GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Complex Eurovacanta - loc de mai bine
Cind am acceptat invitatia de a merge la acest hotel, primul lucru a fost sa citesc impresii postate de alti turisti si sint surprinsa ca in luna februarie nu am gasit desi erau doua reviewuri scrise de anul trecut. Bine ca n-am gasit ca altfel stateam acasa si nu mai aveam sansa sa vad ce locuri frumoase mai avem, totusi, in tara la noi.
Hotelul se afla in dreapta, cum intri in statiune. am ajuns in jur de 20.30 si am gasit cu usurinta locuri in parcarea bine luminata. De afara hotelul parea ok. Oricum, nu sint un om cu pretentii foarte mari. E aproape lipit de alte hoteluri si greu am distins de unde si pina unde tine al nostru. Vad "Receptie" scris pe o usa si urc bagajul pe scara. Imediat in parcare si-a facut prezenta o alta masina si dintr-o clipita am zarit o prezentatoare a unei emisiuni ce mine imi place foarte mult. M-am gindit ca am vedenii la ora aia.
Am mers direct la receptie unde eram asteptati de dinainte, basca am fost sunati si intrebati daca vrem sa ni se pregateasca vreun fel de mincare preferat, pina sa ajungem sa ne cazam. Personajul care mi-a facut invitatia este un obisnuit de-al casei si mi-a zis ca voi fi rasfatata. Ma gindeam eu cam de ce fel de rasfaturi voi avea parte insa nu m-am concentrat prea tare la asta. Si cu cit insista cineva in a-mi face pe plac prea tare cu atit devin mai ursuza si refuz cam totul.
La cazare n-am intirziat mai deloc, am primit cheia de la camera si ne-am indreptat catre lift. Nu am putut sa nu arunc o privire fugitiva catre vitrina cu produse de "plaja". Adicatalea niste costume de baie cam frumoase pentru locul ala (a intrebat unul a doua zi cit costa un slip si i s-a raspuns "60 de lei").
Liftul era din sticla, cu vedere panoramica si fiind intuneric n-am prea vazut mare peisaj. Am descuiat usa camerei si am vrut sa aprind lumina in hol. Pauza. Am mers mai departe la celelalte intrerupatoare si am reusit sa aprind un bec-doua.
Mi s-a desfasurat in fata ochilor o camera spatioasa cu mobilier in stare buna, nu din cele scumpe, bineinteles. Pe pat cite un set de prosoape albe, curate. Masa, scaune, televizor, oglinda cu masa de toaleta, frigider cu minibar ce continea citeva bauturi in cazul in care te lua setea sau dorul de... alcool. N-am gasit telecomanda dar nici nu m-a interesat prea tare deoarece eram grabiti sa mergem la restaurant unde mi s-a promis o petrecere pe cinste.
Am facut repede un shooting atit in camera cit si la baie, timp in care am constatat ca cele necesare igienei sint la locul lor. Imi vine sa rid cind imi aduc aminte cum am fost apostrofata "haide, mai, ce stai si faci atitea poze". Bietul om nu stia cu ce ma "ocup".
Am coborit in holul receptiei, unul cam micut, dotat cu fotolii din piele, masuta si tv. N-am rezistat tentatiei de a vedea piscina. Desi era inchisa la ora aia, daca mi s-a promis rasfat, am batut sin picior si am zis "vreau sa vad piscina!!! ". Imediat a venit un baiat cu o cartela si m-a poftit catre piscina. Am urcat niste scari, am intrat intr-un hol mic, a mesterit ceva la un tablou electric, a trecut cartela in dreptul unei usi si... Sesam s-a deschis.
Oau!!! Era aceeasi temperatura si umiditate ca atunci cind am coborit din avion, pe aeroportul din Punta Cana. Si cind am dat cu ochii de un 'colt de paradis' (vegetatie exotica-palmieri si alte plante care se lafaiau in caldura aia...) am zis ca asa ceva n-am mai vazut. Eu, care nu merg la piscine... eram de-a dreptul incintata. Noroc ca foamea nu mi-a lasat prea mult timp de desfatare si am plecat fuguta la restaurant. N-am facut 2 pasi ca am si auzit la microfon un "bine ati venit" si imediat s-a pornit o melodie frumoasa. Dupa ce ne-am asezat la masa si am primit meniurile, am fost lasata singura pentru citeva clipe si am inceput sa pozez listele de preturi stiind ca vreau sa scriu review. Muzicantii, cu ochii pe mine, se intrebau in gindul lor ce naiba fac eu cu aparatul (deh, asta am aflat-o a doua zi cind am stat ore in sir la taclale). Vedeta pe care o vazusem in parcare si-a facut aparitia in restaurant alaturi de familie si niste prieteni. Tare mult mi-as fi dorit sa merg si sa ii spun cit de mult imi place emisiunea pe care o prezinta, dar n-am avut curaj sa deranjez.
Oferta culinara era bogata dar am ales o mamaliguta cu brinza si smintina si niste cartofi prajiti si un pahar din vinul casei. Cum muzica era atit de frumoasa, am abandonat farfuria cu mincare si am iesit la dans.
Cu ochii la mine, muzicantii mi-au facut tot felul de dedicatii frumoase. Cel mai tare mi-a placut "Cind zimbesti din toata inima, esti minunata!!! ". Apoi au aflat ca imi place Suruceanu si au cintat si citeva melodii din repertoriul lui.
In pauzele dintre cintari au stat la masa noastra si asa am putut sa spunem glume, bancuri, povesti.
Am plecat cu greu la culcare, undeva dupa miezul noptii. Dimineata n-am avut chef de micul dejun si am pornit direct in plimbare. La intoarcere am luat prinzul intr-un restaurant din statiune. Revenita in hotel, am folosit liftul si m-am gindit sa fac citeva poze cu peisajul dar geamurile necuratate au facut ca pozele sa nu iasa foarte clare.
Dupa amiaza am mers la piscina hotelului. Aici m-a pus naiba sa ma duc mai aproape de gradina cu palmieri si astfel am avut ocazia sa vad niste globuri albe, de la instalatia electrica, aruncate in tufisuri. Mai apoi am observat ca plantele de pe marginea piscinei erau uscate, neudate de mult timp. Apa era calda ca in cada de baie si era curata. Nu mirosea a clor asa cum am citit in reviewul celalalt. Adincimea piscinei era de la 140 cm pina la 256. Cel mai tare m-a incintat cupola si reflexia apei pe geamurile de sticla dupa ce s-a lasat intunericul si s-au aprins luminile. Eh, mai erau citeva geamuri crapate care faceau ca peisajul sa nu fie chiar sublim, insa mi-am dat seama ca era cam mult de munca pentru a se inlocui cu unul intreg. Dar pentru globurile aruncate si florile vestejite nu aveau scuza angajatii.
Seara, la restaurant am avut ocazia sa il cunosc pe "sefu". Un domn bine (dragut si foarte popular). Dupa o repriza de bancuri, mi-am permis sa il intreb ce ce nu isi pune angajatii sa curete gradina de la piscina. Nu va puteti inchipui ce ochi mari a facut la mine. "Poooftim? ". Parca ii dadusem cu leuca in cap. "Domnule, uite cum e treaba, eu am dat o raita pe acolo si ce-am vazut nu mi-a placut". A iesit glont din restaurant si cred ca o fi trimis pe cineva sa striga alea. Mi-a zis ca el, personal, nu a vazut nimic. "Pai dumneavoastra veti fi avind poze cu palmierul de cind era pui. Acum nu vedeti ce inghesuite ii sint frunzele? "
Bine ca mi-am mincat clatitele inainte de acea discutie ca cine stie daca nu mi se punea sare in ele...
N-am mai fost azi la piscina ca sa vad daca s-a executat ordinul de aseara, insa as mai fi avut sa ii spun citeva observatii. Le-am zis noilor mei parteneri de discutii, muzicantii, cu ce ma ocup eu in timpul liber si atunci au inteles ei de ce tot purtam aparatul foto dupa mine.
Dle Munteanu,
Sper ca data viitoare cind am sa revin la acest hotel nu am sa mai gasesc geamurile de dincolo de lift murdare. Mai bine le dati cu vopsea daca nu se pot sterge. Sa puneti pe cineva sa inlocuiasca aplica din holul etajului doi, exact din fata liftului ca se vedeau firele si duliile becurilor ruginite. Cineva sa ia gunoiul din balconul camerei (nu va spun care, poate asa se vor matura toate). Si pacat de frumusetile alea de flori de la piscina, daca nu sint udate si ingrijite.
Am vazut azi dimineata fetele cum faceau curatenie in holul de la receptie. Mirosea frumos a dezinfectant si detergent. In camere cred ca se face curat doar dupa ce turistii le elibereaza. E ok, nu am avut nevoie de prosoape sau lenjerie curata.
Am cerut o cafea la restaurant si ceasca in care mi-a fost adusa era ciobita. Ar fi bine sa le mai revizuiasca iar pe cele iesite din uz sa nu le mai foloseasca pentru a oferi clientilor ceva in ele. Nu se stie cine calca pragul.
Am vazut ca a cerut cineva la receptie papuci si halate si le-au fost oferite unele foarte curate si bine intretinute. Bila alba pentru asta.
Inchei aici acest review si sper ca cei pe care i-am cunoscut sa nu se supere pe mine pentru observatiile pe care le-am facut mai sus.
In ansamblu, m-am simtit bine datorita oamenilor prietenosi de la acest hotel si mai ales celor mai bune bancuri aflate de la "sefu' al' mare".
Nota 10 pentru muzicanti (Costel si Florin) atit pentru interpretare cit si pentru varietatea melodiilor.
P. S.
Am uitat sa zic de pretul camerei 100 lei /noapte. Pretul de intrare la piscina este de 20 lei/zi iar o ora este 7 lei. (am auzit cind a cerut cineva care vroia sa vada intii cum este si apoi sa stie daca sta toata ziua sau doar o ora). Programul la piscina am inteles ca e de la 8.30 pina seara la 22, daca sint clienti.
Trimis de adri-nico in 19.03.12 22:38:21
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adri-nico); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.20859500 N, 26.43944000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adri-nico
Poate-ti mai amintesti, cum la unul din primele tale review-uri ti-am luat apararea in fata unui user care se astepta de la tine sa incarci foto turistice si mi-am exprimat acolo speranta ca, pe viitor, din urmatoarele tale destinatii de vacanta sa urci pe sait foto mult mai "turistice".
Acum, a sosit timpul sa te felicit sincer, pentru ca ai urcat primul set de foto turistice la un review (asa cum sunt ele necesare pe un sait ca al nostru), in care autoarea nu apare.
Din partea mea, tine-o tot asa... la cat mai multe foto turistice si la cat mai putine gen "album foto al userului"!
Un review complet si interesant... adica-ti face placere sa-l citesti!!! Merita de luat in calcul locatia pentru urmatoarea iesire la Slanic. Daca spuneai si cine-i vedeta...
@adri-nico: Și mie mi-a plăcut review-ul, ai un stil extrem de personal de a îmbina viața privată cu informațiile turistice! Am recunoscut partea de jos a stațiunii, unde este localizat hotelul, care arată destul de fad, mai ales la sfârșitul iernii. Slănic Moldova a fost ani mulți sediul distracțiilor mele din copilărie și tinerețe, și acum merg anual acolo în vizite scurte dar nu mai este deloc ceea ce a fost odată sau ar putea să fie! De ani buni nu m-am mai cazat acolo, prețurile mi se par OK, dar camera pe care am văzut-o în poza ta nu mă prea inspiră. Nu prea înțeleg cum e patul ăla, e triplu lipit sau nu văd eu bine? Dacă e așa, n-ai avut viață ușoară și nici el n-a fost prea fericit văzând că ești acaparată de atâția muzicanți, care ți-au aflat pasiunile doar într-o singură seară!
@larissa2012:
Sa te fac putin sa rizi: cind am intrat in camera, am pozat repede interiorul apoi am iesit la restaurant. Pina sa vina cu mincarea m-am uitat pe pozele deja facute si atunci am observat patul din 3 bucati si ma gindeam cum o sa ma inghionteasca tabliile la coaste dar cind am revenit in camera m-am dumirit. Cuvertura din matase avea niste dungi in degrade pe ea si dadea impresia de portionare a patului. Dar totul a fost ok.
Am scris mai sus ca daca vedeam pozele inainte poate ca nu ma mai duceam, dar a fost totul ok cu mici exceptii.
@adri-nico: salut andri-nico vroiam ca sa te intreb iti mai aduci aminte camera numarul camerei unde ai fost cazat iti multumesc. eu sunt un fost angajat la euro SPERANTA si nu recomand nimanui sa mearga sau sa mai mearga pe akolo sau macar sa treaca prin preajma. va multumesc astept raspunsul tau
@tigrut25:
Nu, nu imi mai aduc aminte, a trecut un an de zile dar stiu ca era una cu vedere spre fata, undeva mai in stinga.
De ce mi-ai pus intrebarea asta si ce anume te-a facut sa nu recomanzi acel loc nimanui? Eu chiar intentionam sa imi iau copiii si sa facem un weekend la piscina de acolo. Ce anume s-a intimplat? M-ai facut curioasa.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 Dezamagitor — scris în 16.02.19 de Claudia T. din BACăU - nu recomandă
- Jan.2018 Pentru ce conditi ofera pretul este cam mare — scris în 03.02.18 de RUSTICCO din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Dezamagire totala — scris în 20.09.17 de Carmenis2017* din REşIţA - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Dreptul... la opinie... 'originala'... — scris în 23.04.17 de coca ion din SUCEAVA-BUCOVINA - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Cum sa-ti schimbi impresia chiar daca realitatea difera — scris în 17.04.17 de mijey din GALAţI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Drept la replică — scris în 11.03.17 de HotelEV din SLăNIC-MOLDOVA [BC]
- Feb.2017 Cea mai neplacuta experienta de vacanta — scris în 10.02.17 de LiliPas din GALAţI - nu recomandă