Nepal - tara oamenilor zambitori

TIPĂREȘTE

continuare de aici

Incerc de ceva vreme sa reiau firul intrerupt (sper ca nu rupt!) al peregrinarilor mele pe indepartate meleaguri asiatice si nu-mi iese neam!... Ba ca n-am timp, ba ca n-am inspiratie, scuze (mai bine zis pretexte) care mai de care mai patetice, in fine, cert e ca azi cand m-am enervat rau si am zis ca “acum ori niciodata! ” tocmai constat ca… maine e anul nou in Nepal!!

Cum eu nu cred in coincidente, imi dau seama ca poate Dumnezeu imi da de veste ca deja m-am intrecut cu gluma si chiar e timpul sa repar nedreptatea facuta acestui tinut minunat, pe care aproape ca nu l-am pomenit deloc pana acum in povestirile mele, tinut care mi-a fost drag din prima clipa si pana la ultima… Asa ca nu-mi ramane decat sa ma pun pe treaba si sa incerc sa organizez amalgamul de amintiri, impresii si… poze astfel incat sa fie gata inainte ca urarea de “Happy New Year! ” sa nu mai fie de actualitate.

Dupa cum spuneam in review-ul anterior, plecam din Varanasi cu avionul spre Kathmandu, capitala Nepalului, fara sa stiu prea multe despre aceasta tara, decat ca… acolo e Himalaya. Si cam atat!... Vag stiam ca este o tara mica situata intre doi colosi, India si China, asa ca eram aproape sigura ca este o tara fara prea mare identitate proprie si ca ce voi gasi acolo este un amestec al celor doua culturi atat de diferite. Si in timp ce avionul ne ducea intr-acolo, eu ma gandeam-Doamne, ce caut eu aici la capatul lumii?!

Zborul a fost destul de scurt, un zbor usor atipic, in sensul ca sub noi vedeam numai lanuri muntoase, cu creste care mai de care mai ascutite si mai neprietenoase, cu previzibilele turbulente, iar cand avionul a inceput sa coboare, si cobora, si tot cobora, si eu vedeam tot munti ascutiti si nimic care sa semene cu un platou unde sa putem ateriza, imi treceau prin fata ochilor toate episoadele din National Geographic cu accidentele aviatice (si ma-ntrebam in acelasi timp daca am platit asigurarea de studii pt copil si alte asemenea ganduri nazbitioase, in sfarsit, acum imi vine sa rad) si iar ne mai zguduia un pic… Kathmandu apare brusc, un platou neasteptat situat intre munti, un oras destul de intins vazut de sus, cu mult dorita pista regulamentara pe care disciplinat si ordonat aterizam in sfarsit…

Aeroportul, mic si rudimentar, imi este tare drag acum, in amintiri, fiind primul, dar si ultimul loc pe care-l vezi in Nepal, ne tine un pic pe loc, pt ca trebuie sa completam niste hartii, destul de multe, pt a ne lua viza de intrare in tara (25 $, din cate imi amintesc). Stateam si ma uitam de jur imprejur si imi imaginam emotiile si nerabdarea sutelor de exploratori care vin aici cu gandul la aventura vietii lor-celebrele ascensiuni pe Everest si Annapurna si ma gandeam cati pleaca de aici invingatori, cati “invinsi” de munte si cati (din pacate) nu mai pleaca deloc…

Primul contact cu tara inseamna, bineinteles, si prima ocazie de a-i studia locuitorii, venind direct din India dupa un zbor scurt, ma asteptam sa fie ceva tot pe-acolo ca infatisare, dar nici pe departe, sunt ceva intre indieni si chinezi, dar parca mult mai spre chinezi decat gandeam. Ca fire… in Nepal nu am gasit nimic din slugarnicia, mizeria, primitivismul pitoresc al indienilor, in schimb am intalnit oameni primitori, la fel de primitori ca indienii, dar mult, mult mai mandri, mai linistiti si… mai curati. Oameni care zambesc intr-una, dar cu care nu poti negocia la 10-15 % din suma initiala ca in India, ci la max 75 %, lucru care ne-a derutat un pic pana sa ne obisnuim.

In drum spre hotel, ghidul nostru, pe care imi pare rau sa recunosc ca nu mai stiu cum il chema, ne saluta cu binecunoscutul “Namaste”pe care il stiam din India si care inseamna atat un salut, cat si o binecuvantare si ne zice doua-trei vorbe despre tara lui, din care incerc sa spicuiesc ce imi aduc aminte…

Mai mica decat Romania, dar avand de doua ori mai multi locuitori, tara preponderant hindusa din punct de vedere religios, Nepalul te atrage cu mult mai multe decat credeam eu, pt ca in afara de celebrele ascensiuni pe “acoperisul lumii”, aici poti vedea unele din cele mai frumoase temple hinduse si budiste din Asia, poti face shopping (da, chiar asa, o sa povestesc mai incolo despre asta) sau te poti bucura de un turism de aventura de calitate (drumetii pt incepatori, rafting, pescuit etc).

Tara a fost regat pana in 2001, cand printul mostenitor, in urma unei crize de nebunie (varianta oficiala) si-a ucis tatal, pe regele de atunci si intreaga sa familie; “gurile rele” povestesc o istorie gen “Romeo si Julieta” moderna cu iz asiatic, in care printul, care studiase in Europa, era f indragostit de o domnisoara care nu era deloc in gratiile familiei. Atat de nebuneste de indragostit, incat in urma refuzurilor repetate ale familiei de a-i da acceptul de a se casatori cu ea, le-a luat viata tuturor membrilor familiei regale, apoi s-a sinucis. Alte variante, mult mai putin romantice, spun ca printul era beat-pulbere cand a facut asta, iar ceea ce i-a declansat criza a fost faptul ca tatal sau, regele, i-a facut observatie la un dineu oficial si apoi l-a trimis “la colt”. Din motive lesne de inteles, am preferat sa cred prima varianta… De atunci, Nepal este republica constitutionala, cu certe influente politice maoiste, datorita gigantului de la nord, repezentat de China. Din ce mi-am dat eu seama, poporul regreta f mult vremurile in care era regat…

Ne cazam in Kathmandu la Crowne Plaza (o sa pun review separat despre hotel, daca se considera ca este cazul), un hotel frumos, situat intr-un mic parc in care au acces doar cei cazati, nefiind o surpriza ca si aici, ca la celelalte hoteluri din India ne controlau autocarul cu oglinzile dedesubt. In schimb, a fost o surpriza sa ne fixam ceasurile pe ora locala- la o diferenta de 2 ore si 45 de minute fata de Romania (plus, bineinteles). De ce 2 si trei sferturi si nu 3? Ei bine, n-a stiut nimeni sa ma lumineze!... Apropos de asta, nepalezii au propriul lor calendar-vezi poza cu anul din era nepaleza, poza facuta pe poarta de intrare in orasul Patan, Anul Nou fiind de obicei sarbatorit in a doua saptamana din aprilie, iar anul asta, dupa cum spuneam, este chiar… pe 13 Aprilie! Happy New Year, Nepal!

Ne incheiem ziua cu o scurta plimbare pe o strada de magazinase aproape de hotel, deh, ca sa luam pulsul locului si apoi cu un cocktail in holul hotelului, hotel plin de turisti europeni sau, ma rog, albi, si apoi la culcare, maine ne asteapta o zi f plina! Plina de istorie, cultura, religie, povesti de alt’data…

Ne trezim a doua zi entuziasmati si curiosi de a cunoaste ceva atat de asemanator si totusi atat de diferit de ceea ce am vazut pana acum in vacanta-ma astept sa fie asemanator, doar sunt tot temple budiste si hinduse, ce poate fi atat de diferit- imi zic eu, totusi nimic mai gresit-oamenii, abordarea, atmosfera, totul e parca din alt basm.

Primul obiectiv pe care-l vizitam a doua zi este manastirea Swayambounath din Kathmandu. De fapt trebuie sa precizez ca cele 3 orase principale ale Nepalului, Kathmadu, Patan si Bhaktapur sunt la o aruncatura de bat unul fata de altul, astfel incat constiuie practic o zona metropolitana, fara sa-ti dea senzatia ca treci dintr-un pras in altul.

Manastirea Swayambounath este situata pe un deal care margineste capitala, iar drumul pana acolo este pitoresc, prin multitudinea de vanzatori ambulanti, pelerini si… maimute la tot pasul, cat si prin frumoasa perspectiva pe care o ai asupra orasului intr-o zi senina.

Manastirea este un loc in care convietuiesc in pace atat credinciosii, cat si vanzatorii de suveniruri, se aude muzica tibetana din multe locuri, vezi de asemenea pe cei care fabrica si vand lumanarele si extreme de pitorestile –nici nu stiu cum sa le numesc- instrumente de rugaciune, na, ca trebuie sa le zic intr-un fel, este vorba de niste”mosorele” de metal gravate cu rugaciuni si incantatii, fixate pe un ax central, pe care credinciosii le invartesc cu mana in timp ce trec pe langa ele si se roag (vezi foto). Miscarea acelor mosorele se zice ca imprastie rugaciunea credinciosilor in cele patru zari…

Desi tara predominant hindusa, cele mai frumoase temple si stupe (am mai spus intr-un review anterior ca stupa este echivalentul in budism al bisericii, moscheiii, sinagogii samd.) pe care le-am vazut in Nepal sunt budiste, nu hinduse. Poate asta este explicat de faptul ca locul de nastere al celui considerat fondatorul budismului, Siddhartha, este Lumbini, localitate aflata in Himalaya, actualmente loc aflat in patrimoniul UNESCO.

Siddhartha a trait in jurul anilor 600 i. Hr. si s-a nascut in familia unor nobili (dupa unele legende, chiar in familia unui imparat). Fiind un copil foarte dorit si indelung asteptat, micul Siddhartha creste inconjurat de mare grija si dragoste. Pentru ca tatalui sau i se prevesteste la un moment dat ca fiul sau nu-i va mosteni tronul si averea, acesta este permanent supravegheat pt a nu i se intampla nimic si vede doar bogatie si frumos in jurul sau. La un moment dat, in tinerete, reuseste sa treaca dincolo de portile palatului si ia contact pt prima oara cu saracia, boala, moartea si suferinta. Decide sa paraseasca viata pe care o dusese pana in acel moment si sa ia calea ascezei. Timp de cativa ani, imbraca haine de calugar si traieste doar cu radacini si seminte, fara sa se atinga de nici un produs de la animale, incercand sa gaseasca raspuns la intrebarile fundamentale ale vietii. La un moment dat, prost hranit si complet lipsit de puteri, isi pierde cunostinta. Povestea spune ca o calugarita l-a adus in simtiri cu putin lapte de capra, lucru care i-a dezamagit profund pe multii sai adepti, al caror respect se baza tocmai pe viata ascetica pe care el o dusese pana in acel moment. Atunci Siddhartha incepe sa mediteze si da seama la un moment dat ca nici o extrema nu este buna si singurul raspuns este reprezentat de… calea de mijloc. Aceasta revelatie se zice ca a avut-o stand sub un smochin, de aceea smochinul este arborele sfant la budisti. Reprezentarea celui mai cunoscut simbol budist (vezi poza) explica tocmai lucrul acesta, ”nasul”, figura centrala a fetei, care dupa multe “invarteli in jurul cozii”, sa-i zic asa, scuzata sa-mi fie blasfemia, ajunge la linia dreapta care este considerate cea mai buna-calea de mijloc.

Nu pot sa ma abtin sa nu postez cateva fotografii cu maimutele care impanzesc templul, care este de altfel cunoscut si sub numele de “templul maimutelor” din Nepal.

Vizita in Kathmandu a cuprins si piata centrala, Durban Square, un regal de pagode si temple hinduse si budiste foarte bine conservate, nu pot sa nu remarc ferestrele sculptate, o adevarata dantelarie in lemn si de asemenea nu pot sa nu pomenesc fostul palat regal, parasit de familia regala prin anii ‘30 dupa un cutremur.

Tot in Durban Square se afla si casa in care traieste Kumari, o fetita care este considerata reincarnarea zeitei hinduse Kumari, protectoarea orasului. Aceasta este aleasa periodic printr-un procedeu secret, cunoscut doar de “inteleptii statului”, dintre fetitele nascute intr-un anumit an. Fetita trebuie sa fie frumoasa, sanatoasa si mai ales sa nu aiba nici un fel de semne fizice-zgarieturi, cicatrici etc. Este luata din sanul familiei, care primeste periodic o suma de bani, si locuieste inconjurata de suita sa intr-o casa in Durban Square nefacand nimic, decat iesind la balcon o data pe zi, dupa-amiaza, sa-si salute supusii si o data pe an iese din casa, in timpul unei mari sarbatori, prilej de pelerinaj pt locuitori. Viata ei pare frumoasa, dar nu putem sa nu ne gandim ca este complet lipsita de bucuriile copilariei si ca prima oara cand se vede sangele ei (daca se loveste sau ii vine prima menstruatie) este inlocuita cu alta fetita. De obicei, barbatii refuza sa se casatoreasca cu o fosta Kumari, asa ca viata ei dupa episodul”zeita” nu este prea roz. Am vazut-o aparand la balcon, dar este strict interzis s-o fotografiez si bineinteles am respectat asta.

Ca o curiozitate, pomenesc si faptul ca multa lume, dar mai ales politistii din intersectii poarta masti prin care se protejeaza macar partial de poluare.

Sincer, ma gandeam sa termin tot Nepalul azi, dar pt ca deja m-am lungit prea mult si risc sa va plictisesc, las pt maine povestirile din Patan, unde am vazut cel mai mare templu budist din afara Tibetului, o sa va povestesc si o sa pun si poze, de la Pashupatinath, un templu hindus unde am facut poze doar pe dinafara pt ca nu aveam voie sa intram si de asemenea de la locul de incinerare a mortilor in Nepal.

Am vizitat si o tabara de refugiati tibetani, de asemenea un centru artizanal unde am vazut cum se fabrica niste covoare superbe si multe alte chestii tipice, ne-am intalnit si cu romani-nu turisti, ci tineri budisti retrasi la meditatie, despre toate astea maine. Mai sunt foooarte multe de povestit, uite-acum cand toata lumea e cu cozonacii, mielu’, ouale si nu sta nimeni pe calculator, m-am gasit si eu sa pun Nepalul!...

Cateva vorbe despre ce poti cumpara in Nepal: in primul rand cashmirul este de f buna calitate, un anume soi de cashmir-pashmina- este la mare prêt, dar si f f scump. Din el se fac pulovere, saluri etc, toate de o finite extraordinare. Ca sa ne dovedeasca finetea si autenticitatea fularelor de ex, vanzatorii treceau printr-un inel un fular care parea f gros, dar care in mod surprinzator incapea prin inel si nici nu se sifona, lucrul asta fiind ca o garantie a calitatii produsului. Dar ce este Pashmina? Este cel mai fin casmir, o lana luata de pe gatul iezilor salbatici din Himalaya (de sub gusa acestora). Exista si crescatorii de iezi, dar lana acestora nu este considerate atat de calitativa si in consecinta este un pic mai ieftina. Preturi-60-100 de dolari un pulover, un fular barbatesc 60 de dolari (negociat 2 zile de la 120, nici acum nu inteleg cum mi l-a lasat atat de mult), dupa cum va spuneam, ei negociaza extrem de putin, desi luasem o multime de lucruri din acelasi magazine.

Altceva dupa care am lacrimat la greu au fost covoarele gen persane, lucrate din matase sau lana f f fina, cu sute de noduri pe cm patrat, cunoscatorii stiu mai bine, extrem de fine si elaborate, iar modul in care vanzatorii le faceau mici de tot si le ambalau intr-un pachet in care nici nu-ti dadeai seama ca era un covor inauntru era de-a dreptul fascinant. In functie de marime si lucratura, covoarele porneau de la 1000-2000 de dolari, dar credeti-ma ca meritau!

Obiectele de artizanat, sculturile in lemn (mi-am cumparat si eu o “fereastra” sculptata, ”mosorelele” de rugaciune), de asemenea n-am rezistat, bijuterii din argint si piatra naturala, toate neasteptat de lucrate si estetice. Si cand ma gandeam “ei, in Nepal nu prea am pe ce cheltui…”

Cu scuze daca deja v-am plictisit si cu speranta ca cine a inceput sa-mi citeasca review-ul a avut si rabdarea s-o faca pana la capat, imi iau la revedere… doar pt o zi-doua!...

Si profit de ocazie pentru a va ura Paste fericit tuturor!!

---

VIZUALIZĂRI: 7088 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI