Büyükada, Insula Mare din Marmara, un loc un pic altfel

TIPĂREȘTE

Pe la miezul celei de-a doua zile petrecute în Istanbul, fiindcă soarele se anunţase, încă, de-o generozitate considerabilă, cu marea la nasul nostru, ni s-a făcut poftă de-o plimbare cu vaporaşul în care să respirăm aerul acela salin de care ni se cam făcuse dor, mângâiaţi de razele calde ale astrului zilei. Aveam în plan câteva peripluri pe apă, dar unde, unde să mergem aşa nitam-nisam după ce terminaserăm de vizitat turnul Galata, căci ştiam clar că altă zi aşa însorită nu vom mai prinde, cel puţin aşa ne spusese prognoza meteo (Busu de la Istanbul). Ne-am hotărât ad-hoc, parcă din priviri, asupra croazierei către Insulele Prinţilor care ni se păruse în momentele acelea cea mai atractivă destinaţie. Cum eram în zona staţiei Karaköy a tramvaiului T1, ne urcăm repede într-unul şi la capătul liniei, la Kabataş coborâm şi-o luăm uşor către terminalul de ferry-boat pentru a ne îmbarca. Cumpărăm tichete de la linia Dentur Avrasya, şase lire turceşti de persoană/sens, ne îndreptăm către vasul ce urma să plece peste douăzeci de minute şi era, deja, foarte aglomerat. Găsim locuri cu dificultate, locuri ce ne-au asigurat o călătorie nu prea grozavă lângă un grup de vreo douăzeci de tineri turci de ambele sexe, foarte obraznici şi gălăgioşi care comunicau între ei în germană, ca să nu fie prea înţeleşi, ce-au reuşit să-i enerveze chiar şi pe conaţionali de-ai lor. Dar ce mi s-a părut cel mai rău a fost că, tot mişcându-se de colo până colo pe bănci, râzând şi vorbind foarte tare, sub umbrela unei false politeţi, schimbând-şi locurile între ei, ne întrebau pe noi, cei ce ne păstraserăm oarecum locurile dacă se pot aşeza lângă noi, şi dacă nu li se făcea loc, nu pregetau să împingă „Pardon, pardon! ” până ce-şi făceau locul dorit, chiar dând din coate.

În fine, o aşa croazieră, într-o zi aşa de frumoasă, nu putea fi stricată de nişte obrăznicături, aşa că nu i-am băgat în seamă, concentrându-ne privirile pe ţărmul european al Bosforului pe lângă care am trecut admirând Palatul Dolmabahçe, Turnul Galata, Palatul Topkapı, Ayasofia, Moscheea Albastră. Plimbarea cu ferry durează până-n Büyükada o oră şi un sfert, iar până-n Heybeliada, la prima oprire, o oră, aşa că aveam ceva timp de lenevit în bătaia uşoară a vântului blând de toamnă.

Büyükada este cea mare dintre cele nouă insule ale arhipeleagului insulelor Prinţilor (Adalar în limba turcă, Prinkipi Nisi în limba greacă) din Marea Marmara, insule denumite aşa de împăraţii bizantini ce-şi trimiteau în exil prinţii rebeli şi neascultători. Obiceiul a fost preluat, mai târziu, şi de sultanii otomani care-şi surghiuneau odraslele ieşite din graţii, chiar şi Lev Troţki, vestitul marxist sovietic şi-a petrecut patru ani pe insulă între 1929 şi 1933, obligat să „rămână” aici de foştii săi tovarăşi bolşevici ce se debarasaseră de el. În ordinea mărimii şi a importanţei ar fi Heybeliada (Insula Desagă), Burgazada (Insula Fortăreţei), Kınalıada (Insula Henna), Sedef Adası (Insula de Sidef), Yassıada (Insula Plată), Sivriada (Insula Ascuţită), Kaşık Ada (Insula Linguriţă), Tavşan Adası (Insula Iepurelui), după cum se vede, în limba turcă, fiecare dintre ele purtând un nume, pare-se, reprezentativ. Ele sunt situate de la 10 până la 23 km în direcţia sud-est de Bosfor, în Marea Marmara, fiind mai aproape de ţărmul asiatic, sunt asimilate Istanbulului asiatic din punct de vedere administrativ ca district separat, şi, în acelaşi timp, destinaţii populare pentru excursii de o zi din Istanbul.

Cele nouă insule din Marea Marmara, cu plaje pustii, păduri de pini şi mănăstiri vechi, sunt refugii perfecte împotriva aglomeraţiei oraşului. Majoritatea feriboturilor care pleacă din Sirkeci şi Kabataş au opriri pe cele mai mari patru insule, iar pe toate accesul motorizatelor este interzis, permis fiind doar ale serviciilor esenţiale: poliţie, pompieri, salvare. În rest, deplasarea se face doar pe jos, cu bicicletele sau cu trăsurile trase de cai, dealtfel, caii sunt la putere, la propriu, lucru ce mi-a amintit imediat de similitudinea, din acest punct de vedere, cu Insula Hydra din Grecia. Dacă nu vă deranjează mirosul înţepător de balegă, prezent peste tot şi imposibilitatea deplasării cu maşina, nu văd nici un inconvenient pentru vizitarea insulelor, în rest, ca peste tot în insule: preţuri piperate, peisaje frumoase, particularităţi specifice.

În decursul veacurilor, până la schimbul de populaţie din 1923, intervenit după războiul greco-turc, insulele au fost locuite preponderent de greci, dealtfel aici a fost un leagăn străvechi de creştinătate, cele mai cunoscute mănăstiri sunt: Ayia Yorgi (datând din secolul al VI-lea), Agios Dimitrios, Mănăstirea Panagia, Biserica catolică Franciscană San Pacifico, Surp Astvadzadzin, lăcaş armenesc. Ceea ce trebuie ştiut este că fiecare dintre insule s-a făcut remarcată prin ceva anume, fiecare având propria ei istorie, mai mult sau mai puţin încărcată. Mai târziu, insulele au intrat sub influenţa turcilor cu funcţii înalte sau a turcilor bogaţi, cu dare de mână, ce încă de-acum două secole au ridicat vile din lemn în stil neo-otoman, adevărate bijuterii arhitectonice, motive de mândrie pentru puţinii locuitori permanenţi ai insulelor. Ei au moştenit un patrimoniu însemnat care, cel puţin din punct de vedere cultural, până în prima jumătate a secolului trecut aparţinea grecilor, armenilor, chiar şi evreilor predominanţi pe insulă. De aceea, au decis să-l păstreze dacă nu intact, măcar în mare proporţie.

La oprirea de la terminalul Heybeliada ne-am promis că în viitor, în cadrul unei alte excursii ce va viza Istanbulul, va trebui să alocăm mai multă atenţie insulelor, căci ceea ce vedeam ne încânta ochii şi trezea în noi provocarea de a le cerceta îndeaproape. Cum am ajuns în jur de orele 14,30 în Büyükada, iar ultima cursă retur către Istanbul era la orele 17,00, deci neavând prea mult timp la dispoziţie, am decis să ne plimbăm pe jos în jur, atât cât ne permitea acesta, în intervalul amintit trebuind să mai şi mâncăm, rămânând ca această primă incursiune să reprezinte o plecare în recunoaştere către insule sau un prim pas în explorarea acestora.

Aşa că am fost fericiţi când, întâmplător, în vecinătatea teraselor de fiţe din port, dispuse pe malul mării, lângă un mic Carrefour, am găsit un local tradiţional, din acela “împinge-tava”, la care preţurile au fost decente, iar mâncarea delicioasă. Cu foamea potolită, am plecat la plimbare, mai întâi dând peste marea “parcare” a trăsurilor printre care cu inima strânsă şi cu mâna la nas am reuşit să ne strecurăm, ieşind din labirintul de atelaje cu tot cu caii aferenţi către principalele artere de circulaţie din Büyükada: Gülistan Cadessi sau Yirmiüç Nisan Cadessi. Mulţimea de magazine, terase, prăvălii pe lîngă care treci te ajută să-şi faci o idee despre ceea ce reprezintă viaţa în insulă, apoi apar vilele neo-otomane, hotelurile, statuia lui Atatürk de pe faleză, Turnul cu Ceas de lângă Phaeton, staţia de “taxi-uri” cabaline, care, de asemenea, sunt definitorii pentru Büyükada. Pe lângă noi treceau caleşti ce plimbau turiştii, altele goale ce ne invitau, mai civilizat sau mai agresiv, la un tur de oraş sau de insulă, în nici unul dintre cazuri cuvîntul ieftin negăsindu-şi locul, preţul de la care pornea o plimbare fiind de 70 lire turceşti, urcând în funcţie de destinaţie, distanţă şi, nu în ultimul rând, de abilitatea de a te târgui cu vizitiii.

Am petrecut două ore foarte agreabile în Büyükada, ne-am plimbat în sus şi-n jos, pe străduţe, pe bulevardul principal admirând arhitectura deosebită a acelor vile celebre prin care, într-adevăr, insula e renumită. Am mai admirat hotelul Splendid, o piesă vestită a oraşului. Ne-am întâlnit şi cu o mireasă ce a răsărit la braţul unor rude de pe o stradă laterală, semn ce l-am considerat de bun augur. La fel, ne-am întâlnit cu o mulţime de fete, localnice sau turiste ce aveau pe capete coroniţe împletite de flori naturale, din câte mi-am dat seama, o caracteristică a insulei, am văzut că acestea se vindeau la tonete pe stradă.

Şi cum timpul a trecut destul de repede, ne-am îndreptat spre dana de unde urma să ne îmbarcăm înapoi pe ferry. De departe, în mulţimea ce se îmbulzea la îmbarcare, i-am zărit pe tinerii zgomotoşi, chiar băşcălioşi ce vorbeau şi râdeau aşteptând să se urce pe vasul ce nu era, încă, garat. Dar, un pic mai încolo, vedem un vaporaş ceva mai modest, tras deja la cheu, al altei firme, ne îndreptăm spre chioşcul de lângă el, întrebăm încotro şi când pleacă, ni se răspunde Kabataş, la orele17,00. În momentul acela ne-am învoit imediat, chiar dacă vasul nu era la fel de arătos, am cumpărat bilete, la fel, şase lire turceşti/persoană, găsind calea de scăpare de zurbagii turco-nemţi.

Călătoria de întoarcere, după oprirea în Kınalıada de astădată pentru a-i lua pe cei ce doreau să ajungă în Istanbul, s-a desfăşurat pe lângă malul asiatic, având încă două staţionări pe acesta: la Bostancı în Kadıköy şi Üsküdar. Am admirat de-aproape superba clădire a gării Haydarpaşa, nişte zgârâie-nori ce contrastau puternic cu construcţiile din jur, dar şi câteva edificii clasice cu arhitectură deosebită. Ce să spun, de data aceasta, la retur, drumul a fost relaxant, neaglomerat şi plăcut, nemaiavând nimic care să ne streseze. După altă oră şi un sfert, eram înapoi în Kabataş.

Concluzii

1. Croaziera către insulele Mării Marmara este una dintre cele mai frumoase modalităţi de a petrece ceva timp liber de vacanţă, în felul acesta de a bucura mintea şi sufletul oricui.

2. Pentru a descoperi insulele Mării Marmara, este nevoie de a sta, efectiv, cazat în cele în care este posibil, mai ales că oferă de toate: un muzeu (singurul) în Büyükada, plaje superbe în Büyükada, Kınalıada şi Heybeliada, ruine ale unor cetăţi antice în Burgazada, hoteluri, pensiuni, terase, restaurante, vechi mănăstiri creştine şi lăcaşe de cult în toate cele patru insule mai mari, acestea pe lângă păduri înmiresmate de pin, peisaje colinare de vis, sate cu case specifice neo-otomane pe care bougainvillea (floarea de hârtie) se caţără îndrăzneţ pentru a încânta privirile tuturor trecătorilor.

La toate acestea se adaugă această particularitate de a nu se putea circula cu vehicule motorizate care face din ele destinaţii un pic altfel, la care îmi doresc din toată inima să mă întorc să le explorez îndeaproape şi pe îndelete!

---

VIZUALIZĂRI: 5815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI