Hai-hui la Istanbul - ziua a II-a, itinerariu bizantin: zidurile, bisericile Chora si Pammakaristos

TIPĂREȘTE

Previziunile meteo anuntau timp frumos, prilej pentru un periplu spre zona nord-vestica a Istanbului, a zidurilor theodosiene, mai indepartata de dezlantuirea turistica din Sultanahmet. Hotelul nostru era foarte aproape de statia de tramvai Gulhane, asa ca, dimineata, ne-am urcat in T1 si am coborat, dupa vreo jumatate de ora, in statia Topkapi (nicio legatura cu palatul), la marginea orasului.

Imediat cum am iesit din statia de tramvai, am reperat primul nostru obiectiv, cladirea circulara ce reprezinta:

1. Muzeului Panorama 1453:

panoramikmuze.com/homepag ... nformation.aspx

Este o cladire destinata zugravirii (la propriu) momentului, din 29 mai 1453, cand trupele lui Suleiman Magnificul trec peste ziduri si cuceresc Constantinopolul. Pe un perete circular, la 360 de grade, sunt pictate scene din batalie, foarte realistice, iar la baza peretilor, ca o diorama, apar si obiecte utilizate pe campul de lupta: tunuri, ghiulele pentru Basilic (tunul urias al lui Orban), bastioane, sageti etc. Fondul sonor al bataliei insoteste privitorul, contribuind, de asemenea, la crearea senzatiei de veridicitate.

Orban era un mester armurier din Brasov, de origine maghiara (sau, dupa alte surse, germana, valaha, sau chiar daca, dupa un important istoric bizantin, Laonikos Chalkokondyles, en.wikipedia.org/wiki/Orban#cite_note-8), care, intial, si-a oferit serviciile lui Constantin al XI-lea, dar acesta nu i-a putut onora pretentiile financiare, asa ca s-a mutat la concurenta, la sultan, unde a construit un tun de 8 m lungime, Basilicul, ce tragea (e adevarat, foarte rar imprecis), cu ghiulele de peste juma’ de tona; se pare ca mesterul necredicions a murit intr-o explozie a propriului maret tun.

Desi am ajuns la prima ora, pe la 8,30, era deja aglomerat, cu copii de toate varstele, dar si batranele imbracate traditioal, toti veniti sa vada momentul cheie al evolutiei imperiului otoman. Muzeul e bine realizat, iar imaginea lui Suleiman Magnificul, calare pe un cal alb, inspectand, maiestuos, daramarea zidurilor si cucerirea orasului, va contribui, mai ales, la generatiile tinere turce, la formarea sentimentului nationalist, exarcebat, pan-otoman, propovaduit agresiv in prezent de presedintele Recep Erdogan.

pemptousia.ro/2014/05/29- ... inuu-al-turciei

La iesirea din muzeu este un elicopter-simulator ce te poarta, virtual si contra cost, peste toate obiectivele turistice din Istanbul sau Turcia, ocazie de neratat, pentru copii, in special.

Traseul nostru a continuat spre zona Edirnekapi, pentru care am luat tramvaiul T4, trei statii; statia de tramvai T4 este imediat langa statia Topkapi T1, nicio dificultate in a o identifica, plus ca este si capat de linie.

Imediat in dreapta bulevardului, marginit de doua turnuri, la iesirea din statia de tramvai (care e subterana), la vreo 50 m, se afla:

2. Poarta Charisius (Edirnekapi, Adrianopole)

In ciuda dimensiunilor reduse, are o mare insemnatate istorica deoarece, pe aici, a intrat, triumfator, Suleiman Magnificul, dupa cucerire. In perioada bizantina o strada pricipala-Mese, ducea, de la aceasta poarta, pana in zona Hagiei Sofia. Cum se intra pe aceasta poarta se observa:

La itinerariul nostru foarte mult m-au ajutat sfaturile si execelentele reviewuri ale lui Traian S (multumesc Traian!).

Traseul nostru in google maps: goo.gl/maps/jq3ro

3. Moscheea Mihrimah

Construita de omniprezentul Mimar Sinan, impresioneaza prin luminozitatea interiorului, prezenta vitraliilor, a marmurei si peretii albi, lucru mai putin comun moscheilor obisnuite. Putin vizitata, nu eram decat noi singurii vizitatori. Exista si o legenda legata de Mihrimah, fiica sultanului Soliman, si Mimar Sinan: in 1539, la varsta de 17 ani, lui Mihrimah, trebuia sa i se gaseasca un sot, potrivit rangului si importantei sale in imperiu. Nu alegea ea, bineinteles, ci sultanul, insa nici acesta nu avea decat doua optiuni valabile: marele vizir Rustem Pasa, in varsta de 39 de ani, si marele arhitect Mimar Sinan, de 49 ani, ambii vrednici oameni de stat, proveniti din sistemul devshirme. Rustem, fost crestin, fiu de porcar croat (nu ca ar fi o vina, dar asta arata, oarecum, eficienta sistemului de promovare a valorilor, in sistemul otoman) a fost ales ca ginere al sultanului, in dauna lui Mimar, provenit si el dintr-o familie crestina armeana, din Kayseri, din Anatolia Centrala. Arhitectul, caruia ii cazuse cu tronc fiica sutanului, se pare ca a suferit mult si a construit doua moschei dedicate lui Mihr-i-mah (nume provenit din limba persana, care inseamna, Soarele si Luna): una, cu doua minarete, pe partea asiatica a Istanbului, in cartierul Uskudar, alta, cu un singur minaret, aici, la Edirnekapi, pe cel mai inalt deal din Istanbul. Se spune ca pe 21 martie, la echinoctiul de primavara, cand este si ziua de nastere a lui Mihrimah, la apus, soarele coboara in spatele singurului minaret a moscheii din Edirnekapi, iar luna apare, dincolo de Bosfor, intre cele doua minarete, ale moscheii din Uskudar, ca un romantic dar arhitectonic, ale mai varstnicului Mimar, pentru iubirea sa neimplinita, Mihrimah-Soarele si Luna.

Iesind de la moscheea Mihrimah, am lua o pauza la o cofetarie, apoi am continuat pe bulevardul Fevzi Pasa, spre vechiul turnul inalt, ce are in varf, un steag turcesc, langa care se afla o mica intrare, ce duce pe strada Hoca Cakir, ca sa urcam pe:

4. Zidurile Constantinopolului

De-a lungul drumului cu tramvaiul, incepand de la Poarta Topkapi (Poarta Tunului sau St. Romanus), pana la Edirnekapi, am trecut prin zona raului Lycus, mai joasa, numita mesoteichon, unde, in 1453, Suleiman isi instalase cortul rosu-auriu si unde si-a concentrat atacurile, mai ales cu artileria, iar din aceasta cauza, zidurile sunt intr-o stare avansata de degradare. Ultimul imparat bizantin, Constantin al XI-lea, se pare ca a pierit, in lupta, prin imprejurimi, insa trupul sau nu a fost identificat (desi susele istorice se contrazic si exista destule controverse in acest sens: un articol exhaustiv despre moartea lui, aici: myriobiblos.gr/texts/engl ... l_condeath.html), nascandu-se legenda imparatului de marmura, ce va reveni la viata cand orasul va redeveni crestin. Apropo de Constantin al XI-lea, ca sa vedem ce mica e lumea, bunicul sau, Constantin Dragaš (de la care a preluat numele), era principe sarb si a murit in lupta de la Rovine, ca aliat-vasal al lui Baiazid I si contra lui Mircea cel Batran.

Zidurile Constantinopolului, ce au protejat cca 1000 de ani orasul, erau crenelate si aveau cca 6 km lungime, un zid interior (12 m inaltime si cca 5 latime), un zid exterior (8 m pe 2 m), un sant plin cu apa, marginit, pe interior, de un alt zid, mai mic de doi m inaltime, intregul ansamblu avand 96 turnuri si noua porti principale de acces.

byzantium1200.com/landwall.html

istanbul.for91days.com/tag/city-walls

Majoritatea luptelor de la 1453 s-au dat intre intre zidul exterior si cel interior, in asa numitul peribolos, deoarece bizantinii erau inchisi in afara zidului interior, pentru a nu renunta la lupta. In ciuda disproportiei armatelor, 80.000-100.000 otomanii, doar cca 8.000 bizantinii (aici incluzand si italienii veniti in ajutor, sa apere crestinatatea, din pacate in numar prea mic, in frunte cu bravul Giustiniani Longo), se pare ca doar o neatentie a permis turcilor sa intre in cetate, bizantinii uitand deschisa o usa, de la o poarta de mai mica importanta – Kerkoporta. Sunt multe chestiuni interesante legate de imperiul bizantin si caderea Constantinopolului, nu e locul aici de digresiuni istorice, recomand insa recitirea cartii lui Vintila Corbul, sau, mai tehnic, cartile istoricului britanic Steve Runciman (la editura Nemira exista si o colectie Byzantium).

Revenind pe traseul nostru, pe strada Hoca Cakir, sunt doua scari, prin care se poate urca pe ziduri: prima, foarte abrupta, cu scari inguste, fara balustrade laterale, dar cu avantajul ca se poate ajunge, mergand pe ziduri, pe turnul cu steag de la Edirnekapi, si a doua, la circa 100 m, distanta de prima, pe care se poate urca cu usurinta. Nu am indraznit sa urcam pe prima, ca sa evitam o noua cadere a Constantinopolului, deci ne-am catarat pe a doua, ajung sus, pe istoricele ziduri, de unde se deschide o perspectiva impresionanta, spre toate zarile, fiind cel mai inalta colina din Istanbul. Nu se poate merge pe ziduri decat cateva zeci de metri, deci nu planuiti o plimbare lunga. Incarcati de energia istoriei, am mai coborat (strada e un pic in panta) cateva sute de metri, pana la:

5. Palatul Porfirogenetilor (Tekfur Sarayı)

Este un palat bizantin, ale carui ruine dateaza din secolul al XIII-lea, de pe vremea imparatului Mihail al VIII-lea Paleologul, cand a fost ridicat ca anexa a Palatului Blachernae, resedinta a suveranilor bizantini.

byzantium1200.com/blachernae.html

Porphyrogénnētos inseamna, in greaca, nascut in purpura, adica nascut pentru a fi imparat, iar Tefkur Sarayi inseamna, in turca, palatul suveranilor. Prin apropiere se afla si Poarta Kerkoporta, prin care au intrat turcii in oras, la 1453. Palatul pare refacut, are un parc mic in fata si nu se poate vizita in interior; este printre putinele cladiri seculare bizantine ramase in picioare.

Intreaga zona a zidurilor face parte din aria istorica a Istanbului, inclusa in patrimoniul mondial U. N. E. S. C. O. :whc.unesco.org/en/list/356 .

Ne-am intors apoi spre:

6. Biserica Chora (muzeul Kariye)

Este celebra penru mozaicurile si frescele sale, considerate ca o culme a artei bizantine. Au fost realizate la comanda lui Thedor Metochites, mare logofat (megas logothetēs), un fel de ministru de finante, in secolul al XIV-lea. Desi in lucrari de restaurare, mai toate mozaicurile erau vizitabile, insa exteriorul bisericii era putin vizibil, acoperit cu panza protectoare, tipica la constructii. Biserica, reconvertita mult timp in moschee, in prezent muzeu, e putin incapatoare, iar aglomeratia mare. Valuri de turisti, aduse cu autocare, impanzesc lacasul, deci conditiile nu au fost prea potrivite, ca sa ne minunam de mozaicurile pastrate miraculos (ca si la Hagia Sofia, au fost acoperite cu mortar). Aici ne-am cumparat si Istanbul Museum Pass, ce acorda ceva reduceri la intrarile turistice (nu la toate, de exemplu nu la Turnul Galata).

muzekart.com/en/museum-pa ... s/about_27.html

choramuseum.com/admisson-openning-times

Am continuat pe strada Draman, prin cartierul traditionalist Çarşamba. Numele cartierului inseamna miercuri, in limba turca, iar aici are loc, evident, miercurea, un targ renumit - Çarşamba Pazarı. Ne-am strecurat, cu gratie si curaj, printre islamisti pasnici si turcoaice echipate riguros, in burka neagra, gata de explozie, ajungand la:

7. Biserica Pammakaristos (Biserica Maicii Domnului cea Preafericita)

Destul de greu de localizat, in prezent functioneaza si ca muzeu, si ca moschee.

ayasofyamuzesi.gov.tr/en/ ... m-pammakaristos

Biserica Pammakaristos a fost construita intre secolele al XI-lea si al XII-lea. Se crede ca biserica a fost reconstruita in secolul al XIII-lea, de catre un aristrocrat bizantin, Mihail Ducas Glabas Tarchaneiotes. Glabas va fi inmormantat in paraclisul adaugat in 1315, de catre sotia lui, Martha Ducas, care va fi, de asemenea, inmormantata tot in acest paraclis. Este a treia biserica, ca suprafata acoperita cu mozaicuri, dupa Chora si Hagia Sofia. A functionat ca sediul al patriarhiei din 1456, pana in 1587, dupa care a fost declarata moschee, de sultanul Murad al III-lea si denumita Fethiye (Victoriei), ca sa celebreze reusitele miltare din Georgia si Azerbaidjan. Circulă legenda că aici a avut loc intalnirea din Sultanul Mahomed al II-lea si Patriarhul Ghenadie Scolarios, unde au fost discutate teme bisericesti și politice, precum acelea cu privire la statutul bisericii ortodoxe, sub noua stapanire otomana. Ghenadie fusese un oponent inveersunat al unirii cu Roma si, ca si Lucas Notaras, ultimul megaduce bizantin (un fel de prim ministru), ”prefera turbanul turcesc, mitrei papale”.

Daca la Chora era aglomeratie, aici se pot admira in liniste, mozaicurile mai putin numeroase, darn la fel de bine realizate; poze reusite, cu biserica si gazonul verde din fata, se pot face din curte. Periplul prin cartierul conservator Fatih a continuat, pe strada Yavuz Selim, trecand pe langa un parc si terenuri de joaca, amenajate pe locul unei foste cisterne romane, un fel de rezervor de apa deschis spre exterior - cisterna lui Aspar, a treia ca marime, din Istanbul, ajungand, in final, la:

8. Moscheea Selim I (Yavuz Selim Camii)

Localizata pe una din cele sapte coline ale Istanbulului (ca si Roma), are o pozitie privilegiata, permitand perspective excelente asupra golfului Cornul de Aur. Este moschee imperiala (comandata de un membru al familiei imperiale otomane), construita de Suleiman Magnificul, pentru tatal sau, Selim I, mort in 1520; in turca lui Selim I se spune si Yavuz, adica, cel groaznic, necrutator. Cam sadic, degraba varsatoriu de sange, in buna traditie otomana si-a ucis fii, fratii, nepotii, ca sa scape de concurenta la tron, iar vizirii erau executatii cu coarda de la arcul de lupta, dupa capriciile sultanului (Suleiman a semanat cu tac’su, fiindca, si el, si-a ucis fii, pe Mustafa si Bayazid). Selim are mausoleul in curtea moscheii, alaturi de un alt sultan, mai interesant si mai cool - Abdülmecid I, ce a domnit intre 1839 si 1861.

Abdülmecid I a pus in practica reorganizarea (Tanzimat) Imperiului Otoman, cu reforme importante ca: adoptarea imnului si steagului, coduri penale si civile, dupa model francez, crearea ministerului educatiei, infiintarea de universitati, restaurarea Hagiei Sofia de catre fratii elvetieni Fossati, construirea palatului Dolmabahce etc. Cea mai simpatica reforma a fost interzicera turbanului si introducera fesului; nici bietul fes, insa, nu va avea viata lunga, si va fi abolit in 1925. Spre deosebire de groaznicul Selim, Abdülmecid I a fost om de mare caracter si de toata isprava, harnic si in viata particulara, avand 25 de neveste oficile, in harem, si vreo patruj’ de copii, daca i-am numarai eu bine, pe wikipedia, ca uite asa mai afla omul ce a vazut, documentandu-se dupa calatorie.

Ne-am reluat itinerariul prin:

9. Catierul Fanar

Strazi inguste, cu pante accentuate, case degradate, paraginite, saracie vizibila, gunoaie, aspect de mahala, deci nimic nu mai aminteste de vechea stralucire a vechilor greci, urmasii bizantinilor, ce se aciuasera aici, dupa 1453, alaturi de evrei (zona lor se numeste Balat) si armeni. Importanta istorica pentru Romania consta in faptul ca, in acest cartier, au trait vechile familii domnitoare, din tarile Romane, intre 1711 si 1821, fanariotii: Mavrocordat, Ipsilanti, Moruzi, Caragea, Suțu, Mavrogheni, Hangerli, Rosetti, Callimachi, Ghica. Reusind sa se impuna in administratia otomana, prin talentul lor in afaceri si limbi straine (mut timp turcii nu au avutvoie sa le invete), uneori trecuti la islam, fanariotii, in ciuda reputatiei negative, de lacomie si cinism, au un loc important in istoria noastra.

ro.orthodoxwiki.org/Epoca_fanariot%C4%83

timpul.md/articol/fanario ... -romne-5628.htm

lovendal.ro/wp52/de-ce-do ... atat-de-proasta

10. Liceul ortodox grec

In limba turca: Özel Fener Rum Lisesi iar in limba greaca: Megáli toú Genous Skholí (marea scoala a natiunii).

Cladirea mare, impunatoare, din caramida rosie, domina zona, fiind vizibila de pe tot Cornul de Aur. Pare un castel fantomatic, nelocuit, bantuit de amintirile zilelor in care adolescentii greci invatau aici. In prezent este nefunctional, inconjurat de sarma ghimpata, pentru a preveni atacurile extremistilor islamisti (auzate de rivalitatea istorica dintre greci si turci, dar si apropo de politcile guvernelor turce, dupa primul razboi mondial incoace, ce au incurajat epurarile etnice si pogromurile ce au vizat armenii, grecii, kurzii). Construit relativ recent, pe la 1881, din donatia unui bancher elen, pe locul unei foste scoli grecesti importante, unde invatau, odinioara, si fanariotii nostri, liceul mai este denumit si castelul rosu, datorita dimensiunilor sale.

Pe stradutele intortocheate si in panta (a se vedea traseul in google maps), din spatele liceului, se afla:

11. Biserica Sfanta Maria a Mongolilor

Are o importanta, mai degraba, istorica, deoarece este singura biserica care a continuat sa fie ortodoxa, dupa cucerirea Constantinopolului, si nu a fost niciodata transformata in moschee, datorita unui firman (decret) dat de Suleiman, la cererea arhitectului grec Christodulos (Atik Sinan), ce a realizat moscheea Fatih. Firmanul se poate vedea pe peretii bisericii.

A fost intemeiata de Maria Palaiologina (Paleoloaga!?), o fiica neligitima a imparatului bizantin, Mihail al VIII-lea Paleologul, la 1281, pe locul unui lacas mai vechi. Maria fusese maritata cu un han mongol, pentru intarirea aliantelor imperiului bizantin, iar, dupa moartea sotului, s-a intors la Constantinopol si s-a calugarit, de aici provenind numele bisericii: Mouchliōtissa (a mongolilor, in greaca). In 1453, aceste locuri au fost ultimele unde armata bizantina a opus o darza rezistenta, si, din aceasta cauza, turcii denumesc biserica Kanli Kilise (biserica sangeroasa), iar strada pe care se urca, dinspre Cornul de Aur, Sancaktar yokuşu (adica strada purtatorului de stindard); pe aceasta strada se urca si spre liceul ortodox grec. In interiorul bisericii se afla o intrare intr-un tunel, despre care se spune ca ducea al Sfanta Sofia; copiii au intrat si au verificat, insa tunelul nu are, cel putin in prezent, decat cativa metri lungime. Accesul in biserica se face sunand la usa exterioara a gardului, ce inconjoara cladirea acoperit, si acesta, cu sarma ghimpata.

Am continuat plimbarea pe aleea Tevkii Cafer Mektebi, am coborat scarile pe Merdivenli Mektep Sokak, unde se afla o poarta inchisa, ce ar trebui sa fie intrarea la:

12. Muzeul Dimitrie Cantemir

Marele carturar a stat la Istanbul 22 de ani, ca ostatic important (capuchehaie), in timpul domniei tatului sau Constantin (nu-l iert nici pe el fiindca a ordonat taierea capului carturarului Miron Costin) si a fratelui Antioh. A avut, initial, o resedinta cumparata de la un nobil turc, pe la 1690, in zona Ortakoy, pe malul vestic al Bosforului, cam unde este moscheea cu aceeasi nume (se mai numeste Buyuk Mecidiye), langa pod, iar cea de-a doua in cartierul Fanar, pe domeniul Vlah Saray, palat ridicat de Serban Cantacuzino, pe domeniul familiei si primit ca zestre, de Dimitrie Cantemir, din partea primei sale sotii, Cassandra Cantacuzino, in 1700. In Vlah Sarayi stateau beizadelele domnilor munteni, iar in Bogdan Sarayi, conac situat, in apropiere, in carierul Balat, stateau, beizadelele moldovene.

Desi inaugurat cu mare pompa, acum cativa ani, in cadrul unui proiect european, si prin intermediul Institutului Cultural Roman, balcanismul romano-turc a biruit si Muzeul Dimitrie Cantemir este inchis, se pare, din motive administrative, ce tin de regimul proprietatii: o parte a cladirii apartine de Patriarhia Ecumenica, alta de Primaria Istanbul. La capatul de jos al scarilor, de pe strada Merdivenli Mektep Sokak, se gaseste cafeneaua Dimitrie Cantemir, in curtea careia se afla o placa memoriala, ce aminteste de carturarul domnitor. Un execelent articol stiintific, din care am preluat informatiile de mai sus, gasiti, cautand pe net: Monumente uitate. Resedinta lui Dimitrie Cantemir din Istanbul, de Liviu Bratuleanu.

Am coborat prin pitorescul, dar delabratul cartier Fanar (care, culmea, cica ar fi inclus intr-un proiect de modernizare), pana la:

13. Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului

In contrast cu denumirea si importanta sa istorica sa, are dimensiuni reduse, turcii nepermitand construirea de biserici mari (spre deosebire de statul roman, care a aprobat ridicarea unei mari moschei la Bucuresti). Exteriorul este modest, insa, in interior, se afla cateva relicve importante pentru crestini: moastele sfintilor Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul, redate ortodocsilor, de catre papa Ioan Paul al II-lea, in 2004 (fusesera furate in infama cruciada a patra, in 1204, cand latinii au cucerit orasul, adancind schisma catolici-ortodocsi), moastele sfintei Teofana, sotia imparatului bizantin Leon cel Intelept (886-911) si coloana flagelarii, de care a fost legat Isus, de catre soldatii romani.

Am mai cautat si poarta Sfantul Petru, de care a fost spanzurat patriarhul Grigorie al V-lea, in 1821, intr-o zi de Paste, ca represiune a turcilor, pentru declararea de catre greci razboiului de independenta. Trupul sarmanului patriarh, aruncat in apele Bosforului, a fost pescuit de catre pescari greci, transportat la Odessa, apoi inmormantat in catedrala metropolitana din Atena, fiind considerat erou national. In amintirea sa, aceasta usa a patriarhiei a fost sigilata pentru totdeauna. Nu sunt sigur ca am localizat corect aceast obiectiv, in cadrul complexului!

Iesiti la strada principala, paralela cu Cornul de Aur, am luat autobuzul 99, pana in zona Karakoy, de unde am inceput urcusul pe Istiklal cadessi, spre:

14. Turnul Galata

A fost construit de genovezi in 1348 si cladirea cilindrica, cu varf conic, a devenit un simbol al orasului. Aici am stat, o vreme, la coada incolacita in jurul turnului. Este o mica capcana turistica, din punctul meu de vedere: este scump-25 lire, spatiul din varf este extrem de stramt si aglomerat, coada se misca greu, timpul petrecut pe terasa de sus este minimal. Am putea spune ca panoramele recompenseaza cheltuiala si asteptarea, insa locuri bird's-eye view sunt multe in Istanbul, de exemplu:

15. Turnul Safir (Istanbul Sapphire)

Este cea mai inalta cladire din Istanbul, un zgarie nori de 238 m inaltime si 54 de etaje supraterane (mai sunt 10 subterane). Se ajunge cu metroul M2, statia Levent 4 (a nu se confunda cu Levent, obisnuit, fara cifra, care e o alta statie), care are iesire la etajul 3 subteran al turnului. Se plateste intarea si se urca rapid cu liftul pana la etajul 54, unde se afla o platforma de observatie, o terasa si un restaurant. Privelistea e superioara celei din turnul Galata, ai tot Istanbulul la picioare, se poate vedea pana, hat, departe, unde Marea Neagra se imbratiseaza cu stramtoarea Bosfor. Am stat ceva timp aici, recomand calduros locul. Spre seara, ne-am intors, acoperiti de glorie turistica, in Sultanahmet, apusul prinzandu-l, printre lalele, in:

16. Parcul Gulhane

Foarte intins, extrem de animat, amenajat si intretinut cu gust de gradinar profesionist, plin de arome de zambile, foste gradini ale palatului Topkapi, parcul ne-au fost refugiul ideal dupa o lunga zi (poate prea lunga, insa facem parte din categoria celor ce vor sa vada cat mai mute intr-un loc, deci nu slow travel). Am vrut sa mancam ceva la terasa Setutsu, situata in capatul parcului, cu vedere la Bosfor, insa era full, asa ca ne-am multumit sa ne plimbam si sa mai stam pe banci, amestecandu-ne cu otomanii veniti in numar mare la picnic, apoi ne-am retras la un restaurant de langa hotel, sa ne ghiftuim cu lipii calde, ayrane etc...

---

VIZUALIZĂRI: 4845 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI