Carrión de los Condes – oprire obligatorie in Camino de Santiago

TIPĂREȘTE

Gata, zic. Dup-atatia… nori si ceata nu;), dup-atata Camino de Santiago (de care oricum nu ma indepartez pera tare ;)) si fluxuri si refluxuri, hai sa revin un pic si la Castilia mea draga, ca am cam abandonat-o vara asta. Profit de un weekend in care tre’ sa fiu baby-sitter (sor’mea are de munca in acest sat in primul weekend din august), si, cum nu-mi mai aduc aminte de aproape nimic de la prima mea vizita, prin 2001-2002, imediat ma uit pe net, fac o rezervare la un hostal (tot cam de pe atunci n-am mai stat la hostal in Spania), desi la pret de hotel (deh, e targ, lumea profita), singurul cu locuri libere cand deja ma apucase disperarea si ma si vedeam dormind pe malul raului, printre tantari; si sambata dimineata, cam obosita, ce-i drept, plec spre Carrión. Pusa pe fapte mari. Adica eu si Joitica, brat la brat nu, ca abia are trei luni, ea cu “crasii”-n sus la soare, in carut adica, si eu tragand de ea, sau impingand mai bine zis, urma sa ne facem de cap in timp ce ma-sa muncea pe branci. Ii zic la ureche, imediat ce ajung si-o iau in brate: Daca esti cuminte si ma lasi sa vad si eu ceva pe aici, diseara te duc la discoteca. Joitica s-a conformat si m-a lasat, pana duminica pe seara am ras amandoua de ne-am prapadit. Abia atunci cred ca si-a adus aminte ca am pacalit-o cu discoteca si ne-a scos peri albi. Dar weekendul se terminase. Oare o sa ma tina minte?

Pana la Carrión am facut, din Valladolid, cam o ora. Nu sunt mai mult de-o suta si-un pic de kilometri. Mergi in directia Palencia), si pe la km 80 spre Santander apare indicatorul cu numele Carrión de los Condes. Numai ce apuc pe drumul judetean… oh Doamne!! Incep sa vad pelerini. Drumul asta face parte din Camino de Santiago. Vad multi pelerini singuri, dar si cateva palcuri. Nu stiu cum rezist tentatiei de a opri si a ma oferi sa-i duc pana in Carrión. Nu stiu dac-ar vrea, ca pana la urma Camino e de facut pe jos… Cred ca mi-e rusine cand ma gandesc la “amabilitatea” mea. Si renunt la idee. Oricum, pana la Carrión merg emotionata. Mi se intampla ca de fiecare data: incerc sa-mi imaginez motivele celor pe care ii vad de a reliza Camino… le fauresc povesti efemere, rapide, un visto y no visto cum ar zice spaniolii. Parca ajung prea repede la Carrión. Nu ma pot intoarce (as fi fost in stare) pentru ca Joitica ma asteapta. Bineinteles ca am uitat indicatiile sor’mii si ma ratacesc nitel. Ce gps, dom’ne? De multe ori imi place sa opresc si sa intreb oamenii. Satul nu e mare rau, asa ca ajung repede in parcarea din fata Hostalului Santiago. E inca unspe, si baiatul care m-a sunat de dimineata sa confirme rezervarea mi-a zis ca dupa doispe ma cazeaza. Asa ca intreb incotro e targul si ma strecor pe langa zidul Bisericii Santiago, o straduta (impropriu spus) ingusta si pitoreasca tare. In doi timpi si trei miscari (sau poate chiar si mai putin), ajung in piata unde se afla Primaria, o cladire frumoasa, cu flori. De acolo cobor putin, si in alti doi timpi si trei miscari, ajung la rau. Ce lunca frumoasa si ingrijita. Vad in trecere cativa pescari si alti cativa oameni la plaja. E plin de pomi. Si, inca o data, ingrijit tare.

In acest weekend se tine in Carrión Targul de Artizanat Camino de Santiago. Numele nu e ales intamplator, Carrión fiind unul din “nucleele” acestui pelerinaj. De altfel, in imediata apropiere a hostalului unde ne-am petrecut noaptea, se afla un albergue, adapostul ieftin (sau gratuit) unde trag pelerinii si unde se doarme la comun, ca in tabara. Mie-mi plac targurile astea. Mai ales cand am parte de spectacole in aer liber. Si de tot felul. Ajung, o iau pe Joitica si plecam la plimbare. Hai sa vedem ce e prin targ, ii zic, si ea rade intr-una. Ce frumos trebuie sa fie cand razi fara sa intelegi nimic. Sunt doua alei cu casete si tarabe. Pe o parte gasesti de la dulciuri home-made, miere si ulei artizanale, pana la sandale de piele (cu nenea pielarul am stat de vorba de cateva ori, era din satul unei foste colege de serviciu), jucarii pentru copii, olarie… si un cort cu o domnisoara care-ti dadea in carti!!! Ce tare a fost cand am vazut-o. Langa tabla pe care scrisese Lectura de tarot, 10 euro, avea niste tamaie de-aia parfumata, mirosea foarte frumos, si muzica… misterioasa. Cat despre ghicitoare, avea batic pe cap, parea o tiganca de-a noastra (nu era nici tiganca, nici de-a noastra, ca ne-am salutat de cateva ori), frumoasa fata. A fost o noutate pentru mine sa vad o ghicitoare intr-un astfel de targ de artizanat.

Pe cealalta alee se aflau alte casete (toate la fel, astea probabil asezate de Primarie): in fiecare din ele se aflau reprezentantii primariilor satelor din imprejurimi. Si uite asa, cand aveam chef, ma duceam sa vad ce ruta pot face prin nordul Palenciei, sau ce am de vazut in Sahagún, unde n-am ajuns inca. Ba, in cateva din ele puteai cumpara si vin, paine, dulciuri sau alte produse din zona. Un fel de mini-targ de turism din zona, mi-a placut.

Pe un lateral era o expozitie (in aer liber vorbesc) de pictura (cu cateva tablouri la vanzare), si chiar si ceva sculpturi. Iar in piatoleta dintre ambele alei se facuse un covor din flori si iarba, foarte frumos. Acest lucru il vazusem numai in Galicia, desi stiam ca se face si in Cantabria si alte zone nordice. Vedeti cum laitmotivul se repeta?

Joitica, hai sa vedem dansurile, vrei? Oaaaa, raspunde Joitica, dar in momentul urmator rade iar, lucru pe care eu il interpretez ca pe un raspuns pozitiv. Si oricum, eu conduc, ma gandesc. Da, eu conduc, dar daca Joitica incepe sa zbiere, mi-e rusine de oamenii aia si plec, sa-i las sa se uite in pace. Ca mai face si de-astea Joitica. Dansuri populare, oameni buni!!! Bineinteles ca ma strecor cum pot printre palcurile deja formate in jurul pietei. Noroc ca oamenii se plictisesc repede si reusesc sa vad dansurile in toata splendoarea lor. Dansurile castiliene nu sunt ele cine stie ce variate, dar imi place sunetul castanietelor. Si-mi mai plac fustele alea dintr-o stofa groasa, brodata. Eu mi-as face una rosie dac-as avea timp si de dansuri populare castiliene. Era un grup din Palencia. Am stat pana la sfarsit sa vad fetele si baiatul (ca era doar unu’, ca de obicei). Joitica n-a miscat in front. Din cand in cand ma mai aplecam spre ea sa vedem care e treaba. Cand ma vede, stiti deja, rade.

Bun, drept premiu, hai la standul satului in care ne aflam. In loc de Biroul de Turism, mergem acolo, ca e aproape si asa vedem si noi pe unde ne putem plimba. Doua manastiri, cateva biserici si cateva case blazonate. Carrión poarta acelasi nume ca si raul care-l strabate. Este un sat monumental, cu trecut medieval, si, desi nu am intrat decat intr-o biserica, am facut cinspe mii de du-te vino pe strazile acestuia. Acum mi-as putea renova, fara emotii, “carnetul” de condus carucioare. Singurul meu regret este ca n-am ajuns la Manastirea San Zoilo (sec. XI), poate cel mai important simbol al localitatii. Se afla cumva in afara, si, desi pornisem hotarata la un moment dat, m-am gandit ca deplasarea (per-pedes) dus-intors si vizita imi poate lua ceva timp, si avem probleme de “logistica” cu prichinduta. Asa incat, cu mare parere de rau, m-am intors din drum si am incercat sa disting, din departare, de la unul din miradoarele satului, resturile romanice ale manastirii unde sunt inmormantati infantii de Carrión, don Diego si din Fernando, cei care le-au maltratat pe fiicele marelui Cid Campeador.

Cea de-a doua manastire este El Convento de Santa Clara, unde este expusa si se venereaza imaginea El niño con dolor de muelas (Copilul cu durere de masea, care se refera la prunc, pentru ca asa sunt spaniolii de originali, redau multe stari fizice si psihice ale Domnului si ale Fecioarei).

Va spuneam ca am intrat intr-o singura biserica: La Iglesia de Santa María, un templu destul de mare, cu reprezentari de animale fantastice pe capitolii. Ghidul spune ca este una din bijuteriile romanice palentine. Mie alt lucru mi-a atras atentia: este singura biserica intalnita de mine pana acum in Spania (care sa nu fie ortodoxa) in care am intalnit, pe langa lumanarelele electrice, si lumanari subtiri si lungi, ca la noi!! M-a impresionat acest lucru, m-am emotionat si, desi Joitica incepuse sa maraie, n-am iesit pana nu am aprins una. Se lasau monezi langa, fiecare cat credea de cuviinta.

Iglesia de Santiago, din Piata Mare, are o fatada foarte frumoasa, si se spune ca a apartinut templarilor. Daca vrei s-o vizitezi trebuie sa platesti un euro. Mie mi-a placut straduta aia de pe lateral, am trecut pe acolo de multe ori si de fiecare data ma imaginam… in the past.

Cladiri civile: Casa del Águila, Casa de los Girón, Casa de los Lomana, Casa de las Lágrimas sau, pe strada principala, unde intalnesti o tablita de piatra care o da de gol imediat: Casa del Marqués de Santillana. Asa aflam ca don Íñigo López de Mendoza s-a nascut aici, in zodia Leului;) (asta ultima nu e scrisa, evident, am nascocit-o eu dupa data nasterii). Localitatea are si un teatru, Teatro Sarabia.

In Carrión de los Condes au avut loc, de-a lungul timpului, concilii si sinoduri; aici s-au reunit regi, nobili si pelerini. Este un loc plin de istorie, prin care veti trece daca veti face Camino Francés. Am avut ocazia sa stau de vorba cu un tanar polonez, care il facea pentru a treia oara, tocmai de la Roma!!! Cand a auzit ca sunt romanca, mi-a zis ca a cunoscut si el un roman pe drum. Am tresarit emotionata.

In rest, desi m-au cam stresat (si papat) tantarii, mi-a placut mult sa ma plimb pe malul raului, in acest sat unde un foarte mare procent din turism are de-a face cu pelerinii. Acestia au si statuie aici, la loc de cinste. Restul o sa las pozele sa va povesteasca. Ma gandeam s-o pun si eu, ca si colegul @Zuftim pe Zuftimelul pusti, pe Joitica cea mica, sa faca completari. M-am razgandit, nu de-alta, dar veti cere cu siguranta un interpret, asa ca tot acolo ajungem.

---

VIZUALIZĂRI: 1772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI