ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.12.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 10 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Ioli Village, un aparthotel nici mai bun, nici mai rău decât altele

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

În timp ce „răsfoiam” paginile marelui volum “AmFostAcolo”, am remarcat că Peninsula Halkidiki, ca parte de seamă a Greciei mult iubită de turiştii români, este foarte bine reprezentată pe site şi foarte bine structurară. Aceasta, datorită bogăţiei, la propriu şi la figurat, informaţiilor aduse de cei care au trecut pe-acolo, nu puţini la număr.

Amintindu-mi că în septembrie 2012 şi eu AmFostAcolo petrecându-mi cea de-a doua vacanţă a acelui an (după Side, Turcia, în iunie — vezi impresii), am fost curioasă să văd exact ce s-a scris despre satul Pefkochori, braţul Kassandra, şi, mai exact, despre Iolli Village, locul în care am fost cazaţi, eu şi soţul meu, cele 10 zile cât am stat în Halkidiki.

Am găsit secţiunea Pefkochori şi “înăuntrul” ei patru review-uri cu privire la acest hotel, însă, neexistând nicio fotografie postată, m-am gândit că ar putea fi util pentru turişti “să vadă” şi să aleagă în cunoştinţă de cauză.

Este bine de precizat că există două hoteluri cu acelaşi nume “Ioli Village”care au proprietar comun, însă sunt situate în două localităţi diferite: unul de trei stele în staţiunea Pefkochori din sud-estul braţului Kassandra, iar celălalt, de două stele şi ceva mai mic, în satul Skala Fourkas din vestul braţului Kassandra. La vremea respectivă, am oscilat între cele două, alegând, în cele din urmă, Pefkochori, mai mult din considerentul că acesta părea mult mai animat decât Skala Fourkas.

Nu m-am înşelat asupra acestui lucru, dar m-am înşelat crezând că proporţia turiştilor români în zona este covârşitoare pentru că la faţa locului am rămas uimită să constat că sârbii ne întreceau cu mult ca număr şi ca valoare a consumaţiei turistice.

Dar, să ne întoarcem la Iolli Village! Acesta este un complex ce datează de prin anii '70, de când turismul de masă a pătruns şi s-a dezvoltat în Halkidiki. Mărturie stau palmierii care “trădează” vechimea acestuia prin dimensiunile lor impresionante. Complexul este de tip sat cu apartamente şi camere de hotel (116 cu totul) dispuse în mai multe clădiri, înalte, nu mai mult de două etaje, cu poteci pavate cu piatră, grădini, fântâni arteziene, recepţie separată, restaurant, bar, piscină, două intrări care ne-au permis accesul în complex pe uşa “din spate”, fără a mai trece pe la recepţie, decât la plecare. Ca şi Pefkochori, şi Iolli Village, era destul de aglomerat, toate “blocurile” complexului erau ocupate, aleile erau frumos amenajate, din loc, în loc, fântâni arteziene, troiţe, iar distanţa până la plajă era de cam 300 m.

Primul punct în minus a fost, chiar din primul moment, lipsa locurilor de parcare, fiind nevoiţi să parcăm mereu în altă parte, pe stradă, de regulă, în faţa hotelului. În fiecare zi când plecam ne întrebam ce loc vom mai găsi la întoarcere, dacă vom mai găsi. Într-una din zile, chiar sub nişte smochini cu ramuri bogate, aşa încât am zgâriat-o, atunci ne-am lămurit de ce rămăsese locul neocupat.

Încă de la început ne-au împărţit la recepţie nişte brăţări asemănătoare celor de la all-inclusive spunându-ne că pe baza lor vom obţine reduceri la piscina şi la magazinul complexului (aşadar exista un market al complexului), care era şi acesta destul de mare şi scump, aşa încât chiar aplicând reducerea, mărfurile tot erau mai scumpe decât la alte magazine.

La piscină nu am ajuns, spre ruşinea noastră, până la sfârşitul sejurului pentru că, o dată, nu face parte din “obiectivele turistice” care ne suscită interesul mie şi soţului meu, şi a doua oară că era cumva “ruptă” de complex, aşezată undeva în spate, mai greu de ajuns la ea, aşa că brăţările s-au dovedit a fi complet inutile.

Primul punct în plus l-a constituit dimensiunea deloc de neglijat a apartamentului pe care l-am primit. A fost şi a rămas cel mai generos loc de cazare pe care l-am avut în Grecia.

La intrarea în apartament, holul micuţ făcea trecerea către, în dreapta, dormitor, în faţă, spre baie şi în stânga, către camera de zi. Dormitorul se prezenta spaţios, cu două paturi aşezate ca şi un pat dublu în mijlocul camerei, şifonier, mai mult decât încăpător, noptiere la fiecare capăt de pat, o toaletă elegantă, un cuier mare după uşa.

Din dormitor care avea vedere în exteriorul complexului, aveam ieşire într-un balcon suficient de mare, amenajat pentru a întinde la uscat prosoapele sau alte rufe. Protecţia faţă de insecte era asigurată de plasele aşezate la uşa şi fereastra către balcon.

Baia, în care accesul se făcea din hol drept în faţă, spaţioasă, era curată, întrucât curăţenia era asigurată zilnic în tot complexul, cred, sau cel puţin în clădirea noastră aşa se proceda. Aceasta era prevăzută cu duş fără cabină, dar cu o perdea “reuşită” care nu lăsa apa să inunde pardoseala. Prosoapele se schimbau la două zile, iar lenjeria la trei zile, consumabilele se asigurau pe măsură ce se epuizau: hârtie igienică, săpun, şampon. N-am avut nicidecum probleme cu apa caldă, nu s-a întâmplat să constat că lipseşte sau este aproape rece, aşa cum am citit că ar fi păţit alţi turişti.

În fine, din hol, în stânga se intra în camera de zi, foarte mare, organizată pe jumătate ca şi chicinetă împreună cu loc de luat masa, iar în jumătatea cealaltă ca dormitor cu încă două paturi de câte o persoană, lucru ce m-a dus cu gândul că apartamentul în cauză era destinat cazării a patru persoane, de unde şi largheţea spaţiilor întâlnite.

Camera de zi avea ieşire la un balcon cu vedere în interiorul complexului, balconul era impresionant ca dimensiune, amenajat cu masă şi scaune, aşa încât, deşi era loc berechet în bucătărie, era foarte plăcut să mâncăm în balcon, dar mai ales să ne savurăm cafeaua de dimineaţă, şi nu numai, când soarele nu ne putea deranja, câtă vreme umbra era de partea noastră.

Chicineta dispunea de toate facilităţile necesare: veselă destul de variată şi în număr suficient, vase de gătit de tot felul, tacâmuri, plită de gătit, hotă, frigider încăpător şi se întindea pe un întreg perete mobilat pe măsură. Din dotare mai făceau parte detergent de vase şi prosoape de bucătărie, nemaipunând la socoteală feţele de masă care erau schimbate la 2-3 zile, parte din curăţenia complexului.

Al doilea punct în minus l-a constituit lipsa televizorului de care mi-am dat seama, încă, de acasă, de când am făcut rezervarea, ba chiar am scris un mesaj pe adresa de mail a hotelului să mă conving că am sesizat bine şi la care mi s-a răspuns că doar câteva camere dispun de televizor, nu şi a noastră, din păcate, dar ar putea la un preţ suplimentar. Ne-am gândit că, deşi ar fi fost util şi plăcut să ne clătim din când în când ochii, să renunţăm la televizor “înarmandu-ne” cu un aparat de radio la care să ascultăm muzica grecească, atât de dragă. Practic ne rămânea atât de puţin timp de petrecut în cameră, încât nu ar fi meritat închirierea suplimentară a unui televizor, doar de dragul de a-l avea şi de a-l privi sporadic dimineaţa, iar seara de a-l folosi pe post de somnifer.

Al doilea punct în plus l-a reprezentat poziţia, relativ, centrală a complexului, ceea ce ne-a conferit uşurinţă în mişcare, mai ales, seara la ieşirile “în oraş”, dar şi în rest.

Deşi aspectul general al complexului era de “vechi”, totul era îngrijit, curat, din acest punct de vedere neputând exista nici un reproş.

Sincer, recomand locul acesta şi altor turişti care doresc să-şi petreacă vacanţă în sistem self-catering, nelegându-se, în nici un fel, de masă, fiind proprii lor organizatori.

Am văzut că în complex se practică şi sistem de luat masa în demipensiune sau numai mic dejun, însă noi am renunţat demult la genul acesta de masă în favoarea frecventării tavernelor, aşa de populare şi iubite în Grecia în ele sălăşuind, practic, spiritul Greciei!


[fb]
---
Trimis de irinad in 08.12.14 07:01:25
Validat / Publicat: 08.12.14 09:28:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cladire din complexul Ioli Village
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmaster23
[08.12.14 07:15:40]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

webmaster26
[08.12.14 07:57:41]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

irinadAUTOR REVIEW
[08.12.14 11:26:12]
»

@webmaster23: Este f. potrivit videoclipul, multumesc!

irinadAUTOR REVIEW
[08.12.14 11:33:27]
»

@webmaster26: Este OK pozitia, scuze pt. intarzierea raspunsului, dar am plecat la serviciu si n-am mai deschis internetul!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
irinad
Alte impresii din această RUBRICĂIoli Village:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.57346105575562 sec
    ecranul dvs: 1 x 1