ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Otopeni [IF]
ÎNSCRIS: 16.04.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 10 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 5 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 999 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 14 MIN

To Delphin or not to Delphin, aceasta-i intrebarea...

TIPĂREȘTE

Anul asta am oscilat intre Imperial si Palace, dar faptul ca Palace are vegetatie mai multa, zona piscinelor pt copii fiind aproape “ascunsa” de vegetatie m-a facut sa ma hotarasc pentru Palace.

Un alt element care a contribuit la decizia pentru acest hotel a fost orarul de zbor (plecare la 7 a. m zbor de intoarcere la 8 p. m.).

Zborul placut, apoi preluare de la aeroport cu un microbuz si in sfarsit ajungem la hotel.

Dupa ce am facut formalitatile de inregistrare, la indicatia receptionerului am facut un tur al piscinelor, am mancat ceva, iar la intoarcere aveam deja cheia camerei, bratarile etc desi mai era mult pana la ora 14:00 cand normal se face cazarea. Odata cu cheia (cartela cu cip) am primit un minighid in mai multe limbi, printre care si romana, cu programul tuturor facilitatilor oferite de hotel, indicatii despre pozitionarea acestora si serviciile oferite. Impreuna cu acest minighid am primit si un mini-pliant cu cateva cuvinte/expresii uzuale turcesti traduse in mai multe limbi, evident si in romana.

Dupa ce am savurat o limonada excelenta si niste prajuturele in lobby am urcat in sfarsit in camera.

Camera: exact asa cum a mai fost descrisa si cum apare si in pozele de pe site-ul oficial al hotelului: un pat dublu (foarte incapator) si unul de o persoana, noptiere, iluminat local si perimetral, o sofa, o consola pe peretele opus paturilor pe care se afla LCD TV (2 posturi romanesti TVR si ProTV International), facilitati ceai/cafea, dedesubt minibarul (pun poza, nu mai descriu ce contine), o oglinda mare deasupra. Pe jos parchet laminat si niste traverse din loc in loc. Seif electronic (incapator). La intrare exista un sifonier pe perete, iar in continuare un dulap cu usi glisante care are o parte cu rafturi si sertare si o parte cu umerase in care se gaseste si o perna suplimentara, precum si buretele de lustruit incaltamintea, lista cu preturile pentru curatatorie, sacul pentru rufe murdare.

Balconul: foarte mic, o masa rotunda (placa de marmura la fel ca in camera pe noptiere si pe consola) doua scaune (nu din acelea de plastic...), iar in perete prins un uscator cu 4 (parca) brate pentru uscat diverse rufe. Vederea din balconul nostru era asupra terenurilor de tenis, intrarii in Fame Residence, partial asupra soselei si asupra marii.

Baia: o chiuveta, blat de granit, oglinda imensa, oglinda cu lupa prinsa in perete, foehn (care era super eficient, nu doar un aparat in plus in baie...), 2 seturi care contineau periuta de dinti pt calatorie si o pasta de dinti, 2 piepteni, o cutiuta care continea casti de dus, betisoare de urechi, pila de unghii, dischete demachiante, un recipient cu sapun lichid (miros fresh foarte placut). Pe peretele opus toaleta, cu facilitatea de bideu, mai multe suluri de hartie igienica, cos de gunoi. Cada cu dus, 2 recipiente cu sapun lichid prinse in perete (n-am inteles chestia asta cu prinsul in perete...). Dusul are o presiune excelenta.

La sosire am avut o mica problema in sensul ca in loc sa ne fie aduse bagajele in camera, ele asteptau cuminti, scoase din lobby, sa... plece :)

Am constatat ca aveam o singura cheie, cum stiam ca s-ar putea sa avem vreunul din noi si de lucru, am solicitat inca o cheie. Fara comentarii receptionerul ne-a eliberat inca una.

A propos de “lucru”, conexiunea la internet nu este una stralucita dar te poti descurca. Problema este de stabilitate a calitatii semnalului, altfel conexiunea ar fi ok. Asta in camera si in lobby, daca cumva cineva viseaza ca poate sta tolanit intr-un chaise longue si poate fi in acelasi timp in contact cu lumea... il sfatuiesc sa isi scoata din cap chestia asta.

Restaurante: Nu am fost la niciun a la carte, am mancat doar in restaurantul principal si in cel din apropierea piscinei pentru copii. Trebuie sa spun ca desi in ultimele zile hotelul s-a aglomerat vizibil nu am avut o problema in a gasi o masa libera, ni s-a intamplat de vreo 2 ori in restaurantul principal, dar nu ne-a luat mai mult de 5 minute sa gasim, totusi, o masa fie afara, fie inauntru. De obicei noi preferam sa stam afara, insa am observat o diferenta intre partea de terasa si cea interioara a restaurantului in ce priveste servirea si confortul. Evident, in favoarea interiorului. Nici nu ne-am asezat bine la masa ca a si aparut cineva sa ne intrebe ce bem, bauturile au venit foarte repede, exact ce comandasem. Fara sa intru in prea multe detalii spun ca daca nu ar fi fost copilul probabil nu am fi ales preponderent sa mancam pe terasa ci inauntru. Pe terasa exista un colt de joaca pentru copii in care al nostru sfarsea dupa fiecare masa.

Feluri de mancare diferite si care ajung sa se repete dar sunt atat de multe optiuni incat nu e deranjant. Pe terasa intotdeauna existau preparatele care se pregateau pe loc, fie ca erau gratare sau tocanite/ciorbe/gogosi/salate cu fructe de mare/omlete/paste/placinte/clatite/cartofi copti/salate de fructe/fructe in ciocolata.

La intrarea in restaurantul principal exista un panou unde sunt specificate “temele” cinelor pe zile, pe un interval de 14 zile. Noi am prins seara cu peste, cred, de doua ori...

La iesirea din lifturi este un panou cu evenimentele zilei/serii. Mai este unul langa tobogane unde cei interesati pot vedea care sunt activitatile zilei si care e programul serii in materie de distractie.

Revenind la capitolul “restaurant” - au colt special pt bebelusi, pentru copii, pentru regim (diabet, intoleranta la gluten). Daca nu ar fi dulciurile alea multe si foarte bune silueta nu ar fi deloc in pericol :)

Ce mi-a mai placut a fost faptul ca daca nu iti placeau salatele gata preparate, iti puteai prepara singur salata, existand un colt unde era un cutit, un fund si legume intregi. Desigur, sticle cu fel si fel de uleiuri, oteturi... mirodenii.

Ce nu m-a incantat foarte tare a fost ca la micul dejun, pe langa cereale, nu aveau decat un fel de seminte (de floarea soarelui), nu nuci, nu migdale...

Mi s-a parut extrem de ciudat sa vad la micul dejun fasole cu carnati :) Dar sunt convinsa ca meniurile au fost concepute in functie de preponderenta unei natii sau a alteia si cum nemtii erau pe primul loc, probabil de aici si alegerea asta pentru micul dejun.

Restaurantul de la piscina “snack restaurant” asa cum ii spune si numele nu avea foarte multe feluri de mancare dar tot puteai gasi ceva sa te multumeasca (si ma refer la alegeri sanatoase si care sa nu puna probleme siluetei)

Inainte de intrarea in acest restaurant este zona de gozleme... anul asta m-am apropiat de ele, sunt nemaipomenite... dar dau si dependenta :) Am facut mari eforturi sa ma tin departe de ele, foarte mari eforturi...

Mai exista o terasa intre Amfiteatru si tobogane unde exista un bar, o zona unde sunt dulciuri si fructe pe parcursul zilei, si o zona unde se serveste pizza, cred...

De bauturi nu pot sa vorbesc pentru ca in afara de o bere din minibar nu ne-am atins de alte bauturi. Pot sa vorbesc despre limonada excelenta din lobby, despre ice coffee foaaarte bun de la barul de la piscina. Cafeaua espresso si ea ok, dar nu cine stie ce. Am baut si ceaiul lor, fara zahar, amar dar foarte bun. Am observat ca strainilor il serveau amestecat cu apa, probabil sa ii mai taie din tarie. Mie nu mi s-a parut necesar sa il amestec, iar dupa masa era chiar foarte bun chiar si la pranz cand era foarte cald.

Trecand de la mancare/bautura la servicii nu pot sa spun ca totul e perfect, nici nu cred ca s-ar putea. DAR daca esti un pic atent treci cu vederea micile nereguli. Spun asta pentru ca oamenii aia muncesc pe rupte, efectiv pe rupte... De exemplu fata care dimineata era pe terasa la zona de cafea/ceai in timpul zilei era pe role si servea in jurul piscinelor... Unul din baietii din echipa de animatori seara era la Luna Park. Doamna de la gozleme seara era in restaurantul principal fie la inghetata, fie la preparat de gogosi sau altele asemenea. Permanent cineva era cu o matura, un faras si strangea pe la piscina copiilor, sau la piscina mare. Am vazut in mai multe randuri cum spalau aleile cu detergent... La toalete pe usa era un fel de condica, pe ore, si din ora in ora trebuia ca persoana care face curatenie sa se si semneze. Nu am vazut niciodata toalete publice mai curate decat la toaleta snack restaurantului. Dar si poate pentru ca nu era foarte solicitata. Am intrat la cea de la Amfiteatru intr-o seara si nu era chiar in regula, in schimb.

Peste tot facilitati pentru persoane cu dizabilitati: camere speciale (am inteles ca vreo 4-5), locuri rezervate la mese atat pe terasa cat si in interiorul restaurantului principal, locuri rezervate la piscina. Facilitati la toalete atat pentru persoane cu dizabilitati cat si pt "mama si copilul".

Curatenia in camera exemplara. Camerista ne tot facea tot felul de aranjamente pe pat, iar in ultima zi am gasit un biletel pe care si-a scris numele a desenat niste zambete si a scris un “thank you” in varianta ei :) Poate e rezultatul celor 1-2 eur pe care ii lasam mereu pe perna. Intr-o zi a improvizat un fel de hamac pentru jucaria copilului...

Am solicitat treapta pentru copil pentru ca nu ajungea la chiuveta, in 10 minute am primit-o.

Supervizorii misunau tot timpul controland sectorul care le era in sarcina. Asta nu-i impiedica sa se si implice la randul lor. Spre exemplu am vazut o situatie in care baiatul care servea inghetata avea in grija si partea cu hot-dog. La un moment dat era mai multa lume si el nu prea mai facea fata. Supervizorul l-a pus sa se ocupe de hot-dog iar el a trecut la servit inghetata. Va puteti imagina situatia asta in Romania? :)

Pe timpul zilei trec pe la piscina mare: caruciorul cu pilaf, caruciorul cu fructe/legume, caruciorul cu placintele, plus tinerii pe role cu bauturi.

La piscina pentru copii este un loc special amenajat cu cateva mese, un TV, un frigider in care in permanenta se gasesc sucuri, apa minerala/plata, fructe (mere de regula) legume (castraveti si morcovi), un dozator cu apa plata, doua automate cu suc si ghiata pisata sau lapte si ghiata pisata, toate astea cu autoservire. Exista o masuta unde sunt pahare de plastic, paie, farfurioare, un fund, cutit de taiat, curatator de legume. Chiar la intrarea in zona piscinei copiilor exista o lada frigorifica plina cu aceleasi bauturi si ape care se completeaza periodic.

Tot la zona de servicii intra SPA-ul unde il veti intalni pe Mersut, un turc nascut in Germania, trait in Romania :) foarte simpatic. Cat despre preturi... mie mi s-au parut mari, dar am cazut in pacatul comparatiei cu ce am eu acasa... Sper sa fi retinut corect, “oferta speciala” :) era cam asa: 2 ore baie turceasca, masaj full body, tratament facial costa 80 de eur si mai era o “oferta” 40 minute baie turceasca, cu masaj doar pentru spate, tratament facial la 55 eur :) De specificat ca in mod normal baia turceasca este gratuita, deci practic pretul este pentru masaj si tratamentul facial. :) Daca imi aduc aminte de cei 70 eur pe sedinta de masaj pretinsi la Miracle anul trecut, tariful pachetului de la Delphin e chiar "oferta" :)

La iesirea din piscina interioara spre piscina exterioara este zona de Blue SPA, parca se cheama. Pe scurt, pedichiura cu pestisori :) 15 minute 10 eur. Interesant, am experimentat si eu si copilul care avea o problema la un deget. 15 minute e putin :) Cred ca trebuie sa stai cel putin 40 minute ca sa poata pestisorii aia sa faca treaba buna.

Am vrut sa incerc o pedichiura la salonul hotelului – 50 euro doar pedichiura :) nu am “servit” mi s-a parut prea mult pentru un dat cu oja caci mie de fapt asta imi trebuia. Cu exceptia a doua dati cand am vazut pe cate cineva la tuns salonul cu pricina era tot timpul gol, ceea ce nu ma mira.

Sala de gimnastica bine dotata, sala de bowling cu doua piste, jocuri Arcade, bar. Discoteca, sala de cinema. Nu le-am frecventat pe niciuna. Am fi vrut sa mergem la bowling dar nu aveau dotari si pentru copii, drept pentru care am renuntat - 5 eur partida.

Fotograf :) Imi vine destul de greu sa admit ca am platit pentru 5 poze 40 de eur... ah, si o poza gratuita :) deci 6 poze. Nu conteaza ca vrei doar CD-ul, ca in cazul nostru... tot atat costa. Periodic, cred ca o data pe saptamana, vine un “pirat” cu un papagal, un domn cu o iguana mica si se plimba prin resort. Papagalul este ceva... nu se poate sa ii rezisti :) Eu, una, n-am putut :)

Tariful pentru poze este in functie de marime. Fotograful respectiv mai face si sesiuni de foto shooting “profesional” seara fie in gradina Zen, fie pe marginea piscinei unde are un mini-studio foto. Romanii pot usor comunica cu un student moldovean care face parte din echipa fotografului. Seara mai sunt si la intrarea in restaurant.

Umflatul saltelei – 2 eur :)

In zona galeriei de magazine exista un stand de prelucrare imagini unde un poster canvas 1x 3 m costa 350 eur :) este dimensiunea maxima pe care o poate scoate plotter-ul.

In magazinele din galerie nu am intrat pentru ca nu m-a interesat subiectul si pentru ca am suspiciunea ca produsele sunt toate fake-uri vandute, probabil, la preturi ridicol de mari.

Distractii: Ziua incepea la piscina la ora 10:00 cu o melodie draguta si cu membrii echipei de animatori dispersati in jurul piscinei si executand un dans, de multe ori alaturandu-li-se si turisti. Apoi aveau tot felul de jocuri in apa, aqua gym, darts. Au un animator foarte simpatic si “dedicat” mi se pare ca e singurul chel. Ca sa rezum stie sa faca atmosfera. Programul de zi se incheia cu aceeasi melodie si cu saritul in apa al participantilor la ultimul concurs.

Seara incepea in lobby, cam cu jumatate de ora inainte de cina - o doamna canta la pian evergreen-uri. Pe aceeasi doamna am regasit-o seara la restaurantul de langa Amfiteatru la un program de jazz. In timpul cinei echipa de animatori pentru copii isi facea turul adunand copiii. Evident se vorbea rusa... si am avut surpriza sa constat ca cea care parea a fi sefa trupei era aceeasi pe care o vazusem vara trecuta la Miracle. Noi am vazut in doua seri programul si a fost acelasi. Incepea cu turul distractiilor la Luna Park (roata, trenuletul, caruselul, barca, masinutele – toate gratuite) continua cu programul de dans si cantece din Amfiteatru si se incheia undeva in jurul orei 21:30. Apoi incepea programul pentru adulti. Am inteles ca in fiecare seara era altceva. Noi am fost la seara de samba (dansatori brazilieni) un program foarte frumos si antrenant, mai ales partea de capoeira. Am mai fost la un spectacol al unei trupe de acrobati, tot brazilieni, excelent.

Seara de gala a fost chiar de gala, samba, dans sportiv, acrobatii, dans sincron in apa, artificii, tort imens, dansuri orientale, discoteca. Programul s-a desfasurat in fata amfiteatrului, a inceput cu prezentarea echipei de management si a continuat cu momentele artistice, terminandu-se cu prezentarea tortului imens, sampanie, discoteca.

Piscine: Piscina de relaxare aflata la iesirea din hotel unde nu sunt acceptati copiii mai mici de 14 ani, parca. Am asistat la o scena in care o domnisoara din management incerca cat mai diplomat sa convinga un cuplu cu un bebelus sa nu intre la piscina de relaxare. Aici nu se auzea nici muzica, hotelul facea umbra pana dupa-amiaza, exista o mica terasa, un barulet.

La piscina mare (1,40m adancime) exista pe langa chaise longue-uri baldachine, cateva mai moderne, cu cerceafuri de satin rosu (sic) :) chiar linga hotel. Din loc in loc sunt si hamace pe sub copaci. Am vazut cateva baldachine cu niste biletele puse pe saltea, explicatia fiind ca fusesera “rezervate” inainte de 8:30, iar regula este ca turistii respectivi si le recupereaza de la receptie. Dar la 8:31, asa cum a mai scris cineva, aproape toate sunt ocupate :) Cat despre chaise longue-uri, si la ora 10:00 puteai linistit sa gasesti un loc.

Piscina pentru copii ascunsa de vegetatie, adancime de 0.35 m, cu un bazin separat de 0.90m care e un jacuzzi de fapt. Locuri de joaca in ambele capete ale piscinei. Un rand de baldachine si aici. Un loc foarte cautat de cei cu bebelusi si copii de pana in 6 ani. Tot aici este si o zona unde s-ar practica yoga, Pilates, dar unde nu am vazut desfasurandu-se vreo activitate, am presupus ca nu aveau trainer.

Plaja: Foarte curata, intrarea in apa destul de lina, apa extrem de curata.

Urmare a intalnirii cu reprezentanta Logic Tours pot sa va furnizez urmatoarele informatii: pachet delfinariu + acvariu = 60 eur de persoana; excursia cu vaporasul de o zi intre 8-17:00 costa 120 eur de persoana, cu doua opriri, masa de pranz, zona speciala pentru copii, program special pentru ei. Oferta mai cuprindea si un pachet baie turceasca plus tratament facial in Antalya, dar nu mai retin cat costa.

La un moment dat am avut o problema cu o trupa de pusti foooarte prost crescuti... mancat inghetata in piscina si aruncat inghetata in apa, blocat accesul la scara piscinei, galagiosi, nu tineau cont de ceilalti copii/adulti din jurul lor. Cum eu nu sunt prea dusa la biserica am luat atitudine si m-am plans unuia pe care l-am vazut cu o insigna in piept... era de fapt tipul care oferea diving si parasailing. Dar ca din pamant a aparut dupa citeva minute unul din baietii de la animatie care i-a luat pe pitecantropi care ma tot aratau pe mine cu degetul pentru am “indraznit” sa-mi fac loc sa ies din piscina printre ei si am impins-o un pic pe una din fetite (cred ca avea vreo 80 de kg dar nu mai mult de 10 ani si toti erau ca ea...). Am observat ca nu aveau bratari si cand am intrebat am aflat ca erau oaspeti ai proprietarului... oricum nu le-am mai simtit prezenta in zilele urmatoare.

Am profitat si de oportunitatea de a vizita Imperialul (in fiecare zi intre 16-17; 00). Frumos, nou, are in plus o zona mai mare de shopping, un club de noapte, zona pentru miniclub cu mult mai mare decat la Palace si super bine organizata. Toboganele mi s-au parut mai mari ca la Palace. Piscina pentru copii este mai mare dar lipsita de vegetatie/umbra, iar piscina pentru adulti pare mai mare si ea, dar nu atat de bine organizata ca la Palace, dupa parerea mea. La Palace forma serpuita face ca spatiul pentru chaiselong-uri sa fie mai mare, iar vegetatia este un plus mare. Desi am inteles ca au cam aceeasi suprafata terenurile celor doua hoteluri, la Palace nu am avut senzatia de aglomeratie ca la Imperial... Sunt convinsa ca la Imperial camerele sunt mult mai frumoase, poate chiar un pic mai mari ca la Palace, dar daca ar fi sa aleg as alege Imperialul in extrasezon, eventual sfarsit de septembrie-octombrie.

Miniclubul nu sufera comparatie cu Palace, clar... Copilul nostru m-a tot batut la cap ca el vrea la Imperial :) Aveau un Wii si un ditamai ecranul :) plus un mini parculet cu pardoseala elastica, loc de ping-pong, pictura, diverse jucarii... loc de luat masa special pentru ei, sucuri... etc. Langa miniclub este o zona unde mamele pot face Pilates, iar deasupra tatii pot juca fotbal :)

Pe durata vizitei am baut niste sucuri la terasa de peste drum de miniclub, am fi putut sa mancam si o inghetata dar era atat de cald, iar copilul nostru isi dorea inca o cursa cu lifturile incat vizita noastra a trebuit sa se termine odata cu sucurile :)

Ce nu mi-a placut la Palace: nesimtirea rusilor si prin rusi inteleg si azeri, uzbeci, tatari din fosta URSS. Sunt ceva de speriat... si sunt multi... Dar asta nu are a face cu hotelul in sine ci are a face cu perceptia mea. Pe de alta parte m-am lovit si aici de "madam, 12; 30 o 'clock" cand era si 25 si doream un hot dog pt copil...

Ce mi-as mai fi dorit: daca in ce priveste partea de restaurant s-au gandit la toate, ajungand pana acolo incat sa aiba produse pt diabetici si pt cei cu intoleranta la gluten... ce-i costa sa puna si niste paste integrale, niste mai multe feluri de seminte la micul dejun... :)

Acuma nu puteam sa nu zic si ceva de rau, nu? :)

Concluzia: am avut o vacanta frumoasa la Delphin Palace. Nu am termen de comparatie, experienta anterioara fiind Miracle – care clar e din alta clasa. Anul asta la Delphin chiar ne-am relaxat... deci "to Delphin"! :)


[fb]
---
Trimis de dandana in 03.07.13 02:58:28
Validat / Publicat: 03.07.13 08:59:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4526 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dandana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
INFO membrii AmFostAcolo beneficiază de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii.PREȚURI PREȚURI
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 tarifele pentru curatatorie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 999.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [03.07.13 09:00:35]
    »

    excepțional, complet & complex review. Și, reconfortant pentru cititor, o trăire a bucuriei vacanței cu totul de excepție. Felicitări.

    danamandache
    [03.07.13 10:02:04]
    »

    Sant de acord cu webmaster, un review extraordinar, cu multe detalii necesare, care ma face sa asez acest hotel primul pe lista facuta pt vacantele ce vor urma, care ma face sa retraiesc vacanta de la Delphin Botanik. Consider ca lantul Delphin este unul dintre cele mai bune lanturi hoteliere, cu servicii de exceptie. Felicitari pt vacanta frumoasa, vacante frumoase in continuare va doresc!!!

    . Apropos, eu am dat 175 de euro pt un album foto cu 20 de poze +cd, negocierea incepand de la 260de euro, dar acum consider ca merita, acest album fiind o frumoasa amintire.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dandanaAUTOR REVIEW
    [03.07.13 10:50:42]
    »

    @webmaster: Multumesc pentru apreciere, am incercat sa scriu cat mai multe pentru ca eu din februarie pana inainte sa plec am tot revenit la pagina hotelului cautand informatii de anul asta carora le-am simtit lipsa si m-am gandit ca e cazul sa apara un review mai actual. Altminteri nu am constatat diferente majore fata de experientele inaintasilor cu privire la acest hotel

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dandanaAUTOR REVIEW
    [03.07.13 10:54:48]
    »

    @danamandache: Multumesc pentru apreciere si pentru urare, v-o intorc cu drag. Si ma bucur ca nu sunt singura "victima" a celui fotograf

    Nu stiu daca serviciile Delhin sunt de exceptie, cert este ca vacanta noastra a fost relaxare curata.

    dandanaAUTOR REVIEW
    [03.07.13 11:02:40]
    »

    Am uitat sa fac o mentiune si sa adaug si multumiri. Am achizitionat vacanta prin AFA.

    AmFostAcolo.Travel
    [03.07.13 11:09:31]
    »

    @dandana: Mulţumim şi noi.

    Având în vedere şi impresiile de la cea mai recentă întâlnire AFA -- şi, de fapt, de la toate întâlnirile noastre -- şi parafrazând o mai veche "zicală" a celor de la Caţavencu, am putea trage concluzia că alegerile, sfaturile şi recomandările noastre sunt [cele] mai reuşite

    [later] asta ca să nu mai spun de preţuri, unele din cele mai bune de pe piaţă (dacă nu cumva cele mai bune!)

    dandanaAUTOR REVIEW
    [03.07.13 11:10:08]
    »

    Ma gandesc ca poate pozele de la Imperial incarcate de mine ar putea fi mutate la sectiunea destinata hotelului respectiv.

    webmaster
    [03.07.13 11:12:02]
    »

    @dandana: e destuld e greu, doar manual se pot muta (şi doar de Admin) -- e complicat şi... nu e timp.

    În plus, sunt şi acolo, la Imperial, destule poze.

    Dacă vrei, le poţi reîncărca la rubrica Imperialului (ia mai puţin timp decât mutarea lro manuală, te asigur!) şi apoi le ştergem pe cele de aici

    dandanaAUTOR REVIEW
    [03.07.13 11:17:07]
    »

    @webmaster: Desigur, pot s-o fac. Mi se pare normal sa fie acolo, nu aici.

    SimonaMSM
    [28.07.13 17:29:38]
    »

    Foarte complex review. Te face sa îţi doreşti sa fii acolo. Eu am rezervat locuri la Delphin Diva, pt luna septembrie, dar ce am citit acum ma face sa ma gândesc sa încerc sa văd dacă ma lasă agenţia sa schimb cu Palace. Oare se poate? La Diva nu aţi fost in vizită, ca sa îmi puteţi spune părerea dumneavoastră?

    dandanaAUTOR REVIEW
    [29.07.13 09:22:53]
    »

    @SimonaMSM: Din pacate nu va pot ajuta, nu am fost in vizita la Diva si nici nu s-a numarat printre optiunile noastre.

    SimonaMSM
    [29.07.13 09:37:57]
    »

    @dandana: Multumesc. O sa incerc sa schimb rezervarea pe Delphin Palace. Review-ul dumneavoastra a fost foarte bun si relevant.

    dandanaAUTOR REVIEW
    [29.07.13 10:02:14]
    »

    @SimonaMSM: Am vazut si CMR-ul pe care l-ati postat si daca as fi in locul dvs as opta pentru Palace.

    Vacanta placuta!

    sia
    [17.05.14 16:55:24]
    »

    La Delphin Palace, langa restaurantul principal, au si loc special amenajat pt copii (pt masa) ?

    Cum ati cumparat sejurul prin amfostacolo.ro?

    dandanaAUTOR REVIEW
    [17.05.14 17:15:54]
    »

    @sia: Exista meniuri speciale incepand cu bebelusi si terminand cu produse fara gluten, meniuri pt diabetici... etc

    Sejurul l-am achizitionat prin AFA

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    danamandache, dandana, sia, SimonaMSM
    Alte impresii din această RUBRICĂDelphin Palace Resort:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065501928329468 sec
    ecranul dvs: 1 x 1