La fel de frumos, la fel de fascinant ca prima data - partea I

TIPĂREȘTE

In ultimii ani ne-am facut un obicei de a petrece una din cele doua vacante/an din Grecia impreuna cu inca o familie de prieteni pe care am reusit, fara prea mari eforturi sa-i convingem si sa le aratam de ce iubim atat de mult acest colt de lume, de ce ne e atat de greu (si pana acum- imposibil) sa ne schimbam destinatia de vacanta.

Anul acesta a fost un an greu, obositor, cu mult stres si cu multe lucruri de rezolvat, asa ca am decis ca ambele concedii sa fie cat mai relaxante, fara multa alergatura, fara obiective de atins, sa facem fix ce ne dorim la momentul acela. Si pentru asta aveam nevoie de doua destinatii unde stiam sigur ca ne vom simti bine, doua destinatii de unde am venit mereu cu bateriile incarcate.

Pentru prima iesire am ales Evia, fiind una din destinatiile mele de suflet, iar pentru prietenii nostri, ceva nou, un loc in care nu calcasera inca. Dar asta va fi o alta poveste, ceva mai tarziu.

Voi incepe sirul povestirilor mele cu cea de-a doua vacanta in care am fost doar eu si jumatatea mea, o vacanta pe sufletul nostru, fara planuri si trasee facute din timp, fara cazari rezervate cu luni inainte, fara stresul ca nu avem suficient timp sa vizitam sau sa ne bucuram pe deplin de un loc anume. Si toate acestea pentru ca am plecat din nou cu…cortul. Nu mai are rost sa ma justific de ce "cu cortul", am dezbatut destul acest subiect acum vreo trei ani, va spun doar ca pentru noi ramane cel mai placut mod de a petrece o vacanta. Chiar daca varsta ar trebui sa ne mai adune de pe drumuri, sa ne indemne la mai mult confort, se pare ca in suflet am ramas tot tineri si putin neconformisti.

Deci, unde puteam sa avem parte de o vacanta pe calapodul nostru? Bineinteles, in Peloponez, acest loc de care ne-am indragostit in urma cu vreo trei ani si pe care nu ne mai saturam sa-l descoperim si redescoperim, mereu cu aceeasi placere si fascinatie.

In plus aveam o restanta de anul trecut cand datorita unui accident, vacanta noastra in Peloponez s-a sfarsit inainte de a ajunge la destinatie. Deci, trebuia sa ducem visul la indeplinit.

La fel ca si anul trecut am legat saptamana nostra de concediu cu cele cateva zile libere de Sf. Maria si am plecat la drum vineri dupa amiaza, dupa ce am terminat serviciul.

Nici nu ne puteam alege un moment mai "bun"…. Era prima zi din weekend-ul prelungit si ora cand toata Romania era pe sosele, iar afara nu erau decat …. 38 de grade. Prima consecinta a acestui fapt am intalnit-o la nici un kilometru de casa, cand am ramas blocati in trafic aproape un sfert de ora la iesirea din Rm Valcea. Ce sa mai vorbim, se mai intampla si in orase mai mici, daramite intr-o asemenea "metropola".

Dupa ce ne-a deblocat politia, am mers cu viteza melcului pana aproape de Craiova unde am ramas din nou blocati (de data aceasta pentru doua ore) datorita unui accident mortal. Soarele se ducea cuminte spre asfintit, iar noi nici nu ajunsesem la Calafat, locul pe unde am ales sa trecem granita.

Dupa ce am trecut de Craiova, traficul s-a mai domolit asa ca pe la opt seara eram la Calafat, iar pe la noua treceam deja de Vidin. Intentia noastra era sa ajungem cat mai aproape de Sofia, sa tragem intr-o parcare si sa dormim in masina pana a doua zi dimineata.

Nu am mai ajuns la Sofia, ne-am oprit in parcarea unei benzinari de la iesirea din Mezdra unde ne-am odihnit toata noaptea intr-o racoare binemeritata. La primele ore ale diminetii, ne-am baut cafeaua si am pornit mai departe.

Pe centura Sofiei am avut parte de un alt incident: un autoturism intrase in plin intr-o caruta. Ce cauta caruta pe centura Sofiei, nu stiu!!! Masina destul de sifonata, carutasul lovit, calul alergand speriat si bezmetic pe sosea, politie, etc, nu era o imagine placuta pentru un inceput de concediu si cele doua accidente grave vazute in nici 24 de ore parca ne-au taiat un pic din elan.

Am mers mai departe si dupa cateva opriri, aprope de orele prazului eram in vama la Kulata, iar dupa 40 de minute (de mult nu am mai stat atat in vama la greci) fotografiam, ca in fiecare an, panoul cu "Wellcome - Hellas". Ne-am continuat drumul, iar pe autostrada Egnatia am avut din nou parte de un incident. O masina luase foc si se facuse scrum. Tocmai venisera pompierii si incercau sa stinga ce mai ramasese din ea. Oare era vreun senm? Prea multe evenimente neplacute pentru prima zi de vacanta. Oare zeii chiar nu ne mai iubesc si vor sa ne transmita ceva? Nu, nu este posibil asa ceva, aceasta vacanta va fi una de vis fara evenimente si fara intamplari neplacute.

Am mers mai departe si buna dispozitie ne-a revenit la una din statiile de taxare unde se formase o coada de cateva sute de masini si la care ar fi trebuit sa pierdem cel putin o jumatate de ora. N-a fost asa pentru ca taxatorii, depasiti de situatie, au ridicat toate barierele, au iesit din gherete si fluierand ne-au facut semn sa trecem, evident, fara sa platim. Nu am mai patit asa ceva si ne-am amuzat copios.

Am zburat pe autostrada pana la drumul ce duce spre Parga, apoi in jos, spre Preveza. Pentru ca aveam timp la dispozitie, ne-am abatut spre Paralia Vrachos pe care nu o vizitasem pana acum. Vazusem pe net multe filmulete si poze si am vrut sa ma conving daca s-ar incadra in standardele noastre. Este o plaja mare, frumoasa, cu nisip, apa limpede si albastra. Cred ca intr-o perioada mai putin aglomerata este un loc unde mi-ar placea sa-mi petrec macar o zi. Noi am prins-o destul de de aglomerata, cu valuri imense si vant foarte puternic.

Am facut cateva poze si am plecat mai departe, oprindu-ne la Paralia Dasos, locul unde anul trecut visam la cel mai frumos concediu. Am parcat "autobuzul" langa aceeasi bancuta, ne-am scos dotarea din masina (scaune, masa, sezlonguri) si prefacandu-ne ca nu am sesizat ca a trecut exact un an, ne-am continuat vacanta din punctul de unde am ramas. Si aici erau valuri mari si puternice si dupa o incercare timida de "prima baie" am facut un dus si ne-am retras la "tabara" noastra improvizata. Am avut parte din nou de o seara memorabila, cu un apus de exceptie si o atmosfera de neuitat. Am stat acolo, la masuta, sub o luna cat roata carului, pana tarziu in noapte acompaniati de un pahar de vin rece si de stele cazatoare. Am avut acest privilegiu de a petrece noaptea perseidelor (12-13 august) in cel mai frumos mod cu putinta. Nu am vazut multe stele cazatoare, dar suficiente pentru dorintele noastre.

Am dormit ca pruncii, tot in "autobuz". La primele ore ale diminetii ne-am trezit, ne-am baut cafeau si ne-am pregatit sufleteste pentru intalnirile pe care urma sa le avem cu niste prieteni dragi, acei oameni speciali care ne-au fost alaturi anul trecut cand am avut accidentul. Inca de cand ne-am luat ramas bun, mi-am promis ca de fiecare data cand voi avea prilejul, voi trece sa-i salut si sa le multumesc inca o data pentru tot ce au facut pentru noi. Aveam pregatite de acasa si cateva "atentii" romanesti…

Am strans "tabara" si cand ma pregateam sa ma urc in masina am vazut un batranel indreptandu-se hotarat spre masina noastra. Tot alergase in sus si in jos pe soseau de langa noi privindu-ne iscoditor cum ne bem cafeau pe malul marii. Era probabil vreu localnic ce-si facea incalzirea de dimineata. A venit la noi la masina, ne-a salutat si mi-a pus pe bord un mic buchetel de crini de nisip, apoi si-a continuat alergarea, in jos, spre Mitikas. Ne-a lasat fara cuvinte… Cred ca in zona aia oamenii sunt plamaditi din alt aluat, sau Dumnezeu a varsat acolo galeata cu OMENIE. Un simplu gest dar care mi-a facut ziua si mai frumoasa.

Cu emotie am plecat spre Mitikas unde voiam sa-l intalnim pe Christos, patronul hotelului ce ne-a gazduit anul trecut cat timp am avut masina la reparat. In fiecare zi ne spunea ca viata merge inainte, bine ca nu am patit noi ceva si sa ne bucuram totusi de zilele in care vom sta la el. Acum voiam sa-l strang din nou in brate, sa-i spun ca a avut dreptate, ca zambim din nou, ca suntem din nou in tara lui frumoasa si suntem gata sa o luam de la capat. Din pacate nu l-am gasit acasa. In timpul anului el lucreaza in Germania (noi l-am prins in concediu anul trecut), iar anul acesta venise mai devreme acasa. Am lasat mamei lui "atentia" adusa din Romania, dar nu cred ca a inteles mare lucru.

Putin dezamagiti am plecat spre Preveza, iar la statia de benzina de la intrarea in oras am oprit din nou pentru o intalnire cu prieteni. La benzinarie nu era niciunul din cei care ne ajutasera sa ne gasim cazare cu un an in urma, iar atelierul auto era inchis. Se pare ca nu ne-am ales bine momentul vizitei. Si pentru ei era weekend prelungit de sarbatoare, dar sunt sigura ca voi mai ajunge prin zona si poate am noroc altadata.

Ne-am continuat drumul spre Vonitsa, urmand traseul de anul trecut. Apropiindu-ne de locul faptei (accidentului) trebuie sa recunosc ca in masina s-a lasat o tacere apasatoare si am avut un sentiment ciudat. Fractiuni de secunda am revazut cu ochii mintii tot ce s-a petrecut in acea curba, dar am trecut si peste asta. De parca s-ar fi spart dintr-o data ghinionul, dupa ce am trecut de acea zona, ne-am relaxat, ne-am binedispus si am devenit mult mai increzatori in reusita vacantei noastre.

De la Vonitsa am urmat drumul spre Palairos si apoi pe malul marii pana la Astakos, un drum superb, pe care l-am parcurs sub limita de viteza inferioara admisa, oprind de multe ori pentru poze. Pe la jumatatea drumului ne-am abatut putin si am intrat in alt Mitikas, o mica asezare aflata in plina dezvoltare, cu multe vile in constructie, destul de multe unitati de cazare, cateva terase, magazine, o plaja cu pietricele marunte si chiar un mic portulet unde erau ancorate in special barci ale turistilor veniti aici pentru o vacanta super linistita. Multe rulote si camper-uri parcate chiar pe malul marii sau in campingul de la iesirea din localitate, camping la care am tras si noi cu ochiul, dar nu ne-a incantat prea tare, avand dotari putine, fiind destinat in special celor cu rulote.

O atmosfera linistita si boema, unde toata lumea nu avea alceva de facut decat plaja, baie, plimbari cu barca sau sa leneveasca la umbra vreunei terase, asa ca ma intreb daca vor fi gata vreodata acele vilitoare?

De la Mitikas plecam spre Astakos oprind de nenumarate ori pentru poze si pentru a admira frumusetea acelor peisaje. Drumul serpuieste pe malul marii pe langa plaje mici si golfuri cu apa incredibil de albastra si limpede. Ne place mult acea zona si am stat in cumpana in a gasi un loc sa "campam" si sa ramanem aici macar pentru o zi. Ar fi fost frumos, dar avem deja doua nopti dormite in "autobuz", iar in zona nu avem nicio posibilitate de a face un dus. Sa dormim cu sarea pe noi nu era chiar confortabil. De mancare se mai gasea cate ceva prin geanta frigorifica, iar pentru bautura (apa, suc, bere, vin) am avut tot timpul vacantei o a doua geanta frigorifica (din aceea de plastic) pe care avem grija sa o umplem in fiecare dimineata cu ce aveam nevoie, apoi la prima benzinarie sau magazin cumparam o punga cu cuburi de gheata si avem "rece" pana a doua zi. Am invatat din vacantele anterioare ca trebuie sa fi pregatit tot timpul cu ceva rece in caz ca te fura peisajul si decizi sa ramai prin locuri mai pusti.

La Astakos am ocolit orasul pe "centura", apoi ne-am continuat drumul spre Patra, parcurgand vreo 30 km prin munti, pe un drum destul de virajat dar frumos, apoi intrand pe proapata A5, autostrada ce leaga Ioanina de Patra, o lucrare grandioasa si spectaculoasa, facuta cu simt de raspundere si spre surprinderea noastra, cu foarte multe parcari cu grupuri sanitare curate si civilizate. Drumul este o incantare. Bravo lor! Eu nu cred ca mai apuc sa vad asa ceva in Romania.

Apropiindu-ne de Antirio am decis ca de data asta sa fim mai atenti la indicatoarele de circulatie si poate reusim sa traversam cu ferry, lucru pe care am vrut sa-l mai facem de cateva ori, dar ratam intrarea si ne trezeam pe pod. De data asta am apelat un pic si la putina tehnica din dotare-google maps pe telefon, si am reusit sa depistam locul de unde se face imbarcarea. Nu exista casa de bilete, plata se face direct pe ferry la cei ce dirijeaza masinile. Pentru ''autobuzul" nostru (care intra la alta categorie decat autoturismele) si doua persoane am platit vreo 10 E. Nu am ales aceasta varianta de traversare pentru a face economie de cativa maruntei, ci pur si simplu pentru diversitate, relaxare si nu in ultimul rand pentru pozele superbe facute podului Rio-Antirio din alta perspectiva.

Cand am planificat aceasta noua vacanta in Peloponez, in prima faza am inclinat spre Arcadia si Argolida, zone mai putin explorate de noi. Apoi am realizat ca am avea foarte multe locuri noi de vizitat si vom fi din nou pe drumuri dornici sa vedem cat mai multe. I-am spus sotului meu ca anul acesta nu ma simt pregatita de un astfel de concediu, ca nu-mi doresc decat mare, soare si peisaje frumoase.

Asa ca, dandu-ne jos de pe ferry, am ales drumul deja cunoscut, adica de la Patra in jos spre Pilos.

Ne propusesem sa nu mergem mai mult de ora 14-15 ca sa avem timp sa ne cazam la un camping si sa mai prindem si cateva raze de soare. Apropiindu-ne de Killini au inceput sa apara si indicatoarele spre diverse campinguri aflate in zona. Pana sa ne hotaram noi spre care sa mergem, ne-am trezit ca nu prea mai aveam din ce alege. Stiam ca mai sunt o gramada de campinguri, dar mai spre sud si nu am fi vrut sa pierdem atata timp pe drum, asa ca am scos harta, ne-am localizat si am constatat ca mai aveam cativa km pana la Kourouta, localitate despre care citisem si stiam ca are si un camping. Asa ca pe la ora 15 deja aveam amenajata tabara. Despre camping si conditiile de acolo voi scrie separat, vreau doar sa va spun ca am petrecut doua zile superbe. Ne-am bucurat de o plaja frumoasa, de o apa calda dar cam involburata in prima dupa amiaza, de o briza placuta, de multa liniste si multa leneveala. Cred ca as fi fost in stare sa stau acolo doua saptamani fara sa ma plictisesc. Campingul se afla in afara statiunii dar se poate ajunge la ea pe picioare, intr-o plimbare lejera, in maxim 15 min.

Kourouta are o plaja mare cu nisip, amenajata cu umbrele si sezlonguri in mare parte a ei, mult prea aglomerata pentru gusturile noastre, iar faleza inalta e plina de fel de fel de terase, care mai de care mai sofisticata si mai aratoasa. Toate acestea creaza o imagine frumoasa, de vacanta, unde toti parca sunt turisti. Am vazut si cateva vile cu camere de inchiriat, in schimb nu am vazut magazine (sau poate nu am cautat noi unde trebuie). Am vrut sa cumparam niste fructe si legume, dar nu am avut de unde.

Mi-a placut si Kourouta-statiune, dar mai ales campingul pe care l-am trecut pe lista noastra de preferinte.

In ziua de Sf. Maria ne-am strans calabalacul si cu parere de rau am plecat mai departe spre sudul Mesiniei.

In cele doua vacante petrecute in Peloponez nu am mers mai departe de Methoni, asa ca sudul si estul peninsulei ne erau complet necunoscute. Si cum citisem noi ca pe langa Finikounda sunt o gramada de campinguri si aveam posibilitatea sa vizitam si castelul de la Koroni, am plecat intr-acolo. Nu am luat in considerare ca e sarbatoare si pentru ei, ca nu toti grecii stau pe malul marii si de aceea, in astfel de momente toti se orienteaza spre plajele mai mult sau mai putin cunoscute. Am simtit ca ceva nu va fi in regula in momentul cand am realizat ca in Peloponez mergem bara la bara, ceea ce nu se mai intamplase niciodata. Soseaua era foarte aglomerata si parca toti mergeau spre Finikounda.

Dupa ce am lasat in spate ruinele castelului de la Methoni, am intrat pe un teritoriu inca neexplorat de noi si am inceput sa fim atenti pentru ca deja incepusera sa se arate indicatoarele spre campinguri. Voiam sa fim cat mai aproape de statiune, asa ca am ignorat vreo patru indicatoare, pana la intrarea in localitate. Aici am intrat in primul camping care mi-a lasat impresia unei cutii cu sardele. Totul era inghesuit, claie peste gramada, fiecare se instalase unde gasise un petec liber de pamant fara sa mai tina cont de cele cateva parcele delimitate. Pana si receptionera parea depasita de situatie. Am plecat urgent de acolo si am intrat in urmatorul camping care in afara faptului ca era la fel de aglomerat mai era si pus in panta, astfel ca in cazul in care ai fi gasit un loc liber, sigur te rostogoleai la vale.

Deci ne-am lamurit si cu Finikounda…. Am citit ca statiunea e frumusica, noi nu am mai vizitat-o pentru ca era cam tarziu, dar sincer, mie nu mi-a spus mare lucru zona aceea.

Am plecat mai departe trecand pe langa castelul din Koroni (nici aici nu am mai oprit) si ne-am continuat drumul, tot bara la bara, spre Kalamata. Nu eram foarte streasati pentru ca in cel mai rau caz, daca gaseam un loc sa ne convina, puteam dormi din nou in autobuz. Am ajuns si la Kalamata si deja orele noastre de plaja si balaceala pentru aceea zi erau aproape compromise, asa ca m-am trezit ca sotul ma intreaba "Te duc la Stoupa? ". Stia ca imi placuse mult de tot aceasta statiune cat si drumul pana acolo. Nici nu am stat sa analizez varianta si am raspuns pe loc "Daaa!!! "

Stiam campingul de acolo, stiam capacitatea si dotarile lui si chiar daca am fi avut ghinionul de la Finikounda, aveam variante pentru dormit in masina.

Asa ca… pe cai!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2379 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI