Ler Împărat, Podul de aramă și Fântâna secretă – Cetatea Sucidava

TIPĂREȘTE

Legendă sau Adevăr? În vremuri vechi, a căror povești se păstrează doar în vorbele depănate de bătrâni, povestiri transmise din generație în generație, un conducător delicat - Domnul de Rouă urca periodic pe Drumul de Rouă, drum de piatră ce pornea de la Celei (Sucidava) către Romula, capitala provinciei Dacia Malvensis. Domnul de Rouă străbătea acest drum pentru a se întâlni cu iubita sa, fiica lui Ler Împărat. Frumoasa poveste de dragoste era condiționată de o regulă strictă: prințul nu trebuia să fie atins de razele astrului solar. Astfel, Domnul de Rouă venea seara și pleca dimineața, înainte de răsăritul soarelui, avertizat fiind de primul cântat al cocoșilor. Într-o bună zi, oameni invidioși și supărați că erau forțați să lucreze la întreținerea drumului împiedică cocoșii să cânte la primul ceas al dimineții, iar Domnul de Rouă pornește la drum cu întârziere. Razele soarelui îl ating nemiloase și delicatul prinț se transformă într-o baltă, ochi de apă care există și azi și poartă numele de „Potopin” (lângă Dobrosloveni).

O legendă frumoasă care cunoaște mai multe variante în popor, culese și de Nicolae Densușianu la sfârșitul secolului al XIX-lea prin chestionare etnofolclorice. Dacă citim materialele, cărțile și articolele apărute pe această temă vom descoperi un adevărat univers de ipoteze și adevăruri istorice. Ler Împărat, un personaj pe care îl întâlnim atât de des în colindele românești, are o origine precreștină profundă, cercetătorii întrecându-se în a oferi explicații. De ce nu am putea spune că termenul „Ler” provine de la numele împăratului roman Galerius cel Bătrân (293-311) sau a nepotului său Galeriu cel Tânăr (de fapt Maximinus Daia; 311-313)? Galerius, căsătorit cu Romula, o femeie de origine dacă, va schimba numele părții răsăritene a Imperiului Roman în Imperiul Dac cu capitala la Salonic (interesant monumentul numit Arcul lui Galeriu din orașul grecesc care prin metopele sale ne conduce tot către populația dacă – vezi și articolul lui @biancuta: vezi impresii). Împăratul Galeriu emite în anul 311 primul edict de toleranță față de populația creștină a imperiului. „Domnul de Rouă” să fie unul din împărații romani? Iubita de origine dacă o fi fost viitoarea soție a lui Galeriu cel Bătrân? „Drumul de Rouă” este atestat atât arheologic, cât și documentar, șoseaua de piatră făcând legătura între Sucidava și Romula Malva. În sfârșit, discuțiile sunt interminabile, dovezile trec dintr-o tabără în alta – să sperăm că „Adevărul” va triumfa la un moment dat.

Cetatea Sucidava

Amplasare, acces și program de funcționare. Fortificația de la Celei se află la o distanță de aproximativ 170 km distanță de București, urmând E70, apoi DN 52 și DN 54 prin Alexandria, Turnu Măgurele și Corabia. Covorul asfaltic e în general bun, dar există și porțiuni vălurite/peticite pe ici-colo. De la intrarea în orașul Corabia se urmează strada care traversează localitatea (str. Dumitru Buzdun, str. Carpați, str. Traian, apoi str. Celei), se trece pe lângă fostele fabrici de textile și zahăr (ruine acum) până în cartierul Celei. În perioada 2013-2016 s-a desfășurat proiectul cu fonduri europene intitulat „Reabilitarea monumentului istoric Cetatea Sucidava din orașul Corabia, județul Olt și introducerea acestuia în circuitul turistic” care a condus către o amenajare mai „friendly” a sitului arheologic. Au fost asfaltate străzile care merg către fortificație, au fost amplasate câteva indicatoare (nu suficiente, după părerea mea), au fost refăcute alei interioare, s-a ridicat un centru la intrarea în cetate (casă de bilete, sală-muzeu, toalete etc.). Din șoseaua principală se poate accede către cetate la primul indicator de dimensiuni mari, pe str. Victoriei, apoi dreapta pe str. Sucidava. În fața noului centru de primire în cetate sunt amenajate circa 8-10 locuri de parcare. Programul de vizitare este următorul: luni-vineri între orele 09.00-18.00, iar sâmbătă-duminică între orele 09.00-13.00. Fiind vorba de o reabilitare din bani europeni, muzeul în aer liber se viziteză gratuit timp de cinci ani.

Câteva repere istorice. Pe promontoriul înalt situat deasupra bătrânului Danubius s-au găsit urme ale unei așezări neolitice aparținând culturii Vădastra, apoi sucii, ramură a geto-dacilor, își stabilesc aici capitala economică și militară și construiesc o fortificație (suci + dava = Sucidava). După cucerirea romană și înființarea provinciilor romane se construiesc pe teritoriul geto-dac castre și drumuri. În vremea împăratului Aurelian are loc retragerea administrativo-militară din provincia Dacia, dar se păstrează „capete de pod” peste Dunăre, astfel, peste fortificația dacică se ridică un mare castru de piatră capabil să adăpostească 1.000 de soldați. În jurul acestui centru militar strategic se va dezvolta și o așezare civilă. Împăratul roman Constantin cel Mare întărește cetatea cu noi ziduri, reface drumul de piatră ce urca pe lângă Olt și construiește podul peste Dunăre. Hunii distrug prima dată cetatea, apoi împăratul Justinian reface fortificația care este distrusă definitiv însă de incursiunile avaro-slave din anii 600. În epoca medievală, de la Mircea cel Bătrân până pe la 1600 se va ridica o fortificație triunghiulară în perimetrul vechii cetăți romano-bizantine. Așezarea civilă din jurul cetății va continua să existe în ciuda invaziilor popoarelor migratoare.

La pas prin Cetatea Sucidava. După ce schimbăm câteva „politețuri” cu doamna care ne-a întâmpinat pătrundem pe traseul indicat pentru a vizita cetatea. În urma reabilitării au fost montate pe alei un pavaj cauciucat din pvc, foarte comod pentru tălpi și cu grad de accesibilitate mare (chiar și pentru cărucioare de orice fel – în afară de zona fântânii). Doamna muzeograf-ghid ne va întâmpina în principalele puncte de atracție ale cetății pentru a ne oferi informații și a ne răspunde la întrebări. Picăturile de ploaie care au udat zona cu ceva timp în urmă provocaseră o invazie a melcilor pe aleea cauciucată – am făcut un zig-zag continuu printre creaturile ce își poartă casa în spinare. Vegetația de un verde crud îmbracă deja întreaga zonă, chiar am văzut și maci sângerii pigmentând covorul vegetal.

Pornim pe lângă zidul nord-vestic construit din pietre mari și depășim un turn rotund de apărare; în interior se observă o altă centură fortificată și ziduri ale unor clădiri din epoca constantiniană, construite printr-o alternanță de piatră și cărămidă (compoziția liantului vechi de secole nu a fost încă descoperită). Poarta de Vest, numită și Poarta Constantiniană, construită de împăratul Constantin cel Mare, era alcătuită din două sisteme de închidere și facilita legătura cu podul peste Dunăre. La sol se poate observa alt sistem de siguranță: piatra care împiedica accesul altor care decât cele romane, șanțurile săpate în piatră aveau exact ecartamentul carelor romane. În râpa din apropierea Porții de vest s-au descoperit bazele unui picior de pasarelă, o punte care făcea legătura pe circa 130 m între cetate și portalul podului peste Dunăre.

Pătrundem în interiorul zidurilor și ne oprim în fața unei casete arheologice acoperită cu un geam de sticlă (din păcate condensul ne-a obturat în cea mai mare parte vizibilitatea). Este vorba despre un ansamblu de locuințe preistorice de la trecerea din neolitic spre epoca bronzului (cultura Celei); observăm cu greu vatra de foc, câteva vase de lut pentru apă și provizii, gropile cu resturi gospădărești și locul unde s-au descoperit câteva podoabe (poziționarea ne-a fost indicată de doamna ghid). Pereții locuințelor erau alcătuiți din nuiele lipite cu lut; o descoperire unicat în Europa este constituită de resturile carbonizate ale unui pat de nuiele acoperit cu o țesătură de in.

Fântâna secretă. Mai facem câțiva pași, coborâm câteva trepte de piatră din vremuri imemoriale (o jumătate de râșniță de piatră și o cărămidă incizată cu ceea ce pare un însemn creștin – pește – sunt prinse în aceste trepte) pe platforma unde ne așteaptă o căsuță – accesul către izvorul subteran. Fântâna secretă, numită așa deoarece era sursa de apă neștiută de atacatori, alimenta cetatea permanent cu apă potabilă. În zilele noastre s-a perpetuat o legendă urbană care a transformat izvorul în „fântâna dragostei” – cei care beau apă de aici au o relație stabilă și o viață plină de dragoste; drept urmare miresele din împrejurimi vin aici pentru a gusta din apa fântânii. O dorință este binevenită în momentul degustării apei din izvorul subteran. Revenind la chestiunile clare și de netăgăduit: fântâna a fost construită în timpul refacerii fortificației din timpul împăratului Iustinian (secolul al VI-lea) și se numără printre unicatele arheologice din sud-estul Europei din epoca romano-bizantină. Este un monument arheologic inedit deoarece explotarea sursei de apă nu se face printr-un puț vertical, ci printr-un coridor înclinat care coboară până la izvor. Coridorul subteran, întrerupt de câteva ori de trepte, are o lungime de 26 m și coboară până la o adâncime de 18 m, ieșind circa 14 m în afara zidurilor cetății Sucidava. Fântâna a fost descoperită în timpul campaniei de săpături arheologice din 1958, a rămas în conservare 10 ani, după care a fost restaurată și deschisă publicul pentru vizitare. Coborâm mai întâi o serie de trepte după care ajugem în fața tunelului înclinat, nivelul de mers este în mare parte original iar pereții și tavanul boltit este realizat din cărămidă. Urmează alte trepte și o cotitură, piatra și cărămida luminată slab de câteva surse de lumină electrică dau un farmec aparte incursiunii în subteran. Coridorul face un unghi de 90 grade, alte trepte și o nișă triunghiulară în perete (un fel de orificiu de preaplin din zilele noastre) ne sunt dezvăluite înainte de a ajunge pe platforma unde se află izvorul. E capătul tunelului: un mic spațiu pătrat pe fundul căruia se află „rezervorul de apă” – o apă limpede cu o adâncime de circa 50 cm stă neclintită la o adâncime de 26 m de la intrare. La îndemnul doamnei ghid pășim cu grijă pe lespezile aranjate pe marginea rezervorului, ne sprijinim de un colț de cărămidă și privim către tavanul micii încăperi: e un tavan sub formă de piramidă – este cunoscut efectul acestei forme geometrice asupra purității apei. O amforă de lut e prinsă în perete deasupra oglinzii de apă, gândul îți zboară la apărătorii cetății formând un lanț viu și trecând din mână în mână zeci de astfel de amfore pline cu apă vie. O căniță agățată de perete ne dă ocazia să gustăm din apa fântânii secrete de la Sucidava – apa are un gust plăcut. Admirăm din nou bolta coridorului și începem ascensiunea către ieșire, vara probabil că este o răcoare binevenită în tunelul subteran. Aproape de ieșire pe câteva plăci de marmură sunt expuse informații istorice și numele istoricilor care au făcut cercetări la Sucidava (nume „grele” din domeniul istoriei și arheologiei: Al. Odobescu, Gr. Tocilescu, Vasile Pârvan, Dumitru Tudor și alții). Sunt expuse pe perete și câteva cărămizi cu incizii (semnul infinitului) și un fragment de olan (posibil utilizat la un apeduct). Mergem către marginea râpei înierbate ce se cască în sudul cetății – pe acolo curgea Dunărea cu sute de ani în urmă, acum e doar un braț secat al fluviului, împânzit cu bălți; de altfel, partea de sud nici nu era fortificată fiind apărată natural de apa fluviului – pentru ca doamna ghid să ne indice locul unde sunt răsuflători ale coridorului subteran și poziția exactă a izvorului. Fântâna secretă este principalul punct de atracție al muzeului în aer liber de la Cetatea Sucidava.

Aproape în centrul cetății, în apropierea unor casete săpate de arheologi anii trecuți (studenții Universității din Craiova fac practică câte două săptămâni vara la Sucidava) se află „Clădirea” cu hypocaust – este vorba de celebrul sistem roman de încălzire prin podea. Se presupune a fi vorba despre clădirea ce era sediu al comandantului cetății din secolul al IV-V-lea. Într-un cuptor amplasat în exteriorul clădiriii se făcea focul, aerul cald pătrundea pe sub podeaua încăperilor susținută de pilae de cărămidă (stâlpi), în cazul de față 8 rânduri a câte 22 de pilae. De cele mai multe ori aerul cald era dirijat prin conducte ceramice și către pereții altor clădiri din preajma cuptorului. Într-o latură a fost restaurată și o parte din podeaua clădirii (păcat de colțul rupt și de fierul care se observă acolo).

Mai mergem câțiva pași și ajungem în apropierea laturii nord-vestice a fortificației unde a fost identificată o basilică romano-bizantină de secol al VI-lea. Biserica de formă dreptunghiulară are o absidă semicirculară orientată est-sud-est, specific cultului creștin. S-au păstrat mai multe lemente: o parte din temelie, câteva cărămizi din pavajul podelei, o cameră laterală (veșmântărie) și baza unui amvon de unde predica clerul. În mijlocul basilicii au fost descoperite mai multe morminte de înhumație, creștine după orientarea vest-est, între care s-a detașat un schelet al unei persoane adulte de 1,97 m înălțime (neobișnuită pentru acele vremuri). Se presupune că era vorba despre un comandant militar ori un înalt prelat. Sau o fi vorba despre vreun „novac”, un „uriaș” ce a trăit pe meleagurile românești?

De aici ne continuăm plimbarea pe aleea cauciucată pe lângă ziduri și turnuri de apărare. Pietrele de construcție sunt probabil aduse din Bulgaria, din zona Vrața, cu pluta pe Dunăre; unele pietre mai poartă urme de scoici fosilizate din fosta Mare Sarmatică. Aproape de ieșire vedem câteva fragmente de coloane, baze de coloane, pietre de râșniță, un milium inscriptionat (piatră militară, echivalentul bornelor kilometrice de azi, marca distanța de 1000 de pași), diverse alte fragmente de piatră.

Muzeul Cetății Sucidava. Acest mic muzeu este amplasat în clădirea nou construită într-o sală spațioasă și bine luminată natural. Exponatele sunt așezate în vitrine, în ordine cronologică; panouri ilustrative și explicative sunt prezente printre vitrine. În mijolc se află două machete din carton care reproduc clădirea cu hypocaust și basilica romano-bizantină. Am privit cu interes replicile cerceilor de tâmplă din argint și pandantivul de aur descoperite în ansamblul de locuințe din eneolitic, figurina de lut din Hallstatt (așezarea Celei), ceramica geto-dacică, opițele romane, un vas fantezist cu 9 torți (aflat în patrimoniul național), rame de oglinzi romane din plumb (de doar câțiva centimetri diametru), un fragment de pavaj din secolul al VI-lea, un tablou votiv de marmură dedicat zeului solar Mithras, fibule romane, obiecte de cult creștine. Sunt o mulțime de obiecte descoperite în zonă expuse în vitrinele muzeului, le-am privit pe toate apreciind munca de restaurare a istoricilor.

În timpul vizitei în sala-expoziție a sosit și domnul Dumitru Șapcă, urmaș de generația a șasea-a șaptea a cunoscutului preot revoluționar Radu Șapcă de la 1848. Dânsul ne-a mai oferit câteva explicații în muzeu și ne-a îndemnat să privim și bustul înaintașului său aflat în micul Parc Popa Șapcă din apropierea parcării. Două-trei alei, câteva băncuțe, două vase de ceramică și bustul conducătorului pașoptist formează micuțul parc. Vis-a-vis se află alt monument, cu o plachetă înfățisându-l din nou pe Popa Șapcă, care ne informează că: Pe acest loc a fost bordeiul locuință a lui Popa Radu Șapcă în fața căruia s-au adunat la 10 iunie 1848 masele și Guvernul revoluționar.

Podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava. La doar circa 150 m distanță, coborând pe strada de lângă școală ajungem la ruinele ce ne mai demonstrează că acolo a existat cel mai mare pod al Antichității peste un curs de apă. Astăzi se mai păstrează doar fundația primului picior de pe malul românesc, bază care sprijinea portalul podului. Terenul este închis cu gard metalic iar pietrele bazei sunt protejate într-un fel de cofrag de beton. Arhitectul roman Theophilus Patricius a realizat acest al doilea pod peste Dunăre (după cel de la Drobeta al lui Apolodor din Damasc), pod inaugurat în anul 328 chiar în prezența împăratului Constantin cel Mare. Cu o lungime de peste 2.400 m (din care circa 1.100 m peste albia fluviului) și o lățime de 5,70 m (echivalentă cu două care romane puse în paralel) opera inginerească se ridica la 10 m înălțime deasupra apei. Pilonii erau construiți din piatră și mortar, restul suprastructurii fiind din lemn fixat cu scoabe de aramă (descoperite arheologic). Aici să fie originea expresiei „Podul de Aramă”? Podul a rezista doar vreo 40 de ani fiind distrus de incursiunile populațiilor migratoare sau chiar de romani pentru a împiedica trecerea acestora peste Dunăre. Această cale peste ape a avut o importanță strategică, unind nordul și sudul Dunării, continuând de la Sucidava pe Drumul de Rouă (drumul lui Traian) către Caracal, Romula și Râmnicu Vâlcea.

Înainte de a părăsi fascinantele tărâmuri de legendă din jurul Sucidavei ne-am mai oprit 2 minute pentru a privi peste gard în curtea școlii la fântâna romană din secolul al II-lea. Este vorba de un puț vertical izolat cu cărămizi trapezoidale cu o adâncime de circa 12-14 m în interiorul căruia au fost descoperite vase și monede romane. Fântâna este acoperită cu o placă de beton având în vedere că se află în curtea unei școli.

Concluzie. Vizita la Cetatea Sucidava a fost o incursiune reușită în istoria și folclorul poporului nostru, ne-a stârnit să citim mai mult despre legendele și adevărurile istorice din zonă, a născut semne de întrebare în anumite privințe. Vă invit să descoperiți toate aceste lucruri la Corabia, în cartierul Celei, pășind pe vechile lespezi ale Cetății Sucidava.

---

VIZUALIZĂRI: 4305 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI