GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nici vorba de 5 stele
Impresiile mele despre acest hotel sau sejur petrecut acolo sunt personale si vazute din punctul meu de vedere. Hotelul este dragut la prima vedere dar nu se compara cu un hotel adevarat de 5 stele.
In primul rand vreau sa zic ca nu are legatura cu lantul Hilton, in al doilea rand hotelul merita cu indulgenta 3 stele (desi daca nu ar avea aer conditionat, l-as trece la 2). am fost cazati la primul etaj si am avut camera cu vedere la mare.
Camerele sunt spatioase cu gresie pe jos, terase mari, parurile foarte confortabile, baia destul de mare (dusul este pe gresie, nu are cadita, deci dus faci cu slapii in picioare). mobilier comun (cum este si la un hotel de 2 stele) draperii imbacsite si gaurite, geamuri murdare, un fotoliu care trebuie acoperit cu ceva ca sa te poti aseza pe el. Curatenia in camera se facea aproape zilnic (daca vedeai doamna care se ocupa de curatenie si o rugai, venea mai des), prosoapele nu le poti folosi la piscina lor din cadrul hotelului doar daca platesti un depozit pe care il primesti inapoi la plecare, si acestea se schimbau tot aproape zilnic desi din albe erau gri (noroc ca ne am dus de acasa).
Cea mai rea parte au fost angajatii hotelului care se purtau oribil cu toata lumea, indiferent ca erau romani, nemti, arabi etc. Cei de la bar te serveau doar daca le punei bacsis in cutiuta lor de pe bar (in fata mea unui neamt i sa zis in fata clar si raspicat de catre barman, daca doreste un pahar de vin, pe langa faptul ca pretul paharului era foarte mare, sa puna intai un bacsis in cutiuta), altfel ziceau ca nu nai au pahare curate (asta ma amuzat teribil, tineau paharele ascunse in masinile de spalat vase seara cand erau terasele hotelului pline ca sa te oblige sa pui acest bacsis). 1% din angajati vorbeau o alta limba pe langa cea bulgara, deci te intelegeai prin semne.
La masa mancarea groaznica, teribila (am mai fost la all inclusive, stiu ca e mancare de cantina dar aici au intrecut orice asteptare a mea) fara gust si foarte putin, insuficient. bauturile groaznice, sucurile parca erau lungite cu apa din mare, de asa zisele cockteiluri sa nu mai zic. piscinele mici, curate, sezlonguri insuficiente, gresia la fel si in jurul piscinelor era muradara, ciobita etc. Snack barul de la piscina era saracacios si la supra pret orice (aveau 2 sortimente de chipsuri si 2 sortimente de inghetata), care nu era tot timpul deschise, nu stiu cum isi faceau programul.
Serile de animatie aproape inexistente (in fiecare seara iesean in statiune si pe drum vedeam la hotelurile vecine cum fac animatia).
Destul de departe de plaja si de centrul statiunii. Foarte putine lucruri care sa te faca sa iti doresti o revenire in acest loc. Sper ca nu am uitat nimic. Cu siguranta nu am sa ma mai intorc acolo niciodata!
Trimis de Oana maria in 06.07.16 14:39:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de aur, tzarevo
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Oana maria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.27894500 N, 28.03805600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Oana maria: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 78&ridAnt=69941
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Vacanta relaxanta cu mici impedimente — scris în 17.08.22 de Crisslav* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Apollo spa resort ultra all inclusive Fostul Doubletree by Hiton — InFectie! Ocoliți cazarea aici — scris în 29.07.22 de ux126287 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2017 Sejur 4-11 iunie — scris în 16.06.17 de Eugen1984 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2017 Cea mai proasta organizare — scris în 16.06.17 de N.Live din PITESTI - nu recomandă
- Sep.2015 Mancarea a fost groaznica. — scris în 13.09.15 de Teodora95 din ALBA IULIA - nu recomandă
- Jul.2015 Asa si asa — scris în 05.08.15 de alinamaslina din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2015 Sejur allinclusiv modest — scris în 21.07.15 de ariploiesti din PLOIESTI - nu recomandă