ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 24 zile
colegi
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Sfaturi privind o calatorie reusita (de dorit) in China

TIPĂREȘTE

In urma cu ceva vreme @AZE mi-a apreciat un articol referitor la Shanghai (de fapt mi-a apreciat mai multe articole dar acesta mi-a dat ideea) spunand ca l-ar interesa pentru 2017 o excursie in China si m-am gandit la articolele mele despre China.

Pornind o cavalcada de articole despre China am tot strecurat diverse sfaturi, insa stau si ma gandesc ca poate cuiva ii va fi mai util sa le gaseasca “centralizate” si daca macar un singur lucru de aici va fi de folos cuiva nu voi putea decat sa ma declar multumita. Fara a ma declara o cunoscatoare a legilor, traditiilor etc acestea sunt doar experientele personale (usor imbunatatite cu unele lucruri citite).

Am fost in China in 2013 si 2014 in interes de serviciu, audit la furnizorii de materii prime pentru o companie farmaceutica si orasele strabatute in cei 2 ani (unele cu revenire, altele doar in trecere) au fost: Beijing, Jinan, Linyi, Weifang, Wuhan, Shijiazhuang, Hangzhou, Taizhou, Guangzhou, Jingdezhen, Nanchang, Yingtan, Qingyuan, Yichang, Qufu, Shanghai, Zibo (asa ca pentru unele dintre aceste orase va pot face recomandari de cazare).

Despre ce am vazut pe acolo am povestit in toate acele articole despre China (imi pare rau ca unele destinatii le-am mentionat foarte pe scurt) si am sa incep cum altfel decat cu viza.

Viza

Sa incepem cum se spune, cu inceputul, adica obtinerea vizei, formularul pentru viza poate fi completat intrand pe site-ul de mai jos unde fie il printati si completati cu pixul (incomod deoarece trebuie completat cu majuscule) fie completati on-line si printati.

chinaembassy.org.ro/rom/lsfw

chinaembassy.org.ro/rom/l ... fw/t1073841.htm - aici aveti formularul de viza precum si model de invitatie (cum eu am fost in interes de serviciu am depus o invitatie de la unul dintre partenerii vizitati semnata si stampilata, document in original)

Atentie formularul completat nu poate fi salvat l-ati printat si asta e, daca ati gresit o luati de la capat. In functie de ce va intereseaza completati daca doriti o singura intrare, doua intrari sau mai multe iar taxele sunt diferite. De asemenea daca din motive diverse ajungeti sa depuneti documentele necesare pentru viza tarziu pentru a o obtine in termenul normal puteti solicita in regim de urgenta.

Atrag atentia asupra studierii cat mai atente a documentelor necesare a fi depuse deorece am vazut cazuri in care plecau acasa pentru ca nu aveau toate documentele. Aici mai jos pagina cu documentele care se depun

chinaembassy.org.ro/rom/l ... fw/t1166337.htm

Asa cum am spus ma refer la situatia mea, care poate fi insa ajustata dupa nevoile fiecaruia. Noi am depus copii ale biletelor de avion precum si ale voucherelor de cazare, precum si o lista scrisa la calculator cu fiecare hotel in parte si noptile in care stateam acolo (mai usor de identificat pentru ei fiind cam 7-8 la prima deplasare si cam 10 la a doua).

Nu am avut nici o problema la depunerea actelor (la prima solicitare de viza din cate am inteles trebuie sa mergi personal insa nu sunt foarte sigura de asta deoarece pe formular este si o rubrica pentru situatia in care altcineva completeaza datele). Veti primi un bon cu care veti merge sa achitati taxa la o anume banca Unicredit Bank nu conteaza sucursala insa este una foarte aproape

Str. Ghetarilor, nr. 23-25, parter, sect. 1, aceasta strada fiind perpendiculara pe strada unde depuneti actele sau orice alta sucursala a acestei banci. Dupa care la data stabilita cu chitanta in mana veniti sa va ridicati pasaportul. De ridicat insa poate ridica pasaportul altcineva.

Mai fac o atentionare, programul de depunere/ ridicare a documentelor este strans (9.00-11.30) si daca aveti ghinion sa aveti in fata o persoana care depune multe pasapoarte e de rau. Oricum la intrare se permite accesul unui numar limitat de persoane.

Si inca o atentionare, ei recomanda sa depuneti documentele cam cu 5 saptamani inainte dar nu cu 3 luni mai devreme si mare atentia in preajma sarbatorii nationale care face ca pentru o saptamana (prima din octombrie) sa nu se lucreze.

Mergem mai departe, aveti viza, in sfarsit v-ati linistit, deci puteti pleca in China. Despre avion nu mai are rost sa comentez cine stie ce, depinde de ce noroc aveti, cu ce companie zburati, asa cum am spus in 2013 am mers cu Lufthansa si Air China la dus si cu Air China operata de Turkish Airlines la intoarcere adica la dus prin Munchen (lung rau) si la intoarcere prin Istanbul (mult mai ok, iar Turkish Airlines super, mi s-a parut cea mai ok companie, o recomand cu mare caldura)

in 2014 am zburat si la dus si la intors cu Aeroflot, cu escala la Moscova, ok ca si durata, in rest mici neajunsuri (la intoarcere cand a trebuit sa ne dam jos din avion la Moscova unde deja urcasem cu intarziere ca sa schimbam avionul acesta fiind defect iar eu mi-am pierdut ochelarii)

Despre avion vreau doar sa va recomand ca pe distante asa de lungi sa va asigurati o hidratare corespunzatoare, nu va fie jena sa cereti apa destul de des acesta este sfatul primit de la un medic pentru zborurile lungi.

Ca si comentariu Turkish Airlines – the BEST, au fost singurii care pe rutele lungi ne-au dat un mini set de voiaj care cuprindea papuci, si intr-un fel de portofel din fas: ciorapi, pasta si periuta de dinti, o crema de buze, dopuri de pus in urechi, pieptan si in plus pentru ca am circulat noaptea cate o sticla de 500 ml apa ca sa nu-i deranjam pe ceilalti.

Acum ce urmeaza, un formular (galben) pe care il veti primi sau nu in avion sa-l completati, in 2013 am primit in 2014 nu (probabil ca depinde de linie unii erau chinezi ceilalti rusi :) ). Acest formular il veti completa cu date privind calatoria, el are 2 parti, cea mare o veti preda la vama iar cea mica o veti pastra dvs si o veti inapoia la vama la parasirea tarii. Daca nu primiti acest formular in avion o sa gasiti sa completati pe holuri la vama (atentie formularul sa fie intreg ca am vazut destule care aveau doar o parte). Vama mi s-a parut ca a fost ok si de acolo, Doamne ajuta, in functie de situatie, daca va asteapta cineva cu placuta e ok (nici nu stiti ce mult imi doream sa fiu si eu asteptata asa la aeroport si la prima deplasare la Beijing chiar am fost asteptata de 2 persoane cu placuta, una urma sa ne preia pentru mai departe, iar alta de la agentia de turism, sa ne dea biletele de tren)

O scurta pauza, pentru o parte a traseului am luat biletele din tara si pentru ca de la aeroport mergeam la gara am fost asteptate la aeroport si am primit biletele de tren, in rest partea a doua a biletelor ne-a asteptat la hotel.

Valuta

Aici depinde de fiecare in parte, din diverse motive (poate chiar retinere) am preferat sa schimbam in aeroport, chiar daca stim cu totii ca nu este cel mai avantajos curs, insa cum singurele variante erau la aeroport sau la hotel unde nu poti sti sigur daca ai unde sa schimbi, am preferat la aeroport. Atentie! Se percepe o taxa de tranzactie de 60 RMB indifferent de suma schimbata, asa ca daca sunteti mai multi sau daca stiti aproximativ suma pe care doriti sa o schimbati nu schimbati cu taraita. Pe baza chitantei de schimb valutar la plecarea din tara puteti sa schimbati inapoi in valuta initiala dar nu mai mult de jumatate din suma schimbata initial.

Acum sa va dau si niste exemple (pe pielea noastra). Stiti foarte bine ca de obicei de la aeroport mergi direct la hotel, unde in momentul in care faceti cazarea nu cred ca este valabil pentru excursiile in grup, dar e bine de stiut) vi se solicita o suma de bani ca si garantie, suma cuprinsa intre 300 si 1000 RMB (deja 1000 RMB = 150 Euro) asa ca bine am facut ca am schimbat in aeroport insa ni s-a intamplat ca la unul dintre hoteluri sa nu avem suficienti bani cash, sa nu exista acolo nici schimb valutar, asa ca am dat cardul si mi i-a retinut de pe card iar la plecare i-a pus inapoi (am primit chitanta). Acum daca va ganditi la conversia valutara e acelasi lucru.

Insa am schimbat bani si la banca (cu ajutorul unei chinezoaice, Nancy, care intre timp ne-a devenit si prietena). Acolo cred ca fara ajutorul ei am fi schimbat mult mai greu, si asa si am stat cred ca o jumatate de ora cel putin pana a verificat tot ce se putea, nici macar la aeroport nu a fost controlul atat de meticulos. Am schimbat o data si la o casa de schimb intr-un Mall (dar tot cu un chinezoi langa noi). Asa ca in final decizia va apartine.

Taxiuri si transport in comun

Daca la aeroport nu sunteti asteptati mergeti cu cea mai mare incredere la statia de taxi (atentie doar statiile semnalizate astfel si care sunt chiar organizate bine), chiar daca o sa vedeti coada, totul decurge foarte repede. Sa stiti insa ca soferii de taxi nu sunt dintre cei mai politicosi (sunt si exceptii) si nu va ajuta neaparat sa bagati bagajele in masina si de cele mai multe ori merg cu geamurile coborate asa ca atentie la curent. Despre cursa trebuie sa stiti ca eventual ea poate sa aiba o prima parte presetata (pornind de ex. de la 14 RMB- care echivaleaza cu 7 km si dupa ce se scurg acei km sa mearga mai departe taxarea, asa este in Shanghai), sau sa fie taxarea cu care suntem noi obisnuiti. Atentie daca aveti drum si pe sosele cu taxa voi o sa platiti si acea taxa de drum (am avut un astfel de drum in Guangzhou unde taxiul a fost 200 RMB si taxa de drum 20 RMB) adica am platit cam 35 Euro pentru un drum de 60 km.

O alta observatie, soferii de taxi nu prea cunosc limba engleza asa ca ar fi bine sa aveti adresa hotelului, sau o harta cu adresa in limba chineza (daca nu faceti lucrul acesta in tara faceti-l in avion cu ajuorul unei insotitoare de bord).

Despre transportul in comun nu pot spune prea multe, am circulat cu un autobuz o singura data si a fost destul de aglomerat iar chinezii sunt mai rau decat conationalii nostri se inghesuie, se baga in fata. Am mers insa de vreo 2 ori cu metroul si pot sa va spun ca si acesta este destul de bine organizat, insa foarte controlat (ca la aeroport, cu singura observatie ca aici poti trece cu apa, ceai dupa tine). Si aici mai am 2 comentarii:

1 - s-ar putea (daca le pareti suspecti si noi am fost in situatia asta ) sa va puna sa consumati din lichidul din sticla. Aici am avut parte de o faza amuzanta, eram la metrou si colegei mele ii ia controloarea sticla de apa si i-o intinde, colega mea cam nervoasa a refuzat sa bea zicand ca e deja satula, noi venind de la un Starbucks  cu mancare si suc, am luat eu sticla si am luat o gura de apa, asta vroia de fapt controloarea sa gustam nu sa o bem pe toata, sa fie linistita ca nu suntem teroriste )

2 – atentie la biletul de calatorie pe care il validati la intrare si la iesire (nu se deschid turnichetii daca nu validati biletul si la iesire)

Trenuri

In primul rand ar trebui sa va spun pe scurt categoriile de trenuri din China (finalizand cu cele de top):

Trenuri numite “normale” si care seamana cu trenurile noastre cu care suntem obisnuiti (nu cele noi) si care sunt de 3 categorii: Z (expres direct, maxim 160 lm/ ora, circula de regula fara oprire intre 2 destinatii sau cu foarte putine opriri), K (expres, maxim 140km/ora), T (“rapide”, maxim 120 km/ora)

Aceste trenuri circula si ziua si noaptea si aici am sa dezvolt putin, noi am mers cu un tren T si K o data la cuseta de 6 persoane (numite Hard-sleeper), o data la cuseta de 4 (Soft-sleeper). Am mers la cuseta de 6 ca nu am mai gasit bilet la cea de 4 si a fost o experienta neatractiva, aici sunt cate 6 cusete intr-un compartiment semi-inchis (cu cate 3 paturi pe fiecare parte) astfel incat nu ai nici un pic de intimidate, un ditamai vagonul in care ei nu au nici o jena (doar si-au platit biletul) se descalta si se intind pe pat (asternuturile din paturile noatre fusesera si folosite) astfel incat sa te tii miresme.

Cuseta de 4 este un compartiment inchis (care se si poate incuia), mult mai confortabil, cu veioza, cana de apa (termos sau fierbator) un mileu si o vaza cu flori artificiale :) - am inteles ca ar avea si TV insa nu ne-a interest (o sa vedeti si poze)

Exista si luxury cabin, o sa vedeti o poza luata de pe un site al liniilor de tren chineze.

Ce mi-a placut insa la aceste trenuri de noapte (noi am mers dimineata de la 6-11) si se aplica acelasi principiu, controloarea ne-a luat biletul si ne-a dat in schimb un fel de talon, si ne-a dat biletul inapoi cu o statie inainte de destinatie (sa ca nu dormi cu grija), si pe tot timpul traseului (de fapt cam pan ape la ora 9 se auzea o muzica ambientala in surdina, foarte placuta. Apoi au inceput cu ceva mai vioi si au si inceput sa apara cu carucioare cu tot felul de oferte de mancare (cu plata).

Aceste trenuri au si vagoane cu scaune obisnuite

Trecem la trenurile tip “high- speed”, preferatele mele si avem G (mare viteza – 300 km/ ora si care nu circula noaptea din motive de siguranta), D (electrice, 250 km/ora, exista si cateva de noapte), C (intercity – 200 km/ora, pe distante scurte, de obicei intre 2 orase invecinate)

Am mers mult cu D si G (o sa vedeti si poze) si la clasa I si la clasa II, nu am mers la clasa business. Si clasa I si II sunt superconfortabile, la clasa I sunt 4 scaune pe rand (mai late decat la clasa II), la clasa II sunt 5 scaune pe rand. Scaunele sunt rabatabile si aveti si support pentru picioare. In plus la clasa I se ofera si pachetel cu snacksuri (dulci sau sarate) si un suc sau apa. Aici nu pot sa ma abtin sa nu fac un comentariu pentru o faza vazuta intamplator. Intr-una dintre gari dau sa urce 2 tineri (englezi sau americani dupa cum vorbeau intre ei) si cand au vazut unde aveau biletele au ramas socati, nu le venea sa creada asa ceva. Probabil ca au vrut sa ia bilet la clasa I insa cum mai mult ca sigur nu s-au inteles la casa de bilete au luat la clasa business, unde sunt superlocuri, comparabile (poate chiar cu plus) cu clasa business din avion, si unde au primit chiar si papuci ca sa se faca comozi (si pentru asta am pus o poza de pe site)

Pot spune ca biletele de tren nu mi se par scumpe avand in vedere distantele intre destinatii.

Asa cum am mai spus in general in gara accesul este gen aeroport, nu intrati in gara decat daca prezentati biletul (pentru turistii straini se verifica eventual si actul de identitate deoarece pe bilet teste trecut si numarul pasaportului), panourile afiseaza poarta de imbarcare unde veti astepta accesul spre linie pana cu 10-15 minute inainte de a veni trenul. Nu aveti cum sa incurcati trenurile decat daca ati luat biletul gresit, deoarece si inainte sa vi se dea drumul spre linie va este verificat biletul inca o data (sistem de turnicheti, cod de bare sau controlor). Pe peron aveti marcaje astfel stiti exact unde sa va asezati iar trenul se opreste in dreptul vostru cu o marja de eroare de maxim 1 m.

In tren de asemenea vi se verifica biletul de tren. Si am dat si un exemplu de viteza de deplasare (inclusiv opririle in garile aferente) cu acest tip de tren D/G am parcurs de exemplu distanta Wuhan-Guanzhou (1100 km) in 4 ore.

Si mai am o atentionare (tot din experienta proprie) mare atentie daca schimbati trenul intr-o localitate puteti avea varianta in care sa aveti (de exemplu) Gara de Sud si Gara de Vest insa intre gari sa fie distante destul de mari (uneori chiar zeci de km) si sa aveti grija la intervalul de timp dintre trenuri sau in cazul in care schimbari trenul in aceeasi gara sa nu va ganditi ca doar schimbati peronul si gata, nu iesiti intai din gara (pe anume iesiri) si apoi intrati din nou in gara (prin alte locuri) cu tot ritualul de rigoare, si asta poate ocupa ceva vreme.

Am mai atasat niste poze (tot de pe acel site) in care sa vedeti cat de usor poate fi citit un bilet de tren (v-am spus ca am citit mult inainte sa plec prima data acolo, ca doar mergeam destul de departe).

Ca sa va spun doar doua vorbe, totul este marcat pe bilet, gara de plecare si de sosire (inclusiv daca este vorba de sud, nord, etc), nr trenului (apare intre cele 2 destinatii), data de plecare si ora (accesul in gara iti este permis cu maxim 2 ore inainte), date de identificare a locului (clasa, vagon, nr loc, daca este pat ca este jos, sus, la mijloc), pretul biletului, date de identificare pasager (nume si pasaport) si de asemenea in colt si un cod bi-dimensional de verificare autenticitate. Mai jos daca vreti sa va distrati sau daca aveti nevoie puteti simula gasirea unui tren intre 2 localitati (puteti exersa Beijing si Shanghai) si cum sa cititi un bilet de tren

travelchinaguide.com/china-trains

travelchinaguide.com/chin ... ins/tickets.htm

Va mai atentionez cu ceva, in functie de marimea garii vi se permite accesul pe peron cu 10-15 minute maxim mai devreme insa cu verificarea biletului de calatorie, iar chinezii se cam inghesuie asa ca in momentul in care vedeti ca incepe sa se faca coada pentru acces asezati-va ca daca mai si trageti ceva bagaj dupa voi va va fi destul de greu.

Mancare

Acesta este un subiect vast (cat pentru articole pentru un an intreg), insa nu am sa va tin mult cu el. Am mancat de obicei in “locuri amenajate” adica numai la hotel sau restaurant, desi tare-mi mai dadea inima ghes sa incerc ceva pe strada (o sa vedeti in poze la ce-am poftit), insa eram atat de satula pentru ca tocmai iesisem dintr-un mare restaurant unde servisem vestita rata de Pekin ca mi s-ar fi parut ca nu pot sa comit o asemenea fapta. Singurul lucru mancat pe strada in targ a fost o frigaruie pe care erau infipte fructe trase in zahar topit precum si un amestec de zahar caramelizat cu alune.

Altfel am incercat si vestitele lor bucate respectiv Rata de Pekin si Hot Pot si ma declar clar fan Rata de Pekin, si in general cam la fiecare masa urmaream urechi de lemn preparate in fel si chip si tot felul de alte minuni (am mancat la fructe de mare de ajunsesem sa duc dorul mamaligii cu branza)

Eu nu sunt mofturoasa asa ca am gasit tot timpul ceva comestibil de mancare, care sa-mi si placa, si acum sa nu va oripilati am incercat si gandaci (nu m-au impresionat).

De asemenea la mare cinste este pestele, daca sunteti servit cu peste inseamna ca sunteti o persoana pretuita si incearca astfel sa va onoreze.

Atentie cu bautura lor locala, despre care nestiind cum sa o numeasca ii spun “vin alb” este de fapt o tarie, si cand o persoana vrea sa dea noroc, atinge de fapt cu piciorul paharului blatul rotativ al mesei si atunci toata lumea bea, noi ne prefaceam ca bem ca altfel sa nu fim considerate nepoliticoase ne-am fi luat-o.

Ce mai imi place la restaurantele chinezesti este ca au foarte multe saloane separate, astfel incat sa poti lua un pranz, cina fara prea multi ochi indiscreti. De asemenea asezarea la masa se face in functie de onoarea, rangul fiecarui oaspete. Mai puteti intalni si un anume aranjament al servetelor pe masa, situatie in care unul este pliat altfel si mai inalt, acolo se aseaza cel care va plati.

Mai stiti ca noi avem obiceiul sa ne mai servim unul pe celalalt cu diverse, cand au vazut ca am servit-o cu ceva pe colega mea au inteles (asta era la ei) ca ea este auditorul sef si cei care erau in stanga si in dreapta ei ii puneau pe rand diverse in farfurie, de era ea oripilata ca o servesc cu aceleasi bete cu care baga ei mancarea in gura . Despre asta am inteles ca cei care stiu cum se mananca nu ating cu gura betele (si atunci cum mananca orezul?)

Va intrebati cum mananca copii mici cu betele? foarte bine invatand de mici sa le manauiasca, li se permite insa ca pana pe la 6 ani sa foloseasca lingura in loc de bete.

Mi-am mai adus aminte o intamplare amuzanta, de cele mai multe ori ajungeam la masa super insetate insa primul lucru pe care il primeam era ceai fierbinte, incercam sa beau din el in speranta ca ce ramane se va raci, insa cum goleam din ceasca cum imi era umpluta la loc. Pana la urma primeam si sucuri ca de, la noi se bea rece (ei nu prea beau bauturi reci la masa si teoretic fac bine), o data insa am fost intrebate daca vrem suc de portocale sau porumb si cum eram plina de incredere, de sete la cat ceai fierbinte bausem, si de speranta si de dorinta de a incerca ceva nou incat am vrut sa incerc sucul de porumb. Mi-a adus sucul, avea o culoare superba, o textura cremoasa se vedea prin peretele paharului si cand am pus mana pe pahar sa beau am inghetat, dar nu de racoarea paharului, sucul era fierbinte, era pur si simplu porumb fiert si maruntit la blender. Asa-mi trebuie daca am fost curioasa.

Daca ei se arata incantati de un anume fel de mancare, nu va lasati inselati, s-ar putea ca el sa nu fie pe gustul vostru, si iar dau un exemplu unde intr-un restaurant am fost servite cu niste pateuri care aratau bestial (era foetaj) si una dintre mesene (o tinerica) s-a aratat entuziasmata ca sunt prajiturile ei preferate. Aratau bine nu zic nu si dupa cum v-am spus eu eram cobaiul, mancam prima si-i strecuram colegei daca poate manca sau nu, si am luat un foetaj si m-am oripilat (discret) insa foarte cunoscatoare si zambareata ca doar cumva trebuia sa-i comunic colegei verdictul am zis “ E cu Durian, nu? ” atunci colega a inteles ca nu trebuie sa ia (nu pot spune ca acest fruct miroase urat, el pute) iar chinezoaica era fericita ca eu cunosc acest fruct (si credea ca-l si apreciez). Facusem cunostinta cu acest fruct in Malaezia unde am incercat o cafea cu durian si niste bomboane cu durian , v-am zis ca sunt cobai.

Atunci cand am mancat pe cont propriu pentru ca nu stiam ce sa luam mancam la Pizza Hut, Mc Donalds sau KFC. Despre mancarea la fast food nu pot spune decat ca avea mult din farmecul local (am mancat la McDonalds un hamburger cu creveti minunat) insa era si scumpa (o pizza mare-nu XL, 2 sucuri si 2 prajituri echivalentul a 150 lei) si cu toate astea aceste localuri fast-food erau mereu pline, uneori luam bon de ordine si reveneam dupa aproximativ jumatate de ora si tot mai asteptam 2-3 minute.

Hotel

Agentia cu care am lucrat ne-a trimis vouchere de cazare pentru fiecare hotel in parte, prima data nu am avut nici o problema, insa a doua oara la doua dintre hoteluri (in Shijiazhuang si Beijing) nu ne era recunoscuta rezervarea, si nu ca nu am fi putut face alta, dar acelea erau si platite, si cum pe vouchere exista telefon de urgenta, am apelat la el si in maxim 30 minute s-au rezolvat problemele. Despre hoteluri zic ca este cel mai bine sa stati la 4* sau 5* (pentru confort e una ca doar nici acasa nu am nici macar 3*) insa mancarea mai aduce aminte si de alta bucatarie decat cea chineza, si alte facilitate in camera (mai ales apa). Daca tot am vorbit despre apa, in fiecare hotel gaseam zilnic cate o sticla de apa pentru fiecare, sau cate un bidonas cu apa de baut, astfel incat nici pe dinti nu ma spalam cu apa de la robinet. Intr-un singur hotel insa in baie am gasit si o teava cu apa de baut separate de cea obisnuita (si era si marcata astfel, o sa vedeti in poze). In rest tot ce tine de dotarile de rigoare, cosmetice in baie, si aici o sa vedeti in poze, papuci schimbati in fiecare zi, o farfuriuta cu fructe, iaurturi, rosii cherry (pe post de fructe la ei), ceai, cafea.

Daca mergeti cum am fost noi (aproximativ) pe cont propriu verificati localizarea hotelului deoarece s-ar putea sa aveti surprize adica verificati si pe web localizarea hotelului pentru ca v-am spus ca era sa o patim daca nu verificam si cele 2 “surprize” erau:

- unul dintre hoteluri era in alta regiunea (deci de exemplu spuneti Taizhou, Zhejiang deoarece mai exista si Taizhou, Jiangshu si

- hotelul ales de agentie pentru Weifang cuprindea toata regiunea Weifang si se afla cam la 80 km de oras.

Altfel agentia prin care am mers (axata mai mult pe Asia) a fost mai mult decat rabdatoare cu noi fixand acest tot traseu cu multe locatii, avioane, trenuri)

Despre bacsis am citit ca nu primesc, ca nu e frumos sa le dai, insa nu am observat retinere din partea lor sa ia bacsis nici la hotel si nici la taxi.

Magazine

Aici am avut marea surpriza sa gasesc preturi foarte mari in magazinele obisnuite, de unde ma gandeam la toate chinezariile de la noi care sunt ieftine si ziceam ca la ei o sa iau cu sacul, ei bine, tot ce este im magazine e la pret maricel. Exista si genul de magazine Dragonul Rosu, Niro, Europa insa acelea sunt cateva, si intr-adevar acolo te targuiesti cu ei pana iei cum ai reusit sa negociezi, eu am ajuns la 25% din pretul cerut si sper ca este bine. Daca nu erai multumit cu pretul cerut si spuneai ca pleci, tragea de tine si spunea “Madam, how much? ”, era clar ca e loc de negociere, sa nu iesi insa din magazine deoarece pe holuri existau camera, deci negocierea se purta in magazine. Pentru astfel de magazine va sfatuiesc insa sa cumparati ceva la care sa puteti aprecia calitatea (imbracaminte, genti voiaj, bijuterii, diverse accesorii), nu electronice. Si am sa va dau si un exemplu de astfel de magazin in Beijing unde am fost (cred ca erau vreo 2) – Silk Market – o cladire de 6 etaje in care la ultimul etaj erau restaurantele si in rest magazine langa magazin.

Un alt exemplu, stiti acele cutiute mici si rosii cu crema chinezeasca mentolata, am luat una ca si cadou pentru o colega (trebuia sa ma amuz) si pot spune ca era ceva la genul cam 1 Euro in farmacie.

In general magazinele nu prea le-am “bantuit” deoarece cand ajungeam seara erau inchise, oricum nu sunt fan magazine, insa mi-au placut magazinele profilate doar pe ceaiuri, unde gaseai tot felul de ceaiuri si termosuri pentru ceai si unde esti invitat chiar la o degustare de ceai, cu prepararea lui atunci.

Despre cadouri

Un lucru pe care l-am aflat intamplator este acela ca atunci cand vrei sa-i arati respectul tau unei persoane si vrei sa-i faci un cadou ii oferi ceva dar in dublu exemplar, si acum imi dau seama de ce de la o firma am primit o cutie mare si frumoasa (am aruncat-o din motive de loc in bagaj) in care erau 2 cutii de ceai de iasomie (asta pentru ca intr-o discutie imi aratasem placerea pentru acest ceai).

Am fost si la o ceremonie privata de servire a ceaiului si a fost asa cum citisem in carti, foarte frumoasa, chiar deosebita as putea spune.

Nu au manifestari de bucurie asa cum avem noi si cel mai bun lucru la care am reusit sa ajung cu Nancy a fost sa ne imbratisam (fara alte efuziuni care probabil ar fi speriat-o)

Excursii

Mai am un punct de atins, daca sunteti pe cont propriu va organizati vizitele dupa cum puteti, noi am avut mereu doar cateva ore libere, foarte rar cate o zi si de obicei ne-au cam organizat altii. Am vazut lucruri minunate pe care nu stiu daca am sa le mai vad desi mi-as dori insa am sa va dau doar un exemplu de tur organizat in care am fost si de ce am ales varianta asta.

Fiind cazate la Grand Mercure Beijing Central - despre care am scris aici - am ales o excursie care putea fi contactata in hotel unde exista un birou de turism de unde am luat o excursie care a inclus vizita la mormintele dinastiei Ming, marele zid chinezesc (am ales zona zona Mutianyu la recomandarea lui Nancy) si vizitarea unei fabrici de matase si articole din jad (Nancy ne-a atras atentia sa nu cumparam nimic deoarece in astfel de excursii preturile sunt mari). Am avut de asemenea inclus in pretul de 50-60 euro si pranzul. Pe cont propriu ar fi fost mai ieftin, insa daca ai fi avut un ghid chinez pe langa tine. Pentru excursie am primit si chitanta iar ghidul a fost super.

Diverse altele

Nancy de asemenea foarte draguta si ne-a cumparat de fiecare data cartele telefonice pe care le-am folosit acolo deoarece altfel convorbirile ar fi fost foarte scumpe. Binenteles ca este recomandat ca telefonul pe care il aveti la voi sa nu fie blocat intr-o anume retea de telefonie mobila  si sa va faca cineva instalarea cartelelor deoarece trebuie urmati anumiti pasi si pentru ca nu stiti limba chineza, va va fi altfel greu, insa cartelele sunt ok ca pret si foarte utile. Noi ce a ramas neconsumat am terminat in aeroport la Moscova.

Un alt aspect legat de tehnologia actuala si beneficiile ei, acolo nu o sa beneficiate de serviciile Yahoo sau Facebook, sunt interzise (la un moment dat era interzis si Gmail, dar acum am inteles ca nu mai este). Deci ce este occidental este interzis (parca seamana cu ceva cunoscut celolor de o alta varsta).

Acum cand poluarea este atat de mare acolo incep sa inteleaga ce rau si-au facut si doar faptul ca poarta masti nu este de ajutor. In 2014 cand am fost acolo se pregateau de conferinta APEC la care urmau sa participe Obama si Putin drept care au inchis pentru o luna de zile mai mult de 1000 fabrici in zona Beijing iar masinile circulau o zi cu sot, o zi fara sot insa si asa traficul era infernal.

Din cate stiti pana recent in China nu era permis cel de-al 2-lea copil si totusi incercand sa socializam cu Nancy am aflat ca are 2 fetite si ne-a lamurit mirarea, ne-a spus ca pentru cel de-al 2 –lea copil a platit o amenda de 30000 dolari. La acea vreme puteai sa ai cel de-al 2-lea copil daca: parintii copilului nu mai aveau frati/ surori; daca primul copil era baiat; sau daca plateai acea amenda.

De asemenea sa nu va mire ca vor sa faca poza cu voi ei si tot neamul lor (la fel si noi asa ca fiecare cu maimuta lui).

Altceva: plescaie la masa, casca fara jena, nu se spala pe dinti si astfel stiti consecintele daca stati de vorba mai de aproape 

Ce mi s-a mai parut interesant (v-am zis sunt franturi furate in clipele libere), semafoarele din intersectii, unde (cel putin in intersectiile mari din orasele mari) culoarea se schimba cam dupa 2 minute, in acest fel in momentul in care porneau masinile treceau destul de multe si nu mai blocau astfel intersectia cu nenumarate opriri.

Problema lor in ceea ce priveste limba engleza este data de faptul ca (cel putin la nivelul lui 2013-2014) era ca ei in orasele mai mici incep sa invete engleza incepand cu clasa a 5-a, doar in orasele mari se incepea engleza in clasa a 2-a, acum, insa pentru cei care au undeva mai mult de 20 de ani, invatarea acestei limbi a inceput din liceu.

Azi am citit un articol scris de @cuapasul in care isi exprima nemultumirea privind excursia in China (de fapt cred ca totul pornea de la ghid) articolul lui il puteti citi aici - vezi impresii

Nu stiu daca am spus sau nu, insa este o destinatie greu de parcurs de unul singur intr-un timp foarte scurt, ganditi-va ca doar orasul Beijing cu tot cu satelitii lui numara 50 milioane locuitori (din spusele lui Nancy), asa cam de mai mult de 2 ori Romania :) asa ca nu va permiteti sa circulati prea mult singuri pentru ca nu stiti pe unde sa o luati.

 

Urez celor care vor merge in China voiaj placut si sa se bucure de ce vad.

Daca mai pot raspunde la alte intrebari cu mare drag.


[fb]
---
Trimis de mishu in 28.03.16 13:49:12
Validat / Publicat: 28.03.16 15:52:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.

VIZUALIZĂRI: 13350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

37 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Un restaurant din Beijing cu traditionala rata de Pekin si noi savurand produsele (eu fac poza), in mijlocul pozei o regasim pe Nancy care ne-a ajutat mult in ambele peripluri in China
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76450 PMA (din 63 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

37 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 37
webmasterX
[28.03.16 15:51:57]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperind China - o lume aparte, Circuite, excursii diverse" (deja existentă pe sait)

mishuAUTOR REVIEW
[28.03.16 15:58:05]
»

@webmasterX - Multumesc frumos.

zlatna
[28.03.16 16:20:41]
»

Felicitari pentru acest articol. Daca mai scrieti un asemenea articol cei care se ocupa cu editarea ghidurilo turistice vor intra in faliment direct, lumea o sa citesca articolele de pe AmFostAcolo si nu mai cumpara nici un ghid. Felicitari inca odata. Nu am fost inca in China, nici nu ne-am propus in urmatorii trei ani, dar nu se stie niciodata.

Va doresc concedii placute.

Lila Mo
[28.03.16 16:41:37]
»

Mulțumim pentru timpul acordat scrierii acestui articol, foarte bun, foarte amplu și de folos cel puțin pentru mine. Plec și eu îm mai în China, dar cu excursie organizată prin agenție. Am avut o strângere de inimă citind articolul scris de cuapasul și speram să nu fi făcut o greșeală că m-am înscris doar pe bază de impuls. Voi lectura cu plăcere și celelalte articole. Vor fi la fel de utile. Spor la scris în continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[28.03.16 16:46:08]
»

@zlatna - Multumesc frumos, daca la vremea excursiilor as fi stiut ca o sa scriu aici cred ca publicam o carte in 2 capitole 2013 si 2014. O zi frumoasa.

mishuAUTOR REVIEW
[28.03.16 16:48:52]
»

@Lila Mo - Multumesc frumos pentru lectura daca mai pot fi de folos cu alte informatii ne putem auzi prin mesaj privat, daca nu concediu placut si astept impresiile la intoarcere.

robert
[28.03.16 17:16:13]
»

@mishu - Foarte bun și cuprinzător acest articol. Și foarte util tuturor ce vor să ajungă pe acele meleaguri îndepărtate!

Și totuși, având în vedere că și eu am fost acolo de multe ori, aș vrea să fac două mențiuni.

În primul rând ai menționat la schimbul valutar, că ar exista o taxă de 60 RMB. Sincer eu nu am întâlnit așa ceva. E drept nu am schimbat niciodată la aeroport, ci doar la hotelul unde eram cazați.

A două mențiune pe care vreau s-o fac, dacă nu e cu suparare, e legată de pretul foarte ridicat la KFC, Pizza Hut sau McDonalds. Ei bine având în vedere că am avut mai multe experiențe neplacute cu mâncarea chinezească, am mâncat foarte des la fast food, iar prețurile erau cu 30% mai mici ca la noi în țară.

Hai că m-am lungit prea mult. Felicitări maxime pentru acest articol atât de detailat.

mishuAUTOR REVIEW
[28.03.16 17:47:55]
»

@robert - Multumesc pentru vizita si pentru cele 2 comentarii, la care vreau sa raspund. Noi am schimbat la aeroport in ambele calatorii, o singura data am schimbat la banca insa acolo oricum schimbul valutar era mult mai avantajos. Cat despre KFC chiar ne-a mirat pretul insa nu ne-au tras in piept, erau preturile din pliant si chiar am comentat atunci cu colega mea preturile mari. In rest numai de bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad
[28.03.16 18:42:25]
»

@mishu - M-am nimerit la al 14-lea vot pentru un articol care merită şi, cu siguranţă, va avea mult mai mult!

Multe informaţii, detalii despre un loc unde mulţi îşi doresc să ajungă!

Felicitări!

mishuAUTOR REVIEW
[28.03.16 19:08:36]
»

@irinad: Multumesc foarte frumos pentru lectura si vot, la utilitatea lui m-am gandit si eu mai ales ca este o destinatie aparte si de asemenea am citit si eu sfaturi de calatorie.

Michi
[28.03.16 23:55:35]
»

Am citit cu mare plăcere reviewul şi ca supremă apreciere l-am trimis soţului cu copy/ paste prin email (avem fiecare calculatorul nostru, altfel ne-am lua de păr). Mai demult el a fost de mai multe ori în delegaţie în China şi are să-i facă plăcere să-şi aducă aminte.

mishuAUTOR REVIEW
[29.03.16 06:02:47]
»

@Michi: Multumesc foarte frumos pentru aprecieri, chiar am vorbit cu sotul putin despre asta cand am fost la Caru'cu bere dupa vizita la Muzeul BNR. O zi frumoasa.

diacrys*
[29.03.16 08:34:20]
»

Felicitări! Un minighid de călătorie complet, cine intenționează să călătorească acolo are toate informațiile la un loc (și economisește timp

mishuAUTOR REVIEW
[29.03.16 09:46:40]
»

@diacrys - Multumesc frumos pentru aprecieri, cam asta am intentionat prin acest articol.

tata123 🔱
[29.03.16 11:15:12]
»

@mishu - Concentrat, util, interesant. Un articol necesar pentru cei care vor ajunge pe tărâmurile chinezești sau pentru cei care doar visează la o asemenea excursie. Amănunte care pot face uneori diferența dintre bine și rău, dintre corect și incorect. Mulțumim pentru răbdarea cu care ai adunat aceste informații din cufărul cu amintiri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[29.03.16 13:54:49]
»

@tata123 - Multumesc foarte frumos pentru aprecieri. Mi s-a parut util sa impartasesc si altora experienta mea legata de China deoarece stiu cata munca am depus eu in a cauta o multime de informatii utile, asa poate raspund unor intrebari sau poate dau chiar idei.

AZE
[29.03.16 21:43:37]
»

@mishu - Felicitari pentru acest minighid complex, chiar ajuta si pe mine si pe alt utilizator AFA, de fapt asta este rolul in cadrul AFA sa ne ajutam intre noi.

Inca o data felicitari (ps. cred ca o sa aleg Turkish Airlines)

mishuAUTOR REVIEW
[29.03.16 21:48:35]
»

@AZE: Multumesc frumos pentru aprecieri, si eu as prefera Turkish Airlines sau mai sunt si linii care zboara prin Dubai, numai ca ar trebui luate biletele din timp din cauza de pret. In orice situatie insa ar fi de preferat de ales o linie aeriana cu un traseu cat mai scurt.

webmaster
[29.03.16 21:58:27]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mishuAUTOR REVIEW
[29.03.16 22:52:49]
»

@webmaster: Multumesc foarte frumos, nu pot decat sa ma simt onorata.

BOGDAN DSN
[30.03.16 20:34:34]
»

@mishu - Un articol extrem de complex si bine redactat. Felicitari pentru review, dar si pentru rabdarea de a (ne) impartasi toate aceste sfaturi/recomandari.

Cum ai spus... citez - ,,Trenuri numite “normale” si care seamana cu trenurile noastre cu care suntem obisnuiti (nu cele noi) si care sunt de 3 categorii: Z (expres direct, maxim 160 lm/ ora, circula de regula fara oprire intre 2 destinatii sau cu foarte putine opriri), K (expres, maxim 140km/ora), T (“rapide”, maxim 120 km/ora) '' - poate doar ca aspect, ca de viteza nu e cazul sa vorbim (cu exceptia liniilor spre Constanta si Ploiesti).

Inca o data felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[30.03.16 23:36:12]
»

@BOGDAN DSN: Multumesc frumos pentru aprecieri, mi-au placut atat de mult trenurile lor si in deplasarile intre orase fructificam timpul si redactam raporturile de audit, deoarece camerele de hotel erau destul de slab luminate si asa mai castigam ceva timp.

Carmen Ion
[02.04.16 09:39:57]
»

@mishu - Zuperbonus meritat! Felicitări pentru un articol documentat şi foarte util!

mishuAUTOR REVIEW
[03.04.16 02:03:12]
»

@Carmen Ion: multumesc foarte frumos, atat tie cat si tuturor celor care m-au ajutat sa obtin primul meu zuperbonus.

smnbarbu
[07.08.16 15:29:52]
»

foarte bine structurate informatiile si bine venite, multumesc! vom pleca pe cont propriu si trebuie sa planific tot iar eu sunt in aer. o sa va mai deranjez cu intrebari, acum prima: recomandati transferul intre orase cu trenul de noapte? adica poti sa te odihnesti sau mai bine dormi la hotel si aloci apoi drumului jumatate de zi?

mishuAUTOR REVIEW
[07.08.16 16:54:00]
»

@smnbarbu: putem vorbi oricand cu cea mai mare placere (o sa comunicam prin PM), pana atunci insa cate ceva din experienta mea. Trenurile de noapte sunt ceva mai lente si mai putin d cuseta de 4 persoane nu recomand. Noi am avut ghinion sa mergem si la cuseta de 6, am povestit aici este deschisa (am pus si poze) si poti avea si ghinion ca asrnuturile sa fie deja incepute de alti calatori). Cuselete de 4 persoane sunt ok, ai conditii acceptabile, sunt cusete inchise si pot rprezenta intradevar o optiune, dar as recomanda-o totusi ca pe o experienta (noua ne-a placut insa o data e suficient).

Ce mi-a placut insa era ca asa cum am spus, ti se ia biletul de tren si primesti un fel de card iar biletul il primesti inapoi cu o statie inainte de destinatie, deci nu ai cum sa adormi si sa uiti sa cobori.

Pentru distante lungi am spus ca sunt doarte in regula trenurile de zi cele de mar viteza doarece (si aici am dat cel mai bun exemplu, intre Beijing si Shanghai, 1500 km, 5,5 ore, cred ca este suportabil.

Un inconvenient al trenurilor de noapte este si spatiul pentru bagaje care nu exista astfel incat incomod pentru 4 persoane care au si bagaje.

Oricum calatoria trebuie planificata cu foarte mare grija, studiat mult si avut la indemana si alternative.

Pentru orice alta intrebare, oricand cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Donnatella
[04.02.17 10:36:52]
»

Foarte bune detaliile din articol, mi-ai dat raspunsul la unele intrebari. Multumesc mult! Dar raman cu niste alte nelamuriri - Hotelurile au internet? Eu as vrea sa merg in vara asta, cu o agentie prin grup organizat, dar nu scrie pe site-ul agentiei daca hotelurile respective au sau nu internet. Ce fel de clima este in iulie-august, daca ai fost acolo in perioada verii? Am probleme cu caldurile mari, de aceea intreb. Inainte de plecare trebuie facute vaccinuri specifice, ca pentru India?

Multumesc tare mult pentru orice mic ajutor in aceste chestiuni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[04.02.17 12:50:42]
»

@Donnatella: Sa trecem direct la subiect, cred ca am fost in 10-15 hoteluri prin China din nord si pana in sud, peste tot, cu o excepție am avut internet si dacă in camera nu avea viteza mare coboram la Recepție, însă am fost in general mulțumită, cazarea fiind la hoteluri de 4 stele in general. Excepția a constituit-o un hotel in zona celei mai mare baraj din lume 3 defilee, un hotel izolat aflat intr-o zona retrasa n afara orașului, deci nu intra in calcul.

Cât despre vreme in zona de nord e similară cu România, in sud este mai cald.

Nu am făcut nici un vaccin, însă nici nu m-am hazardat sa mănânc la colț de strada din cărucioare dubioase.

Dacă vrei sa ma mai intrebi ceva sau dacă îmi spui cam care va fi traseul putem comunica prin PM si-ți răspund la tot ce pot cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Donnatella
[04.02.17 14:56:49]
»

@mishu: Mulțumesc tare mult, mishu! Însă între timp m-am documentat și înțeleg că nimic din ce are legătură cu google nu este accesabil din China... deci, gmail - nu, blogger - nu, facebook - de asemenea interzis, la fel si twitter sau yahoo... am o căsuță de email pe serverul blogului meu, dar numai pt atât, n-are sens sa-mi iau laptopul cu mine (ca asa făceam mereu, pana acum). Cu masa nu e o problemă, e asigurată deja, programul include cele 3 mese în fiecare zi.

Când am zis de boli mă gândeam la mușcături de insecte ciudate, vizite reptiliene prin hoteluri - cum am auzit că ar fi în Vietnam, cu șopârle care mișună prin clădiri, iar paturile au un fel de voal special, ca un baldachin, ca să nu ajungă reptilele la omul care doarme -, sau cine știe, or fi și în China zone mizere cum înțeleg că sunt în India, unde se spală pe jos cu aceeași cârpă cu care se șterg farfuriile, asta chiar în restaurante... (tot de pe net citire).

Traseul include cazări în Beijing și Shanghai, vizitele sunt cele oferite de agenție, și nu m-aș încumeta singură, că înțeleg că nu prea știu engleză chinezii... deci alte amănunte deocamdată nu-ți cer. Dar mulțumesc pentru amabilitate, dacă îmi mai vin în minte întrebări, fac o listă și te contactez în PM. Nu rețin dacă ai zis ceva de prize, încărcătoare de mobil... trebuie ștecăr special ori transformator, ceva?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[04.02.17 15:05:47]
»

@Donnatella: yahoo sigur nu, gmail nu stiu era cand da cand ba, deci nu, eu ma conversam cu familia prin skype, in general conexiunea minunata.

Prizele sunt ca la noi, deci fara probleme, cat despre a te incumeta singura nu ar fi vreo problema, chiar daca nu stiu engleza poti da peste oameni amabili. Iti sugerez insa sa ai la tine pentru orice situatie numele hotelului la care stai scris in limba chineza, iar taxiul il iei fie din statiile amenajate (sunt cozi imense insa merge repede), fie comanda la hotel, si nu le consider scumpe.

Va fi o experienta minunata, sper sa ai si ghizi pe masura.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, BOGDAN DSN, diacrys*, Donnatella, irinad, Lila Mo, Michi, mishu, robert, smnbarbu, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în China:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086802959442139 sec
    ecranul dvs: 1 x 1