Septembrie în Peloponez. Terapie prin teatru

TIPĂREȘTE

Din titlu v-aţi dat desigur seama că acest articol se referă la Epidaur/Epidavros, unul din siturile antice din Peloponez, alături de Micene, Olimpia, Argos, Corint etc., prea numeroase pentru a putea fi vizitate într-o singură excursie. Cum „la activ” aveam deja Micene şi Olimpia, am decis ca anul acesta să ne limităm la Epidaur, profitând şi de apropierea de cartierul nostru general.

Din Tolo se ajunge foarte repede, distanţa fiind de aproximativ 35 km. În drum se străbate o vale largă, plantată cu măslini şi străjuită de dealuri cu pante line care nu pun la grea încercare abilităţile şoferului, aşa cum se întâmplă pe alte şosele din Peloponez.

Situl arheologic este situat relativ departe, la 8 km de satul Epidavros (tocmai de aceea elementele de zidărie s-au păstrat bine, nefiind furate sau deteriorate), unde se află mai multe magazine de antichităţi şi suveniruri, taverne şi minimarketuri. Când veţi pătrunde în sit veţi vedea cât de bine este organizat, cu benzi separate de intrare şi ieşire şi o parcare generoasă. Biletul costă 6 euro, iar în imediata apropiere a ghişeului se află două mici taverne unde puteţi servi o gustare sau băuturi răcoritoare, precum şi un panou explicativ, principala sursă de informaţii pentru datele pe care vi le voi prezenta în continuare.

Toată lumea a auzit de Epidaur mai ales datorită teatrului, considerat a avea una dintre cele mai bune acustici dintre toate odeoanele. Epidaur a însemnat însă cu mult mai mult decât atât. A fost un sanctuar dedicat zeului Asklepios şi cel mai mare centru terapeutic din Grecia antică, urmat probabil ca importanţă de cel din insula Kos, locul de naştere al lui Hipocrate.

Potrivit mitologiei greceşti, Asklepios (Esculap la romani) era fiul zeului Apollo cu muritoarea Coronis. Coronis l-ar fi înşelat pe Apollo în timp ce era însărcinată iar Artemis ar fi ucis-o. Apollo a reuşit să-şi smulgă fiul nenăscut din pântecele mamei şi l-a dat în grija centaurului Hiron, care l-a iniţiat în tainele medicinei. Un şarpe a lins urechile lui Asklepios şi i-a şoptit cunoştinţe secrete; de aceea Asklepios este înfăţişat în toate reprezentările artistice cu un toiag de care stă încolăcit un şarpe. Cu timpul, el a ajuns un medic atât de versat, încât grecii l-au gratulat, la fel ca pe Apollo, cu epitetul „Paean”, adică „Tămăduitorul”. Fiicele sale au fost de asemenea asociate cu ideea de sănătate, frumuseţe trupească, vindecare: Hygieia (sau Higia), zeiţa sănătăţii şi curăţeniei, de la care derivă cuvântul „igienă”; Iaso (zeiţa refacerii după boală); Aceso (zeiţa care personifica procesul de vindecare); Aglæa (Aglaia), zeiţa frumuseţii, podoabelor, splendorii; şi Panacea, zeiţa remediului universal, de la numele căreia provine termenul „panaceu”.

Despre Asklepios se spunea că avea puterea nu numai să vindece oameni, dar şi să-i trezească din morţi. Cum acest lucru a dus la înmulţirea populaţiei şi l-a înfuriat pe Hades, Zeus l-a trăsnit. Alte legende susţin că Zeus l-ar fi înviat şi zeificat apoi pe Asklepios, cu condiţia ca acesta să nu mai readucă morţii la viaţă fără aprobarea sa.

Circa 200 de sanctuare dedicate lui Asklepios se pare că au funcţionat în lumea antică greacă şi romană, cel mai mare şi mai cunoscut Asklepion fiind cel de la Epidaur, considerat leagăn al artei medicinei. A fost ridicat pe locul unui mai vechi sanctuar închinat zeului Apollo şi a funcţionat între sec. VI î. Hr. -II d. Hr. După modelul său, în sec. III î. Hr. a fost construit pe insula Kos un alt templu în care se pare că şi-ar fi început cariera Hipocrate, părintele medicinei. De altfel, jurământul lui Hipocrate, în forma sa iniţială, suna aşa: „Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea. ” Se ştie cu certitudine că alte sanctuare închinate lui Asklepios au existat în Peloponez la Trikala, la Gortyn (Gortyna) în Creta şi la Pergamon, în Turcia de astăzi.

Combinând credinţa religioasă şi cunoştinţele empirice, ritualurile oculte cu atosugestia şi tratamentele medicale, aceste sanctuare îndeplineau practic rolul pe care îl au acum spitalele şi centrele wellness. Mărturiile unor pacienţi, consemnate de autorii epocii, ca şi unele inscripţii descoperite in situ dovedesc că preoţii/medicii făceau observaţii ştiinţifice şi recomandări precise: exerciţii fizice, băi, regim alimentar, reţete de poţiuni şi prescrierea de operaţii chirurgicale.

De la intrarea în sit, din alee o cărare în trepte duce în dreapta către teatru iar în stânga se află muzeul şi sanctuarul lui Asklepios, o zonă plată şi lipsită de vegetaţie, spre deosebire de aleea principală, umbrită de pini. Trebuie să menţionez că în prezent se lucrează la restaurarea clădirilor şi întreg situl, cu excepţia teatrului, este un şantier.

Nu pe aici se pătrundea însă în sanctuar în antichitate, ci printr-o poartă monumentală numită propylaia, din care s-a păstrat o bună parte. De aici pacientul era condus pe calea sacră, pentru a se ruga, către templul lui Asklepios, din care nu au mai rămas decât fundaţiile. Se ştie însă că a fost ridicat între 380-370 î. Hr, că avea la exterior coloane dorice iar la interior coloane corintice şi era împodobit cu sculpturi care înfăţişau căderea cetăţii Troia şi luptele grecilor cu amazoanele. În interior se afla o statuie din aur şi fildeş a lui Asklepios, stând pe tron, cu toiagul său. Aici se pare că pacientul era însoţit de preoţi/medici, alături de care rostea rugăciunile şi incantaţiile.

Urma baia rituală în fântâna sacră. Se crede că în acest scop erau folosite izvoarele termale care sunt şi acum captate în spatele muzeului. Purificarea consta şi din abstinenţa de la mâncare, alcool şi raporturi sexuale. Pacientul aducea apoi ofrande, în cele mai multe cazuri sacrificând animale.

Noaptea el era condus la abaton sau Eenkoimeterion, dormitorul unde i se inducea o stare hipnotică pentru a primi în vis viziunea zeului a cărui atingere miraculoasă urma să-l vindece. Şi din abaton au fost conservate unele părţi care se află acum în proces de restaurare. A doua zi preotul îl vizita pe pacient şi îl întreba ce sfaturi i-a dat zeul în somn. Recomandările erau, evident, urmate, în cele mai multe cazuri cu succes.

Un rol major în procesul de vindecare îl juca o structură de formă circulară din cadrul sanctuarului numită tholos, şi ea aflată în prezent în restaurare. Funcţia ei exactă nu se cunoaşte, dar se pare că pasajele concentrice erau folosite fie ca adăpost pentru şerpii sacri, fie ca loc de desfăşurare a ritualurilor. O piatră descoperită aici atestă construcţia clădirii în anii 365-335 î. Hr., ca şi faptul că este opera lui Policlet cel Tânăr, cel care a construit şi teatrul din Epidaur.

Epoca de apogeu a sanctuarului de la Epidaur a fost în sec. IV î. Hr., când a ajuns să aibă un katagogion, adică un han pe două nivele cu 160 de camere, precum şi o sală de ceremonii sau banchete. Din această perioadă datează şi stadionul şi teatrul.

În afara tratamentelor medicale, sanctuarul găzduia şi competiţii sportive în onoarea zeului Asklepios. După mărturiile poetului Pindar şi filozofului Platon (sec. V î. Hr.), acestea se ţineau iniţial într-un spaţiu deschis, suficient de întins, spectatorii stând aşezaţi pe un deal natural. Stadionul ca atare a fost construit într-o depresiune în pământ şi avea 181,3 m lungime pe 21,50 m lăţime. În capete erau marcate liniile de plecare şi sosire. Culoarele de alergare erau separate prin garduri din lemn. Pe latura lungă a stadionului se aliniau bănci de calcar folosite de spectatori. În extremitatea nordică exista o intrare subterană boltită prin care îşi făceau apariţia atleţii şi oficialii. Ea era conectată cu palaestra, locul de antrenament al atleţilor de dinaintea competiţiei.

Deşi aflat şi el în renovare, stadionul se prezintă în condiţii foarte bune şi e uşor să-ţi imaginezi, privindu-l, mulţimea aclamându-i pe învingători.

Construcţia care atrage în cel mai înalt grad admiraţia vizitatorilor este însă teatrul. Alături de sport, teatrul constituia un element important al terapiei, dar şi o formă de distracţie şi meditaţie. Piesele erau vizionate nu numai de pacienţi; mulţimi de spectatori se adunau din toată Argolida pentru a le urmări.

Teatrul din Epidaur a fost conceput de Policlet cel Tânăr la finele secolului IV î. Hr. şi este renumit pentru acustica aproape perfectă. Dintre toate teatrele antice greceşti, are singura scenă - orchestra - a cărei formă circulară s-a păstrat intactă, iar în mijlocul său se află o piatră. Cel care stă pe ea, se spune, îşi face vocea auzită până în rândurile cele mai de sus ale teatrului, chiar dacă vorbeşte în şoaptă. Mulţi turişti testează acustica; noi am avut „şansa” de a nu fi nevoiţi să o facem pentru că un cor de „seniori”, plantat în mijlocul scenei, tocmai cânta când am ajuns acolo. Discutau între ei în franceză dar limba în care cântau semăna mai degrabă cu italiana, aşa că am presupus că era provensala. Şi nu m-am înşelat: am schimbat câteva vorbe cu ei şi am aflat că erau din Avignon şi că interpretaseră o melodie pe versurile lui Mistral. M-am simţit tare deşteaptă!

Revenind la teatru, acesta avea iniţial 34 de rânduri, cărora li s-au adăugat în perioada romană alte 21, capacitatea fiind mărită la circa 13.000 de locuri. Orchestra, adică scena avea diametrul de 21 m. O fosă pavată lată de 2 m strângea apa de ploaie iar culoarele – diazomata – permiteau evacuarea în siguranţă şi rapidă a spectatorilor. Din paradoi, adică intrările actorilor, şi proskenion, folosit de interpreţi ca prelungire a scenei, s-au păstrat fragmente suficient de mari pentru ca turiştii să-şi poată face o idee despre modul cum arăta teatrul.

Măreţia teatrului te copleşeşte, pur şi simplu. Cu atât mai mult cu cât e folosit şi în prezent în cadrul unui festival anual. Am văzut şi noi afişul, spectacolele cu piese de Eschil, Sofocle, Euripide şi Aristofan avuseseră loc în luna iulie.

Clădirea aflată vizavi de teatru găzduieşte un muzeu în care sunt expuse, în principal, cópii după sculpturi greceşti şi romane, mulaje şi reconstituiri ale unor elemente de construcţie din sanctuar. Printre ele, reconstituirea colonadei interioare corintice de la propylaia; o copie după o statuie romană înfăţişându-l pe Asklepios (Esculap) în poza binecunoscută, cu toiajul încolăcit de un şarpe; o statuie originală a zeiţei Hygieia, datată cca. 160 î. Hr. ; cópii de capiteluri şi frize care ornau templul lui Asklepios.

După cum bănuiesc că aţi concluzionat deja din lecturarea acestui review, vizitarea completă a sitului durează 2-3 ore. Panourile explicative amplasate la fiecare obiectiv vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine ceea ce vedeţi. După finalizarea lucrărilor de restaurare sunt convinsă că situl va atrage şi mai mulţi vizitatori. Dar chiar şi aşa, impresia generală este, fără îndoială, una copleşitoare: modul în care grecii concepeau actul medical, ca o simbioză între tratamentul propriu-zis şi clipe de relaxare şi desfătare oferite de piesele de teatru şi de întrecerile sportive rămâne şi astăzi un exemplu demn de urmat.

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=R0l2Fw3KYxo

---

VIZUALIZĂRI: 3212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI