Un colt din Gradina Edenului cazut in Oltenia

TIPĂREȘTE

A doua zi, dupa ce ne-am trezit dis de dimineata, (eu asa numesc ora 7:30) si dupa ce ne-am baut cafeaua facuta de d-na Nana la pensiune, ne-am continuat drumul, urmand sa mai 'bifam' si cateva vizite. Dupa ce am lasat un sfert din bugetul pe toata saptamana la Horezu, ;) urmatoarea oprire am planificat-o a fi la Manastirea Polovragi. Drumul pana acolo relativ scurt, de 24 de km, l-am facut foarte repede, DN 67 fiind foarte bun, iar peisajele deosebit de pitoresti. La un moment dat am facut dreapta parasind soseaua Rm Valcea - Targu Jiu si am intrat in comuna Polovragi. O asezare frumoasa, ingrijita, cu multe case frumoase si multe pensiuni amenajate cu gust, avand curti pline de flori si de verdeata, cu copaci varuiti si toaletati, toate acestea in ansamblu putand sa te faca sa ai o parere despre ce fel de locuitori traiesc acolo. Dupa ce am parcurs comuna, la scurt timp in fata noastra s-au desfasurat in adevarata lor grandoare Cheile Oltetului, iar in fata lor zidul din piatra frumos impodobit care imprejmuia manastirea. Am parcat intr-o laterala, lasand locul liber in fata intrarii si ne-am strecurat pe poarta inalta, din lemn masiv catre drumul din piatra de doua culori care ducea catre lacas. Am sa adaug cateva cuvinte din istoricul manastirii Polovragi, inainte de a va povesti experienta personala traita de mine, asta ca sa subliniez importanta acestui loc etichetat si monument istoric.

Avand hramul Adormirii Maicii Domnului, Manastirea Polovragi este așezată în Depresiunea Polovragilor din nord-estul județului Gorj, la intrarea în Cheile Oltețului ce despart Munții Parângului și Munții Căpățânii, în apropiere aflându-se și Peștera Polovragi. Biserica datează din 1505 și este ridicată din temelie de doi frați boieri olteni, Radu Comisul și Petru Spătaru, în timpul domnitorului Radu cel Mare. Documentul care atestă vechimea mănăstirii se păstrează la Muzeul Oltenia din Craiova, cu următoarea inscripție: “Am ridicat acest sfânt locaș în cinstea Adormirii Maicii Domnului, ca să fie de pomenire pentru noi și pentru urmașii noștri”. După o perioadă de timp, mănăstirea intră în posesia logofătului Danciu Pârâianu din timpul domnitorului Matei Basarab. Danciu Pârâianu, fiind omul de încredere al domnitorului Matei Basarab, în 1643 a fost trimis ca ambasador la Constantinopol și acolo s-a întâlnit cu Patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din dialogul pe care l-au avut împreună au ajuns la înțelegerea să închine Mănăstirea Polovragi, cu tot cu averi, Sfântului Mormânt de la Ierusalim pe motivul că în acea perioadă situația Patriarhiei Ierusalimului se găsea decăzută din punct de vedere material. Constantin Brâncoveanu, care era domnitorul Țării Românești, i-a propus Patriarhului Dositei să răscumpere mănăstirea Polovragi de la Ierusalim. La 19 iulie 1693, domnitorul Constantin Brâncoveanu a răscumpărat-o cu trei pungi de galbeni, adică 1.500 de taleri. În timpul lui s-a adăugat clopotnița de la intrare, partea de chilii cu foișor brâncovenesc amplasat pe centru chiliilor, zidul de apărare, pridvorul și inclusiv pictura fac parte din epoca brâncovenească. Pictura este executată în frescă între anii 1698-1703, iar pictorii au fost primii elevi de la Școala Brâncovenească a Mănăstirii Hurezi, cu numele de Andrei Constantinos, Gheorghe Istrate și Ranite

Regina ilustreaza superb locurile si manastirea insa cel mai mult ramane surprinsa de frumusetea oamenilor de acolo pe care ii admira intr-o duminica la slujba, strecurandu-se printre ei anonim, vizita sa nefiind anuntata. Desi era foarte legata de Manastirea de la Horezu, indrageste mult si Polovragiul staretul acesteia din urma, Corneliu Sabareanu devenindu-i duhovnic.

Drumul nostru care se asternea prin acea alee pietruita in alb si albastru la umbra brazilor inalti care o strajuiau ne purta printr-un peisaj feeric, cu totul verde inconjurandu-ne. Bancute pe o parte si pe cealalta pentru cei osteniti de drum multe flori si o liniste deplina. Inainte de a intra in curtea manastirii pe sub clopotnita, putem admira zidurile de un alb imaculat construite in jurul acesteia, iar apoi ramanem pur si simplu fermecati de feeria de flori prezente in curtea interioara. Jardiniere lungi, la ferestrele camerelor chiliilor din care rad in soare multimea de muscate de diferite culori, si pe marginile holurilor care fac legatura intre ele, apoi trandafirii ingrijiti si frumos pozitionati pe pajistea verde din jurul bisericii, un izvor construit intr-un mod si format deosebit de o familie din Bucuresti in amintirea fiului pierdut, toate sunt foarte atent asezate si creaza o ambianta aparte. Printr-o mica deschidere in zidul de vis-a-vis de clopotnita se intra intr-o alta curte mai mica dar nu mai putin ingrijita in capatul careia aleea ne duce la bolnita manastirii, cea despre care am scris mai sus si care poarta hramul Sf Nicolae.

Am intrat si ne-am rugat, admirand interiorul, neobisnuit pentru noi avand in vedere dimensiunile sale destul de reduse din punct de vedere a spatiului, insa denotand o anumita intimitate.

Dupa ce ne-am linistit gandurile si trupurile, am intrat sa ne reculegem in biserica mare. O maicuta care croseta pe un scaun dadea lamuriri celor care vroiau sa scrie si sa lase pomelnice.

Avand in vedere momentul vizitei noastre intr-o zi de marti, biserica era aproape goala, dandu-ne astfel prilejul de a ne ruga in tihna la icoanele asezate acolo. Am putut astfel admira in pace toate picturile catapetesmei, ale peretilor, boltilor si arcadelor de unde ne priveau alaiuri de sfinti si mucenici, toti stransi langa jiltul Maicii Domnului pe genunchii Careia statea Copilul Isus.

Am lasat un acatist acolo si apoi am iesit in mana cu lumanarile luate dintr-o cutie aflata langa batrana maicuta, pe care le-am aprins in locul special amenajat, gandindu-ma la toti cei dragi si toti cei dragi care nu mai sunt.

Sincer va spun ca am aprins o lumanare pentru toti prietenii AFA fara articolele carora pur si simplu nu mai pot trai, pe care le citesc indiferent ca e zi sau noapte si carora le multumesc ca ma citesc la randul lor.

Asadar, manastirea Polovragi este o oaza de de liniste spirituala, unde toti cei care ii calca pragul vin pentru rugaciune si sfaturi, unde credinta si speranta se impletesc,

un asezamant unic in tara prin picturile sale, unica datorita peisajului mirific in care este asezata, si superlativele ar putea continua.

Vizitati-o si veti realiza singuri cat de bine va va face acesta vizita atunci cand veti pasi dincolo de arcada clopotnitei catre exterior. Si cand iesiti, nu uitati sa va opriti in partea dreapta, la magazinul cu obiecte de cult, toate sfintite aici la manastire. Si daca sunteti amatori de miere, cu atat mai mult veti avea ocazia sa o incercati pe cea facuta la manastire. Drumuri bune, vacante frumoase si tot binele din lume!

---

VIZUALIZĂRI: 2427 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI