Ţinutul Pădurenilor - Comoara “ascunsă” a Hunedoarei

TIPĂREȘTE

"Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie!" (Vasile Pârvan)

Ţinut de basm, ţinut străvechi românesc, ascuns de curiozitatea călătorului după pădurile sale semeţe, cu sate ”aninate”pe înălţimile Munţilor Poiana Ruscă, acesta este Ţinutul Pădurenilor - Ţara Fierului din Hunedoara.

Zona este înconjurată de păduri. Ca să ajungi în Ţinutul Pădurenilor, din orice direcţie ai veni, vei trece printr-o pădure.

Cele mai importante căi de acces trec pe lângă Castelul Corvinilor – care parcă a fost amplasat aici pentru a-l păzi.

Ţinutul este relativ izolat, vrând să ascundă ochiului călătorului bogăţiile zonei, portul popular – port arhaic şi autentic românesc – şi bogăţia subsolului, fierul.

Pionier în promovarea acestei zone a fost regretatul Dragan Muntean – fiu al acestor locuri, care i-a purtat în toată lumea cu fală şi cinste comorile: cântecul şi portul.

Zona a fost studiată şi menţionată în diverse cărţi, studii sau alte documente de multi învăţaţi: primul care a cercetat-o în amănunt a fost etnologul Romulus Vuia, fiind urmat apoi de Bela Bartok, Emilia Comişel şi multi alţii.

Este un loc de un tradiţionalism arhaic şi un patriotism local puternic, caracteristic comunităţilor din zonele montane, un loc unde şi colectivizarea comunistă a fost “specială”si realizată parţial doar în centrele de comună.

Vatră de românism pur, această zonă de o bogăţie etnofolclorică deosebită, se distinge prin portul popular despre care o să vorbesc mai jos.

În zonă au fost exploatate zăcăminte de minereu de fier, talc, dolomită calcaroasa, marmură și alte minereuri complexe. Lemnul – prezent în cantităţi mari - a fost şi este de asemenea exploatat.

Amplasare

Este situată pe platoul Munţilor Poiana Ruscă în partea central – vestică a judeţului Hunedoara.

Este formată din 6 comune respectiv Ghelari, Toplita, Bunila, Lelese, Lunca Cernii, Cerbal şi câteva sate din comuna Teliuc şi are în componenţă 40 de localităţi.

Cum ajungeţi

Accesul se face în principal pe DJ 687D, spre Topliţa, DJ 687E, spre Ghelari şi DJ 687F, spre Govăjdia. Toate aceste drumuri trec prin localitatea Teliuc venind dinspre Hunedoara. Alte căi de acces sunt DJ 687 J, spre Boş şi DJ 708 D Veţel - Muncelu Mic.

Portul Popular

Admirat pentru măiestria cu care este realizat şi mult studiat datorită complexităţii extraordinare, costumul popular pădurenesc este descendent direct al costumelor populare ale strămoşilor noştri, dacii.

Felul în care îşi împletesc femeile părul (buclele de pe frunte şi tâmple) şi forma propriu zisă a costumului, se aseamănă foarte mult cu costumele femeilor dace de pe Columna lui Traian.

Portul popular femeiesc - este format din cămaşa propriu-zisă, cârpă şi cojoc.

Pe cămaşă (pieptar, mâneci şi poale) se cos diferite motive (cocii, cu pui, bogienele) pe pânza de cânepă sau bumbac mai nou, operaţiune (cusutul) ce durează aproximativ patru luni.

Partea de jos a cămăşii este acoperită de cătrânţă-realizată din lână țesută fin, mătase si borangic-iar partea din spate de opregul este realizat din țesătură fină de lână. Se leagă la brâu cu brăcire sau brâu în bâte –realizat printr-o tehnică de împletire străveche, sinonimă, după modul de realizare, cu brâiele descoperite în mormintele egiptene şi tot la brâu se pun diverse podoabe.

Cojocul ce se poartă pe spate este una din piesele cel mai greu de realizat, o broderie -operă de artă şi din acest motiv este foarte, foarte greu de găsit cineva care să realizeze aşa ceva în zilele noastre.

Din păcate secretele realizării unui astfel de costum mai sunt cunoscute de foarte puține pădurence, majoritatea aflate la vârsta senectuţii. Pe lângă cusutul propriu-zis care, aşa cum spuneam, necesită ceva timp, un alt secret este coaserea costumului, adică coaserea poalelor de brâu, operaţiune de unde vor rezulta pliurile poalelor.

Culorile cămăşilor şi modelele lor urmăresc viaţa omului de la tinereţe la bătrâneţe.

Pentru costumele fetelor tinere, nemăritate sunt folosite culori vii şi intense exprimând spiritul tinereţii, predomină nuanţele vii de roşu, iar baticul are motive florale şi viu colorate.

După căsătorie femeile vor îmbrăca costume în culori puţin mai pale, cu motive geometrice care inspiră echilibrul şi unitatea care trebuie să fie reperele familiei. Baticul va fi întotdeauna alb imaculat.

La bătrâneţe, culorile vor fi întotdeauna închise, cu nuanţe predominante de negru, iar motivele de pe piept şi mâneci sunt simple.

Portul popular bărbătesc- mult mai simplu, este format din cămaşa propriu-zisă, lungă până la genunchi, izmene şi laibăr sau şubă. Şi în acest costum sunt prezente, în număr mult mai mic, câteva cusături specifice zonei.

Unele dintre renumitele lucrări de tapiţerie (mai ales în Franţa unde au fost şi premiate) ale Lenei Constante, au fost realizate cu materiale (cămăşi populare pădureneşti) furnizate de către o persoană foarte apropiată şi tare dragă mie. De altfel Lena Constante şi soţul ei, Harry Brauner, au fost fascinaţi de portul popular şi de tradiţiile zonei, vizitând şi studiind zona pe parcursul mai multor ani.

Câteva obiceiuri pădureneşti

Există foarte multe obiceiuri specific româneşti care semnifică marile sărbători ale anului sau evenimente din viaţa omului, distinctive pentru acest ţinut fiind dansurile şi alte câteva evenimente anuale. În continuare o să trec câteva în revistă.

Pădurenii sunt mari amatori de dans şi nu pierd nici un moment de a se distra în acest fel.

Brâul pădurenesc (ascultă-l!) – cel mai cunoscut dans pădurenesc în care alternanţa cerc-spirală se pare că are ceva elemente mistice. Alte dansuri caracteristice zonei fiind ardeleana, spic de grâu şi jocul de doi.

Cântecul Bradului –impresionant cântec funebru interpretat de un grup de femei, cu o rezonanţă a vocilor foarte puternică, se cânta la morţii tineri şi este însoţit de un brad falnic tăiat, se cânta atât la casa mortului cât şi pe tot drumul până la cimitir.

Cateva obiective de vizitat:

Dovezi ale locuirii acestor meleaguri datează din epoca bronzului timpurie, cultura Starcevo-Criş, vase ceramice şi alte obiecte şi unelte au fost descoperite în Peştera Cauce şi Pestera Mare din Cerişor. Primele dovezi ale prelucrării fierului descoperite in zonă datează din vremea dacilor.

- O placuţă cu inscripţia „natus ibi ubi ferrum nascitur” (născut acolo unde se naşte fierul), cuprinsă în Corpus Inscriptiorum Latinorum, a fost descoperită la Ghelari. Localitatea este atestată din anii 213-215 d H. Cuptorul de la Ghelari aflat la Muzeul Ştiinţei din Londra despre care am scris şi aici a fost descoperit la 1895 şi este cel mai vechi cuptor de topire a fierului, descoperit în această parte a Europei. Combinatul Siderurgic de la Hunedoara a fost construit datorită proximităţii zăcămintelor de minereu de fier exploatate la Teliuc şi Ghelari.

- Furnalul de la Govăjdia pe faţada caruia este amplasată o placă cu inscriptia „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810” (construit la comanda împăratului Francisc în August 1810) a furnizat împreună cu furnalul din Reşita o parte a fontei din care este construit Turnul Eiffel, lucru menţionat de o placuţă poziţionată pe un “picior”al turnului. Actualmente se află în stare avansată de degradare, dar există un proiect de reabilitare care va demara în perioada următoare. A fost precedat de Furnalul înalt de la Topliţa care a fost construit începând cu anul 1754, dar care a fost distrus în totalitate.

- Mocăniţa Hunedoara numită şi Calea ferată ardeleană. Construcţia liniei a fost începută în 1859 având câteva soluţii tehnice inedite pentru acele timpuri, cum ar fi primul pod în curbă din ţară. Acum, din păcate este dezafectată, mai exista doar terasamentul, cele două tunele, podul mare şi podul în curbă. Exista un proiect în faza de elaborare a studiului de fezabilitate pentru reabilitarea acestei căi ferate.

- Satul de marmură Alun – drumul din sat este pavat cu marmură, tot aici există o unică şi frumoasă biserică (acum se pare că este mănăstire) la construcţia căreia a fost folosită doar marmura.

- Biserica din Ghelari - Catedrala Pădurenilor - ridicată în 34 de ani prin strădania preotului Nerva Florea-pe care, copil fiind, am avut marea bucurie de a-l cunoaşte.

Mareaţă şi cu o arhitectură unică, biserica se distinge prin tehnica folosită la picturi – buon fresco, tehnică folosită în perioada renaşterii italiene - şi prin senzaţia pe care ţi-o dau sfinţii pictaţi, care te “urmăresc” cu privirea.

Biserica de lemn din Vălari - Misterioasă şi unică în ţară datorită modului original de construcţie, are o vechime de peste 500 de ani.

Lacul Cinciş - a cărui denumire vine de la satul cu acelaşi nume, întemeiat de Cinci Insi, bravi luptători în oastea lui Iancu de Hunedoara, pentru construcţia căruia au fost strămutate trei sate. Lacrimile celor 150 de familii de strămutați au fost tributul peisajelor feerice ce ţi se arată când ajungi aici.

- Tezaurul dacic de argint de la Cerbăl –un tezaur foarte bogat, după unele voci autorizate, similar ca şi complexitate Tezaurului de la Pietroasa, aflat actualmente în custodia Muzeul Naţional Maghiar (Magyar Nemzati Muzeum).

Biserici vechi de lemn se mai găsesc şi în localităţile Ruda, Feregi, Poieniţa Tomii, Runcu Mare, Socet şi Merişoru de Munte.

Vizitaţi Ţinutului Pădurenilor pentru a vedea portul pădurenesc, din păcate rar veţi mai întâlni în zile obişnuite locuitori îmbrăcaţi în acest port, însă în zile de sărbătoare sau la nedei (sărbătoarea satului) veţi putea vedea admira aceste comori-straiele pădureneşti. Una din ocaziile la care puteţi admira portul popular şi vedea o parte din obiceiurile acestor locuri este Festivalul Pădurenilor, manifestare iniţiată de către Drăgan Muntean, eveniment care are loc în luna august a fiecărui an. In satul Poieniţa Voinii, in casa natala a lui Drăgan Muntean, există un muzeu unde puteți vedea expuse costume şi alte obiecte pădureneşti.

Vizitaţi Ţinutul Pădurenilor pentru a vedea expresia spiritului pur românesc la el acasă şi pentru a vedea un costum popular – adevărată operă de artă tradiţională - ce ne duce parcă în vechea Dacie.

Pentru a vizita acest ţinut vă puteţi caza în Hunedoara, pe malul lacului Cinciş, unde găsiți mai multe cabane şi pensiuni sau în Ghelari unde de asemenea găsiţi pensiuni.

Din fericire există câţiva localnici inimoşi care timid şi cu paşi mici au diverse iniţiative/proiecte demarate cu scopul de a păstra această comoară şi a o transmite generaţiilor viitoare.

Mă opresc aici cu speranţa că spiritul acestui ţinut şi mai ales obiceiurile extraordinare, autentic româneşti, nu vor dispărea în această horă a globalizării din timpurile nostre, pentru că nu văd alt rău mai mare care i s-ar putea întâmpla unei naţii decât să-şi piardă identitatea.

---

VIZUALIZĂRI: 14185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI