Atena, visul unui copil devine realitate (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

"The word heroism I am afraid does not render the least of those acts of self-sacrifice of the Greeks, which were the defining factor in the victorious outcome of the common struggle of the nations, during WWII, for the human freedom and dignity. If it were not for the bravery of the Greeks and their courage, the outcome of WWII would be undetermined […] Until now we used to say that the Greeks fight like heroes. Now we shall say: The heroes fight like Greeks. "

Winston Churchill

Un loc de o deosebita insemnatate pentru greci se afla in partea de nord-est a Acropolei, unde se inalta steagul alb-albastru al Greciei. Pentru a intelege mai bine sensul existentei lui acolo, trebuie sa ne intoarcem putin in timpul celui De-al doilea razboi mondial si sa ne amintim pozitia strategica a Greciei. Atunci, cu toate incercarile premierului elen Metaxas de a pastra tara in neutralitate, in ciuda provocarilor repetate ale Italiei fasciste, pe data de 28 octombrie 1940 Mussolini ii trimite un ultimatum premierului. Respingerea lui (gestul lui Metaxas este sarbatorit de greci sub numele de ziua Ohi sau ziua marelui Nu) marcheaza intrarea Greciei in razboi, de partea aliatilor. Eroismul de care a dat dovada armata greaca a fost recunoscut si apreciat de toate figurile reprezentative ale vremii. O armata slab dotata militar, cu arme aduse de pe campul de lupta din nordul Africii, insa puternic animata de dorinta de pastrare a libertatii reuseste sa tina piept adversarilor timp de 219 zile, mult mai mult decat alte natiuni mai puternic militarizate, insa in ciuda eforturilor depuse de greci, in dimineata de 27 aprilie 1941 armatele italiene si germane ajung in Atena. Imediat ce intra in oras, soldatii urca pe Acropole cu svastika nazista, pentru a o inalta in locul steagului Greciei. Legenda spune ca in acea zi era de garda evzonul Konstantinos Koukidis care, refuzand sa le inmaneze invadatorilor steagul, se infasoara cu el si se arunca in gol de pe stancile Acropolei. Nu se stie daca acest lucru s-a intamplat in realitate, datele istorice nu i-au putut dovedi veridicitatea, cu toate astea pe Acropole este amplasata o placa in memoria tanarului soldat. Este recunoscut insa din puct de vedere istoric un alt eveniment, petrecut in noaptea de 30 mai 1941, cand doi tineri studenti de 19 ani, Apostolakis Santas si Monolis Glezos se strecoara pe Acropole inseland vigilenta soldatolor nazisti, fura svastika de pe stalp si o arunca in prapastia din partea de nord a Acropolei, unde se afla si acum, eveniment soldat cu executarea celor 20 de soldati germani de garda pe Acropole in acea noapte. Gestul simbolic de inlaturare a steagului nazist, insa de o insemnatate morala extraordinara serveste ca inspiratie pentru toate popoarele lumii, implicate sau inca neimplicate in razboi si declanseaza un val de miscari de rezistenta pe tot teritoriul Greciei.

Desi descrierea Acropolei trebuia probabil s-o incep cu cel mai grandios sanctuar dedicat Atenei, practic lucrarea de sinteza a unei natiuni milenare, Parthenonul, am hotarat sa-l prezint la final. Dar nu am facut asta intamplator, ci pentru ca odata ajunsi in zona steagului, ni se ofera si cea mai frumoasa panorama asupra templului, fiind singurul unghi din care frumusetea si eleganta nu ii este diminuata de vesnicele macarale si schele ce-i imbraca fatadele, de zeci de ani si pentru inca alte cateva zeci de-acum inainte, fiind parte a unui amplu proces de reconstructie. Dar rezultatele se observa din ce in ce mai mult si, cel putin privite prin ochii unui profan, par de o calitate desavarsita, asa ca nu-mi ramane decat sa sper ca voi mai avea atunci sansa sa ajung acolo si sa vad Parthenonul intr-o forma mult mai apropiata de cea originala. Cu nu foarte mult timp in urma accesul in Parthenon era permis, te puteai plimba in voie printre coloane si le puteai atinge, dar acest lucru nu mai este posibil in zilele noastre, si asa si trebuie sa fie, oricum toti pleaca de pe Acropole cu cate-o pietricica mai mica sau mai mare, si cum fluxul de turisti e in continua crestere, ne putem usor imagina ce consecinte ar fi fost pe o perioada mai lunga de timp. Despre Parthenon s-au scris atatea lucruri incat nu-mi vine sa le mai repet, pentru mine doar sa ma aflu la cativa metri de el a fost ceva magic, nu pot descrie in cuvinte ce senzatie minunata am trait. Dar acestea sunt detalii subiective, fiecare intelege si simte atfel toate aceste lucruri, in functie de cat de pasionat este, astfel ca ceea ce mie imi poate parea coplesitor, pentru altii nu inseamna neaparat mare lucru.

Mai deosebite in legatura cu acest templu fata de altele din aceeasi perioada sunt detaliile legate felul in care arhitectii au stiut sa contracareze cu succes iluziile optice care apar la acest tip de forme geometrice simple ce stau la baza arhitecturii templului. Doar printr-o extraordinara intelegere a perceptiei viziuale au reusit sa creeze senzatia unei constructii zvelte si delicate, cu linii perfect drepte, desi nici una din liniile pe care noi le vedem drepte, nu sunt in realitate asa. Toate aceste artificii vizuale sau contraperspective pot fi observate mai ales din spate, de unde va spuneam ca aveti cea mai curata panorama asupra templului. Eu am avut norocul sa dau peste aceste informatii cu foarte putin timp inainte de a ajunge acolo, si intr-adevar atat de bine sunt mascate incat nu as fi putut sa le observ daca nu le-as fi cunoscut dinainte. Ele se refera in primul rand la coloane. In mod normal, o coloana perfect verticala privita de la distanta da senzatia ca e mai subtire la mijloc, insa aceasta iluzie de concavitate sau curbura spre interior a fost compensata cu o usoara bombare in forma de butoi, astfel ca rezultatul obtinut creeaza impresia unor coloane perfect drepte, desi in realitate nu este asa. Apoi, coloanele din colturile Parthenonului in spatele carora se vede cerul luminos, pentru a nu parea mai subtiri si mai distantate de celelalte, au fost facute cu 6 cm mai groase in diametru si cu 25 cm mai apropiate de cele alaturate, astfel ca avem impresia ca toate coloanele sunt identice ca si grosime si egal distantate. Asta pentru ca, in mod normal, cele care sunt dispuse pe un fundal mai luminos par mai mici. Si nu in ultimul rand, podeaua templului a fost usor arcuita in sus pentru a nu da impresia ca cedeaza sub greutatea coloanelor, noua ni se pare insa perfect drepata.

Parthenonul a trecut si el, ca toate celelalte edificii ale Acropolei, prin multe dezastre de-a lungul istoriei, cea mai mare fiind aceea din timpul stapanirii otomane, cand a fost folosit ca depozit de munitie si a explodat in timpul asedierii Atenei de catre venetiei. Atunci au cazut un numar mare de coloane, zidurile si acoperisul templului, iar 300 de oameni au fost ucisi de explozie. Cea mai recenta mutilare a Parthenonului, care constituie si in acest moment subiect de disputa intre statul grec si cel britanic, s-a produs in sec. 19 cand Lordul Elgin a sustras o mare parte din frizele, sculpturile si metopele care impodobeau templul si le-a vandut Muzeului Britanic. Dupa cum spuneam in articolul anterior, in Noul Muzeu al Acropolei a fost creat un loc special pentru acestea, pentru a pune o presiune mai mare pe guvernul britanic. Ca o curiozitate, un sondaj recent al publicatiei The Guardian, evidentiaza o cerere uriasa a populatiei britanice pentru returnarea marmurelor Elgin, asa ca poate, candva, intr-un viitor nu foarte indepartat, cei 80 de metri de frize detinute de British Museum se vor reuni pentru a completa cei 50 de metri care se afla in Noul Muzeu Acropole.

Parasind Parthenonul, ne-am oprit pret de cateva minute in fata Arcului lui Hadrian, aflat la distanta de cateva minute de mers pe jos de Acropole, iar langa arc, am putut, din pacate, privi doar prin gard catre Templul lui Zeus Olimpianul, deja inchis la ora la care am ajuns noi la el. Este cel mai mare templu de pe teritoriul Greciei si primul care a folosit ordinul corintic pentru decorarea coloanelor, insa si-a pastrat maretia doar o scurta perioada de timp, pana cand imparatul bizantin Teodosie al 2-lea a interzis cultul zeilor si a a incurajat populatia sa foloseasca marmura templului pentru constructii de biserici si diverse cladiri. Constructia sa a inceput in 530 i. Hr. si a fost finalizata de catre imparatul Adrian, in 129 d. Hr. Este si el inclus intr-un proces de restaurare si poate fi vizitat in pretul biletului combinat.

Era deja trecut bine de ora 19:00, ora la care se inchid mai toate obiectivele turistice din Atena, noi eram extrem de obositi dupa o zi plina de emotii si o gramada de cunostinte noi, peste care s-a suprapus si epuizarea fizica pusa mai mult pe seama caldurii ucigatoare, asa ca am hotarat sa ne intoarcem la hotel, cu una din ultimele curse ale autobuzului turistic, sa ne odihnim si sa ne incarcam bateriile pentru ziua urmatoare, o zi care se anunta la fel de palpitanta si aducatoare de noutati, cu multi, multi kilometri strabatuti de-a lungul si de-a latul orasului, si pe jos, si cu autobuzul si cu modernul metrou al Atenei.

Ziua a doua a fost rezervata Rutei Albastre a autobuzului turistic, asa ca ne-am indreptat spre portul Piraeus, cel mai mare port de pasageri la Mediterana, un port atat de drag mie prin prisma nostalgiei pe care mi-o trezeste simpla mentionare a lui. Piraeus este rampa de lansare pentru sutele de insule ale Greciei si inevitabil imi vin in gand superbele Ciclade. Ce se poate vedea in aici? Poarta Leilor, aflata in cel mai indepartat punct al rutei autobuzului, Muzeul de Arheologie si Planetariumul pentru care din pacate nu am reusit sa ne facem timp, superba biserica Agios Nikolaos situata chiar langa statia terminala a Liniei Albastre, porturile Marina Zea si Microlimano si plaja Votsalakia, careia initial nu i-am dat atentie, insa care ne-a suras din ce in ce mai mult spre orele dupa-amiezii, din cauza aceleiasi calduri nimicitoare. Cel mai mult mi-a placut zona portului Microlimano, plina cu taverne ce servesc mancare cu specific pescaresc, aliniate intr-un cadru deosebit, pe malul apei, langa sute de mici ambarcatiuni leganandu-se usor la cativa metri distanta. Faptul ca am fost invitati in bucatarie sa ne alegem personal pestii ce ne pareau mai apetisanti, prospetimea mancarii, atmosfera placuta si sunetul valurilor spargandu-se de maluri, plus o gustoasa prajitura de ciocolata din partea casei, acompaniate de zambetul si atentia permanenta a bucatarului sef si a patronului localului au facut ca experienta sa merite din plin. Asa ca daca ar trebui sa ma hotarasc asupra unui singur obiectiv din Piraeus pe care sa-l recomand prietenilor, ar fi cu siguranta fermecatorul Microlimano.

Spre seara ne-am urcat in autobuz si ne-am indreptat spre Piata Syntagma, de unde am luat-o la pas spre dealul Likavittos, un apus vazut de aici este una din experientele memorabile pe care e musai sa vi le oferiti daca ajungeti in Atena. Drumul spre poalele dealului trece prin stanga cladirii Parlamentului, prin selectul cartier Kolonaki, cu vile frumoase care gazduiesc o parte a ambasadelor, pensiuni, hoteluri luxoase, terase si cafenele in care seara nu poti arunca un ac. Aveti doua variante pentru a ajunge in varful dealului - cu funicularul sau pe jos, pe o poteca ce serpuieste printre pini si arbusti. Noi am ales varianta cea mai usoara si in cateva minute eram deja sus, insa daca nu am fi fost intr-atat de obositi incat abia ne mai trageam picioarele dupa noi, am fi ales-o cu certitudine pe cea de-a doua, mult mai ofertanta din punct de vedere a peisajului asupra orasului, care se dezvaluie treptat in fata ochilor. In varful dealului veti gasi micuta capela alba Agios Georgios si restaurantul Orizontes, unul din cele mai celebre restaurante ale Atenei. Preturile sunt destul de piperate, insa amplasarea e spectaculoasa si servirea ireprosabila. Codul de tinuta acceptat este smart cassual, dar noi eram destul de lejer imbracati fiind pe drum toata ziua si nimeni nu a avut vreo obiectie, din contra, au fost foarte politicosi si binevoitori. Restaurantul este stucturat pe doua parti, o parte unde se servesc doar sucuri si prajituri, si cealalta unde puteti lua masa. La intrare veti fi intampinati de un reprezentant al restaurantului, imbracat impecabil, care va indruma in functie de ce doriti sa consumati.

La ora apusului locul devine destul de aglomerat, mai ales in zona terasata din fata capelei, care ofera o panorama superba asupra Acropolei, asa ca e o adevarata provocare sa gasiti un loc propice pentru poze.

Era deja tarziu cand am coborat de pe Likavittos, ultimul autobuz turistic plecase demult, asa ca am profitat de ocazie si-am incercat si metroul Atenei. Si bine am facut. Statia de metrou din Piata Syntagma e cea mai deosebita statie de metrou dintre toate pe care le-am vazut pana acum. Motivul? In timp ce se faceau sapaturi pentru extinderea metroului, au fost descoperite o multime de obiecte antice, iar solutia preferata a fost conservarea lor cat mai aproape de locul in care au fost gasite, asa ca acum sunt expuse peste tot in incinta statiei, in spatele unor pereti de sticla, frumos evidentiate si iluminate artistic. Efectul vizual este spectaculos, e ca si cum te-ai plimba printr-un muzeu de arheologie in asteptarea metroului.

Toate acestea, la care se adauga Templul lui Poseidon de la Cap Sounio, Porto Rafti si toata zona de coasta a Atticii (voi incerca sa vorbesc si despre ele intr-un articol separat pentru ca am vazut ca sunt tratate la rubrici diferite aici pe site) sunt obiectivele pe care am reusit sa le vedem cu ocazia concediului de anul trecut.

Cum mi s-a parut Atena in vara lui 2013? Frumoasa si neasteptat de curata, desi multi nu sunt poate de aceeasi parere, eu am vazut in ea frumusete, grija pentru detalii, naturalete, simplitate si multa voie buna. E evidenta criza care si-a facut simtita prezenta in unele zone mai mult ca in altele, de exemplu in zona Omonia, unde am fost noi cazati, sunt o multime de magazine inchise si chiar cladiri de birouri care par parasite. Insa oamenii nu si-au pierdut veselia si in ciuda dificultatilor, isi duc traiul in aceeasi nota de buna dispozitie si atitudine contemplativa caracteristica grecilor, tavernele sunt mereu pline si cel putin jumatate din clienti sunt de-ai locului, chiar am fost atenta la aspectul asta. Un lucru mi-a placut insa enorm la ei, modul in care au inteles ei sa se deplaseze eficient, intr-un trafic uneori aglomerat, intr-un oras cu multe strazi inguste si intortocheate, in care parcarea este adesea o provocare. Mii de scutere si motociclete, la fiecare intersectie se strang cu zecile, frumos aliniate in fata masinilor asteptand fractiunea de secunda in care se schimba culoarea ca sa demareze in tromba. La ei sa circuli cu scuterul nu e o rusine, iar motocicleta este o modalitate de-ti face treaba, nu un moft si un mijloc de agatat sau de-a face spectacol pe sosea. Iar in ceea ce priveste masinile, cele mai mari si mai frumoase ghiciti care sunt? Taxiurile, numai masini scumpe si ingrijite, in nota discordanta cu aspectul general al masinilor in Grecia, pentru ca grecii au inteles ca daca ei nu pun pret pe aspectul masinilor, poate pe clienti ii intereseaza si vor sa fie transportati in conditii mai mult decat decente, cu clima pornita si nu cu geamurile deschise de simti ca-ti iei zborul si dupa 10 minute cobori cu dureri de cap, dar in fine... In rest masinute de oras, unele mai ingrijite, altele indoile, julite sau cu cate-o semnalizare sparta, e clar ca grecii nu se sinchisesc si au aceeasi atitudine relaxata si in ceea ce priveste proprietatea lor personala. Dar ce sa vezi, nimanui nu-i e rusine sa umble cu masini mici, si cu siguranta nimeni nu crede ca daca ti-ai luat masina mica e clar ca ai facut-o pentru ca nu ai avut bani de una mai mare. Asa ca, desi Atena adaposteste aproape jumatate din populatia Greciei, impreuna cu portul Piraeus, nu mi s-a parut atat de aglomerata pe cat ma asteptam. De fapt, nu am prins nici un ambuteiaj. Si nici nu am auzit claxoane intimidatoare si badarane, ci scurte, de atentionare, am inceput la un moment dat sa cred ca e un mod de-al lor de a se saluta. Concluzia a fost ca urmatoarea vizita in Atena trebuie facuta cu motocicleta, ca sa ne integram mai bine in peisajul citadin. Mai ramasesera inca multe de facut si de descoperit, Plaka, Anafiotika, Stadionul Antic, Gradinile Nationale si multe altele, iar dorul nu a intarziat sa apara, odata cu apropierea verii. Asa ca anul acesta ne-am intalnit din nou cu Atena, cu acelasi entuziasm, insa de data asta pe 2 roti, ca niste adevarati atenieni :).

---

VIZUALIZĂRI: 2291 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI