GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Circuit Maramureş (3.3), Preluca tătarilor, o înfrângere ruşinoasă a tătarilor
În ultimele două reviewuri am pomenit de câteva ori de Preluca tătarilor Ce înseamnă prelucă? Din Dex: ˝Poiană mică într-o pădure, între munți sau între dealuri, pe valea unei ape˝.
Preluca tătarilor este locul din apropierea pasului Prislop unde tătarii au suferit cea mai ruşinoasă înfrângere. În 1717 tătarii au făcut ultima incursiune de jaf în Maramureş. Vreo 10000 de călăreţi şi-au făcut tabăra în strâmtoarea Cheia de sub pasul Prislop unde târâseră şi 12000 de robi tineri, fete şi băieţi. Feciorii erau vânduţi sultanului pentru a fi ieniceri iar fetele ajungeau în harem. După ce au prădat satele din Sătmare şi Ţara Oaşului, tătarii au trecut prin Cavnic de unde după ce au căsăpit şi furat tot ce se putea au ajuns în Borşa. Cu o zi înaintea luptei sângeroase din 17 septembrie, au vrut să dea foc bisericii de lemn cu hramul Arhanghelii Mihail şi Gavril. Aceasta a fost pomenită într-un document din 1391 când biserica a devenit Stavropighie depinzând direct de Patriarhia din Constantinopol. Femeile din localitate, muntence curajoase învăţate să înfrunte animalele sălbatice din păduri i-au respins cu furcile şi ţipuitul lor de maramureşence i-a alungat pe tătari. Cu cergi şi ţoale înmuiate în apele Tâşlei au încercat să stingă focul.
Pe locul vechii biserici a fost ridicată după câţiva ani o nouă biserică de lemn cu acelaş hram, astăzi făcând parte din Borşa de Jos. Alături de ea s-a construit în 1933 o biserică mare de piatră şi cărămidă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Alăturarea lăcaşului nou lângă biserica din sec. XVIII, nu a fost o decizie inspirată întrucât conform regulilor, a exclus-o pe cea veche de la nominalizare pentru includerea în patrimoniul cultural mondial. A doua zi după încercarea de incendiere a bisericii tătarii au fost atraşi într-o capcană, asupra lor prăvălindu-se copaci şi pietre în strâmtoarea Cheia Prislopului. Alţi borşeni au ieşit cu furci, topoare şi coase nimicind o parte din tătari dar din păcate şi mulţi robi care aveau lanţuri la picioare. Conducătorul borşenilor a fost protopopul Şandru Lupu, fost ofiţer în armata lui Rakoczi, apoi aghiotant al lui Pintea Viteazul, ulterior devenind preot greco catolic. El s-a inspirat din planul de luptă din bătălia lui Stefan cel Mare din Codrii Cosminului. Tătarii care au scăpat de bolovani, arbori şi coase- vreo 4000- au fost atraşi de o iscoadă borşană spre pasul Prislop sub motiv că numai pe acolo se pot retrage spre Moldova. În acea zonă, toamna fiind înaintată, s-a iscat o vijelie urmată de furtună, viituri şi surparea terenului, astfel încât jumătate din tătari au murit. Alţii s-au înecat în apele părâului Stiol care şi-a ieşit din matcă. Se spune că luni de zile apele Stiolului şi Vişeuţului nu au putut fi folosite din cauza mirosului cadavrelor. Numai câteva sute de tătari au reuşit să ajungă în Năsăud unde au povestit despre ruşinoasa înfrângere.
De atunci tătarii n-au mai călcat în Maramureş. Locul din strâmtoare unde au fost înfrânţi tătarii a căpătat numele de Preluca Tătarilor. Vestea acestei înfrângeri ruşinoase a tătarilor a ajuns la Viena unde împărăteasa Maria Tereza a donat titluri nobiliare şi moşii familiilor Mihali, Timiş, Şteţcu şi Danci în care bărbaţii s-au remarcat prin acte de vitejie.
În cinstea acestei lupte s-a ridicat în 1970 la locul Preluca tătarilor, un monument cu o placă comemorativă. În 2013 monumentul a fost refăcut prin placarea cu marmoră albă şi neagră. În fiecare an pe 17 septembrie, borşenii cinstesc această victorie simbol al dârzeniei şi vitejiei maramureşenilor.
Trimis de Michi in 26.08.18 12:56:02
- A fost prima sa vizită/vacanță în #EXCURSII și CĂLĂTORII
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Minivacanta in Maramures — scris în 06.08.23 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Pentru totdeauna, Maramures — scris în 07.08.23 de in_lumeamea din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 O vizită în satul Sârbi — scris în 21.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Maramureș și bisericile de lemn - un nou circuit — scris în 26.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prima data in Maramures :) — scris în 31.07.20 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Prima data in Maramures — scris în 06.07.20 de bianca94 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Frumuseti maramuresene — scris în 10.10.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ