fresca pastrata prezinta imaginea unui cuman cu tichia specifica.

Fortificatia. Fortificatia are forma patrata. Zidurile sunt inalte de 5 metri, iar in colturi se inalta bastioane. In turnul sud-vestic este un ceas solar din secolul al XVII-lea. Vom vizita Turnul femeilor unde sunt prezentate unelte pentru zdrobirea canepii. Accesul catre camarile localnicilor se face pe scari solide, abrupte din lemn. In grinzi vom vedea batute cuie din lemn vechi de secole, unde foarte groase si rezistente. In alte bastioane sunt expuse unelte vechi folosite la diferitele mestesuguri practicate de oamenii locului, de ex furca de tors.

In zidurile cetatii mai gasim mici expozitii. Mi-a atras atentia o cosnita sau un stup imens realizat din canepa, si el. Alt bastion se numeste Turnul cultural si gazduieste obiecte vechi precum donite, masini de tocat, fiare de calcat, un jug, un car, mobilier, unelte fel de fel.

In turnul cu clopotnita la primul nivel sunt expuse tinute miitare transilvanene si secuiesti din secolele XIV – XV din perioada Regatului Ungar. Nu lipsesc nici armele si armurile.

Renumele locului este legat insa de slanina. Localnicii obisnuiesc printr-o traditie de secole sa pastreze in aceasta fortificatie proviziile, din care slanina are o poveste speciala. Astfel a ajuns sa fie cunoscuta si sub numele de Cetatea Slaninilor. Miercurea este festinul slaninii si se face aprovizionarea, am citit. Eu mi-am ales special o zi de miercuri pentru aceasta vizita, dar se vede ca nu am fost norocos sa prind aceasta operatiune traditionala de secole, ba mai mult nu am vazut nici urma de slanina. Ar fi trebuit sa gasesc in aceasta cetate un frigider natural unde localnicii isi atarna in cuie carnea, slana, alte produse. Se spune ca bogatia lor se masoara dupa numarul de cuie infipte in grinzile cetatii pentru atarnarea produselor. De ce nu le-am gasit pe acestea atarnate, este legat probabil de anotimpul nepotrivit cand am vizitat locul. Astfel am vazut numai o insiruire de multe depozite mari din lemn, niste lazi mari incuiate si pe care sunt trecute numele proprietarilor lor.

Am vazut in schimb cuiele in care mi-as fi dorit sa vad atarnate produsele si sa intreb daca pot sa si cumpar ceva. Cuiele se mostenesc de la o generatie la alta. Nu se vand, au o valoare personala nepretuita. Numarul de cuie indica gradul de instarire al familiei care le detine. Satenii se mandresc fiecare cu aceste cuie de atarnat slana.

Exista si o legenda frumoasa care spune asa:

O fata din sat a ajuns sa slujeasca o familie de boieri din capitala. Avea un iubit in sat pe care il vedea doar de cateva ori pe an. A venit momentul cand baiatul a cerut mana fetei. Fata s-a interesat de averea baiatului, care s-a laudat ca detine 6 cuie in cetate. Acest argument a fost convingator pentru fata care a acceptat sa ii devina sotie.

Va urma

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 15.11.17 20:29:50
Validat / Publicat: 15.11.17 22:01:43

VIZUALIZĂRI: 1454 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 interiorul bisericii unitariene
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61800 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[15.11.17 21:58:18]
»

Mutat în rubrica "O zi în Cristuru Secuiesc și împrejurimi, CRISTURU SECUIESC" (nou-creată pe sait)

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[15.11.17 22:57:54]
»

@webmasterX: multumesc

webmaster
[15.11.17 22:58:28]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[15.11.17 23:03:37]
»

@webmaster: multumesc

Pușcașu Marin
[16.11.17 06:52:51]
»

@Dan&Ema: Pfffff, ce mi-ar place sa am si eu niscai cuie prin cetatea aia. Dar nu pentru fala si nici ca sa-mi gasesc nevasta. Asa... ca sa am ce pune in ele si mai ales ca sa am ce sa iau din ele .

Mi-ai facut pofta la sapte dimineata

Ma amagesc singur ca oricum nu puteam sa mananc slanina la ora asta... fara palinca nu aluneca si e cam devreme pentru "apa tare".

Astept continuarea... sunt curios daca te-ai lipit pana la urma de vreo bucatica (de slanina, evident)

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.11.17 07:26:53]
»

@ghisor:

Eu am stocul meu de slanina si palinka si participantii la intalnirile AFA au degustat / consumat din ele.

Din pacate nu am si un cui rezervat in cetate si din ce stiu se transmit prin mostenire dintr-o generatie intr-alta. Si cum nu cunosc sa am rude pe acolo...

E drept ca nici nu am intrebat / ridicat pretentii despre cum as putea macar inchiria un cui in cetate. Pentru agatat... ????

Am vazut insa intr-un reportaj TV ca acele cuie chiar sunt incarcate, dar cred ca trebuia sa trec dupa, nu inainte de Craciun pe acolo. ????

krisstinna
[16.11.17 13:36:18]
»

@Dan&Ema: Interesant loc, eu nu am oprit in zonă, din cauză de... limbă

Bunica spunea coșniță la coșul cu care ducea coliva la biserică

Bravo, util articol!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.11.17 23:43:36]
»

@krisstinna:

Am vorbit numai limba romana si mi s-a raspuns numai in limba romana (cu accent unguresc).

Oamenii au fost draguti si dispusi sa ajute, sa imi dea indicatiile cerute.

Intotdeauna m-am simtit excelent in secuime.

Locul este un obiectiv mai altfel de care am auzit la TV si ma bucur ca am gasit timp sa il vizitez.

Era si mai fain daca atarnau slaninile in cuie si daca puteam beneficia de un tur ghidat. Dar puteam la fel de bine sa nu pot trece de poarta inchisa. Cu bunavointa satenilor care m-au indrumat la casa popii si a popii care mi-a deschis cetatea, a fost posibila vizita si apreciez asta.

Multumesc de vizita si numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[18.11.17 14:46:04]
»

@Dan&Ema: Si macar pe preot sa-l fi intrebat cum poti face rost de-un cui in cetate si de ceva de luat din acel cui!

Dar sunt sigura 100 % c-ai intrebat. Eu asa te cunosc!

Acuma... cui iti trebuie pentru Emi, ca tu ai nevasta din os domnesc (am citit io intr-un articol de la Turnul Chindiei!) si nu-ti mai trebuie decat ca sa-l lasi mostenire!

Luasi slana, totusi?

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.11.17 17:25:32]
»

@Zoazore:

Aduc slana la AFA 10 ani! Nu sta in tensiune!

Ce am vorbit si cu cine nu divulg, caci interes turistic se poate transforma intr-unul culinar! Oricum am folosit exclusiv limba romana.

Ca mi-am amintit de AFA 10! SPer ca surpriza alegerii locatiei pentru AFA 10 ani sa nu fie asa de mare incat la 10 ani sa serbam campeneste pe langa Cetatea Slaninilor!

Multumesc de vizita! Pe curand si numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[18.11.17 19:10:40]
»

@Dan&Ema: Sa stii ca ma intristasem ca nu ai dat de sanina, insa mi-a venit inima la loc cand i-ai raspuns lui @zoazore ca vii si cu slana si cu palinka.

Foarte interesant articolul, am mai intalnit astfel de locuri insa nu am gasit si slanina. Cred ca cel mai recent astfel de loc a fost cand am fost la cetatea Slimnic.

Felicitari, votat cu mare drag si cu speranta sa ne intalnim anul viitor.

webmasterX
[17.05.18 14:37:37]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Biserica fortificată din Dârjiu [HG]» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, mishu, Pușcașu Marin, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂBiserica fortificată din Dârjiu [HG]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067330837249756 sec
    ecranul dvs: 1 x 1