Biokovo, bună dimineața iubitul meu!

TIPĂREȘTE

Asta se întâmpla zilnic, în fiecare dimineață, m-am îndrăgostit iremediabil de El. Trebuia să-l ating un pic, a fost al doilea obiectiv al meu din Croația, după cascadele de la Plitvice.

Biokovo este unic, o spun specialiștii, nu numai eu :). Este alb, e ca o umbrelă a Makarskăi, o protejează, este situat de-a lungul coastei Dalmate, între râurile Cetina și Neretva. Da, m-am îndrăgostit de un munte :p.

Cel mai înalt vârf este Sveti Jure, adică Sf. George, are 1762 m, acolo e amplasat un transmițător FM, pe limba mea: o antenă foarte mare.

Toată zona e protejată, este rezervație naturală.

Centrul de vizitare al parcului se află în orașul Makarska, nu l-am căutat, eram deja informată de acasă.

La prima vedere zici (unii) că nu-i mare brânză, e-un munte ca toți ceilalți munți. Pentru mine era ceva special, mă atrăgea ca un magnet.

Câteva „date tehnice”

Parcul e fondat în 1981, are o arie de 19550 ha, peste 1500 de plante și peste 100 de specii de păsări, 21 de specii de reptile, 7 specii protejate de amfibieni, 13 specii rare de lilieci, 199 de specii de faună subterană din care 60 de specii sunt endemice adică trăiesc numai acolo. Astea le-am aflat la fața locului, din plinatul primit odată cu biletele.

Drumul până la „poarta” muntelui

Biokovo e și pentru puturoși, drumul se poate parcurge ușor, cu mașina personală, cu autobuzul local din Makarska, cu bicicleta sau pe jos. Până la Sf Jure sunt 23 km, 2-3 sunt pietruiți, restul e asfalt, drum de o mașină uneori, de fapt de mai multe ori;).

La ultimul semafor la ieșirea din Makarska înspre Dubrovnik este un sens giratoriu, ne învârtim și ieșim la a treia căscare de drum, sunt indicatoare către Kotisina, după doar 3 km pe partea stângă e Grădina Botanică, parte a muntelui alb.

După alți câțiva km, tot pe partea stângă e o parcare largă, cu panouri și cu hărți, cu o căsuță pietruită pe post de casă e bilete, cu un ranger, adică un pădurar (tânăr) proțăpit lângă o barieră.

Așteptăm la rând, după bicicliști.

Biletul costa 50 kuna/persoană dacă ești cu mașina, sau 25/kuna de persoană dacă ai biclă. Vreo 32 lei. Cum naiba? Eu aș taxa mașinile în locul bicicliștilor.

Pentru bicicliști: Ruta Sveti Jure este inclusă în rutele profesionale. Amatorii să-și ia gândul. La turul Croației urcarea a fost de 28 km, lungă și grea.

Rangerul nostru ne-a întrebat de unde suntem, s-a mirat, ne-a întrebat în ce limbă putem comunica, ne-a prezentat pe scurt Biokovo în limba engleză, ne-a înmânat o hartă, biletele, ne-a instruit, ne-a urat succes și a ridicat bariera. Măi, nu eram din lumea a treia, avem și noi frumuseți de munți... în fine, drăguț pădurar :D.

Urcarea pe munte

A inceput cu un drum superb, printr-o pădure de pini, din loc în loc erau avertismente referitoare la incendii. Se întețește urcarea dar și emoțiile mele=)), apar nesuferitele de serpentine. Ups, pădurea dispare, apar arbori spinoși, în stânga vedem marea, coasta rivierei, insulele Brac și Hvar. În dreapta stâncă și pietre, drum doar de o mașină, eram deja îngrozită, vreo doi km nu aveam asfalt dar nici parapeți. Mi se ridicase tensiunea:(.

Apare și asfaltul, urcăm fericiți crezând că suntem singurii nebuni de pe munte. Ei aș, e trafic=)): mașini, bicicliști, ATV-uri, pietoni, motociclete. Urcăm o pantă mare, urma o parcare, așa era pe hartă, noi urmăream traseul roșu indicat de ranger. Găsim un punct de belvedere, nu ne oprim decât la întoarcere acolo, înaintăm încetișor și-ajungem la o troiță pietruită, o admirăm din mers. Din pietre parcă răsăreau arbuști pitici și flori, era o liniște albă, mirosea a verde, stâncile zâmbeau în soare.

Ziua era perfectă, nici măcar un puf de norișor, erau 26 de grade.

Din loc în loc sunt indicatoare pentru bicicliști, cu diferite trasee, cu nr de km și timpul estimat parcurgerii acelui traseu.

Peisajul era înspăimântător de frumos, parfumul lui Biokovo trezea simțurile, drumul ondulat ne-a condus către un restaurant cu terasă și parcare, n-am poposit și-am continuat până la Ravna Vlaska, un alt punct de belvedere.

Iar un ranger...

Parcăm, coborâm, mergem pe balcon și oau, ca o pictură era totul, priveliștea era nemișcată dar vie, riviera Makarska era jos, sărutată de mare și încălzită de soare, era pitică, eram la 1228 m înălțime.

Rangerul ăsta avea și el o căsuță din piatră, n-am intrat dar am văzut niște magneți și pliante în interior. Vis-a-vis de căsuță era un panou informativ cu ce avem și ce nu avem voie să facem prin jur, un panou explicativ despre flora și fauna din rezervație, toate info sunt în croată și engleză, au și poze dar și desene.

Parcarea e suficient de mare, încap câteva mașini.

O stație service pentru bicicliști mi-a atras atenția în mod deosebit, n-am văzut până atunci, nici nu știam că există așa ceva.

O potecă pietruită ieșea din asfalt și ne îndruma pașii către un wc „eco”. Era un wc ca la țară, pe vremuri, numai că era un pic mai modern :), avea hârtie ig, era foarte curat, câteva chestii mirositoare mai acopereau mirosul, un tron din lemn avea gaură și capac de wc. Afară, lângă wc era o fântânică din piatra muntelui construită :).

Ne-am continuat drumul, era uneori tare îngust, ne așteptam unii pe alții, mașini, biciclete, motociclete și ups, un autobuz local. N-aș merge cu el nici plătită, jur!

Până la Sf Jure am întâlnit destule zone de relaxare, cu băncuțe, mese și umbrare.

Biokovo are multe doline adică locuri depresionare cu aspect de farfurie, erau ca niște lunci verzi, pe post de jgheaburi. Ei, locurile astea au un pământ fertil, în fiecare piticanie de dolină oamenii locului au plantat legume. Am văzut oamenii săpând roșiile și castraveții :). Unde locuiau ei? Habar nu aveam dar după fiecare grădină de legume mergeam vreo două, trei serpentine și vedeam o căsuță din piatră, era locuită.

Biokovo era ca un dalmațian, era alb cu pete, avea o frumusețe aparte, era atât de îngâmfat, avea și motiv, strălucea pur și simplu :).

Trecem de un platou stâncos, nu mai zărim Adriatica, pe un vârf vedem o căsuță, pe un indicator scria Vosac, eram la 1422 m, n-am oprit, noi îl doream pe Jure.

Șoseaua urca abrupt, noi călare pe ea, aglomerația era mare=)), am depășit vreo două mașini, o motocicletă mergea în fundul autobuzului, era interesant. Mai mult staționăm decât să circulăm, așteptam cu toții autobuzul care trebuia să facă multe manevre pentru a curba. Șoseaua parcă se sfârșește în cer, e terifiant:((.

Într-un final, cu palpitațiile la purtător, ajungem la Sf Jure, adică în vârf.

Aici e o căsuță, iar, cu un pădurar tânăr. Ăstia comunicau între ei prin stații. Pe geamurile căsuței erau lipite multe stegulețe, abțibilduri. Eu n-am avut ce să lipesc, m-am ofticat:((.

Pe platforma betonată am găsit parcarea aproape plină. Am primit indicații despre loc, parcare și timpul de staționare. Nimeni nu are voie să stea mai mult de 30 minute, timpul e limitat pentru a nu încurca și bloca circulația.

Locul e măricel, antena e uriașă, e îngrădită, accesul e interzis acolo, așa cum e firesc.

Erau toalete ecologice, de-alea din plastic.

Se poate coborâ pe o potecă îngustă, pietruită, anevoioasă, până la bisericuța Sf George. Nu ne-a ajuns timpul, a fugit repede nesuferitul:(.

Domnul C se tot uita după șerpi, credea că stau pitiți după pietrele albe=)). După juma de potecă ne-am întors, a zis că a văzut un șarpe negru . M-am speriat și l-am întrebat unde. Răspuns: „pe un panou era într-o poză”. Aha!:(

Aveam deja 25 de minute de când eram pe platformă, regula trebuia respectată, nu cred că ne certa pădurarul pentru 5 minute în plus dar așa pot face mulți și nu e normal. Trebuia să coborâm, am renunțat la bisericuță, puteam fi „atacați” de șerpii de pe panou=)).

E inutil să mai spun că o vijelie de gânduri împletite cu imagini reale care păreau ireale mi-au îmbogățit ziua și vacanța. Eram deasupra mării, a oamenilor, a vieții, eram aproape de cer.

Încărcați de frumos, i-am mulțumit lui Biokovo și-am scos mașina din parcare. Am fost opriți de ranger, urcau două „motoare” mari.

Cumva se și grăbea domnul C, autobuzul se pregătea să coboare și era mult mai bine să fim în fața lui.

A fost mult mai ușor la coborâre, tot palpitant dar tare emoționant.

Semnalul telefonului a fost bun, am vorbit cu copilul la telefon în timp ce eram prin dolinele muntelui.

Net aveam full, totul era perfect.

Biokovo are o vreme schimbătoare, mereu, temperatura sus era de 19 grade, era un pic răcoare dar ne-a protejat soarele. Știam că trebuie să fim prevăzători, incendiile sunt imprevizibile acolo, iar ploaia își poate face de cap în orice secundă. Știam doar eu =)), nu era cazul să-l informez și pe domn, ar fi avut un motiv în plus să nu urce.

E bine să aveți haine și încălțări potrivite, noi n-am avut :D.

În rucsăcel să puneți ceva de ronțăit și o sticluță cu apă.

Deși sunt doar 23 km, toată excursia ne-a luat trei ore din zi. Puteți să alocați o zi întreaga lui Biokovo, sunt locuri pentru picnic și odihnă.

O frumusețe sălbatică, Biokovo e chiar impresionant, se ridică din coasta Adriaticii, ascunde numeroase peșteri, trasee provocatoare, animale și multe, multe flori.

Un muzeu al naturii - regina noastră, un muzeu creat de natură și protejat de oameni iubitori de frumos. Sunt muzeele mele preferate, le ador. Iar pe Biokovo îl iubesc, a fost fantastic.

Mulțumesc, Biokovo!

---

VIZUALIZĂRI: 4175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI