Unchiuʼ Hansi și satul său de poveste [Le Musee Hansi]

TIPĂREȘTE

Există în Colmar un loc în care chiar n-aș fi crezut că o s-ajung. Pedantă cum mă știți, citisem câte ceva despre el acasă și strâmbasem din nas: ce să caut eu, femeie serioasă, trecută de mult de vârsta copilăriei, a adolescenței și culmea! și a tinereții, într-un sat cu jucării, oricât de autentic alsacian ar fi el?!! =))=))=))

Dar, cum vizita era gratuită cu Colmar City Pass și, pe deasupra, locul cu pricina se află taman vizavi de strania și spectaculoasa Maison des Têtes, pe care țineam morțiș s-o văd, mi-am zis: De ce nu? Hai să arunc o privire! Unde? În vitrină, desigur. Și ceea ce am zărit mi-a plăcut.

De ce?

Pentru că se integra perfect în peisaj, v-am zis doar că atmosfera ce plutește în aer în Colmar e una de basm: prin geamurile clădirii simpatic împopoțonată, fetițe și băieți roșii în obraji se veseleau ținându-se de mână, vrăjitoare zburau călări pe mături, berze cloceau într-o apatie filozofică în cuiburile lor, gâște fugeau spre baltă mânate de la spate cu un băț etc. etc. Ce mai încolo și încoace, ludic la superlativ! :)

Ca să nu vă mai țin în suspans, o să vă spun că locul se cheamă Le Village Hansi et son Musée. Iar personajul bonom și rubicond care ne întâmpină la ușă cu pălăria în mână și ne urează „Bun venit!”, cerându-ne să nu-i spunem „maestre” pentru că asta îl enervează :), e cunoscut drept Oncle Hansi.

Pe numele său din buletin Jean Jacques Waltz (1873-1951), acest ilustrator, caricaturist, gravor și pictor s-a născut în Colmar, aflat la acea vreme sub ocupație germană. Fiu al conservatorului Muzeului Unterlinden, a crescut în spiritul tradițiilor alsaciene pe care avea să le promoveze ca nimeni altul, câștigând o imensă popularitate, la pachet cu porecla drăgăstoasă „Unchiuʼ Hansi”.

În 1894 se înscrie la Ecole des Beaux Arts din Lyon, unde studiază desenul industrial și intră în contact cu artiștii vremii, rămânând toată viața influențat de stilul Art Nouveau. Revine în Alsacia și se face remarcat cu cărți poștale ilustrate în care combină imaginile rurale cu caricaturile anti-germane, care îi aduc mai multe condamnări la închisoare.

În 1914 se înrolează în armată. Va face tot războiul și după 1918 revine la Colmar și continuă să creeze ilustrații de carte și grafică publicitară.

În 1923 îi succede tatălui său în postul de curator al Muzeului Unterlinden, calitate în care va aduce celebrul Retablu din Issenheim în sălile instituției, căreia îi va îmbogăți zestrea și cu donații oferite de prietenii colecționari de artă. Perioada aceasta frumoasă de acalmie e întreruptă de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și în 1939 Waltz, cunoscut pentru opiniile sale anti-naziste, e obligat să se exileze în Elveția. După război se întoarce în Colmar, unde își va găsi sfârșitul în 1951.

Adresa: Rue des Têtes nr. 28

Program de vizitare: marți-duminică 10-18; luni 12-18.

Tarife: 5 euro; 3 euro pentru copii de 5-12 ani; gratuit pentru copii sub 5 ani.

Site oficial: hansi.fr

Amenajat la finele anului 2015 într-o clădire tradițională cu ferestre generoase și arcade, muzeul găzduiește peste 700 de lucrări ale lui Waltz: desene, acuarele, gravuri.

Expoziția se află la etaj, iar în cele 12 săli am descoperit cu surprindere nu doar un loc de joacă, așa precum mă așteptasem, ci un spațiu ingenios proiectat și un artist complex, capabil să abordeze tematici diferite în maniere diferite, de la stilul naiv la cel incisiv, de la cel romantic-meditativ la cel critic.

„Mon Village. Ceux qui nʼoublient pas”, volumul apărut în 1913 în Ajunul Crăciunului, este însă cel care i-a adus faima lui Waltz. Nu-i vorba doar de o simplă carte pentru copii, deși, credeți-mă, acest tip de ilustrații se numără printre cele mai dificile genuri de artă, la care puțini autori se înhamă.

Planșele albumului înfățișează scene tradiționale din satele alsaciene în care sunt amestecate referiri la trecutul de dinaintea anexării de către prusaci și la prezentul dureros. Universul rural, pe alocuri idilic, alteori marcat de tente sumbre, e populat de copii înveșmântați în costume populare, de veterani ce-și poartă cu mândrie medaliile din războiul din 1870, de gospodine care coc în vetre quêche-ul, de preoți ce se grăbesc către biserică și de bărbați ce cară lemne pentru a aprinde focul în sobe. Scenografia reprezintă o cameră de copii cu pereții zugrăviți în verde, pe care sunt reproduse citate din cuvântul înainte la acest volum al autorului:

„În Alsacia, printre colinele domoale se ascunde un sat frumos, înecat în flori și arbori fructiferi. În fața caselor se întinde o câmpie presărată cu flori de nu-mă-uita. Este fieful copiilor satului. Aici băiețeii, la fel ca cei din Franța, își fac praștii de care prind câte un fir subțire de ață ori se joacă de-a războiul și înving întotdeauna dușmanul, pe cei zece copii ai jandarmului. Iar fetițele dansează în rochiile lor roșii sau albastre și se unduiesc lin ca niște petale în bătaia vântului.

Satul pe care vi-l voi descrie nu l-am inventat eu; el există. Pentru a-l găsi va trebui să vă îndepărtați de drumul mare... Dincolo de câmpurile cultivate cu grâu veți zări vârful ascuțit al turlei bisericii iar în liziera pădurii veți vedea fetițe care depun flori pe mormintele celor căzuți în urmă cu peste patruzeci de ani în marile bătălii. Acest sat frumos, ale cărui case zâmbitoare ascund enorme suferințe, e o imagine a întregii Alsacii, și de aceea nu vă voi spune cum se numește. Este un loc situat între Rin și Vosges ce nu mai aparține acum Franței, un loc înconjurat de dantela neagră a morții”.

Grafica publicitară este domeniul care i-a asigurat lui Waltz independența financiară. Eclectismul pictural i-a permis să abordeze toată paleta cunoscută în acea vreme, de la cărți poștale la pliante, afișe, logouri, programe de manifestări și evenimente culturale, calendare ori felicitări, fiind astfel permanent solicitat de comercianți, industriași, hotelieri ori bancheri.

Angajamentul politic, urmare a educației francofile primite, s-a manifestat de timpuriu la artist, odată cu primele caricaturi anti-germane realizate în liceu și acuzația de defăimare a directorului școlii, pentru care a fost amendat. În 1914, după publicarea cărții „Histoire de lʼAlsace”, va fi condamnat la 12 zile de închisoare, pentru ca, doi ani mai târziu, să primească la Leipzig verdictul de înaltă trădare pentru „Mon village”. Va fugi în Franța și se va înrola iar pe parcursul războiului va lucra la serviciul de propagandă al armatei, pentru care va executa numeroase desene și afișe, adunate ulterior în volumul „La Paradis Tricolore”.

Colmar, orașul natal, a exercitat permanent o irezistibilă atracție asupra lui Waltz. Îi va consacra cartea „Colmar en France”, în care a ilustrat în peste o sută de planșe casele, magazinele, piețele și străzile ce se întretaie la adăpostul impunătoarei Collégiale St-Martin.

Imaginile nocturne ocupă un loc aparte în creația lui Waltz. Executate în tehnică pointillistă ori în acvaforte, gravurile, litografiile, acuarelele sau picturile sale în ulei surprind cu precădere atmosfera calmă a serilor de vară ori nopțile de iarnă scăldate în lumina blândă a lampadarelor.

Munții Vosges au reprezentat o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artist. I-a străbătut la pas iar mai târziu cu trenul și mașina și i-a imortalizat în cărți poștale și în acuarele delicate reunite în 1934 în albumul „Au pied du Mont Sainte Odile”. În muzeu a fost recreat un compartiment de tren iar în spațiul destinat geamului, pe un ecran, sunt proiectate cu cele mai reprezentative imagini montane realizate de Waltz.

Întreg parterul clădirii a fost transformat într-un spațiu comercial care expune spre vânzare produse alsaciene tipice sub numele Le Marché de lʼOncle Hansi, o marcă regională creată de o asociație de peste 30 de întreprinderi artizanale care reproduc pe diverse materiale desenele lui Waltz. Asociația deține cinci magazine situate în Colmar, Riquewihr, Mulhouse și Strasbourg. De menționat că în Riquewihr, pe Rue du Général de Gaulle nr. 16, într-o frumoasă clădire numită „au nid de cicogne” („cuibul berzei”), funcționează „La Maison Hansi”, un al doilea muzeu consacrat lui Waltz.

Gama de suvenire din buticul din Colmar este de-a dreptul amețitoare. În culori predominant alb și roșu, sunt oferite căni, pahare, farfurii, platouri, castroane, șervete, mănuși și șorțuri de bucătărie, sticle de băutură, figurine, magneți, calendare, pixuri, penare, gentuțe, dar și cărți poștale ilustrate și reproduceri în diverse dimensiuni ale desenelor lui Waltz, precum și tot felul de mărfuri alimentare ambalate în cutii metalice, borcane de sticlă, săculeți de rafie ori pur și simplu punguțe de plastic: biscuiți, turtă dulce și bomboane, prăjiturele, pâté de foie gras, terrine, miere.

Nu poți decât să ignori invitația la Au Bon Café alăturată - este deja prea mult - și să cedezi tentației de a cumpăra ceva. Eu m-am ales, bien sûr, cu un magnet ;), dar și cu o cutie metalică dreptunghiulară (P52) decorată cu un băiețel și trei fetițe care se țin de mână. Pe cealaltă latură e desenat un portativ cu note ținut în brațe tot de niște copii, iar sub el apare scris textul „Cicognʼ cigognʼ tʼas dʼla chance, Tous les ans tu passʼs en France, Cicognʼ cigognʼ rapportʼ nous, Dans ton bec un pʼtit piou-piou”.

Să rămânem după vizita la Unchiuʼ Hansi cu această rugăminte adresată berzei care poposește an de an în Franța de a ne aduce în cioc un pui... ? Să ne mulțumim cu atât?

Eu zic că nu! Jean Jacques Waltz a fost mai mult decât un ilustrator de cărți pentru copii - deși, mă repet, ăsta-i un job al naibii de complicat, care presupune nu numai stăpânirea unor tehnici speciale, ci și o doză imensă de empatie, deloc la îndemâna tuturor artiștilor. Spirit polivalent și versatil, el a atacat cu succes și alte sfere, mai „înalte”, definindu-se în toate aceste demersuri drept un veritabil ambasador al tradițiilor populare alsaciene și un mare patriot francez.

Opera sa, minoră doar în aparență, naivă doar privită cu superficialitate, stă alături, cu mândrie și demnitate, de cea a lui Auguste Bartholdi, cel mai mare artist colmarian.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI