GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Milano - doua zile in orasul Domului si al modei
Inainte de a ajunge la destinatia finala a calatoriei noastre – Portugalia, compania Ryanair ne-a oferit o scurta escala in Italia, mai precis pe aeroportul Il Caravaggio Orio al Serio din Bergamo. Mentionez ca biletul de avion pe distanta Otopeni – Bergamo a fost de 6,99 Euro/persoana! -insa biletele au fost cumparate cu 3 luni inainte. De aici pentru 5 euro am luat unul din autocarele companiei Orioshuttle (circula din 30 in 30 de minute) si dupa o calatorie de aproximativ 50 minute am ajuns la Gara Centrala din Milano.
Cazarea pentru cele 2 nopti petrecute in Milano am rezervat-o la Hotel Demo (via Tonale nr. 14, la 10 minute de mers pe jos de gara) - un hotel modest dar curat care nu-si justifica totusi cei 63 euro/noapte camera dubla. fara mic dejun. Dar cum in Milano totul este scump, am cumparat pentru cele 2 zile - Milano Card 48 h -13 euro/persoana cu care am avut deplasarea gratuita in oras pe toate mijloacele de transport si unele reduceri (nu gratuitati) de 15-20% din pretul biletului de intrare la unele obiective turistice.
Dupa cazarea la hotel si o masa de pranz frugala in dupa amiaza primei zile am plecat sa vizitam orasul… trebuie sa va spun de la inceput ca Milano este un oras cosmopilit cu locuitori din toate rasele umane, dar care - daca priveai cu atentie- din zece barbati cel putin cinci erau imbracati intr-un costum croit impecabil… nu degeaba Milano este socotit capitala modei europene! .
Primul obiectiv vizitat a fost binenteles Piazza del Duomo ("Cathedral Square") unde am ramas impresionati de maretia Domului din Milano a carei constructie a durat aproape 430 de ani. Inceputa in 1386 a fost terminata in perioada domniei lui Napoleon in 1813. Ca marime aceasta catedrala impresionanta este a treia din lume, avand peste 3500 de statui la exterior si fiind sustinita de 52 de coloane interioare masive. La Madonnina-statuia din varf, vitraliile, statuia Sf. Bartolomeu jupuit, Arcada si cripta, muzeul Domului precum si accesul pe acoperis fac din Dom un obiectiv turistic de neratat in Milano. Pret intrare catedrala-13 euro. Cine doreste mai plateste in plus 3 euro accesul cu liftul pe acoperis, pentru a vedea panorama superba a orasului.
A urmat apoi o plimbare reconfortanta prin Galleria Vittorio Emanuele II. Aceasta galerie comerciala a fost construita intre 1864-1868 de Giuseppe Mangoni care a murit cazand de pe schele cu doar cateva zile inainte de sosirea regelui pentru inaugurare. Cupola de metal si sticla imbina rafinamentul italian in stil neoclasic cu era industriala, atunci in plina dezvoltare. La iesirea din Galleria Vittorio Emanuele II am vizitat un extrem de interesant muzeu care prezenta multe din capodoperele celui care a fost Leonardo da Vinci. Pret intrare-6 euro.
Am ajuns apoi la Pallazo Marino-primaria din Milano si in Plazza San Fedele unde am vizitat biserica cu acelasi nume.
De aici am luat un tramvai foarte pitoresc (nr. 1 cred) care ne-a dus in 30 minute la Castelul Sforzesco. Acest bastion dreptunghiular masiv este de fapt un complex de fortarete, castele si turnuri, inceput in 1451 pentru Francesco Sforza, restaurant in mare parte intre 1893 si 1904 si din nou dupa distrugerile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Colectiile sale includ arta si sculptura din Evul Mediu si pana in sec 18, arte decorative, instrumente musicale, arta orientala si arheologie, toate prezentate gratuit.
In parte de nord-vest a castelului se gaseste Parcul Sempione, initial gradina ducala, un parc de 47 ha, cel mai mare din zona centrala a orasului, devenit public in 1893. Parcul are fantani arteziene, Sali de expozitie si Arco della Pace-un arc de triumf construit in 1807 pentru vizita lui Napoleon la Milano.
Aici pe inserat, ne-am odihnit pe iarba dupa o zi agitata dar superba, zi in care frumusetea orasului Milano ne-a facut sa ne simtim cu adevarat in vacanta… Urma a doua zi in Milano…
Treziti de dimineata si cu ajutorul atat de indragitului si consumatului espresso italian, iata-ne ajunsi la una dintre cele mai vechi biserici din Milano-Sant”Ambrogio. Construita in 379 de Sf. Ambrozie a servit drept model pentru majoritatea bisericilor din oras construite in Evul Mediu. Cand Sf. Ambrozie-patronul spiritual al orasului-a fost inmormantat aici in 397, biserica a devenit cel mai popular lacas de cult al orasului. Ca atractii mentionam:Atriumul construit intre intrare si biserica cu coloane si capiteliuri cu scene fantastice, Coloana cu Sarpe, sarpe ce se spune ca a fost adus de Moise, Altarul de Aur, pe care in fata este prezentata viata lui Hristos iar pe spate viata Sf. Ambrozie, Ciboriul-baldachin construit in centrul bisericii. Am vizitat deasemenea si Muzeul bisericii-San Vittorio in Ciel D”Oro.
Nu departe de biserica Sant Ambrogio se gaseste Museo Nationale della Scienza e della Tecnologia-Leonardo da Vinci. Pentru un pret de 7,5 euro am petrecut aproape 2 ore printre machetele de lemn ale lui Leonardo, inventiile lui Marconi si alte exponate legate de electricitate, transporturi si altele. Foarte instructiv muzeul si foarte bine structurat. Ideal pentru elevii de gimnaziu. Si nu numai…
Reintorsi in centrul orasului am hotarat sa vedem Pinacoteca Ambrosiana, o biblioteca fondata in 1603 de cardinalul Federico Borromeo. Aceasta este si un loc pentru studierea subiectelor teologice cu ajutorul cartilor academice si al lucrarilor de arta, un adevarat amalgam renascentist de religie, intelectualism si estetica. Aici gasim lucrari ale unor mari maestrii cum ar fi Tiepolo, Francesco Hayez si Jan Brueghel. Aici gasim si originalele pagini din Codex Atlantico al lui Leonardo da Vinci. Pret intrare in Pinacoteca-13 euro.
Chiar langa Pinacoteca se afla doua biserici pentru care timpul s-a oprit in loc: Basilica San Sepolcro-unde poate fi vizitata Cripta lui Leonardo si Basilica Maria presso San Satiro- cu o clopotnita din sec 11 a micutei capele renascentiste.
Dupa ce-am servit la Gelateria della Musica o inghetata cum nu au simtit niciodata papilele mele gustative, am ajuns la celebra La Scala. Cel mai mare teatru de opera din lumea fost construit in perioada dominatiei austriece intre 1776-1778. Cladirea este remarcabila prin interiorul luxos, acustica excelenta si lista impresionanta de premiere. Distrus pe jumatate in cel de-al doilea razboi mondial, La Scala a fost redeschis in 1946 cu o gala dirijata de Arturo Toscanini. In 2005 teatrul La Scala si-a dechis din nou portile dupa o restaurare masiva.
Am vizitat deasemenea Museo Teatrale alla Scala si Museo Arturo Toscanini care sunt legate de teatrul de opera La Scala. Colectia este neobisnuita cuprinzand partituri istorice si costume purtate de Nureiev si Maria Callas, instrumente musicale antice, mulajul fetei lui Verdi sau cateva baghete care i-au apartinut lui Toscanini.
Una dintre surprizele cele mai placute in periplu nostru prin Milano a fost Museo Bagatti-Valsecchi. Doi foarte bogati frati milanezi au creat acest pallazo renascentist intre 1883 si 1894. Ei au adunat din toata Italia tapiserii, mobilier si picturi si au reusit sa realizeze copii dupa celebre Sali ale epocii-palatul ducal din Mantova, palatul din Urbino, palatul din Sondrio. Efectul general este un amestec extraordinar de mestesug renascentist si sensibilitati romantice.
Cu speranta ca vom reusi sa intram si sa vedem celebra Cina cea de Taina a lui Leonardo Da Vinci (chiar daca nu am avut rezervare facuta din timp-de tinut minte pentru cei interesati) am ajuns la basilica Santa Maria delle Grazie, unde norocul nu ne-a suras, biletele fiind vandute cu saptamani, chiar luni inainte… ne-am multumit cu interiorul bisericii care exemplifica trecerea de la austeritatea gotica la clasicismul renascentist. De remarcat prezenta rarelor sgrafitto (desene zgariate) recent restaurate.
Pe inserat la lumina felinarelor de pe Corso Garbaldi 21, ne-am oprit pentru o cina tipic italiana la Bottiglieria Moscatelli-Cucina Moscatelli. Aici pentru o sticla de vin de calitate comandata (16 euro), am primit gratis - la alegere, o multime de feluri de paste si bucati de pizza care de care mai apetisante si mai gustoase… a fost o seara minunata care a incheiat apoteotic scurtul dar minunatul nostru sejur la Milano…
Calatori fara frontiere, nu ratati, nu ocoliti maiestuosul Milano cu impunatorul sau Dom. Cineva-probabil un calator anonim - a asemuit catedrala din Milano cu o padure in mijlocul orasului, cu un desis de coloane si bolti arcuite, care le ofera milanezilor si miilor de turisti, un loc umbrit de recreere si odihna interioara… La vista migliore, Milano, rimanere nel mio cuore!...
Trimis de Ricone in 20.06.17 23:42:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ricone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Ricone:
”Cazarea pentru cele 2 nopti petrecute in Milano am rezervat-o la Hotel Demo (via Tonale nr. 14, la 10 minute de mers pe jos de gara)
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@danaeldreny: Cred cã se subântelege cã dintr-o eroare de redactare (am scris rapid textul) s-a scris cosmopilit in loc de cosmopolit... îmi cer scuze, fina d-voastrã ironie mã face ca pe viitor sã fiu mai atent.
@Ricone: Felicitări pentru articol. Este un oraş frumos Milano. Încă nu am avut ocazia să-l vizităm.
Aş adaugua la titlul dv. pe lângă oraşul ˝Domului şi al modei˝ şi oraşul fotbalului pentru că aici activează două dintre cele mai mari cluburi de fotbal ale Europei, AC Milan şi Inter Milan iar stadionul San Siro este un obiectiv de vizitat.
Toate cele bune.
@zlatna: Și eu sunt un împãtimit al fotbalului dar timpul scurt petrecut in Milano m-a fãcut sã renunț la acest obiectiv... poate data viitoare. Mulțumesc pentru aprecieri. Toate cele bune!
@Ricone: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru detaliile lamuritoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 O vizită-fulger în Milano — scris în 11.11.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Teatro alla Scala — scris în 19.07.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Generalități din Milano la început de 2024 — scris în 13.03.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O zi în Milano — scris în 14.08.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Programul nostru pentru city break Milano — scris în 16.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Ho visto Milano camminato a piedi — scris în 14.09.19 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O foarte scurtă vizită — scris în 01.10.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ