GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mânăstirea Polovragi, veche de peste 500 de ani, dar nouă în frumusețea ei
După vizitarea de dimineață a Peșterii Polovragi (vezi impresii) și a Cheilor Oltețului (vezi impresii), ne-am retras la Mânăstirea Polovragi pentru liniște, rugăciune, reculegere, contemplare, intetiorizare și câteva minute de odihnă ca să prindem forță pentru ceea ce avea să urmeze, traversarea Transalpinei până la lacul Vidra.
Mănăstirea Polovragi cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este o mănăstire de maici, localizată în com. Polovragi, jud. Gorj.
Intrarea se face pe o poartă mare din lemn, frumos sculptată în stilul maramureșean, deasupra căreia stă scris: " Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului". Deasupra porții cu mini-acoperișuri din lemn sunt 5 cruci, câte una așezată deasupra fiecărui acoperiș de pe poartă. Această intrare deosebită în mănăstire este vegheată de Cheile Oltețului care se înalță semețe în fundalul peisajului.
Am intrat pe o ușă din acea poartă mare, într-o curte cu o alee pietruită, pe margini cu bănci, tise, sălcii și stejari, care te conduce spre biserca mănăstirii. În această curte se află un magazin cu obiecte bisericești, dar și cu alifii preparate acolo, plante cultivate de măicuțe, broșuri, etc. Să nu omitem ceea ce este important pentru călători, o toaletă îngrijită, cu hârtie igienică și săpun.
Intrarea spre biserică se face pe sub o poartă masivă deasupra căreia se află Turnul clopotniță ridicat în timpul lui C-tin Brancoveanu, biserica fiind o adevărată cetate de aparare, cu chiliile aranjate în jurul bisericii, pe trei laturi si cu un foisor brancovenesc sub care curge apa de izvor daca deschizi robinetul. Nu am urcat in foisor si nici nu am vazut pe nimeni sa o faca, poate data viitoare voi urca.
Biserica are o vechime de 500 de ani, după cum ne informează o plăcuță comemorativă din marmură pe care este scris că: " la 24 septembrie 2005 s-au sărbătorit 500 ce ani de atestare documentară a sfintei Mănăstiri Polovragi".
Ctitorii acesteia sunt frații Radu Comisul și Pătru Spătaru, ea dateaza din timpul domniei lui Radu cel Mare. Date despre istoria mănăstirii Polovragi, sunt afișate trei panouri, în trei limbi (română, engleză și franceză) sub plăcuța comemorativă, pe care le puteți studia la fața locului sau le găsiți în articolul detalit, publicat de curând de colegul nostru @Zlatna.
Ce veți observa ca unicitate, este pictura pridvorului realizată de un pictor grec, cu imaginea mănăstirilor de la muntele Athos, în loc de scene cu Raiul, Iadul sau Judecata de Apoi, așa cum sunt pictate bisericile și mănăstirile din țară.
Picturile din biserică sunt realizate în frescă și datează din epoca brancoveneasca, din perioada 1698-1703. Pictura bisericii este impresionantă, aceasta a fost restaurată, lucrările terminând-se de curând, în anul 2012, de aceea am spus ca manastirea este noua, desi e veche.
Picturile bisericești sunt splendide, cuvintele nu pot reda frumusețea acestora, vedeți în fotografii câteva cadre în care am reușit să surprind o parte dintre acestea.
În curtea cu chilii totul este perfect ordonat, ronduri cu flori colorate pe gazonul verde, alei pietonale cu piatră, ghivece cu flori sunt așezate pe terasa chiliilor, totul fiind înconjurat de verdele naturii sălbatice a munților, atât de aproape de mănăstire. Nimic nu te poate distrage de la contemplare.
Înaintând pe aleea ce trece printr-o ușă micuță spre o altă curte, veți descoperi Biserica Bolnița "Sf. Nicolae", construcție datând din anul 1732. Este o construcție albă, mică, fără pridvor, cu două brâuri decorative care pornesc de la ușa de la intrare în Bolnița. Am făcut fotografii din afara ei, în interior este interzis fotografiatul. În Bolnița se adăposteau și se tratau oamenii bolnavi, de aici provine denumirea acesteia.
În această curte este un cimitir în care sunt îngropați monahi. Curtea este mare, cu gazon îngrijit, amenajată cu bănci, copaci, pomi, brazi argintii.
Pentru că ne-au prins orele prânzului, ne-am așezat pe o bancă în curtea liniștită, curată, pitorească, cu Cheile Oltetului la orizont și am mâncat niște branzoici și banane pe care le-am cumpărat de dimineață să le avem la noi pentru drum. Urma să mergem pe Transalpina de acolo și aveam în plan să ne oprim pe undeva, pe la Rânca, să servim prânzul.
Am mai poposit ceva vreme pe acolo, dupa care am mai făcut câteva fotografii, cumpărături și ne-am îndreptat spre următoarea destinație, Lacul Vidra.
La sfârșitul articolului, vă recomand să vizitați Mănăstirea Polovragi, pentru că este foarte frumoasă, este unica și valoroasa.
Trimis de Dana2008 in 21.11.17 13:08:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLOVRAGI / NOVACI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana2008: Mamaaaa! La aproape patru ore de la publicare, nimeni nu a avut curaj sa-si dea cu parerea! Da' ce v-a speriat, de nu aveti curaj sa puneti mana pe condei? Norocul vostru ca se mai gaseste un pensionar, proaspat intors de la servici care sa mai scrie ceva.
Am vizitat si eu manastirea, o singura data, in august 2010. Veneam dupa o noapte petrecuta in Baia de Fier, la Casa Iancului, desteptati din somn de o grindina sanatoasa, apoi o vizita la prima oara la pestera Muierilor, dupa care in drumul spre casa am poposit la manastire. Din pacate pentru noi biserica era plina de schele, pe interior si pe exterior. De fapt inauntru nici nu ne-a permis sa intram. Cum nu ni s-a permis nici sa intram pe poarta spre Bolnita. Probabil ca martea aceea era una mai neagra si cu mai multe ceasuri defecte! Dar ce am reusit sa vedem ne-a placut. Am pozat ce puteam poza in curtea manastirii, unde se tineau slujbele intr-un paraclis in curte. La iesirea din manastire am pozat ce mai ramasese, langa un gard, din grindina de peste noapte. Si daca la ora 10 dimineata, la aproape opt ore de la primii fulgi de gheata, mai era sufucienta gheata, de marimea unui ou de porumbel, va dati seama cam cum a fost peste noapte. Norocul nostru a fost ca masina a fost parcata la umbra unui pom, pentru ca alte masini din parcare au ramas cu urme pe capote de la grindina.
Ca sa nu va plictisesc cu amintirile mele, ma opresc aici.
Numai bine si calatorii placute!
PS. Eu stiu ca pentru a ajunge la lacul Vidra, de la Polovragi e musai sa treceti pe Transalpina. Poate va milostiviti si cu un articol de pe Transalpina!
@Dana2008: Da, știu este o mănăstire frumoasă iar voi ați vizitat-o în plină vară când curtea și chiliile erau îmbrăcate în flori.
Când am fost noi încă nu erau flori și iarba dabia fusese semanata.
Nu am putut să scriu un articol pentru că nu am simțit ceea ce ne-ai scris și tu și am să explic de ce.
Imgineaza-ți 4 adulți și 1 copil de 7 ani care au vizitat peștera s-au plimbat prin chei după care am stat pe iarbă (acolo în spațiul din fața mănăstirii), am mâncat gogoși și ne-am jucat cu o sfarleaza. Am dat în mintea copiilor ????
Când am intrat în curtea mănăstirii eram la fel de voioși și chiar în ușă, prietenul nostru m-a întrebat dacă știu cum se închină ateii??? ????
Mi-a spus el, după care nu am putut să fim serioși așa cum se cade intr-un loc (este un banc pe care nu-l pot spune aici).
Noi mai văzusem mănăstirea dar fără să vreau mă gândesc la monumentele acelea.
Vă felicit pentru că ați încheiat plimbarea la mănăstire așa cum se cuvine.
Recunosc că ar trebui să fiu mai pioasă în astfel de locuri, dar...
Toate cele bune.
@liviu49: Bună seara! Acum am citit și eu ecoul, ocupată cu lecțiile copilului.
Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Chiar imi place să discutăm și să depănăm amintiri despre anumite locuri pe care le-am vizitat în momente diferite. Eu cu soțul meu mai fost la această mănăstire în anul 2007, dar nu mi-a rămas în memorie mai nimic. Erau schele pentru că s-a renovat, lucrarea terminandu-se abia în anul 2016.
Gheață în august? ... dar ce ziceți de ninsoare și zăpadă în iulie pe Transalpina?
Nu mă plictisesc poveștile, chiar îmi plac!
Plănuiesc două articole de pe Transalpina!!! ????
Pe curând!
@ANILU: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri și aprecieri!
Noi eram cu energia scăzută că să mai putem să ne jucăm... ne era și foame după drumeția din Cheile Oltetului, așa că am fost cuminți.
Trebuia să ne odihnim că urma drumul până la lacul Vidra, încă câteva ore bune de traseu dificil.
Cred ca vara este cel mai potrivit anotimp ca să te bucuri de splendoarea naturii. Ca și cromatică prefer toamna caldă, dar fără surprize cu ploi interminabile, mă deprima cerul gri.
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Nu ma speriati cu zapada in iulie pe Transalpina. In perioada 1977-1981, in perioada iunie pana aproape de octombrie, mergeam, ca ghid, de cel putin doua ori pe luna pe Transfagarasan, totdeauna dinspre Sibiu spre Curtea de Arges. In aceste 5 veri pe Transfagarasan nu stiu daca au fost 10 duminici in care sa nu avem zapada sau sa vedem pe verfurile muntilor de langa tunel. Inainte de plecarea pe Transfagarasan luam legatura cu conducatorul grupului pe care urma sa-l insotesc in excursie pentru ca toti turistii sa aiba la ei haine groase, chiar daca la Branesti sau Bucuresti, dimineata erau peste 20 de grade. La Balea Lac daca erau 8 - 10 grade ziceam ca e arsita. A fost o situatie cand am trimis acasa dupa haine mai groase doua tinere turiste care au crezut ca merg la plaja, asa de subtire erau imbracate. Deci se poate si mai rau!
Numai bine si calatorii placute!
PS. Incep antrenamentul pentru Transalpina!
@Dana2008: Astfel de locuri sfinte arata parca si mai frumos cand totul este verde in jur si cand mai pui si poze ca cele puse de tine.
Felicitari, votat cu mare placere.
@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Da, peisajul colorat pune în evidență obiectivul turistic, este mai frumos vara!
Unele dintre ele nu era voie să le fac, dar am îndrăznit să nu fiu foarte cuminte și am fotografiat din afară în interior la Bolniță... a fost pentru un scop nobil, site-ul AFA! ????
Călătorii plăcute!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Dacii la Polovragi – Gorj — scris în 28.10.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Un colt din Gradina Edenului cazut in Oltenia — scris în 02.08.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Mănăstirea Polovragi - loc încărcat de istorie și de spiritualitate românească — scris în 29.12.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Mănăstirea Polovragi — scris în 25.07.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Mănăstirea Polovragi şi alte locuri vizitate — scris în 19.02.14 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Mănăstirea Polovragi, loc binecuvântat. — scris în 05.08.13 de unq din BOTOȘANI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 În vizită la Zamolxe — scris în 30.03.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ