Un loc plin de linişte şi pace, Mănăstirea Ianculeşti.

TIPĂREȘTE

Aflându-mă în ziua de 1 mai într-o comună de deal din judeţul Prahova, aproape de graniţa cu judeţul Buzău, am fost întrebat de un automobilist, posibil turist rătăcit, dacă ştiu unde se află Mănăstirea Ianculeşti.

Spre ruşinea mea, deşi văzusem de nenumărate ori indicatorul spre respectiva mănăstire (având obârşia relativ aproape de aceste meleaguri), nu am putut să dau informaţii axacte despre drum şi amplasare.

Ce a urmat nu e greu de ghicit. Cu proxima ocazie, când a trebuit să-mi vizitez (ca de fiecare dată) mama, cu ocazia sărbătoririi Paştelui, am trecut şi pe la mănăstirea citată mai sus.

Drumul spre mănăstire este foarte uşor de parcurs, fiind în totalitate asfaltat şi la numai 30 de km de Ploieşti.

Luând ca prim reper DN1 B Ploieşti- Braşov, aproape de intrare în comuna Măgurele (la 18 km de Ploieşti), se face la dreapta în punctul numit „Trei Purcele”, pe drumul judeţean 100 L spre comuna Bălţeşti.

Primul indicator spre mănăstirea Ianculeşti îl întâlnim la cca 3 km, chiar pe DJ 100 L, la intersecţia cu drumul spre Podenii Vechi.

Mai mergem vreo 5 km, trecem de Bălţeşti, iar în localitatea Podenii Noi, facem la stânga spre Şoimari via Matiţa, pe un drum foarte bun şi nişte peisaje foarte frumoase.

Urmând un traseu paralel cu râul Căldăruşanca, trecem prin localitatea Matiţa, apoi Măgura şi ajungem în satul Zăpodia ce aparţine de comuna Şoimari.

Denumirea comunei vine de la faptul că în trecut oamenii locurilor erau maeştri neîntrecuţi în domesticirea şoimilor căutaţi de curţile împărăteşti.

În satul Zăpodia, chiar la intrare, întâlnim pe stânga o cruce şi un alt indicator spre mănăstire. Pe un drum în pantă, betonat şi armat cu sârmă, după 400 de metri ajungem la destinaţie.

În stânga şi în dreapta drumului betonat sunt locuri virane bune pentru parcat, aşa că dacă vi se pare panta prea abruptă puteţi lăsa maşina aici.

După urcarea panteI se ajunge pe un platou flancat de două coline împădurite şi foarte frumoase. În faţă un drum betonat, cu alei laterale cu ronduri de flori şi toată zona plină de verdeaţă. În dreapta se află bisericuţa, în stânga şi în fundal chiliile.

În stânga bisericuţei, chiar sub pădure, se află clopotniţa, iar un pic mai jos de ea un Altar de vară în aer liber, unde se ţin slujbele în zile de mare sărbătoare.

Deoarece încă de la inaugurare s-a hotărât ca în acest sfânt locaş să nu se consume carne, în zilele de sărbătoare se consumă peşte, ocazie cu care la masă sunt invitaţi atât enoriaşii cât şi pelerinii.

Spre deosebire de alte mănăstiri aici există un regulament strict, în care se stipulează printre altele că nu este voie să se contacteze călugării decăt în bisericuţă, la vedere şi numai în perioada slujbelor. Când am vrut să mă apropii de chilia din faţa bisericuţei, mi s-a comunicat de către un călugăr că acolo nu am voie.

Istoria acestei mănăstiri începe în anul 2001, când două ploieştence (fecioare după cum mi-a mărturisit un enoriaş din Şoimari) au donat cele peste 30 de hectare de teren agricol şi pădure Patriarhiei Române.

Cum cele două aveau ca duhovnic pe părintele Galeriu,cunoscutul preot şi profesor de teologie al Bisericii Ortodoxe Române, s-a ajuns şi la propunerea de a se face ceva în slujba credinţei pe acest loc.

Iniţial s-a aprobat înfiinţarea unui mic schit de călugări, cu haramul „Înălţarea sfintei cruci”, care să fie administrată de Mănăstirea Crasna, un locaş de credinţă de pe lângă Vălenii de Munte.

Ulterior Sfântul Sinod al Bisericii Române a hotărât ca schitul să devină autonom, cu denumirea de Mănăstirea Ianculeşti, după numele celor două surori, Ecaterina şi Eleonora Ianculescu. Între timp una din surori (Ecaterina) a decedat (în 2012) şi a fost înmormântată chiar lângă bisericuţă.

Stareţul mănăstirii este părintele Benedict Sbârnău adus de la Mănăstirea Crasna. Printre preoţii care ţin slujbe aici se numără şi preotul Maximilian, un om foarte apreciat de către enoriaşi.

Mănăstirea e locuită de 7 călugări tineri aduşi de la Mănăstirea Crasna. Să-mi fie iertat, dar vreo doi dintre ei, mi s-au părut cam „şmecheraşi”şi departe de un comportament plin de sfinţenie, pe care îl cere locuirea într-un locaş monahal. Să aibă asta vreo legătură cu regulamentul de ordine interioară afişat la poarta mănăstirii?

Bisericuţa din punct de vedere al construcţiei are şi ea o istorie. Este o bisericuţă din lemn simplă, acoperită cu şindrilă si cu o singură turlă. Ferestrele joase, de construcţie pătrată, asigură o bună vizibilitate. Nu are pridvor, intrarea în naos se face direct dintr-un pronaos destul de încăpător.

A fost adusă din localitatea Lunca judeţul Hunedoara ca un act de donaţie bisericească al enoriaşilor. Fundaţia de beton armat şi drumul de acces de la şoseaua principală la mănăstire au fost făcute cu sprijinul Prefecturii Prahova.

Chiliile au fost făcute cu sprijinul unor firme din Ploieşti. Alte instituţii bisericeşti au sponsorizat picturile şi zugrăvelile, iar Electrica Ploieşti a executat lucrările şi a asigurat dotările necesare pentru alimentare cu energie electrică gratis.

Mănăstirea Crasna a donat catapeteasma, policandrul, strana pentru cântăreţi şi un clopot.

Mănăstirea mai are şi o gospodărie anexă, livadă de pomi fructiferi, iar muncile necesare îngrijirii acestora sunt făcute benevol de către săteni. Necesarul de apă este asigurat direct de pe deal, din zona numită „Ştiube”.

Localnicul cu care am vorbit imi spunea că izvorul de la „Ştiube”nu a secat în cursul anilor trecuţi, nici în cele mai cumplite luni de secetă, asigurând necesarul de apă pentru tot satul Zăpodia.

Călugării au reamenajat micul izvor de la "Ştiube" cu sprijinul sătenilor şi al unei firme şi astfel s-a rezolvat problema alimentării cu apă a mănăstirii.

Datorită situării într-o zonă liniştită, departe de „zdrăngănelile” civilizaţiei, mănăstirea a început să fie vizitată de tot mai mulţi credincioşi.

Pe lângă vizitarea mănăstirii, pelerinii pot face şi un traseu pe dealurile din jur sau pot servi un picnic în poiana de lângă drumul de acces.

---

VIZUALIZĂRI: 10283 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI