Cel mai frumos drum pana in Stockholm

TIPĂREȘTE

Eram pe lista de plecare spre Ohrid, perioada 22.08.2015-30.08.2015, cand la mijlocul lunii iulie ma suna la tel. fratele meu, cetatean suedez de 30 ani si care alaturi de fiul meu, e tot ce mai am in viata din rudele mele de sange. Imi spune ca imi face o surpriza, vine in RO, in jur de 20 august, dar de data asta vine cu masina lui, asa ca nu poate sa precizeze cu exactitate ziua, pt ca nu se grabesc, se vor opri pe traseu, vor vizita. Asta da surpriza, nu puteam sa-i spun ca eu urma sa plec chiar atunci in Macedonia. Asa ca singura solutie era sa-l sun pe Admin si sa-i fac si lui o supriza si tot odata sa vad cum ma poate ajuta, sa-mi recuperez jumatate de banii dati pt. rezervare. Acest lucru nu s-a mai intamplat, dar ce am facut eu dupa aceea, a meritat pierderea pe care am suferit-o. Din acest moment, am inceput sa-mi fac noi planuri. Mi-a incoltit ideea sa ma arunc si eu in masina lor, cand se reantorc in Stockholm. Asa ca de data asta eu l-am sunat pe el, a fost de acord, cu conditia ca intoarcerea v-a dura cel putin 5-6 zile, dupa ora 16, in fiecare zi ramanem intr-o localitate, ne cazam, fiecare pe banii lui, apoi ne plimbam prin oras in cautarea unui loc pt a servi pranzul si cum sanatos e, ca dupa o masa copioasa sa faci miscare, o sa petrecem restul zilei cutreierand strazile. Deci 6 zile pe drum plus inca 6-7 zile in Stockholm, sa-l mai revad pe indelete, am plecat la agentia de bilete sa-mi iau un bilet de intoarcere in RO, in jurul datei de 20 sept, plecarea preconizandu-se pe 8 sept. Tot traseul a fost minunat, ca si Stockholmul, dar o sa va povestesc pe indelete.

Dupa plecarea din Brasov, prima oprire la granita cu Ungaria, la Oradea, unde ramaneam peste noapte, deoarece pe drumurile din Romania se conduce greu si numai dupa 400 km, esti obosit. Nu atat din cauza starii drumurilor, cat din cauza celor care sunt la volan si nu respecta regulile de circulatie, de cele mai multe ori, soferii uita ca mai au si semnalizatoare, cand schimba banda de circulatie si te trezesti ca-ti ia fata, din cand in cand.

Oradea... nu am mai fost demult pe aici, dar revederea a fost o surprisa placuta, mult schimbat in bine. Altadata prin centru strazile erau dezfundate, masini care isi faceau greu locul printre tranvai, iar parcul nici nu era pus in evidenta. Dar lucrurile s-au schimbat, iar centrul, chiar daca mai era in lucru, centrul era luminos, cu cladiri renovate, pastrandu-se arhitectura veche, iar culorile fatadelor scoteau in evidenta arhitectura cladiri si nobletea ei. Am ales sa innoptam la Hotelul Astoria, bine pus la punct si pe care il recomand daca stati sau sunteti in trecere prin Oradea. Personal amabil, standard inalt, camere elegante, confortabil iar pretul sub pretul calitatii pe care il are. Dupa ce am luat masa la ,,Butoiul de Aur", restaurant in coltul opus hotelului, unde se mananca foarte bine intr-o sala eleganta, care iti aducea aminte de locul de intalnire a elitei din perioada interbelica. De fapt, cand am intrebat pe domnisoara care ne servea, ce a fost pe vremuri aici? Spre surprinderea mea, era documentata si mi-a raspuns ca a fost o veche cofetarie-cafenea, unde se intalneau oameni de arta (adica un fel de Capsa din Bucuresti). Masa a fost urmata de o plimbare prin zona pietonala, am admirat teatrul si ne-am retras in hotel, pt. ca urmatoarea zi ne-am propus sa plecam cel tarziu la ora 9.

Rapid am trecut in Ungaria, unde drumurile nu mi s-au parut la fel de bune ca in anii trecuti, nu se mai simtea o stare de prosperitate, iar diferenta mare fata de starea lor din Romania disparuse. Oare noi am evoluat sau ei sunt intr-un regres. Am ajuns in Budapesta, murdara, prafuita, cu magazine care nu straluceau, in ansamblu atmosfera era cam gri. Si cum am vizitat-o in anii trecuti cand orasul stralucea, am trecut prin el fara a ne opri, sa ajungem cat mai devreme in Viena, unde castigam ore, sa stam mai mult. Cazarea, din cauza preturilor mult prea mari in Viena, am hotarat sa nu ne cazam si sa cautam o localitate mica in drumul spre granita cu Germania.

Viena, acelasi oras al leaganului muzicii clasice, fascinant. Am reusit sa parcam masina pe o straduta laturalnica (dupa multe incercari, cu treceri si reantoarceri, chiar cu intrarea pe o straduta care se infunda cu intrarea intr-un garaj si din care numai datorita maiestriei de sofer a fratelui, am reusit sa mai iesim), in apropiere de Catedrala SF. Stefan.

Am facut un tur in zona catedralei si am admirat constructia in stil romanic si gotic, cu acoperisul din tigle colorate. Construita pe locul a 2 biserici de ducele Rudolf al IV-lea, azi este sediul episcopiei Romano-Catolice.

Nu am sa scriu despre acest oras, prea multe pt. ca s-am scris zeci de rw-uri pe AFA. Din piata catedralei, am plecat spre iesirea din Viena, unde e amplasat cartierul Hietzing si unde troneaza magnificul palat Schonbrunn. Am vrut sa revad resedinta de vara a monarhilor familiei Habsburg. Ajunsi acolo, in parcarea de peste drum, stateau inghesuite o multime de autocare, care isi asteptau turistii, ingramaditi in fata palatului sa le vina randul, sa intre in palat. La asa o inghesuiala, am facut un scurt ocol in jurul palatului, declarandu-ne multumiti, ca am revazut si aceste locuri. Intradevar, dorinta imparatului Leopold, de a avea un palat care sa rivalizeze cu Versailles-ul a fost implinita, atragand anual peste 2500000 de vizitator. Este el mai vizitat obiectiv turistic din Austria. Am continuat sa mergem tot pe aceasta directie spre Germania, Nuremberg si am ajuns intr-o mica localitate Sankt Polten, dragalasa, unde puteam sa incercam o cazare. Si cum venise timpul sa alimentam si masina, am oprit la intrare, in benzinarie. Aici ne-am interesat de hoteluri, preturi si am primit recomandare pt hotelul Gasthof. Hotelul mic, mai mult familial, asezat chiar in centru, usor de gasit, era chiar tarziu si era timpul sa ne oprim pe undeva. De la intrare am fost intampinati de o placuta ambianta, ceea ce nu prea caracterizeza acest popor. Receptia mica, in spatele careia isi facea loc intrarea in restaurantul hotelului. Si cum foamea era mare, imediat ce am primit cheile, am intrebat de mancare, d-na de la receptie ne-a invitat sa ramanem in restaurantul lor, pt a ne servi niste preparate specifice casei. Nu ne-am lasat rugati, mai ales ca, savuram cu placere bucataria locala si am rugat-o sa rezerve o masa pana lasam bagajul in camera, facem un dus si coboram. Pot sa spun ca aici am mancat cel mai bine, din toate mesele pe care le-am luat pe tot parcursul acestei calatorii, de 6 zile. Eu am comandat si o salata drept garnitura, (salata casei), deosebita. Localitatea mica. linistita, specifica localitatilor cu fermieri, din Austria.

Nuremberg-frumosul oras Bavarez. Pentru prima data am ajuns in acest oras. Dupa ce am facut un mic ocol prin zona noua a orasului, am trecut de zidul, de 5 km lungime, care inconjoara cea mai supravietuit razboiului din vechiul oras. Aceasta parte a orasului mi-a mers la inima. Am strabatut drumurile pietruite, marginite de vechi case de piatra, la parterul carora admiri suveniruri, obiecte artizanale, aranjate cochet, fermieri care iti ofera produsele lor, iar peste toate acestea strabate atmosfera miedievala a secolelor 13-15. Locul este o adevarata bijuterie a orasului. Nu am parasit acest loc, pana nu am luat traditionalul wurtz ingropat intr-o chifla calda, care nu are rival in lume, dar nici in Germania, nu-l prepara atat de gustos ca aici. Urmatoarea oprire localitatea Wurzburg-unde Germania mosteneste pe producatorii de vinuri, de cea mai inalta clasa. Eram in timpul lui Oktoberfest, deci berea curge peste tot, numai aici in Wurzburg, berea era in aceasta perioada inlocuita de... vin. Aici poti vizita :

-Rezidenta din Wurzburg, un palat in stil baroc,

-Distleria de vinuri, de unde se scoate unul din renumitele vinuri din lume

-Domul din centrul orasului

-si dupa mine restaurantul din apropierea podului peste raul Main, asezat in beciul unei, vechi crame de vinuri, cu multe sali. E imposibil sa nu gasesti localul, indiferent de multitudinea de turisti care viziteaza acest loc.

-si nu in ultimul rand, podul Alte Mainbrucke. Constructie finalizata in 1543, aduce un aer romantic acestei localitati. Pe inserat, la apusul soarelui, turistii se strang alaturi de localnici, pe acest pod pt un moment de relaxare, de liniste si la un delicios pahar de vin.

Orasul este visitat de multi turisti, mai ales in perioada festivalurilor desfasurate aici si renumite in lumea intreaga. Peste 500 de festivaluri, au loc anual in Wurzburg, din care cele care strang mii de vizitatori sunt :Africa Festival, Italian Night. Pe langa festivaluri atractia cea mai mare o are evenimentul ,,Franconian Wine Country "desfasurat aici anual. Soarele a apus, iar noi am plecat sa gasim un loc pt a lua cina, deci ne-am oprit la restaurantul cel mai apropiat si in care sigur gaseam loc, pt ca la acea ora peste tot era plin. In beciul din cladirea apropiata de pod, am petrecut restul serii.

Urmatoarea zi am pornit prin Germania, pe minunatele lor autostazi mancam km. dupa km si dupa 5 h eram in Hamburg. Primul lucru era sa cautam cazare. In primul hotel la care am intrat, am fost anuntati ca avem f. mici sanse sa putem sa gasim vreun loc liber, desi nu era nici vineri seara, era joi. Intai am zis sa mai incercam, dar am avut acelasi rezultat. Norocul a facut sa intram si in hotelul, City-Hotel, un lant hotelier cu preturi intre 80-100 euro, unde dupa primirea aceleasi vesti rele, receptionera o doamna destul de amabila, ne-a explicat ca toate hotelurile din Hamburg (si nu sunt putine), au fost rezervate pt conferinta de tehnologie in IT, care se desfasura in zilele acelea, acolo. Dar amabilitatea despre care va spuneam, a fost atunci cand a pus mana pe telefon si a inceput sa sune la hotelurile in care mai erau ceva sanse, in ultimul moment a gasit 2 camere (de cate aveam noi nevoie) la un hotel in suburbia orasului, inspre aeroport, adica la iesire spre Danemarca (a fost singurul lucru care ne-a placut din aceasta locatie). Deci trebuia sa ne indreptam spre hotel, mai ales ca d-na a cerut colegei ei sa tina camerele rezervate pt noi si ne-a rugat ca in situatia, in care nu ramanem acolo sa-i dam telefon, pt ca sunt multi turisti in cautare de cazare, in acele zile. Atunci am realizat cat noroc am avut cu ea. Deci nu mai aveam timp sa ramanem in oras, numai cu riscul de a continua drumul pana in Copenhaga, ceea ce nu prea suradea nimanui. Am declarat ca suntem multumiti numai cu un tur de oras din masina si apoi sa luam drumul spre aeroport.

Hamburg-strabatut de multe rauri si canale, care aduc o abundenta de vegetatie, parcuri si multe zone verzi, de unde si numele de ,,orasul verde ". Casele deoparte si alta a raurilor si canalelor sunt legate de peste 2500 poduri. Asa ca in drumul nostru de a strabate orasul cand cel vechi, cand cel nou, am tot traversat aceste poduri. In trecere m-a impresionat placut cladirile vechi :cladirea Primariei, arhitectura fatadei; piata de peste, Altora; frumusetea podurilor vechi.

Faima de cel mai important port al Germaniei o sa, o descopar urmatoarea zi cand ne vom indrept spre Feribotul cu care vom traversa marea in Danemarca.

Ne-am grabit sa descoperim drumul spre hotel, dupa indicatiile primite de d-na, de la receptie. Dupa multe deplasari de dute vino, cu multe intrebari in timpul stationarilor pe la semafoare, in cele din urma am reusit sa descoperim acest hotel, ascuns intr-o oaza de verdeata, minunata locatie, in care ajungi inainte de aeroport. Pe 2 nivele si fiecare nivel cu lungi coridoare, elegant, iar de la parter usa din spate ducea intr-un frumos parc, a carui alee se oprea in restaurantul hotelului. In restaurant puteai sa ajungi si din parc. Asa ca seara am petrecut-o intr-o plimbare prin parc si o masa la restaurant. Era ultima noapte in Germania pe care o petreceam in micuta localitate, pe nume Novorsburg.

A doua zi am plecat spre feribot, am ajuns dupa 2 h, asa ca inainte de a intra in port ne-am oprit la cel mai mare depozit pe care l-am vazut vreodata, de bauturi alcoolice la Puttgard. Special amplasat la granita cu Danemarca si foarte aproape de Suedia, asigurand vanzari imense, mai ales la sfarsit de sapt. cand autocare pline cu calatori vin din orasele acestor tari pt a se aproviziona si a-si pregati stocurile pt. sarbatorile, evenimentele care urmau. Ora la care am ajuns ne-a permis sa putem vizita in liniste acest depozit cu toate bauturile de cea mai buna calitate, din lumea intreaga. Pana cand am iesit, autocarele venisera la incarcarea lazilor cu bauturi. Cat timp fratele meu si-a facut o complectare a stocului de acasa, pt. sarbatorile de iarna, eu am traversat toate raioanele si am degustat din cele mai bune calitati de whiskey, devreme pt. acest tip de gustari. Daca iti pui mintea de acolo poti pleca ,,groghi", asa ca mi-am limitat cantitatea degustata, dar numai bine ca atunci cand voi fi pe feribot sa pot sta pe punte fara a simti curentul din largul marii. Pe feribot am urcat imediat cand am ajuns, distanta de la un mal la altul pe aici fiind cea mai mica, timpul cat a durat trecerea a fost de 1h50', incat deabia am avut timp sa beau si o cafea. Pe feribot te simti ca intr-o scurta croaziera, in care mai mult stai pe punte si admiri departarea de tarm, zborul pescarusilor si frumusetea marii.

Am trecut in Danemarca. Acum incepe partea din drum pt. care am renuntat la o alta excursie planificata din timp. Dorinta mea a devenit realitate din momentul in care fratele meu m-a sunat la tel. si mi-a zis ca vine cu masina lui in RO. Atunci mi-a incoltit ideea sa ma arunc si eu in masina cand se reantoarce in Stockholm, ca acum a sosit momentul sa ajung trecand prin tunel si podul care leaga Danemarca de Suedia drum pe care nu trecusem si-mi doream mult. Spectaculozitate acestui traseu acum incepe, de aici de la Puttgard, as putea sa trec la aceasta parte si depozitul imens de bauturi de cea mai mare diversitate, din toate tarile lumii stranse intr-un singur loc. Pe ferry m-am simtit ca intr-o scurta croaziera, stand aproape tot drumul pe punte admirand fie desprinderea de tarm, marea si iata ca ne apropiem de tarmul Danemarcei. Sirena suna sa ne anunte, sa coboram repede la masini. Cu motoarele pornite asteptam startul de plecare, adica deschiderea usilor.

Danemarca, tara nordica, care se bucura de o suprafata mai mare de terenuri agricole, care se desfasurau de o parte si de alta a soselei. Din cand in cand mai vedeam cate o moara de vant, case de fermieri in culorile specifice celor din tarile nordice, maro roscat, din lemn, tivite in jurul ferestrelor, usilor cu vopsea alba. Intram in Copenhaga, traversam centrul vechi, fara sa ne oprim, doar il vazusem cu totii, era ora cand orasul era aglomerat, dar mai mult cu biciclete. Parca toti locuitorii aici merg la treaba numai cu bicicleta, daca nu erau in mers, trotuarele erau aproape blocate de multimea de biciclete, care isi asteptau propietarul. Dar am gasit si o mare greseala, banda de trecere pt. biciclete era plasata intre locul de parcare a masinilor si carosabil. Adica daca doreai sa iesi din parcare si locurile erau toate ocupate, aveai sanse mari sa te lovesti sau sa lovesti un biciclist, care isi vedea corect de drumul lui. Nu am inteles de ce au facut acest neinspirat amplasament, pe care nu l-am vazut nici unde.

Dupa cateva ezitari si ocolisuri, am gasit drumul de iesire spre Suedia, la tunel. Este atat de frumos cand drumul coboara si nivelul marii pe care il vezi in fata este deasupra soselei, iar tu iti continui drumul plonjand in apele ei, prin tunel. Mergi prin tunelul lat, cu mai multe benzi, luminat feeric, 4 km, iar la capatul tunelului se intrezareste luminita, care se tot mareste, devenind o pata mare alba... lumina zilei de afara. In tunel ma tot gandeam ce cantitate de apa sta deasupra noastra. Cand iesi din tunel, mergi o mica portiune pe sosea ca sa treci imediat pe podul lung de 8 km, care strabate restul din mare spre Suedia, mai bine de Malmo". Podul, constructie moderna, care leaga sud-vestul orasului Malmo, de insula Daneza-Peberholm. Pe latura vestica a insulei este soseaua care iese din tunel. 100 de ani, de discutii intre cele 2 tari-Danemarca si Suedia au tot fost purtate fara a se concretiza nimic, pana in anul 1991, cand cele 2 tari au ajuns la un consens, ca acest vis trebuie realizat. Asa ca in iulie 2000, asistam la inaugurarea legaturii dintre Danemarca -Suedia.

Malmo, al treilea oras ca marime din Suedia, a avut urcusuri si coborasuri, dea lungul istoriei. Daca intre anii 1397-1658, sub dominatia Daneza, era cunoscut ca un oras important, dupa acest an cand a fost returnat Suediei, a intrat in declin, dupa sec. al 18-lea norocul ii surade din nou, incepand din nou sa straluceasca. Azi orasul e strabatut de un numar tot mai mare de turisti si datorita tunelului-podului care leaga cele 2 tari, Danemarca -Suedia. Pe langa partea veche a orasului, cu centrul Stortorget dominat de impunatoarele cladiri istorice :Primaria, cladirea Guvernului, piata Stor Torget, inconjurata de cladirile vechi, frumos colorate, restaurante luxoase asezate la parterul cladirilor, care la apusul soarelui atrag toti turistii din Malmo, s-au dezvoltat noi cartiere moderne cu cladiri a caror arhitectura fascineaza. Remarcabila este cladirea, The Turning Torso, in forma de spirala, a carei inaltime depaseste toate constructiile orasului.

In apropierea acestei piete, am gasit un mic hotel, care a fost gazda noastra peste noapte, la un pret acceptabil, tinand cont ca eram in Suedia, in zona orasului istorica si am platit 80 euro camera single, pt. 1 noapte, cu mic dejun inclus.

Drumul ales de mine, spre Stockholm, a fost spre Jonkoping, asezat spre sudul celui mai mare lac din Suedia-Vattern, pe care cu multi ani in urma l-am asemuit, trecand prin apropierea lui, de pe sosea, dar fara a avea posibilitatea sa ne oprim, cu Napoli. Am trecut seara cand luminile erau aprinse, iar oraselul a carui case era asezate in trepte pe dealul din jurul lacului, se reflectau in apele lui. Imaginea mi-a mers la inima, iar dorinta sa vad acest orasel, era pe cale sa se realizeze. Acesta a fost motivul alegerii mele.

Jonkoping, oraselul cu blocuri mici, multe case, parcuri care inconjura fiecare grup de blocuri, un orasel cu constructii moderne, dar fara multe cladiri spectaculoase. Dar atrage prin linistea, verdeata care il inconjoara. La lumina zilei ceea ce m-a fermecat disparuse, dar nu am regretat ca l-am vazut de aproape, mai ales pt. ce a urmat dupa ce am iesit la sosea in directia Stockholm. Drumul serpuia pe coasta muntelui care inconjura lacul Vattern, o minunata priveliste de care am avut parte cam o treime din drumul pana in Stockholm.

Restul de drum l-am facut strabatand padurile de brazi. Acolo am avut ocazia sa vad cum se face o exploatare civilizata a acestei bogatii. Am ajuns in dreptul unei intinse parcele, pe care terenul fara nici o vegetatie, curatat astepta plantarea de noi puieti. Aceasta parcela era urmata de o alta suprafata intinsa pe care puietii mici, aliniati si cu distanta prea mare, dand impresia unui numar prea mic de puieti plantati, dar era numai o impresie data de marimea lor si care era calculata pt ca peste 20 ani, cand acesti puieti ajung la maturitate sa poata sa se dezvolte si lumina sa patrunda prin desisul pomului dezvoltat. A urmat o zona de trunchiuri aliniate, inalte in varf doar cu ramuri. L-am intrebat pe fratele meu, de ce au ras ramurile, daca acesti brazi nu sunt din lotul care urmeaza a fi taiati. ? Mi-a zis ca nu le-a taiat nimeni ramurile, asa e soiul de brad, cultivat pt. valorificarea lemnului. Am ajuns si la terenul unde masinile pregatite pt. operatiunile de taiere, asteptau. Prima operatiune executata mecanic de masina este decojirea trunchiului, care golas, lustruit este prins de 2 brate ale masini, bine fixat si urmat de operatiunea de taiere. Bratele masini duc trunchiul la stivuire. Cojile desprinse de pe trunchi, sunt tocate si folosite ca ingrasamant. Fiecare parte din copac este valorificata, fiecare operatiune se executa intr-o ordine perfecta si curatenie, iar regenerarea padurilor are continuitate, fara a fi afectata masa lemnoasa, bogatia padurilor si nici defrisari abuzive care sa distruga vegetatia. Avem multe de invatat de la acest popor in domeniul protejarii naturii.

Ne apropiam de sfarsitul calatoriei, orasul Stockholm se zarea in departare. Coloana de masini, la intrarea in oras se deplasa din ce in ce mai greu si era din ce in mai lunga. Era duminica, dupa-masa, iar locuitorii orasului se intorceau, majoritatea de la casutele de la tara, unde acum la sfarsit de toamna isi faceau ultimele pregatiri ale terenurilor din gradina. Am stiut acest lucru dupa cosurile depuse pe scaunele din spatele masinilor, pline cu produse agricole. A durat mai mult de 1 h pana am intrat in oras, noroc ca nu mai aveam mult pana ne desprindeam de drumul principal pt. a intra in cartierul unde locuieste fratele meu.

Dupa 6 zile am ajuns in Stockholm, desi a durat mult, dar frumusetea drumului, in care zilnic am admirat noi locuri, a facut sa nu simtim nici oboseala, nici numarul de zile, care au zburat pe nesimtite.

Despre cheltuielile facute, eu stiu numai costurile facute cu mancare si hotelurile in care am platit camera single. Pt mancare am platit 70-80 euro, cazarile :40 euro la Oradea, 70 euro la Sank Polten, 75 euro la Wurtzburg, 72 euro langa Hamburg si 80 euro la Malmo, toate au inclus micul dejun, in acest pret. 420 euro, fara benzina si trecerea cu ferry, unde se plateste numai masina.

---

VIZUALIZĂRI: 6836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI