GRAD SATISFACȚIE
Mistral Resort - Moieciu de Sus
"Situat într-o zonă superbă din Moieciu de Sus, la 1130 m altitudine - o locaţie ideală pentru veri răcoroase şi ierni pline de zăpadă, pentru o şedere confortabilă şi relaxantă, Mistral Resort Moieciu vă aşteaptă cu oferte de cazare şi agrement pentru o vacanţă sau un weekend în mijlocul naturii într-un sat tradiţional de munte românesc.
Înconjurat de munţii Bucegi pe de o parte şi de munţii Piatra Craiului pe de altă parte, hotelul oferă un peisaj încântător spre Rezervaţia Naturală Bucegi. Aerul curat, natura, drumeţiile, excursiile organizate cu plecare de la hotel vin în completarea atmosferei de linişte şi relaxare." Aşa începe prezentarea Mistral Resort - Moieciu de Sus pe site-ul oficial.
Pentru noi, membrii comunităţii AmFostAcolo, Mistral Resort - Moieciu de Sus a reprezentat mai mult decât o locaţie de cazare şi agrement de weekend într-un cadru natural deosebit. În perioada 28 februarie - 2 martie 2014, Mistral Resort - Moieciu de Sus a fost gazda sărbătorii ocazionate de împlinirea a 6 ani de existenţă AmFostAcolo, site-ul care a adus alături atâţia pasionaţi de călătorie.
Dacă am în vedere faptul că Mistral Resort - Moieciu de Sus a fost una dintre unităţile de cazare din zona Bran - Moieciu - Fundata - Râşnov premiată de AmFostAcolo în urma impresiilor favorabile postate pe site de cei care i-au fost oaspeţi anterior, dacă ţin cont şi de recentele impresii, cât se poate de favorabile consemnate de colega noastră @roth cu prilejul sărbătorii AmFostAcolo, cred că nu ar mai fi nimic de adăugat.
Şi totuşi, aş vrea să subliniez câteva aspecte.
Pentru a ajunge în acest colt de rai, călătorul trebuie să fie conştient că va avea de străbătut o porţiune de drum deosebit de prost, de aprox. 8 km, între Moieciu de Jos şi cel de Sus. Atât de prost este acest drum încât pentru un moment te încearcă părerea de rău că ai ajuns acolo. În favoarea turismului din zonă, dar şi a turistului aducător de venituri, problema drumului trebuie rezolvată cât mai curând.
Parcarea hotelului este suficient de mare, astfel încât vineri, în jurul orei 17.00 când am ajuns noi la Mistral Resort - Moieciu de Sus, deşi în apropierea intrării la recepţie era deja ocupat, am găsit un loc de parcare în zona de lângă pârâu, imediat după poarta de acces în incintă.
Despre recepţie, marele lobby cu bar, mese, fotolii şi canapele confortabile, cu perne, despre calculatorul conectat la internet (se ştia doar că soseşte un grup de internauţi pasionaţi), nu vreau să vorbesc. A făcut-o @roth înaintea mea.
Liftul aflat lângă recepţie (unul singur) este foarte util mai ales atunci când ai de transportat bagaje. Cu toate că noi am fost cazaţi la etajul 1, am făcut uz de el şi în alte împrejurări nu pentru că efortul urcatului pe scări ar fi fost prea mare, ci pentru că scările în sine nu-mi prea plăceau.
Restaurantul, foarte mare, aflat la demisol, ne-a primit cu mesele aşezate, numerotate şi aranjate pentru marea petrecere. Tot acolo, în aceeaşi formaţie, am servit şi micul dejun (inclus în preţul de cazare). Cele două linii de servire - tip bufet suedez - au oferit meniul dinainte stabilit şi unanim acceptat. Dacă în privinţa preparatelor, eu - nefiind o mare mâncăcioasă - nu pot spune decât că au fost proaspete şi bune, despre modul de aranjare a aperitivelor pe platouri am numai cuvinte de laudă. Fericita alternanţă de culori, micile decupaje de legume, au făcut din uriaşele platouri rotunde, de lemn, un punct de contemplaţie. Felicitări "designer-ului" de la bucătărie!
Ringul de dans s-a dovedit a fi prea mic pentru numărul mare al petrecăreţilor AmFostAcolo mai ales când i s-a alăturat şi grupul organizatorilor de la Constanţa. Încă un mic minus, important de ştiut pentru viitorii vizitatori ai Mistral Resort - Moieciu de Sus: scările de acces în restaurant sunt abrupte şi destul de alunecoase. Aşadar, atenţie!
La Club Heaven am fost doar musafir. Obosită, părăsind petrecerea din restaurant după ora 2 din noapte, am mai coborât un etaj (sub restaurant) şi am văzut încăperea luminată în roşu, cu spaţiu pentru dans şi câteva fotolii pentru cei obosiţi, precum şi un DJ pregătind sonorizarea pentru o nouă repriză de distracţie.
Sala de conferinţe, cea în care s-a desfăşurat unul dintre cele mai importante momente ale întâlnirii AmFostAcolo, finalizat cu premierea celor mai activi membri, este largă, cu nişte scaune roşii, foarte moderne şi are toate dotările tehnice necesare unei astfel de încăperi.
Camera 108 care mi-a fost repartizată conform opţiunii, se află la etajul 1, cu vedere înspre munte. Poate că sunt persoane care pot fi dezamăgite văzând dealul pornind chiar de sub balconul camerei în care locuiesc, dar noi - oameni de oraş, suprasaturaţi de asfalt şi de ciment - am admirat codrul de brad şi dâmbul însorit care înverzea sub ochii noştri, cu primele floricele de podbal.
Camera ne-a aşteptat încălzită şi cu urarea de bun venit aşezată pe birou, la vedere. Un pat mare, proaspăt primenit şi cu câte o bombonică pe fiecare pernă, două noptiere, un birou mare cu un scaun capitonat şi un taburet ascuns dedesubt, o mică masă rotundă şi un suport pentru bagaje, alcătuiau strictul necesar în materie de mobilier. Televizorul, telefonul, oglinda din perete, veiozele, lampadarul din colţ, ca şi minibarul aprovizionat cu băuturi (apă, sucuri şi vin în cantităţi rezonabile) completau dotările camerei 108.
În şifonierul aflat în micul hol de la intrare, în afară de umeraşe, pe unul dintre rafturi am descoperit seiful pe care însă nu l-am folosit.
Baia, ca şi tot restul de altfel, strălucea de curăţenie. Seturile de prosoape (câte trei de persoană), aşteptau împăturite pe suportul lor. Pe consola chiuvetei, în afară de două pahare protejate în folie de plastic, de coşuleţul cu auxiliare cosmetice (cască pentru duş, tampoane pentru demachiat şi beţişoare pentru urechi), am văzut un surprinzător avertisment: "Apă nepotabilă!" Mulţumim, bine că ştim (oricum, nu bem apă de la robinet), dar nu pot să nu mă întreb de când nu mai este potabilă apa de la munte? Spumantele pentru mâini şi pentru duş, în recipientele respective, erau fixate la îndemână, pe pereţi, iar uscătorul de păr aştepta în stânga oglinzii.
Pentru că noi, membrii AmFostAcolo, suntem obişnuiţi să privim cu minuţiozitate, să observăm şi să redăm totul conform realităţii, astfel ca cel care ne citeşte sau vine după noi să fie bine informat, aş semnala două aspecte. Deoarece în cameră nu se fumează, dar pe balcon acest viciu este permis, aş recomanda ca pe balcon să existe o scrumieră. De asemenea, uşa de la intrarea în camera 108 (poate că nu şi la celelalte) are dedesubt un spaţiu suficient de mare încât să vezi lumina aprinsă de pe hol şi eventual să simţi că trage curentul.
Una peste alta Mistral Resort - Moieciu de Sus este o locaţie pe care o recomand cu căldură pentru evenimente la care participă grupuri mari. Totul este îngrijit şi supravegheat cu atenţie de un personal profesionist, cu dăruire pentru munca pe care o prestează, deci - cu toate că preţurile sunt cam mari pentru omul de rând - veţi pleca mulţumiţi de ceea ce aţi primit în schimbul banilor.
Trimis de iulianic in 11.03.14 18:34:33
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.42339100 N, 25.36373400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cu scuze pt. întârziere:
Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1.B.7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.
(regula e regulă) !
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 Concediu pentru o familie cu 2 copii in luna Iulie 2020 — scris în 01.08.20 de ux116476 din MANGALIA [CT] - nu recomandă
- Mar.2020 Mistral 2020, o încântare la început de primăvară virusată — scris în 14.03.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Amplasare buna, servicii mediocre — scris în 13.02.20 de GeorgianaP din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2019 Nu recomand — scris în 29.07.19 de Gartonea din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Cazare Mistral Resort — scris în 06.07.18 de Vali tm. din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Vacanta perfecta — scris în 01.07.18 de Hellena72 din BUCUREşTI
- Jun.2018 Doua minivacante superbe — scris în 01.07.18 de moloce68 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ